131,959 matches
-
unde trăsurile circulă cu capotele deschise. Pe o firmă se poate citi cu litere roșii reclama unui magazin de confecționat fuste. Pe urmă, strada Lipscani se îngustează printre fațade și ziduri și se refugiază într-un punct, sub cupolele unei clădiri foarte dichisite, și e caldă și galbenă ca mălaiul, emanând tihnă și o nonșalanță văratecă, poate un mic Paris, dar unul - așa se vede cel puțin pe cartea poștală a lui tata-mare - în care lupoaica stă cu ochii ațintiți spre
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
făceau recurs la) principii și reguli simple și clare, pe baza cărora ei puteau să rezolve problemele practice punctuale ce apăreau în procesul construcției templelor monumentale. Logica demersului lor era una derivată, ca să zic așa, din chiar logica naturii - altfel, clădirile pe care le înălțau s-ar fi dărâmat - iar acest fapt i-a făcut “promotorii discursului rațional în sânul comunităților ieniene din care proveneau”. Ei se bucurau, cum ar veni, de privilegiul de a avea de-a face cu “lucrurile
Anaximandru și Arhitecții by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13144_a_14469]
-
promotorii discursului rațional în sânul comunităților ieniene din care proveneau”. Ei se bucurau, cum ar veni, de privilegiul de a avea de-a face cu “lucrurile înseși,” în afara oricăror speculații mitologice sau abstracțiuni vagi prin care lucrurile erau “interpretate”. Iar clădirile pe care ei le înălțau erau dovezile vizibile că ei făceau asta așa cum se cuvine. În cele din urmă, așa cum expresiv spune Hahn, “arhitecții, cu proiectele lor monumentale... reprezentau, în chip viguros, instanțierile unei mentalități raționalizante”. Ca să-și susțină teza
Anaximandru și Arhitecții by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13144_a_14469]
-
dintr-un alt cadru și astfel să afle aproape simultan - deopotrivă de la vii și imortalizați - ce se petrece la la mare distanță. Și să le spună veștile proaspăt aflate, cînd se întorc în cadrul părăsit inițial, celor aflați în încăperea (sau clădirea) de unde au plecat. Vrăjitori vii sau doar portrete ale unor vrăjitori. Portretele agățate pe pereții din biroul directorului Școlii de Vrăjitorie de la Hogwarts au datoria de onoare să-l ajute pe directorul aflat în funcție, oricare ar fi acela. Vorbesc
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
de prima pagină în EVENIMENTUL ZILEI: Vanghelie a pus mîna pe magazinul “București”. Cităm unul dintre subtitluri: “Imobilul cu șase etaje a fost vîndut unui grup de persoane, printre care se află și primarul sectorului 5, Dan Marian Vanghelie, deși clădirea era în litigiu, fiind revendicată de foștii proprietari”. După cum ne spune tot Evenimentul zilei, această privatizare “ar putea aduce din nou România în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului”. Altfel spus, dacă această privatizare se va dovedi făcută fără respectarea principiului
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
sale, viața cotidiană, atât din perioada interbelică cât și din timpul regimului comunist și după 1989. Privirea este îndreptată în același timp spre putere, în întreaga ei desfășurare de-a lungul secolului al XX-lea, spre societate și spre câteva clădiri reprezentative ale orașului. Este într-un fel o istorie de tip “Annales” aplicată trecutului bucureștean, dar fără a lua, din păcate, în considerare ceea ce a fost orașul înaintea primului război mondial. Pentru o imagine completă, ar fi trebuit poate ca
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
ș.cl.) s-au muzeificat total, din ele poți cumpăra insigne cu Parisul; * pe zidul imensei biblioteci de lângă Panteon, printre cele câteva mii de nume ale celor mai de seamă oameni de litere ai lumii, stă scris doar Dimitris Cantemirus; * pe clădirile instituțiilor am citit: „Défense d’afficher selon la loi de 1880!”; * au și francezii kitsch-ul lor, cateva buticuri din Place de Clichy, cu obiecte made în Chină, arătau exact precum cele din Crângași; * berea de cidru din Montmartre seamănă
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
unei promenade, în „pitorescul” mizeriei acelui furnicar de oameni. Acest capriciu îi rezervă însă tânărului condeier un impact care-i va modifica radical viața. Fără să se aștepte, o regăsește aici pe Șoșa, dragostea lui din copilăria petrecută în aceeași clădire sordidă. „Un copil dulce, o sfântă în felul ei”, astfel o caracterizează pe Șoșa un personaj din roman. Deși nu pe deplin dezvoltată somatic și psihic, ea impresionează prin candoarea mereu împletită cu sclipiri de sensibilitate, bunătate și inteligență. Reîntâlnirea
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
o cheamă Șoșa -, de dragul căreia s-a lepădat de toate principiile și convingerile sale. - Își râde de mine, am spus. O cunosc pe Șoșa din copilărie. Ne jucam împreună înainte ca eu să fi mers la heider. Eram vecini în clădirea de la nr. 10 de pe strada Krochmalna. Mai târziu, au plecat de acolo și timp de mulți ani... Feitelzohn luă iar în mână furculița. - Oricum, nu trebuia să fugi de prietenii tăi. Nu poți ține secret faptul că te însori. Dacă
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
dat lovitura cu cartea asta. S-a întîlnit la Tîrg cu scriitorul cutare - omul, cam nevorbit, cum sînt mulți autori autohtoni în ultimii ani, i-a spus totuși cîteva lucruri memorabile. Apoi mi se plînge că nici la Romexpo, ditamai clădirea, nu mergea aerul condiționat și se făcea după-amiaza o căldură de-ți venea să te dezbraci de toate alea. Plus că lipsea aerul, dar altminteri impresie excelentă, chiar dacă și la Gaudeamus lucrurile sînt amestecate - și lansări de cărți și vînzare
“Despre cărți, numai de bine” cu N.C. Munteanu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13332_a_14657]
-
pigmentează narațiunea, și anume că în 1933 la 20109 răspundea Camil Baltazar din redacția „României literare.” În scurtă vreme (1929-1934), un primar de ispravă Dem. Dobrescu a realizat urbanizarea capitalei, tăind străzi drepte, lărgind bulevardele, care „s-au umplut de clădiri construite după ultimul val al modei arhitectonice.” A amenajat lacurile Snagov și Băneasa, a înfrumusețat Cișmigiul și, foarte important, a sprijinit cultura. Aruncând o privire globală, înainte de a intra în „detalii”, Ioana Pârvulescu salută și caracterizează, plină de entuziasm, lumea
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
mereu neînsoțite. Puține sunt tablourile în care Edward Hopper pune doi sau mai mulți oameni. Capodopera sa absolută, Nighthawks (1942), este considerată imaginea elocventă a omului modern alienat de mediul urban. Singura lumină din strada pustie, care atinge și fațada clădirii cu prăvălii goale, vine din interiorul barului. Un bărbat e întors cu spatele, al doilea fumează impasibil, femeia de lângă el, prea aproape pentru a nu fi împreună, gustă însă gânditoare o prăjitură, în timp ce barmanul își face treaba dincolo de tejghea. Câteva
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
barului. În Morning sun (1952) detaliile sunt și mai puține. Femeia în neglijé privește pe fereastră afară, acolo de unde în camera ei austeră cu pereți goi intră lumina puternică a soarelui. Pe geam se zărește ultimul cat și acoperișul unei clădiri. Patul din cameră e acoperit impecabil cu un cearșaf, iar umbra femeii se prelungește peste pernă. Care o fi starea ei? Acesta este primul tablou dintr-o serie care mai numără Summer interior, Woman in sun (aici apare și singurul
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
ei? Acesta este primul tablou dintr-o serie care mai numără Summer interior, Woman in sun (aici apare și singurul nud feminine pictat de el) și Sun empty room. Peisajele lui Hopper, deopotrivă realiste și bizare, majoritatea reprezentate de casele, clădirile și împrejurimile de la Cape Cod, unde rareori apare și câte un personaj, creează aceeași stare de încremenire, de liniște, de transă a melancoliei. Lumina soarelui de vară e caldă și puternică, momentul zilei e după-amiază, ziua duminică, iar oamenii undeva
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
frate, îi zdruncină sănătatea: "Dimineața, uitându-mă când mă bărbieream, în oglindă, începeam să nu mă mai recunosc... Omul gras, care se uita la mine cu privirea împăienjenită, nu puteam fi eu...". Dar în anul în care se inaugura noua clădire a Teatrului Național mai primește o lovitură: "Deci Horea (Popescu) și cu subsemnatul, ambii regizori ai Naționalului, în acel moment important din viața teatrului, eram, cu ocazia acestei mari sărbători, liberi sau, mai bine zis, puși pe liber"... îndepărtat din
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
amintirilor. ŤPe cine cauți tu?ť, îmi revenii. Un copil de patru ani. El îmi punea întrebarea". Mi se pare extraordinar finalul acestei cărți despre teatrul românesc contemporan, cum n-am mai citit alta! Neputând lua parte la inaugurarea noii clădiri a Teatrului Național Mihai Berechet și soția sa, Anca Șahighian, privesc prin fereastra locuinței lor forfota de la intrarea teatrului și își imaginează festivitatea. îmbrăcați în haine de gală ei participă, totuși, la sărbătoarea instituției din care, în ciuda ineptei interdicții, fac
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
revoluționar. Mai există, cred, o explicație. Dl Iliescu n-a fost ceea ce se poate numi un revoluționar de baricadă. N-a fost nici măcar un disident afișat al regimului Ceaușescu. În clipa în care Ceaușeștii își luau zborul cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central, Ion Iliescu era încă directorul Editurii Tehnice, la Casa Scînteii. Nu întîmplător, atunci cînd a dat citire listei Comitetului de conducere a Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a avut grijă ca numele său să fie ultimul pe listă
Ultimul revoluționar cu hîrtie în mînă by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12123_a_13448]
-
un zîmbet vag. Evident, locotenentul Lewis îi trimisese acolo, pentru orice eventualitate, iar Lewis își făcea meseria în mod corect, nu te puteai supăra pe el. Cu doar un sfert de oră înainte de plecarea navei, o limuzină lungă opri în fața clădirii vămii, iar Mac Gill coborî primul, urmat de Jean Maura, care purta un costum din tweed de culoare deschisă, cumpărat probabil de la New York. Apoi își făcu apariția și Little John, care părea să fi adoptat o dată pentru totdeauna bleumarinul și
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
își serveau stăpânii și oaspeții acestora, de la etaj, cu ajutorul unor mecanisme asemănătoare lifturilor, fără a-i mai inoportuna astfel cu prezența lor. Neavând nici un parc în jurul Palatului de Iarnă, Ecaterina a II-a a cerut să i se construiască o clădire nouă, la nivelul mezaninului, în care să amenajeze o grădină și un loc de retragere, un ermitaj. Acesta cuprindea două mese a câte șase locuri fiecare, iar pe pereți, împărăteasa luminată atârnase, spre delectarea musafirilor ei, tablouri alese din colecția
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
îi datora trezoreriei imperiale rusești. Ulterior, Ermitajul a intrat în posesia altor colecții celebre, precum cea a contelui Brühl (1769), a bancherului parizian Crozat (1772), a lordului Walpole (1779), a împărătesei Josefina (1814) etc. Complexul muzeal și arhitectonic cuprinde cinci clădiri legate între ele prin arce și pasarele acoperite: Palatul de Iarnă, clădirea principală, ridicat în stil baroc, între 1754 și 1762, de Francesco Bartolomeo Rastrelli (și refăcut, după incendiul devastator din 1837, de Vasili Stasov și Aleksandr Briullov); Micul Ermitaj
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
colecții celebre, precum cea a contelui Brühl (1769), a bancherului parizian Crozat (1772), a lordului Walpole (1779), a împărătesei Josefina (1814) etc. Complexul muzeal și arhitectonic cuprinde cinci clădiri legate între ele prin arce și pasarele acoperite: Palatul de Iarnă, clădirea principală, ridicat în stil baroc, între 1754 și 1762, de Francesco Bartolomeo Rastrelli (și refăcut, după incendiul devastator din 1837, de Vasili Stasov și Aleksandr Briullov); Micul Ermitaj, cel care a împrumutat numele întregului complex, construit, la cererea Ecaterinei cea
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
1764 și 1775 de Jean-Baptiste Vallin de la Mothe; Vechiul Ermitaj, construit de Iuri Velten între 1771 și 1787; Teatrul Ermitaj, ridicat în stil renascentist între 1783 și 1787 de arhitectul Giacomo Quarenghi și, în fine, Noul Ermitaj, cea mai târzie clădire, construită de Vasili Stasov și Nikolai Efimov între 1839 și 1850, pentru a găzdui expozițiile Ermitajului Imperial, deschis spre vizitare din 1852. Galeria imperială începuse să capete trăsături de muzeu încă de la începutul secolului al XIX-lea. Vizitarea acesteia necesita
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
ochii, cumpărîndu-și propria băcănie. Acolo, în inima Taganrogului, în casa Gnutov de pa strada Polițeiskaia, s-a născut, pe 17 ianuarie 1860, Anton Cehov. șCasa există încă, este la nr. 47 de pe strada care poartă acum numele scriitorului.ț O clădire scundă, numai parter, cu ferestre cu obloane verzi și acoperiș de tablă, care a devenit în scurt timp neîncăpătoare. Familia s-a mai mutat de două ori înainte de a se stabili, în 1869, în casa Moiseiev, pe strada Monastîrskaia, la
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
spectatorul într-o poziție jenantă, dar inedită, de "violator al intimității personajelor". Pe de altă parte, această senzație e atenuată tocmai de pasiunea lui Wong Kar Wai pentru încadrări picturiale: personajele sunt mereu înrămate prin intermediul unei uși, ferestre, arcade de clădire, deci fiecare cadru e și un tablou. În acest sens, filmul se poate interpreta ca un comentariu la adresa noțiunii de spectator, voyeur și estet deopotrivă. Totul este studiat în acest lungmetraj, fără a da impresia de artificialitate. Obiectele ocupă prim
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
mai vrea nici să scrie, nici să publice; își găsește o ocupație modestă, învecinată cu statutul de boschetar: în schimbul unei simbrii modice, păzește apartamentele locatarilor plecați temporar. Toposul acțiunii este un fost cămin muncitoresc, de fapt un complex uriaș de clădiri, în care viețile și destinele sînt clădite una peste cealaltă, la periferia metropolei moscovite. Giganticul cămin este, în realitate, Rusia anilor '90, iar coridorul ce pare infinit este, de fapt, viața fiecăruia. Fostul cămin este și locul de intersecție (și
VLADIMIR MAKANIN – Undergroud sau un erou al timpului său by Emil Iordache () [Corola-journal/Journalistic/12591_a_13916]