2,106 matches
-
arc de cerc, vrînd parcă să arate tot ce-i în jur, merge din nou în spatele barului și lovește o clapă a interfonului: Doinița... Da, tata se aude vocea fetei. Vino jos puțin, te rog! Închide interfonul lovind o altă clapă și se întoarce la fotoliu, așezîndu-se adînc, așteptînd. Cînd o vede pe Doina intrînd, îi face semn cu degetul să se apropie. Ce-i, tata? întreabă fata mirată. Să-mi arăți, te rog, ca acum șaisprezece-șaptesprezece ani, unde pupă tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu el, Jerry a adus acasă un pian de jucărie pe care-l pescuise din gunoi. Era alb, stătea pe trei picioare și avea și o băncuță. Era exact ca un pian adevărat, doar că nu avea atît de multe clape, iar unele dintre cele pe care le avea nu funcționau. CÎnd le atingea, nu scoteau nici un zgomot, ci doar un clanc gol, fără pic de muzicalitate. După ce a ciocănit de zor la vreo trei sau patru asemenea clancuri, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ciocănit de zor la vreo trei sau patru asemenea clancuri, s-a așezat la Camel și l-a desfăcut În bucăți. S-a jucat și a vorbit cu el ore Întregi și, Într-un final, a făcut să funcționeze toate clapele. După aceea, a petrecut vreo două ore cu el În poală În fotoliu, Încropind melodii cu două degete. „Streets of Laredo” și „Swanee River”. Apoi l-a pus jos pe podea și m-a lăsat să mă joc cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de la sacou și am pornit așa spre cinematograf. Drumul pînă la Rialto a fost cît se poate de interesant, Într-un fel cît se poate de deprimant. Nu-l străbătusem niciodată În timpul zilei, iar acum, cînd trăgeam cu ochiul de sub clapa buzunarului În timpul mersului, am fost uluit de cît de tare urîțește lumina zilei, mai cu seamă cînd e fadă și cenușie și nu se deosebește prea tare de lumina ce se strecura prin geamurile din subsolul meu. Și nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
plictisea, chiar și moartea mă plictisea. Singurul lucru care nu mă plictisea era pianul meu și, pe măsură ce treceau săptămînile și la librărie erau tot mai puțini clienți și atmosfera era tot mai apăsătoare, Îmi petreceam tot mai mult timp apăsînd clapele ivorii și cîntîndu-mi. Uneori uitam să mănînc, sau nu uitam, dar consideram că e prea dificil să cobor și să bîntui pe străzile pline de fum, pentru a ajunge la Rialto. Dacă-mi treceam lăbuțele peste trup, simțeam cum Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Uneori uitam să mănînc, sau nu uitam, dar consideram că e prea dificil să cobor și să bîntui pe străzile pline de fum, pentru a ajunge la Rialto. Dacă-mi treceam lăbuțele peste trup, simțeam cum Îmi ies coastele, precum clapele negre ale unui pian. Tot mai puțini clienți veneau la Pembroke Books ; nici măcar literatura erotică nu mai avea căutare. Iar Shine Încetase, pînă la urmă, să mai cumpere cărți - nu se mai ducea la lichidări de biblioteci, nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
to lose“. Și, desigur, refrenul: „I can’t live with or without you“. Plângea din ce în ce mai tare, deși încet-încet obosise. O dureau ochii, îi ardeau obrajii, și Bono cânta pentru ea, și Edge meșterea chitara pentru ea, și cineva lucra la clape pentru ea, și basistul și toboșarul, și producătorul, și inginerul de sunet... „De ce?“, șopti suflându-și nasul. „De ce mie? De ce îl iubesc? De ce sunt proastă?“ Chiar așa, de ce? ...și Bono cânta mai departe, semi-neînțeles, basul făcea monoton „bum-bum-bum-bum-bum-bum-bum-bum“, toba „mbu-mbu-bu-tchik-tu-du-du-tchik
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
după cum trăda numele, din Tokyo. Shuoke era chiar broker. Lucra la un calculator, degetele îi zburau pe tastatură mai ceva decât unui Count Basie sau Claudio Arrau. Pe ecran apăreau diverse prescurtari și cifre. Shuoke le citea și apăsa pe clape. Cam așa: Ecranul: MLT 5 ¼ GUO 22 2/3 PLP 7 1/8 RNK 0 4/5 ZVU 19 5/8 IOM 47 2/5 UNC 8 4/5 WPA 3 1/3 FRQ 67 2/3 RZZ 51 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
hârtie. Nu sunt capabil să scriu dacă cineva mă privește; simt că ceea ce scriu nu-mi mai aparține. Aș vrea să dispar, lăsând așteptării iminente din ochii lor foaia băgată în mașina de scris, și cel mult degetele mele, bătând clapele. Ce bine aș putea scrie dacă n-aș exista! Dacă între foaia albă și fierberea cuvintelor și povestirilor ce iau formă și dispar, fără ca nimeni să le scrie, nu s-ar interpune acea diafragmă incomodă care e persoana mea! Stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
erau ei discutând unul cu celălalt în timpul vizitelor de dimineață. Și oamenii găsesc că eu sunt greu de înțeles. Ceea ce mi-au zis doctorii e că, dacă nu-mi reconstruiau un fel de mandibulă, măcar să-mi pună un soi de clapă, au zis, altfel puteam să mor în somn. Încetam pur și simplu să respir și nu mă mai trezeam. O moarte rapidă, fără dureri. Pe carnețel, cu creionul, am scris: nu mă tachinați. Noi în biroul logopedei, și Brandy zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
lucru fiind, evident o absurditate. Așa slabă, firavă, fără pântec, Carmina și-o imagină, pe plajă, întinsă pe spate, cu genunchii puțin flexați în sus poziția lăsând să se reliefeze, pe sub tegumentele subțiri, osatura toracelui ce poate fi numărată precum clapele unui pian și forma adâncită, ca de covată, a abdomenului. Ei, bine, tânăra era în ultimul an de liceu, voia să urmeze medicina, muncea cu multă seriozitate, zile și nopți fără odihnă, n-avea lacune, nici probleme nelămurite, totul mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de toate pregătirile ei, dar, de fapt, o amuzase să intre prin magazinele cu articole de menaj, să cumpere toate lucrușoarele necesare și, aflată lângă vânzătoare, mașina de calculat să înceapă să înregistreze prețuri, cu clinchet după fiecare apăsare de clapă. Se ducea apoi cu sacoșa plină în apartamentul pustiu al Carminei, începea să scoată unul câte unul obiectele achiziționate. Pâlnia trebuia sa stea în raftul de sus acolo unde punea și dopurile de plastic și de plută, la un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Amintirea unui ecou se lovi de pereții din jurul meu. Am format 1471. Pe fir am auzit un zgomot ca vuietul unei scoici puse la ureche; acel sunet apropiat de timpan al unor valuri fantomatice spărgându-se în depărtare. Am apăsat clapele mici și negre de pe furca telefonului și-am format din nou. De data asta mi-a răspuns vocea metalică a telefonistei computerizate: „Ați fost sunat la... ora... opt... și... douăzeci și șase de minute... Apel cu număr ascuns“. Închisesem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Răspundea prompt la "comenzile sociale" ale pecereului și-i dresa și pe alții să răspundă. Cum a fost posibil? Așa. Excedat de modificări de ultimă oră (doar ne numeam " Ora"), lynotipistul, fire cam nevricoasă, s-a răcorit. A bătut pe clape, triadic: căcat căcat căcat. Corectoarea a acoperit bine cărcatul* . În loc să scoată murdăria din pagină ori măcar să atragă atenția "capului limpede" care eram că rîndul cu sminteala rămăsese pitit sub pastă neagră. Toate astea se întîmplau într-o tipografie în plumb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
basarabeană. Faptul ăsta nu spune nimic despre felul românului de-a trăi lîngă altul, de alt neam? Șichy saltă din fotoliu pe picioarele frumos cabrate și se îndreaptă spre pian ("Pot să..."), îi ridică grijuliu capacul și începe să apese clapele: "Cucuruz cu frunza-n sus/ țucu-i ochii cui te-o pus./ De te-o pus cu patru boi,/ țucu-i ochii amîndoi". Asemănarea cu imnul Israelului e clară. Ce surpriză, cînți la pian! Știi Poemul de Chausson? Da. Lisztul meu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
florile, să nu se mai lase sedus de rufele puse la uscat, să nu-mi mai sfîșie mănușile, să nu-mi mai roadă papucii. Dar curcanul îl "indignă". Latră și latră și latră. E cum ar trece cu ghearele pe clapele nervilor. Ta-Nooo, gata, hai încoace te rog! Ei, dacă mi-s rugat, vin. Nu'z dai seama ce ridicoli sîntem cînd ne certăm de la fleacuri? Preaiubito, scriitoreasa mea preaiubită, mai avem biscuiți digestivi? De două zile șlungul nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a încurajare: "Sînt aici". Îmi primise trupul, sîngele roșu și frumos, curs pentru el. Gura pe gîtul umed de teamă, mîinile de pianist iubindu-mă. "O să cînt pe umerii tăi un vals brilliant". Cristoase, de ce nu pot atinge ca tine clapele pianului? N-am învățat solfegiile cum ai vrut, nu le-am exersat, n-a mers. Dar exersez mereu gamele clipelor cu tine, gamele zilelor cu tine, gamele anilor cu tine. "Ce glissando, Iordana!" exclama Iordan, în variantă volubilă, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și raci; eu mă mulțumeam cu o bucățică de ciocolată, ronțăită concomitent cu miez de măr făinos. Eram regina lui de apă și de sare. M-a ținut în brațe și mi-a compus liedul ăsta; l-a compus pe clapele dinților, genunchilor negri, coastelor mele. Purtam o basma mov, cu bănuți alămii și mereu altă petunie la ureche. Ieșeau aburi din pîlnia petuniei. Cristoase, vorbesc despre nopți de dragoste din mileniul II, secolul trecut. Cînd ațipeam pe țărm, nu visam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Haideți la un vin în trei, că mi s-a uscat cerul gurii. Ești cu mașina, Iordana? La Motel, unde altundeva!" A doua zi, Lucian ne arăta "pe șest", într-un album Dali, tabloul cu mutra lui Lenin multiplicată pe clapele unui pian. Azi, spre prînz, Lucian Foișor purta un pardesiu lung, negru (Max Mara? Ferraud? Escada?) peste o vestuță de piele maro, dinspre hippy. Nu practicam noi tactica unui pic de nebunie (și de flori), de la hippies cetire? Fantastic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
diferite colțuri ale Naturii care excelau în originalitate și disciplină. Își pregătiră instrumentele nopții cu coarde, viole cu grif-ul pe care se înfășurau strâns zilele mele și anii tăi, ca viața să zbârnâie la atingerea arcușului bine uns cu colofoniu, clapele pianinelor electrice cu paratrăsnet pentru captarea fulgerelor, vioare albastre cu nemiluita așezate în straturi, caiere geologice de la baza solului până la prima fereastră-vitraliu, spărtură din cupola cerului pe unde se scurg sufletele noastre. Nu s-ar fi putut spune că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de intrigi și zîzanie, spune Dendé. Nu spuneați dumneavoastră că abia a așteptat să se liniștească apele, să revină totul la normal? — Atît pot să vă garantez, spune Roja, că n-a uitat cum Milițică și Părințelul ne-au tras clapa. Poate aveți dreptate, spune Gulie, numai că eu tot n-am încredere că o să fie de acord, în plus de asta Delfinaș s-a avut întotdeauna cum nu se poate mai bine cu Angelina și Tușica. Exact asta încercam să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
câte un pahar de apă. Personajul principal al romanului este o pianistă celebră, cu un nume romanțios, Azaria. Ea arată, bineînțeles, ca o zeiță: „Cântând la pian, Azaria se transfigura. Inspirată, ochii-i străluceau magic, când de sub degetele ei, din clapele atinse de soli cerești picurau cele mai fascinante sunete. Azaria era o frumusețe neverosimilă, era strălucirea artei, subjugarea muzicii, chiar sufletul oferit sub nelumeasca stare de muzică.“ Bărbații care fac dragoste cu Azaria cad în extaz și îi înalță imnuri
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
era bugăt de lată, da’ tare era lungă față cu cît era de lată. Iară trîmbițașii ședeau deasupra pe o cadă mare cu gura-n jos și cu dobașu’ lîngă ei“. Nea Snaco trompetistul apăsase fără să vrea pe o clapă a memoriei mele și făcuse să-mi defileze din nou pe dinainte sala de bal subpămînteană a muncitorilor imigranți din urmă cu un secol. Am Înțeles că tocmeau alămuri și tobe, dar pe ce fel de muzică or fi dănțuit
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
un grup de șapte bărbați ce par a nu avea în comun decât obiectivul unui aparat de fotografiat, obiect probabil foarte rar la vremea la care a fost luată imaginea. Bărbații sunt îmbrăcați în pufoaice, pe cap poartă căciuli cu clape îndesate până la ochi, iar în picioare ceea ce par a fi niște pâslari grosolani. Toți șapte sunt năpădiți de bărbi deși probabil sunt tineri. Stau țepeni de parcă ar fi înghețați, nici unul nu zâmbește. Pe chenarul zdrențuit se distinge o cruciuliță marcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
secol nedeterminat", după care se așează intempestiv pe scaunul rotativ din fața pianului. După câteva clipe de tăcere, pe care orice bun muzician le lasă pentru ca spiritul muzicii să se instaureze printre spectatori, femeia cu părul ca flacăra lovește cu putere clapele pianului care scot niște note discordante. Din degetele ei se preling apoi întrebări îngrijorătoare și răspunsuri bezmetice, tăceri apăsătoare și cascade de sunete stranii. Oprirea este la fel de abruptă ca și începutul. Femeia se ridică, ca împinsă de un arc, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]