2,405 matches
-
ca albinele la flori. Unii din ei se apropiau de masă și lăsau ceva; fie un măr, fie o pară, fie niște prăjituri, și fugeau repede pentru ca să nu reușească doamna profesoară să le întoarcă mica lor „pomană” înapoi. Când suna clopoțelul abia reușea să-i dezlipească de la masa ei și să-i trimită pe la locurile lor. Urma să înceapă o lecție obișnuită de limba franceză în clasa a șasea. Copiilor le plăceau mult lecțiile de limbă franceză. Prin intermediul multor jocuri didactice
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
franceză în clasa a șasea. Copiilor le plăceau mult lecțiile de limbă franceză. Prin intermediul multor jocuri didactice, profesoara îi făcea pe toți să participe activ și să se simtă bine și utili celorlalți. Copiii se lăsau captivați ușor și, când clopoțelul suna din nou, anunțând sfârșitul lecției, unii dintre ei chiar exlamau: „Deja, s-a terminat lecția? Ce repede!”. Scopul pe care profesoara trebuia să-l realizeze la acea oră era formarea deprinderilor de a caracteriza personaje și însușirea conjugării verbelor
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
către Ana și o certă: „Taci, Ana, ce-i cu tine? Nu ți-i rușine să plângi așa?”. Ana nici nu-l auzi, ea lăsă să curgă toate lacrimile pentru a-și putea plânge toată jalea pentru Șurca... Atunci sună clopoțelul... Profesoara se folosi de acest moment, pentru a nu arăta prea mult emoțiile din vocea ei, și zise repede: - Nu este o rușine să plângi pentru aceasta... Un copil își luă inima în dinți și recunoscu: - Și eu vroiam mult
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
șampanie dar paharul meu e plin, stau cu mâinile în poală, cu ochii uscați, fără lacrimi, cu un zâmbet amar pe față. Vacarmul din jurul nostru se întețește, pe monitoare spectacolul a ajuns la apogeu, copiii se plimbă printre trupuri adormite, clopoței fosforescenți, steluțe și păsări zburătoare flutură în jurul căpșoarelor lor, unii au aripi, o câmpie întreagă de trupuri prăbușite la pământ, doar copiii mai stau în picioare, pentru ei de-abia a început distracția, în curând cerul se va umple de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
iulie 1964. De la Crăciun la Bobotează, se derula cea mai îndrăgită perioadă a iernilor, vacanța de iarnă, fiind o sărbătoare a cadourilor, a meselor bogate și a musafirilor așteptați sau nepoftiți. De la Sfântul Nicolae, pregăteam colindele, urăturile, buhaiul, harapnicul și clopoțeii, împreună cu frații Cimpoieșu, neuitând să bifăm toate vizitările din lunga listă prețioasă de adrese, care practic în teren uneori era demoralizant de sumară și ieftină. Prin clasa a VIII-a, am fost admis într-o echipă îpartie) mare, care cuprindea
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
unul dintre ei . Ori poate că Îl iubește, completă altul, descoperindu și dinții Întrun râs malițios. Nu vezi cum Îl privește!... Am râs și eu forțat, prefăcându-mă. Lui Neli nu-i păsa deloc. Mă Înconjura cu vocea ei de clopoțel și, fredonând neînțeles tot felul de refrene, rămânea veselă În umbra mea, ca o soră mai mică, cu un zâmbet de mulțumire pe chip. De la un timp, nimeni n-a mai luat-o deloc În seamă, tolerând-o ca pe-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o licoare scumpă, un fel de vișinată, dar cu gust de sâmbure de migdale, tata ridică primul pahar și rosti, în loc de obișnuitul toast, doar cuvintele: - Să-mi trăiți și să fiți sănătoase, dragele mele! Clinchetul paharelor de cristal, asemenea unor clopoței de argint, suplini o unanimă aprobare. Ina însă nu se putu abține și veni lângă tatăl ei, îl îmbrățișă și-l sărută cu foc pe amândoi obrajii. Apoi trecu la mama ei și repetând gestul, adăugă: - Să-ți trăiască bărbatul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Voiau cu tot dinadinsul să deschidă toate ușile zăvorâte, mai ales că, în ultima perioadă, întâlnirile lor fuseseră sporadice. * Își propuseră, fiecare în sinea sa, să reediteze acea discuție marcată de atâtea incertitudini. Plutea în aer dorința semnalată de un clopoțel de alarmă ce solicita imperios ca fiecare dintre ele să afle cine era acel cavaler zugrăvit, pe cât se pare, din linii și tușe neconcludente!? Tot Olga, mai abilă în multe privințe decât Ina, găsi momentul propice. Într-una din zile
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Pavlovici critica, la repetiții, realis mul excesiv al regiei, care umplea spectacolul cu zgomote caraghioase („Am să vă scriu o nouă piesă care va Începe așa :...nu se aude nici o pasăre, nici un cîine, nici un cuc, nici o bufniță, nici o privighetoare, nici un clopoțel, nici un ceas, nici măcar un greiere!”-1901); dar următoarele montări au fost reparatorii - În 1902 piesa fiind prezentată chiar Țarului și Curții! Livada cu vișini (1904) i s-a părut autorului, În mon tarea lui Stanislavski, „de nejucat”. El scrisese o
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
bani. Bine, ăștia le-a lăsat numa' așa, să dea bine la atmosferă. E și ăsta un chichirez. Toate-s gândite să aibă șartu' lor, să fie cum erau ele odată. Ce vremuri or fi fost alea! Ding-ding, sunai dân clopoțel și venea valetu' sau femeia, cum mă-sa-i zicea, în costume d-alea livrești, cum purtau servitorii. Poc-poc, făcea o plecăciune: Domnu' dorește ceva? Și tu dădeai comanda. Te întrebau ăia: Să vă pregătesc baia? Auzi, tu, moșule! Să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mele. În poza de pe aparat era chiar Karin-tante îmbrăcată în pitorescul ei capot, cu mine de mână undeva, în curte, la intrarea din stradă, imediat după gangul ce se deschidea noului venit după ce închidea portița în zid, imensă, dotată cu clopoțel, lângă un rond de flori în formă de inimioară, cultivat cu multă gura-leului, cu chișosoni - papuco, adică cu domnișori turcoaz, bej, roz, mov și bordo. Încă de pe vremea aceea, când ai mei se vedeau obligați să meargă la vreo nuntă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de noi în continuare? întreabă Roja. Și așa au mers prea departe. Cu ce vă încălzește pe voi că acum nu se mai cheamă Securitate, că-i zice Serviciul Român de Informații, că locul Copoiului l-a luat Șarpele cu Clopoței? Pentru mine e chiar mai rău, mai bine ar fi fost să rămînă Partidul Comunist, decît Frontul Salvării Naționale, zice. N-ar fi dat bine pe afișele electorale, spune Dendé, deși alegerile le-ar fi cîștigat oricum, trebuie să recunoașteți
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cîțiva pași de colo colo pe asfalt, piciorul pe care îl ținuse îndoit sub el îi amorțise și simțea ácele furnicăturilor din talpă pînă în șold. Te-ai fi așteptat ca pe gazon să-și facă apariția alde Șarpele cu Clopoței sau Monte Cristo, însă nici vorbă. N-am recunoscut pe nimeni oricît m-am chiorît eu la fiecare din cei care au coborît pe rînd din elicopter. Nici măcar lumina împrăștiată de farul de aterizare nu mi a folosit la nimic
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cub de sticlă fără să facă nimic. M-am Întors pe stradă și am observat privirea imploratoare a mecanicului. Apoi mi-am dat seama că pur și simplu se uita În oglinda dinaintea sa, așteptând semnalul impiegatului. Se auzi un clopoțel, după care mecanicul Își coborâ privirea, iar tramvaiul se Îndepărtă În noaptea cea fără vreo adiere de vânt. Când am ajuns la următoarea trecere, am sărit de pe bicicletă, am tras-o lângă bordură și am legat-o lângă perete. Crama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai visător și mai distrat. Dar apoi mi s-a părut că interlocutorul meu exagerează un pic cu rolul lui. Scufundat În integramă, nu-și ridică privirea câteva minute bune până când, indignat, m-am văzut nevoit să cobor palma pe clopoțel. Atunci portarul se uită În sus, aproape absent, Își strânse ochelarii cu grijă și Îi vârî În buzunarul de la cămașă - unde dispărură ca și când interiorul ar fi fost căptușit cu negura uitării. Mi-am dres vocea și i-am explicat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
stofele și pantofii Într-o mână, și cu cealaltă nu-i dăduse Încă drumul carafei, a fost nevoit să se aplece În față, ca bufonul să poată ajunge la prosopul aruncat peste umărul său - moment În care se auzea clinchetul clopoțeilor atașați de tichie. Pe atunci un knisch era un servitor, afirma Winkler, care știa din surse sigure (tatăl lui era abonat la Brockhaus), „sau, mai bine spus: un rob“. Dar asta numai până la asediul turcilor din 1683. De atunci, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Unde naiba o fi chestia aia? Când sunt în clasă, încep uneori să mă gândesc în mod voit la MOARTE și SPITALE și ACCIDENTE RUTIERE ORIBILE, în speranța că aceste gânduri grave vor duce la fleșcăirea „osului“ meu înainte de sunetul clopoțelului și de momentul când trebuie să mă ridic din bancă. Pare-se că nu pot să ies și eu o dată la tablă sau să cobor dintr-un autobuz fără să mi se semețească și să strige „Ciao! Uite-mă!“, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
un moment chinuitor, avu Îndoieli. Scap din mână subiectul meu cel mai bun? Să nu fie aici subiectul cel mai bun, ci la școala de pe coasta de sud, printre clădirile de cărămidă roșie, băncile de pin lăcuit, suporturile pentru călimări, clopoțeii fisurați și mirosul hainelor de băieți? Îndoiala o făcu mai puțin sigură de sine și vorbi blând, mult mai blând decât intenționase, căci Îi era greu să-și moduleze adecvat vocea răgușită. Vom merge mână În mână, mârâi ea triumfătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
război. Acum, când guvernul se mutase la Ankara și Constantinopolul simțea concurența Pireului, hotelul căzuse puțin În rang. Personalul fusese redus și puteai să rătăcești prin foaierul mare și gol fără să Întâlnești nici un valet și se știa că nici clopoțelul nu prea suna. Dar la pupitrul recepției domnul Kalebgian Înfrunta inerția În haina lui bine croită. — Kalebgian, a sosit domnul Myatt? — Nu, domnule, trenul are Întârziere. Doriți să așteptați? Și-a reținut un living? — Oh, evident! Aici, băiete, condu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Mâna lui Helen se retrage în manșetă; se duce la consolă, ia o portocală de pe altar și începe s-o curețe de coajă. Sosește un bărbat pe nume Bursuc, cu un papagal adevărat pe umăr. Sosește o femeie pe nume Clopoțel. Sosește Campanulă. Sună la ușă Sticlete. Pe urmă Oposum. Pe urmă sosește cineva pe nume Linte sau cineva aduce niște linte, nu e foarte clar. Helen mai bea o ofrandă. Mona apare din bucătărie, cu Stridie, dar fără halat. Lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Fuioarele de pânză și păienjenii morți. Un bec încins mă arde prin mânecă. La înălțimea asta mă cuprinde panica și mă agăț de o ghirlandă de sticlă; încâlceala aceea sclipitoare se scutură și se clatină, răsunând ca niște șiraguri de clopoței în bătaia vântului. Niște piese sclipitoare se rostogolesc pe podea. Totul se balansează înainte și-napoi, cu mine cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi ajunge lângă mine, levitând dincolo de o perdea scânteietoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pro'esor, cuget. Și crezi c-o să treacă timpul mai repede. Pînă acum, măcar, eram amenințați de foame. Acum, stăm și așteptăm, pur și simplu. Ce zici? Lazăr tace. Dinspre masa cu cei doi băieți vin exclamații fericite, ca niște clopoței, semn că le-a fost adusă rața fiartă, apoi prăjită puțin, că întreaga sală s-a umplut de aroma fripturii de pasăre. Fiecare băiat a primit cîte un picior, pe care îl ține cu amîndouă mîinile, mozolindu-l, reușind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cele zece puncte peisagistice principale: Dimineață de primăvară pe Digul Su, Flori de lotus în grădina Qu, Luna, toamna, pe Lacul Pinghu, Podul rupt, Ascultând păsările cântătoare, Contemplând peștii la Huagang, Cele trei turnulețe reflectate în lumina lunii, Turnul Leifeng, Clopoțelul de pe Muntele Nanping și Cele două piscuri înalte. Multe legende circulă despre acest lac. De exemplu, Podul rupt este locul unde s-au întâlnit, din întâmplare, cei doi protagoniști ai "Poveștii șerpoaicei albe". Legenda spune că a fost odată o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
un etaj intermediar între fiecare din cele cinci de bază. Fiecare nivel se sprijină pe câte 24 de stâlpi exteriori și opt interiori legați între ei cu grinzi. La capătul streșinilor de la fiecare etaj este agățat câte un șir de clopoței, care sună în adierea vântului. De-a lungul a peste 900 ani de existență, Pagoda de lemn a fost martorul a numeroase cutremure de pământ. Potrivit consemnărilor istorice, la 300 de ani de la finalizarea lucrărilor, în localitate a avut loc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Grace ca pe un animal, după ce i-au legat de gât un lanț având la capăt o roată grea pe care trebuie s-o târască tot timpul pe pământ ca să nu fugă. Ca unei leproase, i-au pus și un clopoțel de gât. Dar cel mai ticălos dintre toți este Tom scriitorul. El o minte că vrea s-o salveze, că o iubește, aruncă asupra ei nu numai palavre „literare”, ci și vinovăția lui pentru un furt, pretinde că astfel îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]