871 matches
-
în discurs punctele de contact cu experiența lumii, care sînt semantica nominală, actanțialitatea, mărcile spațio-temporale și personale, postulînd noi structurări și dînd sens discursurilor în același mod în care se structurează și se dă viață anturajului sociocultural. Potrivit Catherinei Fuchs, cogniția este diferită de o simplă taxinomie simbolică, ea este ivirea elementelor de sens pe o bază de date perceptive și într-un cîmp al forțelor ce articulează subiectul cu contextul său social, istoric și cultural. Prin urmare, nu există un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
practice și intervine cu propriile motivații. Sensul cuvîntului nu este în acest caz suma datelor obiective ale perceperii obiectelor lumii sensibile, ci ceea ce locutorul reține în funcție de parametrii subiectivi și intersubiectivi ce vin din istoria personală sau comunitară. V. actualizare, categorizare, cogniție, practică, realism, reprezentare. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; COȘERIU 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO PERFORMATIV v. ACT DE VORBIRE PERIOADĂ. În accepțiune gramaticală generală, perioada este o frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat structurii sale simetrice. Inițial
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului, sub forma recurențelor care produc stereotipiile discursive. Deși semantica prototipului nu a devenit pe deplin operativă, ea reprezintă o concepție a reprezentării cognitive a categoriilor limbii orientată în mod efectiv spre funcționarea limbii în vorbire. V. categorizare, cîmp semantic, cogniție, percepție, reprezentare. MOESCHLER - REBOUL 1994: COȘERIU 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO PROXEMICĂ. Termenul proxemică a fost propus de antropologul american E. T. Hall pentru a denumi ansamblul observațiilor și teoriilor legate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s u l u i social diferite tipuri de corpusuri, precum cele construite în jurul evenimentelor (de exemplu, un furt), cele realizate uzînd de un gen (ca reportajul), iar altele apelînd la reprezentări (precum discuția despre cultură în media). V. actualizare, cogniție, dialogism, formație discursivă, interdiscurs. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO RETORICĂ. Una dintre cele mai cultivate științe despre limbă în lumea antică greco-romană, retorica, îmbina arta construcției discursurilor cu o teorie a discursului, în special a celui cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
face de la lune. Écrits sur le Japon, Seuil, Paris, 2011; Nous sommes tous des cannibales, Seuil, Paris, 2013. Steven C. LEVINSON (n. 1947), profesor britanic, specialist în pragmatică, antropologie culturală, psiholingvistică și lingvistică comparată. Preocupat de relația dintre limbaj și cogniție, deschide noi perspective de investigare în pragmatica lingvistică, interacțiunea verbală, tipologia semantică, limbajul spațial ș.a. Contribuțiile la promovarea teoriei politeții și a conversației au influențat domeniul analizei discursului. Lucrări de referință: Pragmatics, Cambridge University Press, Cambridge, 1983; (în colab. cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
împreună cu Catherine Détrie și Paul Siblot, lucrarea Termes et concepts pour l'analyse du discours: une appoche praxématique, Champion, Paris, 2001. Georges A. VIGNAUX (n. 1940), specialist francez ale cărui studii au contribuit la îmbogățirea teoretizării asupra raporturilor dintre limbaj, cogniție și cultură și a perspectivei asupra interacțiunilor metodologice dintre analiza discursului și lingvistica enunțării. Lucrări de referință: L'Argumentation. Essai d'une logique discursive, Droz, Genève, 1976; Le Discours, acteur du monde. Argumentation et Énonciation, Ophrys, Paris, 1988; Les Sciences
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
contrast cu alții, comparațiile putând genera evaluări negative sau neutre, existând tendința de a se exagera atât omogenitatea propriului grup, cât și judecățile negative vizavi de out-grupul corespondent. Ca rezultat, stereotipurile devin comune.378 Pentru a înțelege cum auto-percepțiile influențează cogniția și comportamentul, psihosociologii denumesc aceste imagini mentale stereotipuri sau categorii. Atât stereotipurile, cât și categoriile prescriu acțiunea și pot fi surprinse în discursul actorilor. Aplicată în domeniul relațiilor internaționale, abordarea psihosocială se concentrează pe auto-percepția individului în relație cu alții
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
începute de Locke în 1986 și consideră că obiectivele conduc la direcționarea atenției și a acțiunii (alegere), la mobilizarea consumului de energie (efort), la prelungirea efortului în timp (persistență) și la motivarea individului în dezvoltarea strategiilor relevante pentru atingerea lor (cogniția). Spre deosebire de teoriile centrate pe nevoi, care limitează viziune asupra omului la timpul prezent (pentru satisfacerea unui deficit curent și imediat), teoria stabilirii obiectivelor permite extinderea viziunii în viitor, prin mecanismele cognitive până la limita capacității de gândire a fiecărei persoane. Principalele
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
și Pinder (2005) fac o amplă analiză a literaturii despre motivația în muncă publicată între 1993 și 2003 și concluzionează că cele mai importante abordări care s-au dezvoltat în ultimii treizeci de ani sunt: justiția organizațională, stabilirea obiectivelor și cogniția socială. În anul 2004 Academy of Management Review a dedicat un număr special problemei viitorului motivației muncii. Steers, Mowday și Shapiro (2004, p. 384) prezintă rezultatele procesului de selecție a articolelor primite. Din 56 de lucrări, au fost selectate șase
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
sunt componente primare ale sistemului cultural, mediind relația dintre cultură și motivație. Valorile "servesc ca principii directoare în viață (...) sunt similare nevoilor în capacitatea lor de a activa, direcționa și susține comportamentul. Dacă nevoile sunt înnăscute, valorile sunt dobândite prin cogniție și experiență" (Latham, 2007, p. 149). Componenta valorică se regăsește în modelele teoretice ale motivației și îndeosebi în temele actuale de cercetare: justiția organizațională prin conceptul de corectitudine; stabilirea obiectivelor prin relație dintre obiectiv și acțiune; trăsăturile de personalitate prin
by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
aspecte ale realității, menținându-le în obscuritate pe altele, ceea ce produce reacții diferite la nivelul audiențelor"24, aderarea acestora la anumite interpretări, evaluări și soluții. O altă contribuție teoretică importantă aparține lui Ț. Gitlin care definește cadrele drept "patternuri de cogniție, interpretare și prezentare, de selecție, accentuare și excludere a unor teme"25. Cadrul reprezintă în acest caz un mod de a structura elementele componente ale unui discurs mediatic, o anumita schemă de asamblare a informației, a succesiunii faptelor, tipologiei personajelor
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
că este un sistem general și abstract, poate lua forme variabile, în funcție de contextul în care se manifestă și de ceilalți factori prezenți în cadrul social respectiv. Dintr-o astfel de perspectivă, care revendică pluralitate conceptuală, "ideologiile sunt contexte de bază ale cognițiilor sociale, împărtășite de membrii grupurilor sociale, constituite din selecții relevante de valori socio-culturale și organizate de o schemă ideologică ce reprezintă autodefinirea unui grup. Dincolo de funcția lor socială de a susține interesele grupului, ideologiile au funcția cognitivă de a organiza
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
meu de vedere, o astfel de definiție nu clarifică însă multe altele dintre problemele ce se regăsesc în istoria intelectuală a conceptului, deși oferă repere importante cu privire la caracteristicile ideologiei. Regăsim, spre exemplu, problema cunoașterii subîntinsă ideologiei (sau "ideologiilor"), sub forma cogniției sociale ce servește identității unui grup social, regăsim problema intereselor pe care ideologia (sau "ideologiile") le susține în beneficiul unui grup și regăsim, de asemenea, problema controlului social. Rămân însă neclarificate probleme precum sunt cele legate de modul în care
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
regăsesc recunoașterea la nivelul întregii societăți din care respectivul grup face parte. Concluzia unei astfel de incursiuni teoretice este aceea potrivit căreia "consensul social al unui grup are puterea de a defini realitatea socială pentru individ și de a influența cogniția și percepția individuală. Dincolo de relativa lor validitate psihologică, anumite imagini stereotipe ar trebuie să fie respinse ca fiind "false". Procesul respingerii stereotipurilor este o luptă politică și ideologică care e localizată în sfera structurii sociale și istorice"348. Ideologiei îi
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
adverbe cu sens modal precum se prea poate, fără îndoială, construcții frastice de tipul „Este foarte (im)probabil ca...”, precum și mijloace mai idiomatice: „Fără discuție ,Tony și nu altcineva a luat bicicleta”. De asemenea, pot fi folosite verbe indicînd „cogniția speculativă”: „a presupune”, „a-și imagina” etc. Pe lîngă acestea, fragmentele narative cu modalitate negativă conțin o serie de construcții referitoare la percepția umană („Este evident că... Evident...” și, tot așa, cu parteneri adjectivali/adverbiali: „clar”, „evident”, „aparent”, „pare-se
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
un exemplu final, unde un proces-în-ramă precizează mediul altuia: 4.9.2. Procese mentale: procese senzoriale Procesele mentale presupun folosirea verbelor ce indică simțiri sau reacții mentale (a-i plăcea, a-i fi frică), percepții (a vedea, a auzi) sau cogniții (a crede, a gîndi). Acestea presupun un participant uman sau o entitate umanoidă, cel care simte, și un lucru sau un fapt care este perceput, simțit sau gîndit, cunoscut drept fenomen. De reținut că unele verbe ce indică procese mentale
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
rând copiilor preșcolari pentru a le mări șansele integrării școlare, pornește de la încrederea în deosebita plasticitate fizică a copiilor sub vârsta de 5 ani. în analiza eficienței unor astfel de programe, această concepție a înclinat însă balanța în favoarea evaluării nivelului cogniției și a semnificației creșterii inteligenței. Cu toate șansele pe care cred că le au acest gen de intervenție, orientarea prin excelență spre laturile intelectuale, ca unic criteriu al evaluării, a avut ca urmare o serie de critici care constatau că
Atitudinea părinţilor din mediul rural şi efectele asupra adaptării şcolare by Elisabeta Elena Sardariu () [Corola-publishinghouse/Science/815_a_1535]
-
astfel de întrebări le poate dezvălui. Teoria atribuirii reprezintă o abordare a motivației din perspectivă cognitivistă. La baza acestei teorii se află ideea conform căreia oamenii au o nevoie înnăscută de a explica, înțelege și anticipa evenimentele pe baza propriilor cogniții. Conform teoriei atribuirii, nevoia fiecărei ființe umane este aceea de a-și explica acțiunile în funcție de cauzele percepute. Teoria propusă de Fritz Heider (1944, 1958) și dezvoltată ulterior de Weiner (1985) și Roberts (1982) constituie o teorie complexă în care atribuirile
TEHNICA ŞI TACTICA JOCULUI DE BASCHET by Cătălin Ciocan () [Corola-publishinghouse/Science/91611_a_92805]
-
intelectuale ale creativității: a) transformarea; b) gândirea analogică / metaforică; c) gândirea regresivă / ludică. a) Transformarea este considerată de J.P. Guilford tot atât de importantă pentru creativitate ca și gândirea divergentă. Transformarea este o abilitate care aparține dimensiunii „ conținuturi ” și implică operații de cogniție, memorie, producție divergentă, convergentă și evaluare. Subspeciile transformării importante în stadiul inițial al procesului creativ sunt: definirea și redefinirea. Definirea este o abilitate complexă care permite identificarea problemei, stabilirea aspectelor importante și neesențiale, simplificarea problemei, separarea de subprobleme, abordarea dintr-
Creativitatea : latură a personalităţii by Gabriela Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/713_a_1307]
-
deschise care conduc la rezolvări originale) pentru operațiile de raționament inductiv și deductiv, reversibilitate, transfer și rezolvare de probleme, având drept rezultat formarea unui bagaj cognitiv bazat pe concepte și noțiuni, ca expresie a prelucrării și valorificării superioare a produsului cogniției primare (reprezentările), În strânsă legătură cu informația mediată prin limbaj. În cazul persoanelor cu dizabilități, gândirea capătă o serie de particularități care determină scăderea eficienței intelectuale sub nivelul minim al adaptabilității la solicitările mediului. Astfel, putem vorbi de inconsecvența gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
terapie și stimulare a capacităților intelectuale, procesul de gândire va urma un traseu favorabil cu rol deosebit În structurarea și echilibrarea Întregii personalități. 4.1.5. Imaginația tc " 4.1.5. Imaginația " Imaginația este considerată ca fiind un proces aparținând cogniției superioare, analog cu gândirea, de operare cu imagini mentale, de combinare sau structurare, prin care acționăm asupra realului, posibilului, viitorului și tindem să producem noul, sub forma unor planuri iconice sau proiecte. Imaginația se află În strânsă legătură cu gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
deoarece: - afectele sunt principalii furnizori de energie pentru lumea cognitivă; - afectele sunt cele ce dau stabilitate intenției și atitudinii umane, ca niște ecluze ce Închid sau deschid accesul la informația cognitivă, Îndeplinind astfel rolul de liant (de „țesut conjunctiv”) pentru cogniție; - afectele sunt acelea ce determină ierarhia conținuturilor gândirii prin reducerea gradului său de complexitate și prin concentrarea pe ceea ce este esențial Într-o atitudine comportamentală. Sub acest aspect, discernământul aduce În discuție aptitudinea superioară a reprezentării de a evalua și
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, C Scripcaru, Simona Grămadă, Irina Agrosoaie () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1482]
-
nivel general, abordarea psihologiei evoluționiste. Modelul ABC cognitiv are următoarele componente: A (activating events) = evenimentul activator poate fi de tip situație externă (evenimente de viață) sau de tip situație internă/subiectivă (de exemplu, emoții, aspecte psihofiziologice/biologice, comportamente); B (beliefs) = cognițiile persoanei (elementul de prelucrare informațională). Acestea se interpun între evenimentul activator și consecințele afectiv-emoționale/subiective, comportamentale și/sau psihofiziologice/biologice. Cognițiile persoanei nu sunt doar declanșate de evenimentul activator, ci ele mediază modul de percepere și reprezentare a acestuia în
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
externă (evenimente de viață) sau de tip situație internă/subiectivă (de exemplu, emoții, aspecte psihofiziologice/biologice, comportamente); B (beliefs) = cognițiile persoanei (elementul de prelucrare informațională). Acestea se interpun între evenimentul activator și consecințele afectiv-emoționale/subiective, comportamentale și/sau psihofiziologice/biologice. Cognițiile persoanei nu sunt doar declanșate de evenimentul activator, ci ele mediază modul de percepere și reprezentare a acestuia în mintea noastră. C (consequences) = consecințele (outputurile/răspunsurile) procesării cognitive a evenimentului activator, și anume: răspunsuri afectiv-emoționale/subiective, comportamentale și psihofiziologice/biologice
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
care poate fi conceptualizată abordarea psihologiei evoluționiste. Acesta are următoarele componente: A (activating events) = evenimentul activator poate fi de tip situație externă (evenimente de viață) sau de tip situație internă/subiectivă (de exemplu, emoții, aspecte psihofiziologice/biologice, comportamente). B (beliefs) = cognițiile persoanei (elementul de prelucrare informațională). Acestea se interpun între evenimentul activator și consecințele afectiv-emoționale/subiective, comportamentale și/sau psihofiziologice/biologice. Cognițiile persoanei nu sunt doar declanșate de evenimentul activator, ci ele mediază modul de percepere și reprezentare a acestuia în
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]