2,111 matches
-
față de masă străvezie dădea un aer șic fotoliilor somnoroase ce-o înconjurau. Lângă sobă, pe perete, era un păretar de pânză înfățișând cu măiestrie o gospodină surprinsă cu lingura în oală. Pe păretar scria: „Curat și bine aranjat faci din colibă un palat”. Deasupra patului era atârnat un tablou prezentând veridic „Răpirea din serai”. în sfârșit, un alt tablou având în centru o lubeniță proaspăt despicată, completa fondul plastic al încăperii. — Scuză, te rog, deranjul - spuse firesc, în slava veche, țigăncușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
O gospodărie simplă, fără acareturi inutile, vădind în toate grija nețărmurită pentru pește: plase puse la uscat și cârpit, undițe de toate mărimile pentru cei mici, coșuri, sfori, vârtelnițe, mincioguri, crăpelnițe, vârșe, babaioace, jurăvci, șărpunci, căsimci etc. în cadrul gospodăriei stătea coliba creștinului, cu acoperiș înalt de stuf, cu o singură intrare și, pe cât se putea vedea, cu două ferestre mici din care, pe cât se putea simți, ieșea un indescriptibil miros de pește. în stânga colibei era un coteț din scânduri rare printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
jurăvci, șărpunci, căsimci etc. în cadrul gospodăriei stătea coliba creștinului, cu acoperiș înalt de stuf, cu o singură intrare și, pe cât se putea vedea, cu două ferestre mici din care, pe cât se putea simți, ieșea un indescriptibil miros de pește. în stânga colibei era un coteț din scânduri rare printre care se zărea învârtindu-se un porc negru și slăbănog căruia, de altfel, Covaliov îi aruncă pe dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de magazie unde se înșirau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dintre care mulți bolnavi, aceasta ducând la curățirea apelor, ci lipsa conștiinței, dată numai omului, pe de altă parte întrebându-se din priviri cum vor dormi la noapte, întrucât se vădea clar că mica (și pentru a evita cacofoniaî, frumoasa colibă a pescarului n-ar fi putut să-i cuprindă pe toți în întunecimea sa, cu atât mai mult cu cât era și o, mă rog, domnișoară cu ei (am numit-o pe Cosetteî, băgară de seamă doar într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să plutească în aer. — Socot că nu mi-o veți lua în nume de rău - începu Barzovie-Vodă cu ochii în pământ - dacă voi spune că, deși mazilit, sunt totuși, pentru voi, domnitor și ca atare am dreptul să dorm în colibă. Departe de noi gândul că ați putea să dormiți sub cerul liber - răspunse cuviincios spătarul Vulture. — Totodată - urmă Barzovie - m-aș îndoi eu însumi de propria-mi înzestrare de domn dacă, nesimțitor din pricina rangului meu, aș lăsa-o afară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că se putea - încuviință pe dată spătarul - și prevăd, Măria-Ta, și ceea ce voiești a zice mai departe: că neputând îndura gândul ca tremurătoarea domniță Cosette să rabde răcoarea nopții și pișcăturile țânțarilor pe prispă, o vei chema înăuntru în colibă, iar domnia ta, ca om serios și trecut de mult de vârsta zburdălniciilor, vei ieși să dormi cu noi afară. Nu asta am vrut să sugerez! - zise nervos Barzovie-Vodă. Episodul 139 DOAMNA ȘTIUCÎ Deodată, conversația spătarului și a lui Barzovie-Vodă fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dar simțite, Covaliov le sugeră că date fiind lucrarea insistentă și inclementă a țânțarilor, cât și temperatura îndeobște scăzută a nopții, el nu i-ar sfătui pe îngrijorații săi oaspeți să doarmă afară, ci îi rugă să vină înăuntru în. colibă, căci se va găsi un colțișor și pentru ostenitele lor ciolane, colțișor în care el amenajase deja un fel de așezământ din ceea ce li se spune popular „niște paie”. O satisfacție adâncă se putu imediat citi pe chipul moldovenilor; într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
O satisfacție adâncă se putu imediat citi pe chipul moldovenilor; într-adevăr asocierea frigului cu întunericul era o operă măreață, dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adâncă se putu imediat citi pe chipul moldovenilor; într-adevăr asocierea frigului cu întunericul era o operă măreață, dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi cu privirea și condeiul asupra șturlubaticei lor goane prin colibă dacă nu ne-ar fi luat-o înainte povestitori mult mai înzestrați, în nepieritoare pagini peste care nu se poate trece. De aceea, căutătura noastră se va opri o clipă asupra colțului rezervat lui Covaliov și nevestei sale unde trona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nepieritoare pagini peste care nu se poate trece. De aceea, căutătura noastră se va opri o clipă asupra colțului rezervat lui Covaliov și nevestei sale unde trona un munte de saltea care cu aristocraticele-i proporții, dădea un aer maiestuos colibei, umplând-o de zgomotele și foșnetele unei familii fericite. în sfârșit, aproape de intrare, erau paiele pentru oaspeți, peste care dânșii se așezară deîndată în această ordine: la perete Barzovie-Vodă, lângă el Cosette, în dreapta ei spătarul Vulture, iar în dreapta spătarului bietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
suficientă, să presupunem acum reciproca, adică fie privirea noastră privirea lui Broanteș. Ce vede el? Peste spatele spătarului vede năsucul poznaș al Cosettei, mai departe bărbia dublă odată cu trecerea anilor a lui Barzovie-Vodă, mai încolo zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare, galopează spre Stambul stârnind praful, iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
purceadă întins la treabă. Micul Balzac ce doarme în noi scâncește, își mișcă piciorușele: ar urma o descripție. Descrie-mi unde locuiești, ca să-ți spun cine ești. într-o pagină, cu substantivul curat și cu epitetul bine aranjat, faci din colibă un palat. Dar iată că ascultând tropotul tot mai apropiat al frazelor ce se pregătesc în mintea lui să cuprindă un perete, o încăpere, un apartament din stabilimentul signorei Maxima, povestitorului i se face lehamite. Senzație firească, ce se-abate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
găsesc, rămâi singur în mijlocul pustiului Tenere, ceea ce înseamnă o moarte sigură. — Mă pui în încurcătură... — Tu hotărăști dar fă-o repede, pentru că aici este ultimul ținut locuit unde te pot lăsa. Austriacul se uită cu atenție la micul grup de colibe de pământ și la cei șase palmieri prăfuiți care-și făcură apariția în depărtare, izolați, aproape fără nici o legătură cu impresionanta monotonie a întunecoasei întinderi bolovănoase, și spuse scoțând un ușor fluierat: — Nu pare cine știe ce. Nimic nu-i cine știe ce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întreține transcendentalul joc. Un pântece imens cerea mereu de mâncare, o bulimie universală se cerea potolită. Prima zi, Jacopo se arătase complet dezinteresat de a plonja în adâncul apei. Se întreba mereu de ce hazardul îl adusese acolo. Își construise o colibă de frunze pe malul plin de soare, cu ajutorul localnicilor care-i povesteau istorii vechi cu rechini și alte animale exotice. Erau vădit îngrijorați de faptul că animalele mari ale apei deveneau din ce în ce mai rare, iar ei se obișnuiseră să trăiască din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dar renunță repede la această idee. Nu avea încredere în nici o ascunzătoare din gospodărie. Acolo nu exista nici un loc ferit de privirile femeii, așa încât începu să caute un ascunziș prin pădure, pe lângă mină. Tot umblând prin împrejurimi, a descoperit o colibă abandonată. Locul era pustiu și se vedea că nu mai trecuse nimeni pe acolo de multe zeci de ani. Era construită din scânduri cenușii ce abia se mai țineau în cuiele ruginite. Ușa atârna într-o rână, iar prin acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
săpat și felinare ruginite zăceau îngrămădite înăuntru. Așa cum arăta acum, nici nu se punea problema să o poată folosi și el, dar dacă o îngrijea nițel ar fi putut încropi un adăpost în caz de o nevoie. Peste drum de colibă, se afla un stei de piatră imens. Chiar de sub acesta, crescuse un fag uriaș, în trunchiul căruia se deschidea o scorbură. Între copac și steiul de piatră era un loc îngust, numai cât să-ți încapă mâna. Acolo scormoni el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe el să spere că poate vor descoperi ceva care să schimbe situația. Noroc că versantul respectiv făcea și el parte din concesiunea Pinforest-ului, numai că niciodată nu se tăiase vreun copac de acolo. Cabana, care nu era decât o colibă gata să se prăbușească, se afla pe malul unui pârâu care curgea la marginea unui platou destul de mic, situat cam la jumătatea muntelui. Din capătul acestuia se ridica un versant bolovănos. Minerii spuneau că acolo ar fi trebuit să sape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
uneori de lătrat de cîine sau de behăitul oilor. Ca, deodată, să răzbată voci, sfredelitoare și năvalnice, cam Îngînate; erau apostolii, cățărați pe cîte un butoi, propovăduind desăvîrșirea lumii și creația lui Dumnezeu. Așteptîndu-i să dispară, pitit la umbra unei colibe, Simon ieșea degrabă după ei, Înainte ca lumea să apuce să se Împrăștie. Atunci se pornea și el să propovăduiască, Înconjurat de alaiul său. Osteniți după Învățătura apostolilor, oamenii se adunau acum anevoie În jurul lui. „Adineauri i-am ascultat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
timpului, s-ar fi putut întâlni chiar în arealul geografic al fostei moșii a pisarului Oțel, forme de locuire desemnate cu următorii termeni: bordei, argea, casă „ca locuințe permanente și cu funcționalitate bine conturată”, precum și cei de stână, târlă, cramă, colibă, odaie, conac, sălaș, prisacă care desemnau folosințe, de regulă, sezoniere. Dintre locuințele cu caracter permanent care au avut o lungă perioadă de folosire, din neolitic până în epoca modernă, a fost bordeiul. Acest tip de locuință a fost folosit de țiganii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în hotar cu satul Ungureni, acolo unde cele dintâi documente îl situează pe Coste Călugărul încă din prima jumătate a secolului al XV-lea, demonstrează că în hotarul aceleași moșii așezările omenești constând din grupuri de case (locuințe bordeie și colibe) și-au schimbat locul în funcție de mai mulți factori, între care cei de ordin economic și social au ocupat locul principal. Prelungirea existenței acestor cătune (Știubiana, Buduioasa, Runcu, Sălașele) până târziu, în pragul secolului al XX-lea, nu le-a transformat
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
nimică boierului; prețul pentru acestea era cuprins în situația de dependență și în munca de clacă. Primele înjghebări făcute cu ce aveau la îndemână - lemnul de salcie și coaja - cu greu pot fi numite case, locuințe, erau mai mult adăposturi, colibe și bordeie răspândite prin pădure, deoarece plana frica de a nu fi descoperiți și trimiși înapoi în Bucovina. Fiind oameni harnici și destoinici, pe măsură ce numărul de familii sporea, și-au făcut case mai arătoase, au defrișat lunca în care s-
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ovicaprinele au constituit averea românului, mai mult decât recoltele obținute cu multă trudă, fără să fie sigur că va apuca să culeagă ce-a semănat. Nici locuința nu era părăsită cu regret, fiind, de cele mai multe ori, o construcție provizorie, o colibă, un bordei semiîngropat. Practica mutării țăranului român din Moldova s-a menținut în tot evul mediu, iar pentru țăranii români din nord-vestul Moldovei, Bucovina habsburgică, plecarea peste „codun” s-a făcut cu luarea vitelor, pământ propriu nu aveau, iar locuința
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sau văile Berheciului și Dunavățului, apăreau, dacă le-am fi privit de sus, ca niște decupaje din covorul verde al pădurii. Am văzut că, pentru perioada secolelor VXI d.Hr., forma principală a locuinței a constituit-o bordeiul semiîngropat și coliba sezonieră, mai mult adăposturi decât locuințe, care presupun un anumit grad de confort. Locuința adăpost nu presupune nici cunoștințe, nici efort prea mare, putea fi abandonată fără regret, nu era o pierdere prea mare și trebuie să fi avut la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
se ajunge la locuința elaborată căreia îi spunem casă, cu funcții multiple, a trecut o lungă perioada de timp, când s-au schimbat și condițiile social-politice și, odată cu acestea s-au schimbat și cerințele și nevoile oamenilor. Atât bordeiul și coliba, cât și casa ca întocmiri artificiale, supraterane, păstrează credința străveche că spațiul închis, detașat de univers, dar păstrând legătura cu acesta, cu cerul, printr-un stâlp central sau prin deschizătura din acoperiș prin care să iasă fumul, devenită horn, alcătuiește
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]