467 matches
-
a ținut cont de hotărârea mea. Bine că nu există radare și pentru ea. După vreo 16 kilometri, Motelului Condor era nu doar un loc de popas ci și unul de meditație. De unde și până unde Condor? După cum știam, condorul trăiește prin America de Sud; cine știe ce legături vor fi făcut proprietarii cu legendara pasăre. Meditație și pentru că vântul sufla vrăjmășește dinspre Piatra Neamț, direcția spre Războieni. Abia după încă vreo 20 de kilometri puteam întoarce parțial spatele vântului, determinându-l să
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ce legături vor fi făcut proprietarii cu legendara pasăre. Meditație și pentru că vântul sufla vrăjmășește dinspre Piatra Neamț, direcția spre Războieni. Abia după încă vreo 20 de kilometri puteam întoarce parțial spatele vântului, determinându-l să-mi ajute bicicleta. Chiar lângă Condor era un indicator: Văleni 10 km. Uite așa, vântul a schimbat, poate în bine, traseul acelei zile. Calculam în gând: " 10 kilmetri = vreo oră”. Numai că nu ținusem cont de stratul gros de pietriș (frână eficientă pentru roțile bicicletei, și
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
bicicletei, și năduf pentru mine) abia pus pe drum, nici de faptul că trebuia mers mai mult la deal. Mai întrebând când am avut pe cine, anticipând sensul sau direcția dacă eram singur, după vreo trei sferturi de oră, priveam Condorul de sus. Peisajul era superb: în spate, sub orizontul albastru, o coastă împădurită, la baza căreia se întrezărea un ochi de apă, grupul de copaci care îmbogățeau imaginea motelului, și mai încoace, un crâmpei galben de cereale paralel cu dunga
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
periculos, așa că s-a renunțat la săparea ei. În toți anii cât am stat cu domiciliul obligatoriu, apa ne-a fost furnizată de aceeași fântână, situată mai la vale de noi, pe cealaltă parte a străzii, spre capătul grădinii familiei Condor, cam în dreptul casei lui Muși, adică la o distanță de aproape 100 de metri de bordeiul nostru. Nu avea nici trei metri adâncime, dar avea apă rece, limpede și plăcută la gust. Și azi mai simt mirosul scândurii de brad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de vecini, chiar și Israelul are nevoie de așa ceva, dar nu vă mai dați drept verișori, oricât de francofoni ați fi. Datoria căinței îi duce pe școlarii din Franța la Auschwitz și nu la Setif, în Madagascar sau la Poulo Condor, unde un francez ar avea de fapt mai multe motive să-și facă mea culpa. Pe țărmurile tale, hidrocarburile, această miere care atrage visepile, au dus la îmbogățirea unor țări fără prea multă cultură, în vechea Arabie cea fericită. Pe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
funcția confrații? Cât de sus poți să-i privești pe confrați? Câtă nevoie are scriitorul român de Uniune? Poate că o și respectă, nu știu. Cert e, însă, că privirea mea vine, cel mai adesea, din perspectiva broaștei, nu a condorului. Asta ținând, evident, de firea omului. Cât privește nevoia scriitorului român de Uniune, asta vizează opțiunea fiecărui membru în parte. USR nu ține neapărat să inoculeze cuiva ideea cum că acesta ar avea nevoie neapărat de Uniune. Suntem o organizație
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ale incașilor și de arta și bogăția pieselor din aur și nestemate expuse la "Muzeul aurului" din Lima. "Cuzco" buricul pământului în limba băștinașilor, Machu Picchu templu, fortăreața, loc de refugiu în jungla de nepătruns, la înălțimi unde numai "El condor pasa"! Cât de palidă era acum cinci veacuri "civilizația" conquistadorilor față de arhi-tectura și construcțiile, cu blocuri de piatră de 60 de tone, finisate "la milimetru", ale incașilor, față de meșteșugul prelucrării artistice a aurului și argintului, față de agricultura bazată pe asolamente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
al unei mări cu valuri înspumate. Lazarus strigă: -Truman, Truman! Cel chemat aude și își face apariția tot în zbor: este o pasăre, dar nu mă arăt surprins, am învățat să-mi controlez emoțiile. Îngerul face prezentările: -El e Truman, condorul care vorbește. Iar el e Veniamin, copilul care se ridică la cer. Din clipa aceea, Truman, prietenul lui Lazarus, devine și prietenul meu. Toți trei ne înțelegem de minune. Cu ei alături, mă simt mai în largul meu, mai în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un târziu, dându-și seama cât de mult mă preocupă întrebarea asta, caută o soluție colaterală: -Truman e specialist în visele acestea cu pământeni, să mergem la el, să ne zică el. Pornim spre stânca unde își are sălașul Truman, condorul care vorbește. Ajungem acolo plutind. Truman pare să fi prevăzut vizita noastră: nu se arată mirat că îl căutăm. Ne măsoară cu ochii lui scormonitori, zâmbește, dacă e de imaginat o pasăre care să zâmbească. Iau încă o dată seama la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu ți-ar folosi la nimic. Cu această explicație în dungă, Truman consideră subiectul închis și ne propune: -Haideți să vă povestesc ceva foarte amuzant... M-am convins deja de firea lui, nu numai că nu e mut ca toți condorii, dar e chiar guraliv, palavragiu: îi place nemaipomenit să bată câmpii, să îndruge tot soiul de năzbâtii și de snoave la care el râde cu o poftă exagerată și cărora eu nu le descopăr în ruptul capului poanta. Dar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pământeană, sunt și respectate, de aceea nu mă mai mir de muțenia lui. Totuși, după câteva clipe, Lazarus, ca și în alte împrejurări când dorește să mă ajute și nu poate s-o facă direct, mă îndeamnă să apelez la condorul Truman. Pe Truman îl găsim cu mare dificultate, după îndelungi căutări: condorul intrase în miezul unei furtuni, dacă se poate spune așa, și se lăsa purtat de ea, zburând în vârtejuri amețitoare... E ceva foarte plăcut, cam tot așa cum, jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lui. Totuși, după câteva clipe, Lazarus, ca și în alte împrejurări când dorește să mă ajute și nu poate s-o facă direct, mă îndeamnă să apelez la condorul Truman. Pe Truman îl găsim cu mare dificultate, după îndelungi căutări: condorul intrase în miezul unei furtuni, dacă se poate spune așa, și se lăsa purtat de ea, zburând în vârtejuri amețitoare... E ceva foarte plăcut, cam tot așa cum, jos, pe pământ, la mare, vara, ți-ai pune un colac de salvare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ceea ce visezi. Și nimeni nu-ți poate da asigurări dacă ceea ce visezi este real sau nu. Singur, tu singur trebuie să găsești un răspuns... Nu mai insist, îmi dau seama că n-am nici o șansă să scot mai mult de la condorul vorbitor. Ne luăm la revedere de la pasăre, lăsând-o să-și reia jocul acela care-o atrage atât de mult, mersul pe furtună, și facem cale-ntoarsă. La un moment dat, pe drum, mă plâng că am obosit. Lazarus pricepe că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o dată, nu se adeverește: sunt prea implicat în viața de jos, a oamenilor vii, sufăr laolaltă cu ei parcă încă aș mai fi unul de-al lor. Nu, nu e în regulă. -Ești un caz aparte, îmi pune diagnosticul Truman, condorul care vorbește. Tot el conchide cu un aer de înțelept: -Asta e, se dovedește că nici Lazarus, care le știe pe toate, nu le știe, mai greșește și el, dacă ți-a zis că o să fii imperturbabil, ferit de emoții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-Dar tu, Veniamin, tu sfătuiește-te cu Truman. Împreună veți desluși ce e mai bine să faceți. Am învățat să-l citesc pe înger: ori de câte ori voiește să mă ajute, dar nu-și permite să se amestece direct, mă trimite la condor. La fel și de data aceasta. Lazarus se retrage pretextând că are treburi urgente. Rămân cu condorul care vorbește. -Ei, ce spui, Truman? îl iscodesc eu, știind că în cuvintele sale am să regăsesc, de fapt, convingerile, gândurile îngerului. Condorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Am învățat să-l citesc pe înger: ori de câte ori voiește să mă ajute, dar nu-și permite să se amestece direct, mă trimite la condor. La fel și de data aceasta. Lazarus se retrage pretextând că are treburi urgente. Rămân cu condorul care vorbește. -Ei, ce spui, Truman? îl iscodesc eu, știind că în cuvintele sale am să regăsesc, de fapt, convingerile, gândurile îngerului. Condorul nu stă prea mult pe gânduri, semn că de mult avea clar în minte felul cum trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
condor. La fel și de data aceasta. Lazarus se retrage pretextând că are treburi urgente. Rămân cu condorul care vorbește. -Ei, ce spui, Truman? îl iscodesc eu, știind că în cuvintele sale am să regăsesc, de fapt, convingerile, gândurile îngerului. Condorul nu stă prea mult pe gânduri, semn că de mult avea clar în minte felul cum trebuie să acționăm: -Într-adevăr, se cuvine să le dăm un semn celor de jos, să afle de existența noastră, și mai ales se cuvine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
trupurile îngerilor să ajungă jos, în oraș. Ideea lui mi se pare extraordinară, mă bucur ca un copil ce sunt sau ce eram: -Truman, Truman, ești grozav, ești un prieten formidabil! exclam eu țopăind și sar să-l îmbrățișez pe condor. El îmi temperează elanul: -Să ne păstrăm calmul, îmi cere cu o gravitate care nu-l prinde. Mă ia cu el și mergem în locul unde are cunoștință că se găsesc cadavrele îngerilor înfrânți în luptă. Zărim trupul inert al unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
visează, știu că arzi de nerăbdare să descoperi ce se petrece jos în orășel, unde a căzut cadavrul îngerului... Mă grăbesc să-i dau ascultare: chiar sunt ostenit și sigur somnul va pune stăpânire pe mine de îndată. Așa cum presupune condorul vorbitor, abia aștept să zăresc în vis căderea pe pământ a îngerului trimis de noi. Truman surâde (deși niciodată nu mi-aș fi închipuit că păsările pot să surâdă, acum mă conving că se poate...) și apoi pornește în zbor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
minții mele... Cu aceste gânduri, mă apropii de Lazarus. El stă pierdut, cu ochii larg deschiși, privind țintă undeva dincolo de nori. E modul său preferat de a se odihni. A pus, pe o piatră, în dreapta lui, cărticica pecetluită. Alături, Truman, condorul care vorbește, moțăie plictisit. Îmi zic că nu se cuvine să am gândurile pe care le am: prea multă nefericire, prea multă iritare sunt în mine, mă comport mai departe ca un locuitor al pământului, ce am fost, decât ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Țin cărticica în mâini. E ușoară. Îmi zic: Cum să nu fie cineva în stare să deschidă cărticica asta! Dau s-o deschid, sigur pe mine, convins că e simplu, la îndemână. O clipită, privirea mea se întâlnește cu privirea condorului care vorbește: figura lui are un aer șugubăț, parcă i se desenează în colțul ciocului și un zâmbet ironic (deși mi-e în continuare absolut neclar cum poate să surâdă o pasăre!). Trag de copertele acoperite cu aur, dar ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Truman. Îngerul are înfățișarea lui de totdeauna, e învelit în liniște și în blândețe - nu pot citi pe fața lui nimic din ce intenționează să facă ori din ce-l preocupă. În schimb, ca în atâtea rânduri, îl privesc pe condor și după felul cum se exteriorizează (el e mereu o carte deschisă, fără secrete) ghicesc îndată că e vorba de ceva special: Truman arată de parcă pentru mine ar fi sosit Moș Crăciun. Înainte de a vedea ce vor ei, nu izbutesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
răsputeri să ne îndepărteze de la discuția aceasta care-l plictisește. El arde de nerăbdare să asiste la o anumită scenă care, în mod sigur, deține el informații, va avea loc îndată. Mă uit la micul spectacol pe care-l dă condorul ca să ne atragă atenția: și el, ca și mine, adeseori are gesturi, reacții de pământean. De altfel, cele mai multe dintre creaturile de aici, din văzduh, fac un fel de balans între cer și pământ... Și nu e normal, nu este văzduhul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îndeplini dorința, azi e vremea să citești cărticica pecetluită. Pecetea cade azi pentru tine. Îmi vine să sar în sus de bucurie, pe undeva mijise în mine speranța că asta era surpriza pe care mi-o sugera atât de apăsat condorul care vorbește. Dar nu cutezasem să iau în serios această ipoteză formidabilă. Da, da, îmi vine să sar în sus de bucurie, dar mă abțin, îmi stăpânesc emoția, învăț să mă comport și eu cum se cuvine, nu ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
care Che a văzut-o „scrisă pe cerul nopții“; propria sa soartă; așteptarea „marelui spirit care ne ghidează viața [care] va despica omenirea În două jumătăți antagoniste“; Marele Semí, care, conform viziunii lui Martí asupra Americii Noastre, „ar Încăleca pe condorul său, Împrăștiind sămînța noii Americi printre națiile romantice ale continentului și printre insulele Înecate În mîhnire de pe mare.“ E un capitol inexorabil care, precum un fulger tragic, iluminează În fața ochilor noștri „spațiul sacru“ aflat În străfundurile sufletului celui care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]