711 matches
-
perspectivă neavînd trecere pe lîngă această efigie înțepenită în memoria colectivă. Și totuși autorul de cărți Stroescu- Stînișoară (cărți predominant memorialistice, la fel ca cele două volume de Întrezăriri, apărute anul trecut la ICR) e un luminos interlocutor de timbru confesiv: o natură vie cu înclinație monologală, un stenic de esență contemplativă arătînd vădite porniri spre lumea duhului creștin. Dar ce surprinde la el, cînd îl ai în față, e jocul frămîntat al privirilor, acea zbatere de cristalin care vine în contrast cu
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
paranteze pe care le închide în ordinea inversă deschiderii lor, adică în coerență logică, și cu o prudență tactică pe care și-o modulează de la interlocutor la interlocutor: cînd opac și politicos, cum se cuvine în fața unei figuri suspecte, cînd confesiv și duios ca în fața unui cunoscut. Experiența strînsă la Europa Liberă l-a învățat să discearnă lesne șerpii cu unsoare cabotină de cerbii cu puritate de suflet. Și fiindcă are fler discreționar, adică intuiția de a mirosi stofa oamenilor, le
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
un bestseller. Este tradus în Franța, Germania, Polonia, Italia, Israel. Înainte să-l citesc, m-am întrebat ce anume a stîrnit patima milioanelor de cumpărători din lume. Bănuiala s-a confirmat. Profunda umanitate. Romanul este o poveste în care tonul confesiv este evident. Este o poveste stufoasă și pe multe planuri. Poți să refaci un timp, o perioadă istorică. Poți să îți imaginezi Moscova anilor optzeci, Moscova celebrei olimpiade - să ne amintim și textele lui Alexandr Galin - festivismele, vocile pompoase și
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
vorbit cu fiecare, autorul nu ne spune. Oricum, într-o vreme când timpul, nu-i așa, avea încă răbdare. În al doilea rând, există, în Ultimul capitol o serie de interludii, intitulate Poiana lui Iocan a căror structură e strict confesivă. Ele conțin fragmente, uneori de numai câteva zeci de cuvinte, alteori puțin mai lungi, semnate de diverși cunoscuți ai lui Preda (sau chiar de Preda însuși, în ipostază de tânăr epistolier). De la prietenul din copilărie Minică Roșu până la poeta Aurora
Fratele cel mic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5822_a_7147]
-
Șestov, Bachelard, dar nu mai puțin șantierele mereu deschise, precum cel al „ediției fără sfârșit” care e Ulysse, reluat, rescris, extins... Și, în aceiași ani, munca la cartea ce avea să rămână postumă și nedefinitivată, Baudelaire și experiența abisului... Note confesive, corespondență, amintiri ale unor oameni apropiați (Ștefan Lupașcu, Cioran, Claude Sernett, José Corti, Jean Lescure...) reconstituie cadrul biografic și de laborator scriitoricesc al lui Fondane din acei ani tulburi, de ferventă căutare a unui adevăr propriu, a unei identități ce
Cu Benjamin Fondane dincolo de Istorie by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/5570_a_6895]
-
două forme de relief distincte, cu alcătuiri geologice diferite, la Marta Petreu, și poezia, și recentul roman reprezintă erupția aceluiași vulcan clocotitor și exploziv. Din lavă fierbinte și vălătuci de cenușă se încheagă și Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, o narațiune confesivă, la persoana întâi, străbătută de suflul poetic sanguinar, arzător și aspru, de stihie întunecată, al autoarei Cărții mâniei. Citit în paralelă anamnetică - inevitabilă, de altfel, datorită identității de imaginar și de stil - cu volumele de poeme, debutul în proză al
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
de a sări peste tipare impersonale către un mod personal de a vedea lumea. La acest mod ajung cei a căror stofă congenitală îi predispune spre o optică de tip individual, ea însemnînd nu atît preferința pentru eseistica de tip confesiv, cît găsirea unui acord între ce gîndești și ce trăiești. Pe scurt, adevăratul fenomenolog e cel ale cărui concepte sunt inspirate de biografia sa, caz în care o filozofie are sens numai dacă gînditorul își trăiește viața în lumina schemelor
Putința de salt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5057_a_6382]
-
la fundament, cochetînd cu elementul numinos și organic, atîta doar că în Franța apartenența la organicitatea locului nu-i surîde, scriitorul fiind în exil interior și contemplînd cu dezgust spectacolul culturii pariziene. Mintea lui Tarangul se mișcă pe trei planuri: confesiv, meditativ și speculativ. Planul confesiv cuprinde secvențele autobiografice, cel meditativ conține intuițiile obscure ale elementului ominos, iar partea speculativă strînge fragmentele de analiză abstractă a temelor culturale. Din cele trei, singurul care nu-i priește e palierul speculativ, unde Tarangul
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
numinos și organic, atîta doar că în Franța apartenența la organicitatea locului nu-i surîde, scriitorul fiind în exil interior și contemplînd cu dezgust spectacolul culturii pariziene. Mintea lui Tarangul se mișcă pe trei planuri: confesiv, meditativ și speculativ. Planul confesiv cuprinde secvențele autobiografice, cel meditativ conține intuițiile obscure ale elementului ominos, iar partea speculativă strînge fragmentele de analiză abstractă a temelor culturale. Din cele trei, singurul care nu-i priește e palierul speculativ, unde Tarangul cade într-o proză repetitivă
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
indiciu precum acesta: data de naștere a personajului care povestește, Tabita, este aceeași cu a Martei Petreu, 14 martie 1955. Astfel de potriviri îndreptățesc critica să vorbească (v. și cronica Gabrielei Gheorghișor din România literară, nr. 17 a.c.) despre „narațiunea confesivă” a Martei Petreu, ceea ce și este cartea pe un spațiu al ei îndeajuns de întins. Autoarea se confesează, într-adevăr, își mărturisește frământările, suferinț ele, slăbiciunile, deprimările, cu sinceritate deplină și cu amă- răciune, o ființă mereu contrariată de ceea ce
O carte complexă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5487_a_6812]
-
multe datorii morale de plătit. „În ariergarda avangardei” - formula lui Roland Barthes „antimodernul”, e asumată de Eugen Simion ca o condiție ideală a spiritului critic și ca un punct privilegiat de observație și echilibru într-un timp al extremelor. Apetitul confesiv desfășurat în jurnalul francez și în cel german e reîncărcat cu eleganță superioară, dar și cu o anume vehemență controlată, de un spirit reflexiv care-și judecă propriul parcurs existențial. Dacă intimitatea locutorului ne e oferită cu parcimonie (printre puținele
Editura Timpul mărturisirii by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4528_a_5853]
-
e deloc lipsită de dificultăți conceptuale, dacă ne gîndim doar la raporturile în care se află confesiunea cu noțiuni disputate ca obiectivitatea și subiectivitatea narativă, psihologismul și introspecția, autenticismul „experiențialist” sau ionicul thibaudetiano-manolescian. Studiul lui Hergyan le subsumează, diferențiat, caracterului confesiv comun, întemeindu-se pe cîteva observații de ansamblu, convingător sintetizate întrun capitol final cu conotații de manifest (Încheiere: dreptul la individual): dacă există o poetică a confesiunii în textele romancierilor noștri din anii ’20-’30, ea trebuie căutată mai ales
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
subliniat că romancierii noștri interbelici tind să-și perceapă literatura subiectivă ca formă de viață, de experiență, existențialul primînd, de fiecare dată, asupra retoricului: „Urmărind confesiunile autorilor și naratorilor, am constatat că înnoirea romanului românesc prin introducerea și răspîndirea discursului confesiv este mai puțin motivată estetic și mai mult existențial. La toți prozatorii romancieri se observă mai degrabă o năzuință de a construi prin instrumentele ficțiunii fie o strategie existențială virtuală, fie o personalitate ideală, tot virtuală, fie pe amîndouă, și
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
decît planul teoretic al esteticii. Că poetica romanului, cu toată noutatea ei, rămîne pe planul doi al priorităților o dovedește și faptul că fiecare nouă operă - nuvelele în cazul Hortensiei Papadat- Bengescu și romanele la ceilalți prozatori - reia aceeași formulă confesivă fără prea multe complicări retorice, dar încercînd, în schimb, alte și alte ipostaze existențiale, noi și noi etape dintr-o viață imaginară, gîndită în desfășurarea ei integrală, rotundă“. Așa este, și n-aș vedea în asta o insuficiență sau o
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
experiență sau psihologism, confesiunea ca operator conceptual implică, în același timp, o dimensiune existențială, și una discursivă, de retorică a (auto)ficțiunii, fiind mai aproape, ca eficiență explicativă, de ionicul înțeles ca forma mentis stilistică a individualismului modern; desigur, genul confesiv în sine e mult mai vechi, venit pe filiera mărturisirii creștine, dar ne referim strict la avatarul său modern(ist). Eficacitatea e, oricum, sporită în raport cu lucrările la temă ale unor Al. Protopopescu, Gh. Lăzărescu sau Dumitru Micu, care foloseau drept
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
ideologiei experienței) nu sînt de ignorat, iar analizele dedicate lui G. Ibrăileanu sau Mihail Sebastian sînt, de-a dreptul, un lux, în care prețuirea nu exclude accente de tandră maliție. O idee centrală a cărții vizează relația directă între revoluția confesivă din roman și afirmarea individului/individualului/individualității în interbelicul românesc. Nu înseamnă că punctele discutabile ar lipsi - nici vorbă. N-aș fi, de pildă, de acord cu autorul cînd afirmă că Eliade n-ar fi avut acces la „viziunea corintică
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
disciplinele secției noastre literare, mai putem menționa și câteva opere pur literare ca: Scene din viața dobrogeană, Urmărind idealul și mai ales scrierea recentă, Idile din viața antică, cu resurecții duioase ale unor vremi apuse de demult“. Revelatoare prin tonul confesiv și emoțional, prin mărturiile despre unii dintre contemporani, sunt și cele două epistole, necunoscute până acum, trimise de universitarul de la Iași colegului și prietenului său, Ion Petrovici, și el o personalitate de anvergură, care, încă, nu se bucură de o
Oreste Tafrali și Academia Română by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5401_a_6726]
-
până la nebunie nu-ul. Nimeni nu mă va vedea cu vreun da pe buze”. Explicațiile de acest fel, conținând și o doză de infantilism, pe lângă porția mare de exhibiționism negativist, domesticesc poezia, o parazitează, răpindu-i din forța de șoc confesivă. Un alt joc cu identitatea se desprinde din poemul fără titlu, de la pagina 17 a volumului. Poeta vorbește despre sine ca despre un personaj, la persoana a treia. Este, așadar, o „tipă ceva mai ciudată, «lovită la propriu», o boală
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
fi decât un eu ergonomic, pregătit să-și raționalizeze cele mai neînsemnate manifestări. Fără contur e, din păcate, scriitura lui Bogdan Coșa și atunci când renunță la propedeutica dezangajării în favoarea notațiilor realiste. Teama de orice tip de discursivitate, fie ea sentimental confesivă sau social-ideologică, face ca majoritatea poemelor să pară niște schițe, despre care în cel mai bun caz se poate spune că sunt pasabile: „întins pe saltea/ mă uit/ în tavan// acolo/ am tras șase x-uri// tu vii/ te așezi
Poezia ergonomică by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3696_a_5021]
-
în cărțile sale dintre care mult cunoscuta, prin bine găsitul titlu, Adio,adio patria mea, cu î din i, cu â din a. Livius Ciocârlie e în spiritul din Cap și pajură, din Viața în paranteză și din celelalte scrieri confesive în care se joacă pe sine ca personaj abulic și în implacabilă retragere spre margini, fără a fi chiar astfel. De reținut elogiul civilizației: „Un factor al temperării vieții este civilizația. Un om civilizat e mai puțin periculos decât unul
Canonici de azi și de mâine by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3549_a_4874]
-
inadvertențe încă existente în monografii, dicționare și istorii literare. Omul, ca și creatorul, manifesta, după mărturiile unora dintre contemporanii săi, o anumită parcimonie, specifică ardelenilor, în ceea ce privește intinerariul pe care l-a parcurs într-un timp nu tocmai prielnic artelor. Proza confesivă, portretistica literară și epistolele sale, nu puține, contribuie, esențial, la decriptarea și înțelegerea exactă a unei epoci din cele mai nefaste, pe care au imortalizat-o și unii dintre confrații săi. Epistolele lui Ion Vlasiu expediate unora dintre aceștia, precum
Noi contribuții la bibliografia lui Ion Vlasiu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5827_a_7152]
-
bufnițelor, căutate împreună în decorul munților din împrejurimi. Caietul cu însemnări intime pe care „Luci” îl descoperă în apartamentul lui Emil se va vărsa, treptat, în mintea lui, pînă la identificare, iar romanul ia naștere din alternanța a două narațiuni confesive: una - cu povestea maturizării lui Lucian, cealaltă - cu povestea vieții lui Emil și a familiei sale de „dușmani ai poporului” care au reușit, sporadic, să înșele prin stratageme artistice vigilența regimului comunist. Ultimul capitol îl prezintă pe Lucian în ipostaza
Pe înălțimi by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3738_a_5063]
-
și ispitelor orientale - încât e nevoie mereu de bunăvoința altora să-mi etaleze umbra disciplinată și matematic productivă dindărătul histrionismului fanfaron. Căci adevărul e că-n suita multelor polarități de care am mai pomenit în aceste nevinovate exerciții de narcisism confesiv, ființa mea rămâne una caragialocioraniană, unde timiditatea conviețuiește (îngăduitor și reciproc avantajos) cu impetuozitatea afirmativă, retractilitatea hachițoasă face casă bună cu amfitrionismul exhibiționist, iar plezirismul năzuros e dublat constant și eficient de mania cantitativismului exact și eficace. M-a amuzat
Convorbiri cu Dan C. Mihăilescu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3739_a_5064]
-
deschide ochii asupra unei realități coșmarești - în care promiscuitatea și sărăcia păreau a fi anticamera firească a infracționalității. Fără să detaliez, am să spun doar că mărturisirile lui Dan C. Mihăilescu se înscriu între cele mai fascinante (și înfiorătoare) texte confesive pe care le-am citit vreodată. Tocmai pentru că sunt atât de copleșitoare și interzic comentariul, am să pun în lumină un alt aspect: și anume, poziția oficiantului literar responsabil. Într-o veritabilă profesiune de credință. Dan C. Mihăilescu schițează un
Critica electrică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3480_a_4805]
-
cadrul real al întâmplărilor prin care trec cei doi nu servește oricum decât drept pretext al epistolelor lor de dragoste, el nu poate constitui un impediment în calea comunicării celor doi. Astfel, Sașa trăiește o a doua viață, prin intermediul epistolelor confesive către Volodia, care o ajută, de fapt, să depășească evenimentele traumatizante, de la boala sau moartea părinților și relațiile amoroase eșuate, până la cea mai mare dintre pierderi, a adevăratei iubiri. Proza lui Șișkin, poematică, intensă - străbătută de semnificații subterane, de trimiteri
Micropoeme de dragoste by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3818_a_5143]