465 matches
-
Békés-Csaba și decedat tot aici la 16 octombrie 1851). În urbariul Mariei Tereza din 9 februarie 1787 pentru localitatea Socodor (Szekudvar), din județul Arad, apare un Horgoly Gyorgy între cei impozitați. La 1715 apare și un Hurgi Triff, înregistrat în conscripția localității Zdrapți, din județul Arad. În Sieu, județul Bistrița-Năsăud, apare un Hurguly Makave în registrele cadastrale la 1770. În urbariul comunei Sebeș din 1666, județul Albă, apare un Horgolyos Gal. În urbariul comunei Homorod (Olah-Homorok) din județul Bihor din 1804
Hurgoi () [Corola-website/Science/302415_a_303744]
-
un număr mai mic, în zona de câmpie a Transilvaniei. Potrivit tradiției, biserica a fost realizată în anul 1751, la care s-a folosit material de la biserica anterioară, aflată pe un alt deal, ea fiind menționată de Micu Clain în conscripția din 1733 și de la o alta, provenind din zona Deda și adusă cu plutele prin Ogra. Dacă tradiția indică anul 1751 ca data realizării bisericii, conscripția lui Clain menționează ca existentă o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
biserica anterioară, aflată pe un alt deal, ea fiind menționată de Micu Clain în conscripția din 1733 și de la o alta, provenind din zona Deda și adusă cu plutele prin Ogra. Dacă tradiția indică anul 1751 ca data realizării bisericii, conscripția lui Clain menționează ca existentă o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750 a lui Petru Pavel Aaron, deci cu un an înaintea datei susținută de tradiție. O găsim menționată și în conscripția lui Buccow din anii 1760-1762, dar
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
Clain în conscripția din 1733 și de la o alta, provenind din zona Deda și adusă cu plutele prin Ogra. Dacă tradiția indică anul 1751 ca data realizării bisericii, conscripția lui Clain menționează ca existentă o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750 a lui Petru Pavel Aaron, deci cu un an înaintea datei susținută de tradiție. O găsim menționată și în conscripția lui Buccow din anii 1760-1762, dar și în anul 1805, la conscripția ortodocșilor. Inscripțiile de pe altar și de pe
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
anul 1751 ca data realizării bisericii, conscripția lui Clain menționează ca existentă o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750 a lui Petru Pavel Aaron, deci cu un an înaintea datei susținută de tradiție. O găsim menționată și în conscripția lui Buccow din anii 1760-1762, dar și în anul 1805, la conscripția ortodocșilor. Inscripțiile de pe altar și de pe ancadramentul intrării în naos, vin și întăresc tradiția mai sus menționată. Realizatorul edificiului a fost Petre morarul, cunoscut meșter din zonă, care
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750 a lui Petru Pavel Aaron, deci cu un an înaintea datei susținută de tradiție. O găsim menționată și în conscripția lui Buccow din anii 1760-1762, dar și în anul 1805, la conscripția ortodocșilor. Inscripțiile de pe altar și de pe ancadramentul intrării în naos, vin și întăresc tradiția mai sus menționată. Realizatorul edificiului a fost Petre morarul, cunoscut meșter din zonă, care a înțeles necesitatea degajării spațiului de elementele de acoperire și a adoptat
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
nou lăcaș de cult calvin, pe locul fostei biserici ortodoxe, a cedat obștii sătești un teren situat în afara localității, pe care s-a ridicat, în 1769, actualul edificiu de piatră, menționat pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și în tabelele conscripției din anii 1829-1831. În 1883 a avut loc un amplu șantier de restaurare, grație căruia lăcașul de închinare, acoperit integral cu tablă, s-a păstrat, în condiții bune, până astăzi; ultima reparație s-a desfășurat în 1991. Pereții săi înscriu
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ponor () [Corola-website/Science/334657_a_335986]
-
au mai fost descoperite menționări documentare din secolul al XIV-lea și al XV-lea. De la înființarea acestei comunități săsești, Archita a aparținut de Scaunul Sighișoarei din 1324 până în 1876, ea fiind o comună liberă în tot acest timp. O conscripție făcută la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, prezintă înscrisuri în care se menționează existența în localitate a 125 de gospodării care însumau circa 650 de locuitori. Conform următoarelor conscripții de la sfârșitul secolului al
Biserica fortificată din Archita () [Corola-website/Science/326689_a_328018]
-
tot acest timp. O conscripție făcută la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, prezintă înscrisuri în care se menționează existența în localitate a 125 de gospodării care însumau circa 650 de locuitori. Conform următoarelor conscripții de la sfârșitul secolului al XVII-lea se știe că existau 100 de proprietari și șapte păstori români sau unguri, iar la începutul secolului al XVIII-lea se menționează existența a primelor 10 familii de țărani de origine română. Pe toată
Biserica fortificată din Archita () [Corola-website/Science/326689_a_328018]
-
cucerirea integrală a Banatului, contele Mercy a hotărât împărțirea provinciei în patru districte mari, pentru a urgenta strângerea dărilor: Întrucât această structură administrativă amintea prea mult de vechile comitate maghiare, s-a adoptat o soluție apropiată de organizarea otomană. Astfel, conscripția din toamna anului 1717 lua în considerare 11 districte mici: Timișoara (71 sate), Cenad (21 sate), Becicherecu Mare (24 sate), Ciacova (69 sate), Făget (108 sate), Lipova (76 sate), Palanca Nouă (55 sate), Vârșeț (72 sate), Caransebeș împreună cu Lugoj (91
Banatul Timișoarei () [Corola-website/Science/302205_a_303534]
-
specifică localităților vechi. Din cercetările făcute în trecutul istoric al Racoviței nu se poate spune dacă așezarea a mai avut și o altă vatră. Luând în calcul topominia localității și de analiza pe care C.Lupea a făcut-o în conscripția din anul 1765 referitoare la „partea iobăgită” a satului se constată existența unei părți de pădure denumită „"Sylvae Ziliste dictae in Loco Pereu Zilisti"” care se întindea pe terenurile agricole numite azi „La Poduri, în Față” și „La arinii ăi
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
au fost reprezentanții familiilor Frunză și Herman, Francisc Szabo, Ștefan Nicula, Aurel Ritivoi și Ioan Murărescu. Destinate a transforma grăunțele în făină, morile au luat locul râșnițelor și „chisălugurilor” acționate manual, care au existat până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conscripțiile localității, începând cu cea din 1698, menționează adesea iobagi care purtau numele de Moraru, nume care ar putea trimite la meșteșugul morăritului. Conscripția din 1721 - 1722 aduce însă precizarea că lângă sat exista o moară cu o singură piatră, cu
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
au luat locul râșnițelor și „chisălugurilor” acționate manual, care au existat până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conscripțiile localității, începând cu cea din 1698, menționează adesea iobagi care purtau numele de Moraru, nume care ar putea trimite la meșteșugul morăritului. Conscripția din 1721 - 1722 aduce însă precizarea că lângă sat exista o moară cu o singură piatră, cu un venit anual de 31 florini cuveniți judelui regesc. Conscripția din 1766 vine cu o completare cu privire la loc și la numele morarului: morarul
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
care purtau numele de Moraru, nume care ar putea trimite la meșteșugul morăritului. Conscripția din 1721 - 1722 aduce însă precizarea că lângă sat exista o moară cu o singură piatră, cu un venit anual de 31 florini cuveniți judelui regesc. Conscripția din 1766 vine cu o completare cu privire la loc și la numele morarului: morarul Mihăilă de la moara de pe „Părău' Morii”. Această moară era deja deteriorată la momentul menționării sale, fapt care i-a determinat pe racoviceni să se adreseze Magistratului sibian
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
prin alte decanate, au deschis un proces episcopului de Alba Iulia, contestând zeciuiala excesivă ce apăsa fiscal locuitorii Fundus regius. Printre acești prelați apare și un anume "Nikolaus Jakobsdorf " care dă pentru prima oară numele așezării. Ca urmare a unei conscripții din anul 1500 prin care Iacobeni apare înregistrată la Scaunul Cincului cu 70 de case, o școală, o moară, două curți părăsite și trei săraci, se poate menționa ca în momentul construirii bisericii, populația satului era mult mai numeroasă decât
Biserica fortificată din Iacobeni () [Corola-website/Science/326539_a_327868]
-
Inocențiu Micu-Klein, a vizitat satul Aruncuta cu scopul vădit de a convinge sătenii de avantajele schimbării. Să nu uităm că acesta deja înființase în 1754, la Blaj, primul seminar și liceu românesc din Transilvania. Recensământul confesional ulterior din Aruncuta, conform Conscripției din 1765 și 1767, scoate în evidență că vizita celebrului episcop greco- catolic Petru Pavel Aaron, nu și-a atins scopul datorită condițiilor sociale existente la acea vreme în sat,concretizate prin conservatorism, sărăcie (iobagii reprezentau circa 40% din numărul
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
au favorizat dezvoltarea unor abrupturi. Din datele scrise se atestă că localitatea Fărău există din anul 1299 sub denumirea de "Forró" (trad. "fierbinte"). În perioada 1400-1784 țăranii din satul Fărău au fost iobagi pe moșiile feudale. În anul 1733, la conscripția episcopului Inocențiu Micu-Klein, au fost înregistrate 315 persoane, (parohia fiind în totalitate greco-catolică)precum și existența unei biserici și a unei case parohiale, comunitatea fiind păstorită de doi preoți greco-catolici: preotul Ioan și preotul Nicolae. În anul 1814 a fost construită
Fărău, Alba () [Corola-website/Science/300240_a_301569]
-
dedicată manuscriselor românești din Bihor prezintă biserica ca fiind o "veche biserică românească de piatră", prea puțin cunoscută despre care tradiția locului afirmă ca ar fi fost clădită în urmă cu aproximativ trei veacuri. Dovadă în acest sens este adusă conscripția din anul 1789 a lăcașurilor românești din ținut, ce preciza că ""biserica satului era, la acea dată, veche, clădită din piatră, în stare bună și pe măsura nevoilor locuitorilor."" Dacă conscripția mai sus amintită atestă o biserică de zid, veche
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
aproximativ trei veacuri. Dovadă în acest sens este adusă conscripția din anul 1789 a lăcașurilor românești din ținut, ce preciza că ""biserica satului era, la acea dată, veche, clădită din piatră, în stare bună și pe măsura nevoilor locuitorilor."" Dacă conscripția mai sus amintită atestă o biserică de zid, veche, trebuie spus că alte două documente din aceeași perioadă ne vorbesc despre această biserică. Primul document, un extras cu privire la bisericile de lemn din "Conscrierea preoților și satelor valahilor de examinat în timpul
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
parcurgând informațiile oferite de documentele amintite, observăm că în răstimp de numai trei ani, din 1786 și până în 1789, biserica de lemn este transformată într-o biserică de zid, care este în "stare bună" și veche. Aceste atribute, precizate în conscripția din 1789, precizate de comunitate, oferă posibilitatea emiterii următoarei ipoteze: biserica de lemn, care era în picioare în anul 1786, a suferit modificări importante, cel mai probabil, pe lângă pereții de lemn fiind ridicată zidirea din piatră. Doar astfel, biserica, într-
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AB-II-m-B-00265. Cercetările au coborât în veacul al XVI-lea, menționarea documentară a Belioarei, amintită fiind, alături de Poșaga și alte așezări din Munții Apuseni, într-o conscripție din 1560, a ivirilor aurifere. La origine crâng, apoi sat de sine stătător, Belioara a fost contopită în Poșaga de Sus, întreaga așezare folosind acum biserica sa de lemn, căci a Poșagăi a fost strămutată în cătunul Hărcana de lângă Turda
Biserica de lemn din Belioara () [Corola-website/Science/315887_a_317216]
-
în ultima invazie din anul 1717. Urmele acestui eveniment, mai exact urmele loviturilor de secure date de tătari se mai pot vedea în lemnul gros al ușii. După anii 1760-1762 între care sub conducerea generalui Buccow a fost întreprinsă o conscripție a românilor ardeleni, credincioșii ortodocși din Ileanda, 81 de familii, pierd biserica în favoarea uniților și sunt nevoiți să treacă dealul la Măgura pentru a participa la slujbele religioase. După mai bine de o sută de ani de la construire, biserica este
Biserica de lemn din Măgura () [Corola-website/Science/309789_a_311118]
-
s-a expropiat în 1937 pe seama Uzinelor „Mîrșa” , s-a compensat prin efectele Reformei agrare din 1945-1946. Pierderi de terenuri s-au consemnat începând din anii 1960 când au apărut construcții și unități social-economice cum au fost: Încă de la primele conscripții ale satului se știe că locuitorii practicau o agricultură sedentară, bienală, cu suprafața arabilă împărțită în două „"câmpuri"” , numite și „"hotare"” sau „"călcălturi"” , sistem datând de pe vremea romanilor. Alte denumiri sub care se întâlnesc hotarele satului în conscripțiile secolului al
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
de la primele conscripții ale satului se știe că locuitorii practicau o agricultură sedentară, bienală, cu suprafața arabilă împărțită în două „"câmpuri"” , numite și „"hotare"” sau „"călcălturi"” , sistem datând de pe vremea romanilor. Alte denumiri sub care se întâlnesc hotarele satului în conscripțiile secolului al XVIII-lea sunt acelea de „"Territorio inferiori"” și „"Territorio superiori"” . Cu prudența de rigoare se poate considera că „hotarul de jos” se întindea între actualul drum județean Tălmaciu-Racovița-Avrig și râul Olt, iar „hotarul de sus” între drumul amintit
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
Viticultura]]. [[Viță de vie|Vița de vie]] se cultivă doar lângă casă și sporadic pe terenurile mai înalte ale satului. Se pare însă că viticultura a cunoscut o răspândire mai largă în trecut dacă se analizează toponimele terenurilor consemnate în conscripția din anul [[1765]] : ""Calea viilor"", ""După coasta viilor"", ""Fața coastei viilor"" etc. Precizarea ce trebuie făcută este că în această conscripție se menționează termenul de ""Vineae hic Loci nullae"", adică prezența viței de vie era deja dispărută din culturile satului
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]