362 matches
-
nu doar în cele creștine de dinainte de Niceea, atunci când a fost adoptată învăță¬tura potrivit căreia Fiul este „de aceeași esență/substanță (opoouoioq) cu Tatăl. În secolul al Il-lea, gnosticii valentinieni vorbeau de o triplă consubstanțialitate. Spiritul uman este consubstanțial (opoouoioq) cu Dumnezeu, Sufletul cu Demiurgul, iar trupul, materia în genere, cu diavolul. În veacul al IlIlea, termenul apare când Paul de Samosata este depus în 268 ca episcop al Antiohiei. Acesta vorbind de Logos ca opoiouoioq cu Tatăl a
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
evita subordi- naționismul ca manieră de descriere a raportului între Persoanele Treimice. Grigorie de Nazianz, prin reformu- lările conceptuale operate în terminologia filosofică a timpului va depăși în mod consistent viziunea platoniciană asupra trinității. La Platon apare ideea unei trinități consubstanțiale, Unul, Inteligența și Sufletul Lumii, temă care va face o prodigioasă carieră în tradiția care i-a urmat. Consubstanțialitatea treimii platoniciene nu va căpăta însă caracterul antinomic exprimat în doctrina creștină, ci va avea caracterul unei ierarhii care se deosebește
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
aduce argumente ce să împlinească rigorile discursului rațional devine foarte important. În tratatul său, Constantin susține că o icoană în realul sens al cuvântului ar trebui să aibă aceeași natură cu cel pe care-l reprezintă, trebuind să-i fie consubstanțială. Din această cauză, iconoclaștii recunosc doar Euharistia ca icoană a lui Hristos. Se descrie astfel diferența esențială în modul de înțelegere al iconicului. În timp ce pentru iconoclaști nu se poate considera ceva a fi ca icoană decât dacă este identic cu
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
însă imbricată între felii indistincte de orori onirice: "Mă găsesc deodată în odaia mea adevărată care e identică odăii din vis, în poziția în care mă visam, la ora când bănuiam în coșmar că mă zbat". Irealitatea din vis este consubstanțială cu realitatea obiectivă: "Mă zbat acum în realitate, țip, implor să fiu trezit în altă viață, în viața mea adevărată. Este cert că e plină zi, că știu unde mă aflu și că trăiesc, dar lipsește ceva în toate acestea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Volumele Depărtarea lăuntrică (1980) și Discurs despre liniște (1989) transferă în regimul erosului dialectica paradoxală („iubito ce-mi dărui/un trup de înalt/ într-un trup de prăpăstii”) a lăuntrului spiritual care dezmărginește insul precar. Dar sacra tautologie eu/celălalt, consubstanțiali și deopotrivă transcendenți sinelui, se vede perturbată de o „geografie” simbolică enigmatică, iar cuplul - orfic - nu reface desăvârșirea androginului platonic: „Un deal sau o vale la țara trupului ei/cu-ncetul începeam a desluși cu încetul punctele cardinale să i
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286755_a_288084]
-
studiu pe 15 martie 1973, în urma traducerii în franceză, apreciind afirmația conform căreia sistemul totalitar are năzuința de a schimba radical natura umană prin distrugerea individualității și prin teroare: "să ne oprim la două din trăsăturile considerate de Hannah Arendt consubstanțiale unui astfel de regim: uitarea forțată și crearea unui climat de irealitate; le vom regăsi într-un regim ca acela din România, unde frica nu mai are nevoie neapărat de lagăre și închisori pentru a funcționa"249. Totalitarismul își pune
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
notă la religie, trecută de preot. Deci Steinhardt nu minte în Jurnalul fericirii. Într-adevăr, convertirea înseamnă cu precădere și asumarea românității. E o asumare a românității în relație cu convertirea, nu e o asumare laică. Etnicul și religiosul sunt consubstanțiale. Firește, putem discuta la nesfârșit despre textele pe care le-ați menționat. Cel mai celebru este, fără îndoială, Secretul scrisorii pierdute. E un text foarte provocator în care Steinhardt demonstrează, nici mai mult nici mai puțin, decât, că lumea lui
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
II. MIZE STRATEGICE ALE SECOLULUI AL XXI-LEA 2.1. CAPITALISMUL, ÎNCOTRO? Actuala criză globală și efectele sale au ridicat serioase semne de întrebare și în ce privește sistemul economic și social capitalist, că-ruia se pare că astfel de crize îi sunt consubstanțiale. Prin urmare, ce e de făcut pentru a le evita? Se transformă capitalismul, se metamorfozează, sau se impune o schimbare de sistem? Este o întrebare provocatoare, la care mai mulți specialiști din domeniul științelor sociale caută un răspuns. Printre ei
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Franța avem un monopol de stat asupra televiziunii, iar în Marea Britanie avem chiar o religie de stat ș.a.m.d. Pe de altă parte, în Hong Kong sau în Singapore avem multă libertate fără democrație. Deci cele două nu sunt neapărat consubstanțiale, uneori aflîndu-se chiar în conflict. Chiar în Statele Unite pot fi întîlnite nu-meroase elemente nedemocratice: Curtea Supre-mă e formată din nouă oameni numiți, și nu aleși, fiecare stat american are dreptul la doi senatori, indiferent de numărul populației sale, companiile private
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
progrese substanțiale, fiind astăzi cea mai numeroasă democrație din lume. Acestea sunt doar exemplele cele mai notorii, dar există o pleiadă de țări, mai mici, cu grade de libertate și specificități foarte diverse. Deci nu întotdeauna libertatea și democrația sunt consubstanțiale, ca în modelul occidental. Există țări democratice în care libertatea e foarte redusă, așa cum am arătat. Invers, în drumul spre libertate, unele țări sacrifică, chiar dacă numai temporar, sistemul democratic. Este cazul Chinei, cu spectaculoasa sa ascensiune recentă. Să fie acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
autohtonie implicită actului de creație care poate fi și argheziana carte și hrisov și râpa Uvedenrode". O primă concluzie a autorului ce ne scoate din hățișul terminologic ar fi următoarea: "poezia tradiționalistă nu se opune poeziei moderne cu care este consubstanțială, pe când tradiționalismul, ca atitudine generală, și nu ca mișcare exclusiv poetică, se opune modernității". Citându-l pe Ion Pillat cu iluminantul său studiu "Tradiție și inovație" (1943) în care intuiește complementaritatea poeziei tradiționaliste și a spiritului modern, Mircea A. Diaconu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
care au marcat în mod diferit (și , mai ales, pe spații diferite) ultima jumătate de secol: Paul Klee și Ion Tuculescu. Energia frusta a culorii, o latentă magico-simbolică abia protejată în spatele țesăturilor de linii și de tonuri și o lumină consubstanțiala materiei îl apropie de modelul expresiei aluvionare a lui Ion Tuculescu, după cum o naivitate infantilă, o joacă mereu proaspătă și năzuința către o anumită ordine îl amintesc pe Paul Klee. Însă aceste asocieri sînt mai degrabă imponderabile, trimiteri psihologice decît
Un amator profesionist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17591_a_18916]
-
omenești, țesătura, trece în domeniul divin, devenind țesut - deci un fragment de viață, la îndemâna doar a Pantocratorului! Sfârșitul poemului e mai puțin sfâșietor sentimental decât pare. Necredinciosul Sf. Toma feminin vrea să pipăie flanela - tocmai acum când ea a devenit consubstanțială cu ființa umană (în partea de divin a acesteia). Suferința eului liric e neîndoielnică: De ce pretinzi că nici n'a fost nici o flanelă, Că nu mă vezi, că nu mă simți, că nu mă recunoști? Provocarea obtuză a spuselor feminine
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
nu se poate de obedient - este răzvrătirea, permanentul mers împotriva curentului". Apelul naeionescian la viață, prin desconsiderarea cărților, însă nu înainte ca acestea să fi fost parcurse cu rîvnă, pare a fi rodit la prematurul insurgent, pe un sol neîndoios consubstanțial. Aceste pagini juvenile reprezintă eboșe ale personalității ce se va forma. Tînărul nesupus avea impresia că mișcarea religioasă a momentului se afla în suferință, întrucît ea nu făcuse decît să spulbere "încrederea și sinceritatea trăirii religioase". Ne rețin acești termeni
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
cu sensuri ce invită la reflecții pe marginea a ceea ce înseamnă prezență sau lipsă, chemare sau refuz, perspectivă sau opacitate, inocență sau greșeală, apropiere sau depărtare etc. Ușa separă lumi, dar le și unește, lumea din afară, a privitorului, e consubstanțială cu cea dinăuntru, aceea pe care pictorul o sugerează discret și persuasiv. Fiecare ușă comportă o personalitate distinctă. Izolată de context, îți dezvăluie o poveste. Luate împreună, juxtapuse după afinități cromatice, ușile din album evocă legitime complementarități. Dialogul plastic inițiat
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
modifică în funcție de unghiul din care este privită. La Iulian Băicuș, anamorfoza ajunge să definească relația dintre cele două aspecte esențiale ale liricii sale: cel livresc și cel existențial. Astfel, textualul și visceralul devin fețe ale aceleiași monede, presupunându-se reciproc, consubstanțiale, cosanguinare: „...trupul meu teatral, singurul meu text reușit,/ Singurul care poate da carnație ideilor” (Poemul mamelor) sau „Sângele alb al cărții gâlgâie din vena întreruptă, a udat tiparul cel plan,/ a udat pagina de gardă, a udat degetul de aur
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14325_a_15650]
-
cumpăna aceasta nerezolvabilă în planul moral și senzitiv, doar subtila ironie, eleganta resemnare, metaforizantul tremur și atotmîngîietoarea evazivă poezie (își îngăduie a răsturna semantica adjectivelor de bază) ne pot fi călăuze, molcomindu-ne teama, temperîndu-ne zbuciumul, amăgindu-ne cu echivocul consubstanțial oricărui atribut calitativ". Cu toate că visul suprem îl reprezintă reconcilierea celor ce se opun, rezolvarea dualităților prin reîntoarcerea la unitatea dintîi, divină, a cărei omenească nălucire mîntuitoare e muzicală și geometrică: "ce poate oare semnifica o mai desprinsă ieșire din apriga
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
este un joc viu și voluptos, un dialog explicit, uneori în termeni protocolari, alteori șarjat și incendiar, cu istoria artei românești, în general, și cu cei patru mari artiști, în particular, pe care Săvescu îi cunoaște, s-ar putea spune, consubstanțial. Acest joc și această conversație nu sînt, însă, doar modalități mimetice de ,,reactualizare", de reanimare veselă cu complicitatea privitorului, ci adevărate reconstrucții expresive în spațiul unei angajări polemice pline de admirație și, cîteodată, chiar de fermitate. Lui Aman, de pildă
Dinu Săvescu - un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11170_a_12495]
-
trebuie să străbată atâtea sedimente, fiecare cu temeiul său, în măsură să faciliteze, dar și să obstrucționeze centrarea sa. El e un Orfeu ce nu refuză bacanalele imaginarului. Asta e voluptatea și coșmarul său. Rămânând la nivelul acestor referințe mitologice, consubstanțiale lui Ion Mureșan, aș spune că fiecare act imaginativ al său poate reprezenta un fragment al unui ritual dionisiac. Toposul cărții sale și al mitologiei ei e cârciuma - imaginea izomorfă îndepărtată a popasurilor satyrilor și bacantelor. Spațiu de petreceri infernale
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
fiecare dată comentatorilor: relația extrem de distantă pe care o întreține ea cu poezia. Spun extrem de distantă și simt nevoia să adaug: neverosimil de distantă. Fiindcă, în context, nimic nu reușește s-o explice. În fond, abaterile diagnosticate de autoare sunt consubstanțiale cu abaterile pe care structuraliștii de felul lui Jean Cohen le-au identificat ca esențiale pentru poezie (ca să nu-l mai invoc pe Macedonski, cu arhicunoscuta lui butadă despre „logica poeziei”). În plus, manierismul s-a manifestat cu precădere în
Nimic despre poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3692_a_5017]
-
mea, astfel că zona irealității, spre care mă mână structura mea intimă, devine exclusiv un domeniu particular (...) Înclinării spre vis se alătură efortul cotidian de a fi absent din iazma promiscuității. Începe a miji a doua realitate, dincolo, mie doar consubstanțială; realitatea știută n-are acces spre aceea în care trăiesc literalmente dematerializat și fantast" (pp. 68-69). Atitudinea estetică, egocentrismul, hedonismul, vanitatea, absența voluntară din viața socială, patetismul luminos al dragostei pentru natură (ale cărei descrieri sensibilizate la modul impresionist abundă
Între sadism și estetism by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9067_a_10392]
-
personaje. Chiar dacă-și pune cartea în siajul unor fraze ale lui Montaigne, Ion Mureșan nu e un moralist. Sau, oricum, nu e un moralist îngust. Că el configurează, aici, o lume, e cert. Numai că lumea din Oglinda aburită e consubstanțială cu lumea poeziei sale. Există, tot la Mureșan, în cartea Alcool (2010), un vers care ar putea fi extins din aproape în aproape și asupra acestei comunități de strânsură. E vorba acolo despre „săracii alcoolici”, cărora nimeni nu se încumetă
În căutarea poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2873_a_4198]
-
de asemenea misreadings. Chiar criticul la care mă refer recunoaște că, în ce îl privește, a citit dintotdeauna „la fel” două poeme istoricește disjuncte: Lycidas de John Milton și The Waste Land de T.S. Eliot. Le-a considerat adică aproape consubstanțiale, rezultate ale uneia și aceleiași crize, căreia îi oferă soluții identice. Nu altele trebuie să fi fost considerentele în virtutea cărora Sorin Mărculescu și-a proiectat Cartea singură având în minte nu modelul mallarmean, ci, o spune în prefața acestui volum
Originalitatea vintage by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3414_a_4739]
-
și plîng/ La margini și în adînc" (La margini și în adînc). Nimic uscat, nimic rigid în acest vizionarism generos, delir orfic al preaplinului lăuntric a cărui miză e necuprinderea nesățioasă a existenței, urmare a dumnezeiescului impuls plăsmuitor. Conceptele sînt consubstanțiale pastei lirice îmbelșugate ce ia mulajul fenomenalității în diversitatea sa uluitoare și-n inepuizabilul său dinamism, dar neîndurîndu-se a se închega în vreun tipar, păstrîndu-și mereu fluiditatea. Nu rațiunea geometrizantă a poeticii moderne, ci inima arhaică, acea inimă relegată de
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
-și va sfîrși baletul kharmic în flăcări asemeni fluturelui atras de flacăra lămpii și consumat într-o scăpărare. Chiar dacă rolul pe care-l joacă actrița este diferit de stilul vamp al frumoasei Theda Bara, el ilustrează ceva ce va deveni consubstanțial celei de-a șaptea arte, acel glamour, acea strălucire și acel fast, care urmează ca o trenă actorii ieșiți din rol și de pe platourile de filmare. Nae Caranfil subliniază subtil magia erotică pe care o exercită cea de-a șaptea
Umbre mișcătoare pe pînză by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8663_a_9988]