362 matches
-
filosofia, retorica și literatura, precum și caracterul de formă eterogenă, cu un statut literar încă discutabil, pe care polemica l-a dobândit o dată cu nașterea presei periodice. Cu toate că atenția noastră se concentrează pe ipostaza ultimă, ni se pare esențială tatonarea unor segmente consubstanțiale, cum ar fi filosofia, retorica și literatura. A) În ceea ce privește raportul dintre polemică și filosofie, J. Brunschvig 16 observă că ambele reprezintă, în același timp, discurs și practică, individuale și/sau colective, iar ipoteza de la care pleacă în cercetarea sa e
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
artă, fiindu-i atașat un "cod aristocratic prin care se acordă adversarului un rol retoric"18, fie că, o dată cu Nietzsche, "polemica devine actul filosofic prin excelență", sau, după Hegel, însuși "motorul ontologicului", raportul dintre filosofie și polemică relevă natura lor consubstanțială. Alain Roger remarcă dualitatea acestui raport, operând o distincție între forma exterioară, de "dispută", a polemicii filosofice ("polemica în calitate de judecată culminează cu Nietzsche") și cea "interiorizată", care rezidă în dinamica evolutivă a conceptului, așadar în calitate de "proces" culminând cu "dialectica hegeliană
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
interbelic și, implicit, la binecunoscuta metaforă călinesciană a duelistului sau la considerațiile teoretice, primele de acest gen la noi, ale lui Lovinescu despre opoziția polemică-pamflet, la definirile poetice argheziene despre polemică și pamflet, cu o percepție intuitivă asupra naturii lor consubstanțiale; mai departe la Iorga, în dubla ipostază de practician și teoretician de conjunctură al polemicii de idei sau, bunăoară, mai apoape de noi, într-o vreme de coerciție spirituală și, implicit, de nostalgie a polemicii literare autentice, la Al. Paleologu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în acest punct al demersului nostru, este formula dialogică prin excelență a scrisorii deschise în care, de la primul până la ultimul rând, Eu și Tu sunt protagoniștii unei înfruntări directe în arena publică. În discursul polemic, alături de un principiu dialogic implicit (consubstanțial, după M. Angenot), propriu oricărei enunțări și cu atât mai mult celei de natură performativă, vorbim și de o relație dialogică explicită, pe care autorul-polemist o stabilește cu destinatarii săi prin distribuirea rolurilor deictice și prin uzanța conectorilor argumentativi iată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
devenire, ci scot la iveală dualitatea fecundă a unui eu creator în care homo polemicos și homo ludens sunt ipostaze substituibile până la identificare totală. De aceea, discursul polemic arghezian trebuie privit ca dublă materializare a impulsurilor ludic și agresiv, impulsuri consubstanțiale, valorificate estetic. În dimensiunea exterioară a lui "ceea ce se vede", e impresionantă această consecvență în susținerea, dar și aplicarea propriilor standarde etice, dacă ne gândim la vârsta pe care o avea poetul când le-a formulat pentru prima dată și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și să încercăm să dăm un răspuns lapidar la întrebarea fundamentală: care este marca identitară inconfundabilă a istoriei și civilizației britanice în concertul celorlalte națiuni ale lumii? În opinia noastră, aceasta este soliditatea și stabilitatea instituțională. Aceste două noțiuni sînt consubstanțiale; ele se condiționează reciproc: o structură solidă este ipso facto stabilă, iar o structură stabilă nu poate fi decît solidă. Cititorul va fi observat, desigur, că au existat momente de cumpănă și perioade de criză în istoria insulei, dar o
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
op. cit., p. 92. footnote>. Problema omooysios la Sfântul Atanasie cel Mare Arhid. prof. univ. dr. Constantin VOICU Termenul "<footnote Cuvânt compus din particula oșmo, arătând identitatea, și adjectivul ooujsiv" (provenit din substantivul oujsia, ființă, substanță), care înseamnă: deoființă, deaceeași ființă, consubstanțial. footnote>, primit și introdus, mai ales dupăstrălucite explicații teologico filosofice ale Sfântului Atanasie celMare<footnote Explicațiile prezentate, probabil, în ședințe preliminare celor solemne alemembrilor sinodului. Atunci, Atanasie era diacon pe lângă patriarhul Alexandru al Alexandriei și-l însoțea pe acesta la
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
analitice pornesc de la creația lui Caragiale, considerată etalon valoric, și se opresc la sfârșitul secolului anterior. Distorsiunile politice impuse de ideologia comunistă interpretării creației caragialiene nu sunt ocolite. Sub impactul luptei de clasă, modurile comice au fost disociate de gratuitatea consubstanțială și li s-a imprimat "combativitatea" de clasă, prin "utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei și a polemicii incisive". Schimbarea era necesară pentru a distruge atât formele civilizației autohtone, dar și pentru a "demasca" dușmanii "vechi și noi" ai proletariatului. "Urmele
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
megaloman Conu Leonida. În varianta inițială, publicată postum sub titlul Dubla existență a lui Spiridon Vădastra, șarja caragialescă pare predominantă, iar protagonistul "intră în tipologia, binecunoscută, din Momente și schițe, dar modelată în lumina unei interpretări tragice a comicului diabolic consubstanțial"45, după cum observa în postfața volumului, Nicolae Florescu. Paginile acestui roman reconstituit pun în evidență un personaj care își înșală cu seninătate binefăcătorii și pe cei din jur, își construiește o biografie fictivă renegându-și părinții, și se proiectează daydreaming
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
singur principiu de explicare să reușească de două ori sub același unghi și în aceeași proporție. La limită, se pune întrebarea dacă pentru fiecare mit n-ar trebui unul diferit, ca și cum fiecare mit, structură de o singularitate ireductibilă, ar fi consubstanțial principiului său de explicare, în așa fel încât unul să nu poată fi despărțit de celălalt fără o scădere sensibilă a densității și a posibilității de înțelegere."149 Prin urmare, analiza unui mit pornind de la un sistem de explicare aprioric
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și care dorește să arate faptul veșniciei schimbării în lume. Oare am de a face cu un șaman, strămoș al șamanilor, care vede lumea prin prisma animismului? se interogă, aparte, Profesorul. Ori, poate, cu un vizionar, dinaintea căruia tainele devin consubstanțiale diafanei materii?... Ca și cum, auzindu-l, s-ar fi preocupat să-l cufunde pe oaspetele său într-o prielnică lumină a aflărilor și devoalării misterelor, Vânătorul vorbi cu o voce care sporea din sine însăși, ajutându-se concomitent prin gesturi elegante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-și va sfîrși baletul kharmic în flăcări asemeni fluturelui atras de flacăra lămpii și consumat într-o scăpărare. Chiar dacă rolul pe care-l joacă actrița este diferit de stilul vamp al frumoasei Theda Bara, el ilustrează ceva ce va deveni consubstanțial celei de-a șaptea arte, acel glamour, acea strălucire și acel fast, care urmează ca o trenă actorii ieșiți din rol și de pe platourile de filmare. Nae Caranfil subliniază subtil magia erotică pe care o exercită cea de-a șaptea
Umbre mișcătoare pe pînză by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8663_a_9988]
-
o persistență ciocănitoare, în cadențe ritmice agasante, poporul lui Israel este chemat la rememorare. Poporul Cărții cartea fiind înțeleasă ca fond scriptural în care sunt păstrate aceste bântuitoare stăruințe spre neuitare întruchipează, din acest motiv, exemplaritatea comunității memoriei. Memoria este consubstanțială religiei ebraice. Lucrul acesta se verifică din plin și în cazul creștinismului, care a absorbit, spongios, etica ebraică a neuitării. Imperativul aducerii aminte s-a încuibat tocmai în ritualul nodal al cultului creștin. Frângerea pâinii, ce stă la baza tainei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
fie o dovadă că ei persistă în a vedea în nimic un semn al transcendenței goale care se "răzbună" prin ruptura omului de Dumnezeu? 3. Antropologia creștină. Oricum ar fi, confruntarea cu nimicul are o certă rațiune ontologică. Nimicul este consubstanțial lumii de vreme ce Dumnezeu a creat lumea din nimic. Dar Dumnezeu nu a destinat lumea să se întoarcă la nimic, ci i-a hărăzit-o omului. Această realitate simplă și complexă deopotrivă creează în teologie paradoxul apofatic / catafatic al întâlnirii omului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
azi de ethosul transdisciplinarității. E aici și o consecință a creștinismului cosmic răsăritean și cu precădere cel românesc, despre care s-a pronunțat și Mircea Eliade. Cu ochi detașat, din afară, Maciej Bielawski a sesizat că viziunea Părintelui Stăniloae este consubstanțială unei viziuni creștine românești, cu valoare universală. Aici intervine partea spectaculoasă a resurselor limbii: româna este singura limbă neolatină care a conservat înțelesul apostolic al conceptului de lume, prin transfigurarea semantică a luminii în lume, căci în limba noastră cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acționează ne face să ne simțim încurcați și confuzi"223. Schizoidia paramodernistă, demonstrează Waldo și Riggs, a creat cel mai pervers efect al modernizării birocrația. Aceasta face ravagii în administrație, care înseamnă, de facto, armonizarea tuturor factorilor modernizării. Birocrația este consubstanțială unei bune administrații și ea a făcut să funcționeze imperiile și societățile până în timpurile moderne, dar se transformă în "birocratism" de îndată ce este privată de armonizarea pilonilor modernizării. Se pare că administrația americană ia, azi, cel mai bine în calcul problemele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acest context, să vorbim de transmodernism în cultură? Deocamdată, lăsăm întrebarea în suspensie, căci din restrângerea epistemologică a părintelui Fanella soluția este negativă. Fundamentele epistemologiei transmoderniste sunt Cuvântul (Logosul divin) și Sfântul Spirit (Sfântul Duh, în limbajul ortodoxiei), acestea fiind consubstanțiale. Ele au fost clarificate de Iisus când samariteanca l-a întrebat despre căile cunoașterii: închinarea pe muntele Samaria sau în Ierusalim ? Iisus nu susține nici una, nici alta și în acel moment el introduce a treia cale transmodernismul, spunând femeii: " Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
umană este redusă la sfera actualului, a legităților terestre, neputând intra în conjuncție cu libertatea lui Dumnezeu. Parafrazând titlul unei lucrări memorialistice a lui Victor Ioan Pica, Libertatea are chipul lui Dumnezeu, putem afirma că libertatea este un alter divin, consubstanțial ipotezei omenești. Problema libertății gravitează în jurul a două concepte: determinismul interpretat ca o succesiune de cauze și efecte, toate într-un șir nesfârșit, și indeterminismul ce pune omul în poziția privilegiată de a juca un rol în determinarea destinului său
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Și de ce nu și în afara Bisericii! Ecclesia se cere a fi prelungită și în viața cotidiană, printr-o practică exemplară care să probeze un comportament admirabil. Prin atitudinea lor, credincioșii sunt datori să demonstreze că religiozitatea și disciplina sunt aspecte consubstanțiale ale realității spirituale. Nu moda este cea care dă măsura vieții religioase, ci asumarea cu umilință și bucurie deopotrivă a mărturisirii creștine, în care cuvântul devine ziditor prin tainica rugăciune și în care gestul este semnificat prin antrenarea tuturor resorturilor
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
un rezultat al necesității ființei de absolut, este fructul necesității umane de absolut, dar nu absolutul însuși. Iată de ce raportarea la teologic este indispensabilă pentru a putea accede spre Absolut. Pentru Nichifor Crainic, relația dintre teologie și estetică este una consubstanțială, având drept numitor comun revelarea frumosului. Arta, percepută ca marea fiică a religiei, devine mediatoarea cultului divin. În interiorul Ecclesiei, estetica nu e ceva străin, ci e ceva constituțional sau structural; întreaga structură a Bisericii este un sistem estetic. Aparent contradictorie
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Pentru cei ce nu au niciun Dumnezeu (cum ar fi de pildă jurnaliștii de la Charlie Hebdo!), libertatea de expresie devine propropriul lor Dumnezeu! Fenomenul este explicabil (și) prin teoria lui Mircea Eliade despre substitutele sacrului în modernitate. Din moment ce sacrul este consubstanțial ființei umane (Eliade), atunci el nu poate fi extirpat, distrus, anihilat. Poate fi doar înlocuit cu valori seculare ale democrației europene actuale. Una dintre aceste- valori este și libertatea totală de exprimare. Ea joacă rolul de Absolut în viața multor
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
ci compensatoriu în alunecarea dintr-o lume în alta, preferând, de cele mai multe ori în istoria culturală a imaginarului, granița și arealele ei învecinate. Disoluția acestei limite dintre lumi nu este însă posibilă. Ea există (așa cum afirma și Patlagean) și este consubstanțială relației complementare dintre trup și spirit, dintre rațiune și fantastic. Funcționarea" celor două lumi, realitatea și imaginarul, este însă asemănătoare în ce privește schema raporturilor de putere dintre componentele lor, dar și funcția simbolului și structurarea narativă, mai ales pentru tipul de
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Lenin* hotărăște s-o înlocuiască inaugurând Noua Politică Economică - NEP*. Desigur, aceasta nu este decât o manevră tactică pentru a găsi un fundament mai potrivit instaurării la termenul fixat a „dictaturii proletariatului”. L LIMBA DE LEMN Minciuna organizată a fost consubstanțială regimurilor comuniste, și ea a rămas acolo chiar și atunci când, în URSS* și în democrațiile populare* s-a pus capăt terorii* de mare intensitate, în timpul destalinizării*. Or această minciună organizată, care alterează permanent reprezentările realității și care neagă până și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și propunând reinstaurarea lor. Reprimarea pe cale juridică tinde să devină unica metodă deluptă Împotriva rasismului. Nu se mai vorbește despre eradicarea, ba nici măcar despre reducerea rasismului, ci despre Îngrădirea, limitarea a ceea ce a ajuns să fie considerat deopotrivă redutabil și consubstanțial naturii omului sau a societății. O strategie de containment 1, adaptată credinței pesimiste Într-o eternă și fatală reîntoarcere a rasismului la oameni (Taguieff, 1997, pp. 83-85). Limitele antirasismului Dar ce se Înțelege de obicei prin cuvântul „rasism”? Mai Întâi
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
climatic asupra populației. Această „curiozitate” a fost reactualizată de două dintre ultimele mari pandemii (SIDA și SAR), Într-un mod uneori dramatic, la nivel planetar, de la Los Angeles la Beijing. Umanismul liric al poetului romantic anunță austeritatea științifică (uneori deturnată) consubstanțială cercetărilor antropologice contemporane. Victor Segalen, medic și călător profesionist În Asia și În Pacific, percepe și exprimă, În Essai sur l’exotisme (Segalen, 1978, p. 43), „șocul” diferenței. Exotismul, notează el, nu este „acea stare caleidoscopică a turistului și a
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]