KorAP: Find »[drukola/base=contraspionaj & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...15 >

375 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303

operațiunii, aflat în străinătate, n-a căzut în capcana pregătită de serviciile contrainformative române. În pofida acestui fapt, un tentacul al spionajului maghiar în România a fost anihilat, contabilizând (încă) un succes al organelor de contrainformații românești. Un alt caz, de contraspionaj extern, având ca punct de reper Viena, a fost documentat, însă nu a putut fi finalizat în condiții optime. La data de 16 martie 1927, Biroul Siguranței române din Viena a comunicat la București despre descoperirea unui caz de spionaj

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
de reper Viena, a fost documentat, însă nu a putut fi finalizat în condiții optime. La data de 16 martie 1927, Biroul Siguranței române din Viena a comunicat la București despre descoperirea unui caz de spionaj. Mai exact, serviciul de contraspionaj sovietic din Viena a primit din România o serie de regulamente militare utilizate de armata română. Prin acțiuni specifice - infiltrare, filaj - agenții români au identificat curierul sovietic care a primit misiunea să efectueze transportul acestor regulamente. Sulzer - acesta era numele

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
Marele Stat Major au făcut un schimb de informații, util ambelor părți. Colaborarea a continuat încă de la mobilizare, la fiecare mare unitate, corp de armată, armată și comandament de armă fiind detașați agenți de siguranță cu misiuni de spionaj și contraspionaj. După 1918, structurile militare au conlucrat „în strânsă colaborare” cu D.P.S.G., în urmărirea tuturor chestiunilor care au adus atingere siguranței și/sau apărării României. Cele două instituții au procedat la schimbul și verificarea reciprocă a datelor cu caracter intern și

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
pălării în str. Sf. Ștefan nr. 5), Witgenstein și Hasnikov (ruși), Arzuman Arzumanian (armean rus, comerciant de covoare). Alături de aceștia, în serviciul de informații britanic s-au aflat și agenți sovietici, fie infiltrați, fie dubli, monitorizați atent de structurile de contraspionaj locale. În Pasajul Imobiliara a fost identificat un oarecare Zeldin, născut în Soroca, fost student revoluționar în Rusia țaristă și stabilit din 1921 în România. Supravegherea sa a scos la iveală un cerc larg de relații și multe conexiuni suspecte

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
fi „în strâns contact” cu celelalte structuri informative. Secția a II-a din Marele Stat Major s-a concentrat pe activitatea revizionistă și șovinistă în statele succesorale ale monarhiei austro-ungare, în timp ce Ministerul de Interne a rămas cu coordonarea acțiunilor de contraspionaj. Serviciul de contraspionaj, denumit Secția defensivă, avea sediul în cazarma Hadik din Budapesta, acolo unde se afla Parchetul militar special care investiga cazurile de spionaj. Parchetul era împărțit în trei subsecții: română (maior de jandarmi Herold Adam), cehoslovacă (maior Kernn

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
contact” cu celelalte structuri informative. Secția a II-a din Marele Stat Major s-a concentrat pe activitatea revizionistă și șovinistă în statele succesorale ale monarhiei austro-ungare, în timp ce Ministerul de Interne a rămas cu coordonarea acțiunilor de contraspionaj. Serviciul de contraspionaj, denumit Secția defensivă, avea sediul în cazarma Hadik din Budapesta, acolo unde se afla Parchetul militar special care investiga cazurile de spionaj. Parchetul era împărțit în trei subsecții: română (maior de jandarmi Herold Adam), cehoslovacă (maior Kernn) și iugoslavă (locotenent-colonel

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
în subordine mai multe subcentre informative situate în apropierea frontierei, care au fost identificate în Békéscsaba, Lököshaza, Batania, Slek și Csanadpalota, fiecare cu încadrarea respectivă. Evident, nu toate acțiunile informative au fost duse la bun sfârșit, unele fiind descoperite de contraspionajul țării respective, iar cei arestați condamnați la ani grei de închisoare. Totuși, merită menționate sacrificiile personale în favoarea interesului național, pe care cei în cauză și le-au asumat de bunăvoie, urmărind identificarea intențiilor ostile față de România. Inspectoratul Regional de Poliție

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
aflau în România, prevenirea scurgerii de date din instituțiile publice centrale, anihilarea persoanelor care manifestau interes pentru culegerea de date confidențiale, protejarea stabilimentelor militare de infiltrări ale spionilor sau sabotorilor. Agentura avea în subordine trei echipe, corespunzătoare palierelor de activitate: contraspionaj, ministere, respectiv atașați militari. Grupa 2 Industrii, structurată ca și Grupa 1, s-a ocupat cu obținerea de date despre personalul din întreprinderile care lucrau în favoarea armatei și asigurarea securității producției. Grupa 3 Acțiuni Sociale a luat amploare după mijlocul

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
care au semnat tratate cu U.R.S.S., bazându-se pe forța militară a acesteia, au început să-și manifeste anumite reticențe, iar Japonia a atacat China (4 iunie 1937), fără teama unei intervenții a Armatei Roșii. Activitatea Grupei I de contraspionaj din cadrul Secției Contrainformații a S.S.I., desfășurată în cursul anului 1939, a avut ca prim obiectiv descoperirea organizațiilor și cazurilor de spionaj, precum și identificarea și stabilirea activității desfășurate de persoanele suspectate pentru diferite fapte care interesau siguranța statului român. Un număr

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
23), la care se adăugau alte 15 diverse. Pe ansamblu, organele contrainformative au constatat că totalul organizațiilor de spionaj descoperite până la acea dată erau în număr de 62 (32 maghiare, 27 sovietice, două bulgare, una diverse). Activitatea agenturii Grupei de contraspionaj a fost și ea una complexă și plină de substanță, într-o perioadă când soarta unor țări era decisă de altele mai mari, prin tratate care conțineau anexe secrete. În acest context au fost executate 400 de lucrări, din cele

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
alte societăți economice, instituții bancare, religioase sau culturale. Deși au fost utilizate nuclee de informatori (trei persoane), procedeul „cel mai întrebuințat” a fost acela al agenților izolați, care a permis o siguranță sporită față de o eventuală deconspirare a acestora de către contraspionajul autohton. Informatorii, baza oricărei acțiuni de spionaj, au fost recrutați dintre minoritarii cu legături familiale în Ungaria, soțiile ofițerilor sau funcționarilor superiori, soldați minoritari, studenții și elevii care urmau studii în Ungaria, preoții, profesorii și gazetarii maghiari, dezertorii români, proprietarii

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
al Armatei Române către dl. șef al Serviciului de Informații al Armatei Germane, menit a strânge colaborarea dintre cele două instituții. Șeful Abwehr-ului l-a numit pe dr. Wagner ca reprezentant oficial la București cu însărcinări privind zona petroliferă și contraspionajul pe Dunăre. Acesta s-a aflat în capitala României în perioada 8-12 noiembrie 1939, cu această ocazie fiind primit de Mihail Moruzov. Tot în luna noiembrie 1939, maiorul Pruck a sosit la București și a pus la dispoziția Serviciului Secret

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
a suspectat executarea unor acte de sabotaj. În consecință, la 10 decembrie 1939, amiralul Canaris și locotenent-colonel Bentivegni, șeful Secției Contrainformații Ofensive, au venit la București, unde timp de două zile au pus la punct întărirea măsurilor de contrasabotaj și contraspionaj. Ionescu-Micandru s-a deplasat în capitala Germaniei la 18 decembrie 1939, iar discuțiile au avut ca subiect securizarea Văii Prahovei și a Dunării. La începutul lunii martie 1940, Mihail Moruzov s-a deplasat la Berlin, unde s-a întâlnit cu

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
atrași în colaborare intelectuali români din diferite localități - Cojocna, Apahida, Cluj, Dej, Gherla, Satu-Mare ș.a. - care transmiteau informațiile culese personal sau prin curieri. Prin metode și mijloace specifice muncii de informații, agenții români au aflat că serviciul de spionaj și contraspionaj ungar pentru Ardeal își avea sediul în Cluj, pe strada Regele Carol al II-lea nr. 10, în fostul local al Corpului 6 Armată român, fiind condus de un locotenent-colonel. Punctual, problemele urmările de Poliția Tunel erau, în ordine, cele

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
Informații (sau de Siguranță) reprezintă acțiunea de apărare a ordinei publice și de stat. După natura misiunilor și a scopurilor urmărite această structură informativă a fost clasată în două direcții: 1. Serviciul de informații militar, cu caracter de spionaj și contraspionaj, care „urmărește acțiunea inamicului (probabil sau cu care ne găsim în luptă) în toate ramurile de activitate: politic, social, economic, militar”. 2. Serviciul de informații însărcinat să execute „acțiunea de siguranță cu caracter general și specific polițienesc, adică apărarea polițienească

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
și a nordului Bucovinei, iar pe de altă parte, noua conducere a statului a introdus un program de reformă, redimensionare și profesionalizare a Secției a II-a, în vederea pregătirii țării pentru reluarea teritoriilor pierdute. De aceea, cele mai multe cazuri de spionaj/contraspionaj, norme informative/contrainformative și mediatizări de contrapropagandă au avut loc la granița de est, ulterior pe frontul de răsărit. La 20 noiembrie 1940, Secția a II-a a prezentat modul în care inamicii României caută să obțină informații confidențiale și

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
front” și nu s-a constatat vreo abatere din partea lor. 455 de sectanți se aflau supravegheați de organele contrainformative, după ce 1597 au fost mobilizați, iar 900 au fost internați în lagăre din cauza prozelitismului desfășurat în rândurile populației. Pe linie de contraspionaj au fost descoperite 122 cazuri de spionaj, în care au fost implicate 211 persoane. La 18 noiembrie 1942 a avut loc un schimb de deținuți politici, la inițiativa guvernului ungar, care a fost realizat prin Ministerul Afacerilor Străine. Au fost

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
temut agenți” ai Budapestei în Ardeal. Alți agenți informatori au fost învățătorii maghiari, școala fiind „un atelier de viitori șovini”, unde copiii au primit o educație bazată pe ura față de colegii lor români. IV. Puncte comune în urmărirea acțiunilor de contraspionaj. V. Mijloace și metode de combatere a spionajului pe teritoriul țării: a) Mijloace de combatere. Principalul mijloc de combatere a fost colaborarea eficientă între toate structurile de siguranță, iar al doilea mijloc important a fost organizarea unui serviciu informativ în

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
italiene. - Biroul 3 Administrativ. - Agentura „P” (Ploiești), maior Gh. Filimon, cu misiunea de a apăra, în colaborare cu partea germană, zona petroliferă. - Agentura „TS” (Turnu-Severin), maior A. Sadoveanu, care a prevenit măsurile de sabotaj pe Dunăre. 5. Secția IV-a Contraspionaj, a acționat în toate mediile de interes, mai ales în cele ale diplomațiilor străini aflați la București și, evident, în cele ale serviciilor de informații străine. La conducere s-au aflat locotenent-colonel Victor Siminel, locotenent-colonel Alexandru Proca, maior Ioan Bălteanu

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
ale diplomațiilor străini aflați la București și, evident, în cele ale serviciilor de informații străine. La conducere s-au aflat locotenent-colonel Victor Siminel, locotenent-colonel Alexandru Proca, maior Ioan Bălteanu și Florin Becescu. Organizarea era tot pe grupe: Grupa I-a Contraspionaj; Grupa II-a Filaj (sau Agentura II-a); Grupa III-a Legații. 6. Secția V-a Contrasabotaj a fost creată după model german, prin Decretul nr. 687/16 septembrie 1942, pentru a preveni actele de sabotaj, a conduce acțiunea informativă

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
acțiunilor de sabotaj și spionaj inamice în perioada anterioară, a înaintat o propunere către Subsecretariatul de Stat al Marinei, în care era prevăzută inițierea unui sistem de siguranță în porturi. Astfel, pentru organizarea și aplicarea măsurilor de siguranță, contrasabotaj și contraspionaj în porturi, S.S.I. a propus ca întreaga răspundere și autoritate să fie concentrate în mâna unei singure persoane, în scopul unității de comandă și coordonare a acțiunilor. În fiecare port, unul dintre funcționarii Căpităniei trebuia să fie însărcinat cu aceste

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
colonel Lahousen, a expus subiectul Misiuni speciale» executate de această structură, misiuni de anihilare sau de prevenire a distrugerilor pregătite de inamic. O altă prezentare a aparținut colonelului Bentivegni, șeful Secției a III-a Contrainformații, care a punctat acțiunile de contraspionaj și contrasabotaj desfășurate în teritoriile ocupate. Misiunile Secției aveau un caracter defensiv și defensiv-ofensiv. Cea din urmă consta în penetrarea organizațiilor de spionaj inamic, în scopul cunoașterii liderilor, agenților, ramificațiilor, rețelei și sistemului de lucru. La fiecare mare unitate ofițerul

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
înaintat conducerii statului Instrucțiuni pentru organizarea, funcționarea și întrebuințarea unităților Poliției Speciale de Campanie. Acestea au constituit „unități mici, cu o instrucție specială, menite a contribui în zona de operațiuni la activitatea contrainformativă și, în special, la aceea care vizează contraspionajul, contrasabotajul, contraterorismul și propaganda defetistă”, având misiuni specifice în acest sens. La 15 decembrie 1942, Secția a II-a a comunicat marilor unități Instrucțiunile nr. 275.835 asupra întrebuințării grupelor de Poliție Specială de Campanie la Comandamentele de Mari Unități

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
care s-au adăugat toți comisarii-șefi din București. Printre cei reținuți s-au numărat Gheorghe Rânzescu (șeful Corpului Detectivilor în perioada 1941-1944), Alfred Paximade (chestor), Mihai Păun (chestor), Cristache Chelbașu (chestor) și Florin Becescu (fost șef al Secțiilor Contrainformații și Contraspionaj din S.S.I. în perioada 1937-1944). Acuzatorul public Alexandru Drăghici, viitor ministru de Interne în perioada 1952-1968, era lăudat de „Scânteia”, la 4 mai 1945, pentru că anchetează „o nouă bandă de agenți ai Siguranței din regimul de teroare al lui Antonescu

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
I. Nestorescu). 2. Biroul 1 Social-Politic (șef grupă Z. Vasiliu): a) Subbiroul 1 Politic (șef echipă N. Policarie); b) Subbiroul 2 Muncitori (agent principal A. Ramură); c) Subbiroul 3 Presă (șef echipă V. Davila); d) Agentura „L”. 3. Biroul 2 Contraspionaj și Terorism (director Florin Becescu): a) Subbiroul 1 Legații; b) Subbiroul 2 Contraspionaj; c) Subbiroul 3 Servicii de informații străine (agent special Gh. Știrbuleț); d) Subbiroul 4 Terorism (agent principal V. Vlădeanu). 4. Biroul 3 Economic - Industrial (referent tehnic diurnist

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]