452 matches
-
niciodată de-a lungul acestor optsprezece ani: - Sărut mâna, tată... Abia atunci cuteză să ridice ochii, ca și cum i-ar fi fost teamă că nu era decât un vis și că visul avea să se sfârșească prea repede. Oană se simți copleșit și nu știu ce să facă, nu găsi nici un gest care să se potrivească cu revărsarea de bucurie din sufletul lui. Apoi, În clipa În care simți că nimic nu mai poate opri plânsul acela chinuit pe care Îl ascunsese adânc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ca să lase să treacă pe lângă el o procesiune funerară. O mână de rude îndoliate, ducând lămpi, vine în urma catafalcului, purtat de șase bărbați cu măști albe. Cadavrul înfășurat în fâșii de bumbac, este presărat cu petale de gălbenele. Doi preoți copleșiți și corpolenți se grăbesc cu slujba, dornici să scape mai repede. A, uite și corcitura obraznică! Ai venit să cerșești la colțul meu? Era o voce răgușită, batjocoritoare. Lăsând privirea în jos, îl vede pe cerșetorul bătrân, cu picioarele lipsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din cap, aruncându-mi o privire să se asigure că o sprijin: Cu toții ați muncit din greu de la moartea soțului meu, mai ales Consiliul de Regenți. Regretăm că Tung Chih este la o vârstă fragedă, iar eu și Yehonala suntem copleșite de durere. Vă rugăm să ne înțelegeți și să ne iertați dacă nu ne-am îndeplinit datoria așa cum se cuvenea. Nuharoo se întoarce spre mine și eu îi fac semn din cap, aprobator. — Acum câteva zile, continuă Nuharoo, a existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cumpărat recent Sadoveanu, Anii de ucenicie, Ion Barbu, Versuri și proză, și fiindcă era vorba de un scriitor din județul meu, Galaction, Chipuri și popasuri. Să văd, zic, cum au scris ei, după ce am văzut, mai demult, și am admirat, copleșit, cum se pot scrie confesiuni spunând tot adevărul în felul cum a făcut-o, de pildă, Rousscau. Știam, aveam adică în minte ideea că la scriitorul român marea confesiune e opera sa, și că adevărul crud despre existența pe care
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de neîndurat. Îl duseră la spital, unde medicii Îi cârpiră cât se putu de bine stomacul găurit de nemâncare și alcool. El zâmbise blând tot timpul cât i se umblase prin burtă și după aceea. Nu-l mai Încercase durerea, copleșită și alungată fiind de luminoasa fericire ce i se Înstăpânise pe suflet și pe cuget. Când izbuti să se ridice În capul oaselor pe patul de spital, se apucă să scrie lungi, dezlânate și fără Înțeles epistole către prietenul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a întins două invitații în timp ce noi ne pregăteam s-o rupem la fugă înspre lift. Când am ajuns sus, am fost nevoite să mai trecem de două filtre, dar acum aveam invitații. Și-am intrat. încercam să nu arătăm prea copleșite. Camera în stil art deco era superbă! Priveliștea era magnifică! Iar băutură se găsea în cantități uriașe! La câteva secunde după ce descinseserăm, râzând și mândrindu-ne cu succesul nostru, Brigit a înghețat și m-a înșfăcat de braț. — Ia uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ai nimic drăguț de spus, atunci mai bine nu zici nimic“. Declarația că nu e sigură dacă-i place de Vivian însemna că mama era pe picior de război. — Eu sunt sigură că nu-mi place de ea, am răspuns, copleșită, dintr-o dată, de amărăciunea de a fi nevoită să mă întorc la serviciu a doua zi. Așteptasem săptămâni întregi vizita asta în Iowa - și cu toate că fuseseră douăzeci și patru de ore minunate, ele zburaseră într-o clipă. Acum trebuia să revin la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta nu, asta nu ne vor lua. Taina mare, feroce...“ Feroce, da, și plăpândă, în sughițuri de plâns și plăcere. Glasul se rupea, copleșit, și renăștea, cândva, târziu, într-o răsucire rea și speriată. La un pas de primejdiile fără întoarcere. Eram iarăși în pragul absolvirii, a treia oară. M-am sfătuit cu prietenul meu Ianuli. Ți-am vorbit de legenda lui. Grecul legendar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bolborosească rugăciunile și să-și facă cruce, în numele celui mai iubit părinte și al celui mai iubit fiu și al sfântului duh fără moarte. Dă din cap, neîncrezător, la toate informațiile și sfaturile și injecțiile ce i se administrează. Uneori, copleșit, totuși, de insistența binevoitorilor, zâmbește șiret și mormăie, în barba sa imaculată: „Ce contează, ce contează numele, ce contează“... Imediat, apoi, cade însă, speriat, vinovat, în genunchi, cerându-și iertare, amin, și rugându-l, amin, pe Marele Dispărut să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Olaru, era gata să bâlbâie spectatorul. N-am apucat să-l confrunt cu propriile sale versiuni, să aflu pe cine înlocuiește tovarășul. Grăbit s-o ajung din urmă pe doamna din basm, m-am grăbit. Ocazie pierdută, ocazie pierdută, murmură, copleșit, străinul. Ați spus ceva? — Nu încă. N-am apucat. Aș vrea un bilet. — La ce spectacol? — Păi, ocazie pierdută, ce să facem. Ăsta, la ăsta. — Care ocazie, care ăsta. — Păi... spectacolul de astă-seară. — Astă-seară reprezentăm O scrisoare pierdută. — Exact, exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Venera. Pe măsură ce interesul inițial scădea, vizitele lui Tolea deveneau tot mai dese și mai lungi. Venea acum nu numai marțea și joia, ci și sâmbăta, gata să vină zilnic, dacă Venera ar fi locuit în casa Cușa. Virtuoasa Venera păru copleșită și incomodată de evocarea trecutului, așa că profesorul schimbă subiectul. Începu să livreze amănunte despre tot ce i se întâmpla în zilele când nu se vedeau. Istorisea, vivace, poznele hazlii și vinovate petrecute la hotelul TRANZIT, explica felul cum împărțea vecinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Mi-ai zis că ești sigură că voi Întâlni pe cineva. Ai crezut În mine. Și uite că s-a Întâmplat ! Încep să-i strălucească ochii. Scuză-mă, Îmi șoptește, și-și șterge ochii cu un șervețel. Sunt un pic copleșită. — Vai, Katie... Nu știu, pur și simplu simt că sunt Într-un moment de cotitură. Că viața mea se va schimba curând În bine. Și ăsta e numai meritul tău, Emma ! — Serios, Katie, spun fâstâcită. Exagerezi. — Ba nu exagerez deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e o greșeală să venim ! Îmi ia mâna, iar eu Îi iau mâna lui tata și, pentru un moment, parcă suntem Într-o Îmbrățisare stângace de grup. — Știți... fiecare dintre noi e o verigă din cercul etern al vieții, spun, copleșită brusc de emoție. — Poftim ? Amândoi părinții mei mă privesc fără nici o expresie. — Ei, nu contează. N-are nici o importanță. Îmi eliberez mâna și iau o gură de cappuccino, după care ridic privirea. Și aproape Îmi stă inima. În ușa cafenelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Nu îmi pot abține un chicotit firav. — Mai vorbim, mamă. Dar te sun eu mai târziu. Și... mersi. Când pun jos receptorul, mă simt de o mie de ori mai bine. Mama are dreptate. Trebuie doar să nu mă las copleșită, să mă duc la testul meu video și să încerc să mă descurc cât de bine pot. Iar Luke a avut o reacție ușor exagerată. Probabil că o să fie mult mai bine dispus când se întoarce acasă. Sun la recepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu se mai gândea la ea ca la un posibil agent francez, așa cum se întâmplase cu câteva zile în urmă. Era departe de orice bănuială, când auzi primele ei cuvinte. ― Ah!... În seara asta mă simt cu adevărat fericită. Sunt copleșită. O, dacă ați ști, mon cher général! Dacă ați ști!... Au fost zile întregi pe care le-am petrecut doar într-o mare tristețe, într-o mare singurătate. ― Cum se poate? Cu tinerețea dumitale? Cu un asemenea talent? ― Da, aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fă-te-ncoa’! Hai ș-arată-ți fofelnița, făăă! o tot îmboldeau, în timp ce flăcăii mânuiau cu abilitate sârmele și sforile pe sub fustele ei flendurite și pestrițe. Iancu se oprise la marginea drumului. Stătea cu coatele rezemate într-o ulucă șubredă. Se simțea copleșit. Pentru el priveliștea era insuportabilă până la durere. Era de-a dreptul tragică. Îi venea să strige, să urle în gura mare, peste urletele celorlalți: Dar uitați-vă bine! Așa suntem noi! Chiar așa! Biete păpuși jucate de puternicii lumii. Intermezzo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și se îndreptă spre poarta deschisă. — Am să aduc cămilele, spuse. Pregătește-te pentru o călătorie lungă. îl observă în timp ce se îndepărta, dispărând după ce trecu de poarta larg deschisă, și se simți copleșit de singurătate în fortul părăsit. Se simți copleșit și speriat chiar mai mult decât prima dată când, ajuns acolo, avusese certitudinea că nu va ieși niciodată viu din el și că acele ziduri vor deveni închisoarea și, totodată, mormântul lui. Rămase câteva clipe nemișcat, ascultând, cu toate că știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se respecte reciproc, niciodată unul dintre ei nu l-ar doborî pe celălalt. Lucrul de care se teme cel mai mult este gloata, putința ca aceasta să sfărâme În el zidul cuviinței. Se simte amenințat de spectacolul acestui om decăzut, copleșit, ar vrea să facă se Întoarce din drum, să se Îndepărteze. Dar știe că nu va lăsa pradă mulțimii un tovarăș de-al lui Avicenna. Face trei pași domoli, demni, ia aerul cel mai detașat, ca să spună, cu un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de care l-a convins Hasan; poruncește: — Cer să mi se prezinte o listă amănunțită cu tot ce intră În vistieria mea și cu felul anume În care se cheltuiește fiecare ban. Când voi putea s-o am? Nizam pare copleșit. — Pot să alcătuiesc această listă, dar va fi nevoie de timp. — De cât timp, khwaje? N-a rostit ata, ci khwaje, apelativ cu totul respectuos, dar, În respectivul context, atât de distant, Încât aduce mult a renegare, preludiul căderii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
favorurile, nădăjduind că va uita pățania. Iar alții spun să-l ținem ostatic ca să ne târgium cu asediatorii. Ce cale ne sfătuiești să urmăm? — Și ca să mă Întrebi asta m-ai smuls dintre cărțile mele? Djahane se ridică În picioare, copleșită. — Pricina aceasta nu ți se pare Îndeajuns de Însemnată? Viața mea atârnă de ea. Soarta a mii de oameni, aceea a orașului, a imperiului, poate ține de această hotărâre. Și tu, Omar Khayyam, tu n-ai vrea să fii tulburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
adăugă: — Persia mă face să mă gândesc la un velier nenorocos. Marinarii se tot plâng că n-au suficient vânt ca să Înainteze. Și, dintr-odată, ca spre a-i pedepsi, Providența le trimite o furtună. Am rămas, multă vreme, gânditori, copleșiți. Apoi am luat-o afectuos de braț. — Șirin! Să fi fost modul În care i-am rostit numele? Ea tresări, apoi se Îndepărtă de mine, fixându-mă cu un aer bănuitor. — Pleci. — Da. Dar În alt fel. — Cum se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fără vise de atâta căldură și dragoste ce plutea în jur. Eram asemenea unor oglinzi care își reflectau una alteia dragostea pentru ea, dublând-o și triplând-o, sclipeam și noi de scânteile acestei iubiri, iar eu eram atât de copleșită, atât de recunoscătoare pentru tandrețea lui de tată încât devenisem cu totul dependentă de el, când ieșea din casă mă simțeam neajutorată, aproape că mă transformasem și eu într-o copilă în primele ei luni de viață, iar el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
seama ce e înspăimântător la ea, dar pur și simplu mi s-a făcut frică. Mi-am dat seama că în prezența ei nu mai pot judeca lucrurile la rece. Era atât de tânără și de frumoasă, încât mă simțeam copleșită [i mă consideram un specimen mult inferior ei. Poate nu este o scuză tocmai potrivită, dar îmi știam bine metehnele și n-am uitat prin ce trecusem. Reiko a dat din cap de câteva ori. — Dacă aș fi fost frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-l săruta, iar buzele-i erau o insulă În marea albă de durere care trecuse deodată peste el, strălucitoare, de nesuportat, crescîndă, orbitoare, un val care trecuse peste el și-l măturase cu totul. Buzele erau acolo, Încă acolo; apoi, copleșit, după ce durerea a trecut În timp ce ședea, era singur, transpirat leoarcă, iar Maria plîngea și spunea: — Of, Enrique. Iartă-mă. Te rog să mă ierți. — E-n regulă, spuse Enrique. N-am de ce să te iert. Doar că nu-i din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Nu uitați că persoanele dependente știu să mintă foarte bine. Când eram alcoolic, mă prinsesem în cercul vicios al atâtor minciuni, că uneori ar fi fost mai ușor să spun adevărul. De asemenea, puteți avea parte de comportamente nefirești. Sunt copleșită. Jake explică în continuare: —De-a lungul timpului, s-au legat multe prietenii între membrii Alcoolicilor Anonimi, dar situația voastră e diferită. Voi aveți de-a face cu oameni dependenți de dragoste. Așa că, la modul ideal, n-ar trebui ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]