KorAP: Find »[drukola/base=copulativ & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...25 >

615 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

coeziunii în cadrul grupului sintactic, ci de marcare a relației anaforice dintre forma de întărire și antecedent/subsecvent, contribuind la identificarea semantico-referențială a celor două entități coreferențiale". Prin urmare, acordul acestor forme este de tip pronominal, nu adjectival. 3.9. Coordonarea copulativă prin alte elemente decât și 3.9.1. Nici... nici... Grupul corelativ nici... nici... are un rol cumulativ, aditiv, exprimând o excludere a ambilor termeni, nu doar a unuia dintre ei. Prin urmare, din punct de vedere logico-semantic, acordul la

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
face la plural. În ceea ce privește regulile de acord în gen, acestea sunt aceleași ca la coordonarea prin și. 3.9.2. Ca și, precum și, la fel ca și sunt locuțiuni conjuncționale cu un sens comparativ care pot fi folosite pentru coordonarea copulativă. În grupul nominal ele se folosesc mai ales în enumerări (în special precum și; ca și și la fel ca și sunt mai rare în GN): (258) Cumpăr o vază, o masă ca și / precum o statuie antice. Fiind o coordonare

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
În grupul nominal ele se folosesc mai ales în enumerări (în special precum și; ca și și la fel ca și sunt mai rare în GN): (258) Cumpăr o vază, o masă ca și / precum o statuie antice. Fiind o coordonare copulativă, sunt aceleași probleme de acord ca la coordonarea prin și. Aceste locuțiuni fac ca interpretarea colectivă (un singur referent) a sintagmei coordonate să fie mai puțin acceptabilă: (259) a. *colegul ca și prietenul meu, Gheorghe b. ?colegul precum și prietenul meu

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
a sintagmei coordonate să fie mai puțin acceptabilă: (259) a. *colegul ca și prietenul meu, Gheorghe b. ?colegul precum și prietenul meu, Gheorghe 3.9.3. Cu, și cu, împreună cu sunt prepoziții, respectiv locuțiuni prepoziționale care se pot folosi pentru coordonarea copulativă (glisând spre valoarea de conjuncție, respectiv locuțiuni conjuncționale). Realizările acordului sunt aceleași ca la coordonarea prin și. Nici aceste elemente nu admit interpretarea colectivă: (260) *colegul și cu prietenul meu, Gheorghe 3.9.4. Gruparea nu numai... ci / dar și

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
de conjuncție, respectiv locuțiuni conjuncționale). Realizările acordului sunt aceleași ca la coordonarea prin și. Nici aceste elemente nu admit interpretarea colectivă: (260) *colegul și cu prietenul meu, Gheorghe 3.9.4. Gruparea nu numai... ci / dar și..., la limita dintre copulativ și adversativ, admite coordonarea de substantive, în interiorul grupului nominal. Acordul adjectivului propriu-zis și al celui participial se face doar cu ultimul conjunct: (261) a. A cumpărat nu numai o poșetă, ci și o rochie veche / *vechi. b. La festivalul medieval

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
câțiva zeci. (Realitatea TV, 2007) - acord cu substantivul lei, prin neanticiparea mesajului ...dincolo de treimea de parlamentari necesar pentru inițierea procedurii de suspendare (Realitatea TV, 2007) - forma necesar este folosită invariabil, ca urmare a contracției mesajului dintr-o structură cu verb copulativ: dincolo de treimea de parlamentari cât este necesar pentru inițierea... Am avut proiecte mari supus spre atenție. (Realitatea TV, 2007) - forma supus este folosită invariabil, ca urmare a contracției mesajului dintr-o structură cu verb copulativ: am avut proiecte mari pe

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
dintr-o structură cu verb copulativ: dincolo de treimea de parlamentari cât este necesar pentru inițierea... Am avut proiecte mari supus spre atenție. (Realitatea TV, 2007) - forma supus este folosită invariabil, ca urmare a contracției mesajului dintr-o structură cu verb copulativ: am avut proiecte mari pe care ni le-au supus spre atenție Cerul va prezenta înnorări temporale, favorabil ploilor de scurtă durată (TVR 2, 9.IX.2008) - forma favorabil este folosită invariabil, ca urmare a contracției mesajului dintr-o structură

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
proiecte mari pe care ni le-au supus spre atenție Cerul va prezenta înnorări temporale, favorabil ploilor de scurtă durată (TVR 2, 9.IX.2008) - forma favorabil este folosită invariabil, ca urmare a contracției mesajului dintr-o structură cu verb copulativ: Cerul va prezenta înnorări temporale, ceea ce va fi favorabil ploilor de scurtă durată muzică tradițional românească (Realitatea TV, 9.XII.2007) - adjectivul tradițional a fost confundat cu adverbul omonim, deci a fost folosit invariabil în prezența familiilor regale suedeze și

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Realitatea TV, 2007) s-au dat drumul la tot soiul de aranjamente (Europa FM, 8.V.2008) 2.5. Dezacordul unor adjective în poziție predicativă Uneori, adjectivul predicativ nu este acordat în gen cu nominalul subiect. Este vorba de structuri copulative, în care nominalul subiect este de natură verbală, provenit dintr-un infinitiv lung (numirea, mișcarea, reintroducerea, înființarea). În limba standard, infinitivul lung articulat se comportă ca un substantiv, impunând acordul. În enunțurile de la (46), infinitivul lung nu are comportament de

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
presupunem că avem a face cu elipsa sau nelexicalizarea unui pronume personal. Cu pronumele de politețe de persoana a II-a, acordul în gen al adjectivului predicativ se face pe baze referențiale, iar acordul verbului-predicat, pe baze formale. Astfel, verbul copulativ și adjectivul pot avea trăsături de număr diferite (Dumneavoastră sunteți ocupat). Locuțiunile pronominale de politețe de persoana a III-a, formate dintr-un substantiv și un posesiv (de persoana a II-a sau a III-a) sau un pronume personal

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
pe cea de număr de la N1. Acordul poate fi caracterizat ca semantic: este firesc ca acordul să se facă la singular, întrucât sintagma superlativă denumește o singură entitate, selectată din setul de entități denotate de N2. În capitolul dedicat structurilor copulative cu două nominale (ecuative, specificaționale, pseudoscindate), am ajuns la câteva concluzii: (i) În română, în propozițiile copulative nepredicaționale, acordul se face cu nominalul cel mai marcat, indiferent de poziția pre- sau postverbală a acestuia. Există o ierarhie a puterii trăsăturilor

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
se facă la singular, întrucât sintagma superlativă denumește o singură entitate, selectată din setul de entități denotate de N2. În capitolul dedicat structurilor copulative cu două nominale (ecuative, specificaționale, pseudoscindate), am ajuns la câteva concluzii: (i) În română, în propozițiile copulative nepredicaționale, acordul se face cu nominalul cel mai marcat, indiferent de poziția pre- sau postverbală a acestuia. Există o ierarhie a puterii trăsăturilor implicate în acord: persoanele I și a II-a au prioritate față de persoana a III-a, iar

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
indiferent de poziția pre- sau postverbală a acestuia. Există o ierarhie a puterii trăsăturilor implicate în acord: persoanele I și a II-a au prioritate față de persoana a III-a, iar pluralul are prioritate în fața singularului. Pentru acordul din structurile copulative nepredicaționale din română, am adoptat ipoteza că acordul trebuie să respecte un principiu al maximizării informației phi pe care o oferă, astfel încât alege întotdeauna cel mai marcat nominal pentru acord. Acest tip de acord arată că în română nu este

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
că termenul inclusiv nu vine în contradicție cu cel de disjuncție. De fapt, termenul "inclusiv" se referă la faptul că predicatul este accesibil în mod virtual pentru toți conjuncții. În acest fel, disjuncția inclusivă se apropie mai mult de coordonarea copulativă, decât de disjuncția exclusivă. 126 În condițiile în care nu sunt alte elemente lingvistice care să modalizeze altfel enunțul. 127 Exemplele cu acord la plural sunt ușor anacolutice (din cauza sensului exclusiv al corelativelor disjunctive). 128 Adverbul numai poate fi înlocuit

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
si argumental este asociat cu un rol tematic la toate nivelurile de reprezentare; si nonargumental trebuie să se combine cu acordul în persoană. Potrivit lui Cinque (1988: 531), si nonargumental apare numai în propozițiile finite (cu verbe ergative, psihologice, de mișcare, copulative, pasive, cu ridicare). Cinque (1988: 542) arată că, în propozițiile cu timp specific de referință, si primește o interpretare generică/arb numai cu verbele tranzitive și inergative; cu alte tipuri de verbe (deci și cu ergativele), si primește o altă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acuzativ și o anaforă; ● si nominativ diferă de si acuzativ prin faptul că are trăsătură de Caz și nu e o anaforă; ca orice subiect clitic, si leagă o categorie vidă în poziția de subiect; apariția acestui si cu verbe copulative și pasive este o dovadă că nu poate fi în acuzativ, deoarece aceste verbe nu atribuie niciodată acuzativul; si nominativ și si acuzativ medio-pasiv sunt omonime, însă nu sunt ipostaze ale aceluiași element. Si nominativ argumental de la Cinque este considerat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acuzativul; si nominativ și si acuzativ medio-pasiv sunt omonime, însă nu sunt ipostaze ale aceluiași element. Si nominativ argumental de la Cinque este considerat de Dobrovie-Sorin (1998: 411) ca fiind si acuzativ medio-pasiv. Această interpretare ar corespunde generalizării că predicatele pasive, copulative, inacuzative și unele psihologice nu se pot pasiviza. Autoarea (Dobrovie-Sorin 1998: 415) explică faptul că si nominativ nu poate apărea în propoziții nonfinite în italiană prin absența trăsăturilor de acord. Dobrovie-Sorin (1998: 423) adoptă criteriul tematic relativizat, formulat de Brody

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2003: 70−71) arată că nu toate clasele de verbe sunt compatibile cu nominalizarea și, în particular, cu anumiți formanți lexicali de nominalizare; verbele a fi, a avea, a vrea nu se nominalizează ca auxiliare; dintre verbele acceptate ca fiind copulative, exclusiv a deveni acceptă nominalizarea. Stan (2003: 74) reia ideea exprimată Cornilescu (2001 [1997]) − conform căreia sufixul infinitivului lung (-re) este selectat de verbele schimbării de stare (infinitivul lung nominal are caracter perfectiv, finit), iar sufixul supinului (-t/-s) este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
GALR este cea tradițională (a fi existențial, noncopulativ se construiește cu un circumstanțial de loc). Neamțu (1986) demonstrează că predicatul nominal are un caracter neunitar, la nivel atât gramatical, cât și lexico-semantic și contestă încadrarea verbului a fi în clasa copulativelor, această încadrare fiind rezultatul transferării opoziției verbe semantice/verbe asemantice la nivel sintactic (Neamțu 1986: 70). Din punct de vedere semantic, a fi nu și-a pierdut sensul inițial, existența, ci a avut loc o deplasare a afirmației de la subiect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inițial, existența, ci a avut loc o deplasare a afirmației de la subiect (Pământul este) asupra unei caracteristici a subiectului (Pământul este rotund) - Neamțu (1986: 73). Deși în GALR se adoptă soluția tradițională, se prezintă și argumentele care conduc către interpretarea copulativă a verbului a fi din construcții locative: (a) paralelismul dintre determinantul locativ și unele adjective locative, deictice sau anaforice - Casa este aproape/apropiată; (b) similitudinea dintre predicația de proveniență și cea locativ-situațională, pentru care interpretarea tradițională este divergentă - Studentul este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sintactic. Majoritatea acestora încearcă să diferențieze valorile verbului și să surprindă prin clasificări diferențele și asemănările dintre acestea. 2.1.1. Interpretarea din logică Frege (1892)1, în cadrul teoriei sale despre referință, face distincția (logică și gramaticală) între 'a fi' copulativ, în (a) și 'a fi' predicativ, în (b): (a) propozițiile predicative, în care a fi este o formulă lexicală de atribuire, deci o copulă (Luceafărul de dimineață este o planetă); predicatul gramatical care urmează copulei are statut nereferențial; (b) propoziții

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
într-un corpus de 12 000 de exemple, nicio propoziție de identitate cu a fi). Van Peteghem (1991) reanalizează taxinomia lui Higgins (1979), ajungând la concluzia că este eterogenă din punctul de vedere al criteriilor și că multe dintre structurile copulative sunt ambigue în afara contextului, prin urmare, trebuie luate în considerare structura informațională și rolul discursiv al acestor enunțuri. Din acest punct de vedere, propozițiile de identificare și cele de specificare se deosebesc de celelalte tipuri prin faptul că al doilea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Van Peteghem (1991: 54−55) prezintă (și apoi combate și dezvoltă) analiza semantică de tip localist a verbului a fi (Anderson 1971, Riegel 19854 și alții), conform căreia a fi este, atunci când are sens plin, verbul locativ prin excelență. Structurile copulative se disting de cele cu verb plin prin valoarea aspectuală: copulativele sunt prin excelentă statice. 2.1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată Meillet (1934)5, reluând punctul de vedere al lui Aristotel, nu acceptă statutul de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
analiza semantică de tip localist a verbului a fi (Anderson 1971, Riegel 19854 și alții), conform căreia a fi este, atunci când are sens plin, verbul locativ prin excelență. Structurile copulative se disting de cele cu verb plin prin valoarea aspectuală: copulativele sunt prin excelentă statice. 2.1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată Meillet (1934)5, reluând punctul de vedere al lui Aristotel, nu acceptă statutul de predicat al copulei, considerând-o un accesoriu, suport al afixelor flexionare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]