473 matches
-
i-am mai zis nimic, am rămas stând acolo, cu sticla spartă în mână, uitându-mă la o inariță verde prin ciorapul de nylon întins peste o rachetă de tenis, care-i închidea adăpostul, se ținea cu gheruțele de o cracă înfiptă în perete, și picioarele îi erau complet verzi și foarte-foarte subțiri, și atunci Csákány mi-a luat sticla din mână, spunându-mi că acum și-au primit porția de apă, acum să mergem, să ne așezăm, că atâta vreme cât stăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
urmă În fața argumentelor ei și Își adună imediat angajații, cărora li se adresă de la mezaninul care domina atelierul. Discursul pe care Îl oferi se dovedi un model al acestui gen, iar Gwen, admirativă, o ascultă o clipă cum tăia abil craca de sub picioarele familiei Kersaint, explicînd că logica ar fi cerut ca elanul de solidaritate să vină din partea lor, dar sugerînd că cei din familia Le Bihan erau neîndoielnic mai apropiați de popor, date fiind originile modeste nicicînd tăgăduite, dacă aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
le putem Împiedica, murmură Lucas gîndindu-se scurt la Valentine, care murise fără ca el să fi putut face ceva. Apoi Își spuse că asta explica faptul că Loïc nu avea nici urme de Înțepături, nici bilet asupra lui. Sinucigîndu-se, Îi tăiase craca de sub picioare asasinului. O luă pe Marie pe după umeri. - Hai, tremuri toată de frig. Fără să fie conștientă de ce face, cu gesturi de automat, Marie lăsă să curgă apa caldă a dușului și se dezbrăcă. Mintea ei era cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe călăul din Berlin“. N-aveam nici un motiv să bănuiesc că articolul era despre socrul meu. Cu spânzuratul nu se ocupase. Am deschis la articolul cu pricina. Și am privit o vreme fotografia tristă a lui Werner Noth spânzurat de craca unui măr, fără să bănuiesc cine era cel spânzurat. M-am uitat la fețele celor prezenți la spânzurare. Erau majoritatea femei, niște zdrențăroase anonime informe. Și am început în mintea mea un joc, numărând în câte feluri mințise coperta revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
certitudine că le va plăcea cititorilor ei era descrierea spânzurării. Socrul meu a fost urcat pe un taburet pentru picioare înalt de numai zece centimetri. I s-a pus o frânghie în jurul gâtului și frânghia a fost legată strâns de craca unui măr înmugurit. Apoi cu un șut cineva i-a zburat taburetul de sub picioare. În felul acesta Noth a putut să danseze și să țopăie pe pământ în timp ce se strangula. E bine? A fost readus la viață de opt ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
căscată a holbat ochii. Apoi a dat un ordin și doi oameni m-au prins de brațe. Mă țineau ei pe mine, dar de fapt se uitau la pisică. Cu copilul în dinți, animalul se suise pe cea mai înaltă cracă. Pomișorul nu avea nici trei metri înălțime, iar soldații îl înconjuraseră deja. Voiam să-i văd cum o împușcă pe nenorocită. Mi se părea că soldații care mă țin de mâini sunt niște prieteni cu care pozez pentru o fotografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care aducea ziarele în fiecare dimineață să se blocheze din cauza bisericii. Ce însemna acest lucru? Edificiul religios era construit într-un dubios stil flamboaianto-radiant, cu zorzoane și sculpturi și înflorituride piatră cenușie; în imediata apropiere, un platan uriaș își întindea crăcile până la nori. Mai trebuie spus că în fiecare dimineață la ora șapte, din necesități estetice pe care Samuel le setase imediat după conceperea Margaretei, soarele răsărea deasupra bisericii și evidenția fiecare detaliu arhitectonic și vegetal într-o imagine demnă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Margaretei, soarele răsărea deasupra bisericii și evidenția fiecare detaliu arhitectonic și vegetal într-o imagine demnă de o carte poștală: lumina aluneca printre garguii și turnurile catedralei, era preluată de frunzele fremătânde ale platanului, se încolăcea în rămuriș, țopăia din cracă în cracă și, în final, se arunca din nou spre biserică, reflectându-se în sticla colorată a rozasei: o explozie de culori pentru care Samuel se felicita adesea. Care era însă legătura între băiatul cu șapcă verde, biserica învecinată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
răsărea deasupra bisericii și evidenția fiecare detaliu arhitectonic și vegetal într-o imagine demnă de o carte poștală: lumina aluneca printre garguii și turnurile catedralei, era preluată de frunzele fremătânde ale platanului, se încolăcea în rămuriș, țopăia din cracă în cracă și, în final, se arunca din nou spre biserică, reflectându-se în sticla colorată a rozasei: o explozie de culori pentru care Samuel se felicita adesea. Care era însă legătura între băiatul cu șapcă verde, biserica învecinată cu platanul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
încă o secundă, totul se terminase. Ceva ascuțit îi stătea lipit de față. Ceva și mai ascuțit i se înfipsese în spate și între picioare. Ușurat, dar parcă nevenindu-i să creadă, Hugo a realizat că era înfipt într-o cracă de copac care căzuse pe jumătate în apă. La numai câțiva metri de el, râul se prăbușea în cazanul în fierbere al barajului. Zeul părinților intervenise în favoarea lui. Sau poate fusese zeul ursuleților. Pentru că acum, în timp ce-și trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
capul lor. După vreo două săptămâni, moșierul fu chiar silit să plece la București pentru două zile. În timpul acesta, Otilia, urmată orbește de Felix, născocea tot soiul de distracții, izbutind să capete colaborarea binevoitoare a oamenilor de la curte. De o cracă groasă orizontală a unui nuc bătrân legase un leagăn în care se dădea în picioare, fluturîndu-și fusta și părul. Intra în toate șurile și dormea în fin. Nu se lăsase până ce nu se scăldase în heleșteu, gonind pe Felix ceva
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-o-n taină, păgubosule... - Adoua oară când s-a bătut din nou miezul nopții, s-a așternut liniște și ne-au ieșit ochii din cap, ca la melc. S-a produs fenomene de se încrețea, de spaimă, pielea pe tine. Crăcile zarzărilor a prins a se clătina ca niște paparude. Prin ogrăzi, după uluci, s-a prins a se foi arătări cu coarne și furci, ce seamănau cu niște draci mâzgăliți. Iar când s-a mai apucat de răcnit și chiohordoaica
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Spiridon avea o liotă de băieți. Nevastă-sa i-a spălat, i-a dichisit, i-a cârpit și i-a trimis. Ene nu prea se îndemna. Adică ce să caute la școală? Era vremea gutuilor. În grădina oltenilor pomii aveau crăcile pline cu fructe galbene. Degeaba ședeau hapsânii la pândă, tot trebuiau ei, cu Oprică și cu Petre, să le văduvească averea... •> Cât despre al Măritei și-al lui Matei, aceștia trecuseră pe lângă școală. Se prinsese învățătura de ei ca apa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aspru, 1-a mușcat de gât 304 și 1-a răsturnat. Χi plimba gura ca focul pe trupul lui, sub subsori, pe piept și pe la buric. Îl scormonea cu limba și-l împungea. Se zbătea pungașul. Îl împletise cu crăcii ei lungi și-l murseca. N-a mai știut nimic apoi. Pe la trei, când se ridicase luna deasupra Cațaveiului din cerul spulberat, 1-a lăsat răpus între așternuturi. Afară, era o iță de lumină putredă, și vântul împrăștia zăpada din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dacă i se plângea mama vitregă. Devenea de-a dreptul sever și o dată m-a bătut fiindcă i-am furat o sulă. Vânătăile le-am avut cam o lună: avea mâini mari și puternice, și știa să se folosească de crăcile de măslin destrămate pe margine, precum dresorii de cai. Dar tot n-a reușit să mă facă să recunosc răstignirile de animale. Răstigniri de animale? Ce mai erau și astea? Era doar o întrecere. Legam de un copac veverițe, șopârle
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
după câteva zile, în mare grabă și vorbindu-i se sus, îi porunci să-și găsească alt nume în loc de Giandomenico. Nu era pregătit să devină un altul. La ora de rugăciune ieșea la câmp, dădea ocol mânăstirii, smulgea arbuști, frângea crăci de copaci, arunca cu pietre panicând șerpii. Din fericire, nimeni nu-l vedea. Când se întorcea, fiecare lucru era nemișcat, la locul său, fiecare călugăr se ocupa cu ceva. Se ducea drept la bibliotecă și relua cititul de unde îl lăsase
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
le frigă. Totul putea fi comestibil pentru a supraviețui. Asemenea oameni m-au poftit la masă, au adus usturoi și ceapă, au umplut o carafă cu apă, mi-au oferit smochine uscate surâzănd. Uneori, în case,niște simple adăposturi din crăci și lut, mi-au dat un loc de dormit. Nu mai e mult până să revenim la vremurile primitive, când omul își disputa cu caprele firul de iarbă. Tu ai stat de vorbă cu ei, fra' Tommaso, poți să ne
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să afle. Acel pâlc de broscoi îi aprinsese fantezia și ajunsese să atribuie micilor animale virtuți cugetătoare și chiar umane. În timp ce le luau urma, Tommaso și tovarășii lui coborau în hățișuri, loveau tufișurile cu o creangă de măslin și desfrunzeau crăcile. Pe nepusă masă dintr-o groapă, în loc de broscoi, se iviră vipere și șerpi ce se înfulecau între ei. Acel spectacol îngrozitor îi făcură pe copii să încremenească. Încăierarea era serioasă, chiar dacă învălmășeala nu te lăsa să deslușești părțile: nu se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în acest scop, rude sau cunoștințe, pentru că era nevoie de multe brațe de muncă, iar bunul mers al procesului necesita o adevărată diviziune a muncii. Bărbații cărau snopii, alimentau batoza, umpleau sacii cu boabe, femeile așezau paiele pe târș (o cracă pe care se clădesc căpițele de fân), iar copiii, în culmea fericirii, participau la transportul târșului cu boii sau cu caii. Întregul proces de cultivare a grâului pe parcursul mai multor veacuri a dat naștere unei creații populare versificate. Amintim
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
dr. Viorel Pătrașcu - Pitești din nr.106 107, pag.26 și o să înțeleagă totul. Dar, iată tableta în cauză: „Era în ziua următoare summitului de la Praga. A intrat în cabinet o bătrână, sprijinindu-se într-un baston improvizat dintr o cracă de alun. Face parte din segmentul acela de populație care, din fericire, nu răspunde niciodată la întrebările din sondajele de opinie. Când m-a văzut a început să turuie: „Ia uite la cine m-a trimis ăia de la comună! Păi
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Daniel de colo: Amiiin! Mică istorie electorală Grea viață să fii președinte jucător! Mai ales la România! Sărmanul Traian Băsescu, marinarul fără corăbii, susținut și susținând un partid care a ajuns de cât bine a făcut țării, vorba românului, pe cracă, dacă nu și mai rău, plânge și suspină, numai în surdină, la Cotroceni în grădină, când e luna plină și Udrea nu vrea să vină, înverzinduse ca o măslină, verde genuină, și crăpând puțin câte puțin de invidie pe Ștefan
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
acest fel, la următoarea înfruntare politică, Mircea cel Bătrân, a reușit să realizeze cvorumul undeva cică pe malul Argeșului și, după o înfruntare politică pe viață și pe moarte, l-a suspendat definitiv pe Vlad din toate funcțiile posibile, de craca celui mai solid stejar aflat în acea circumscripție electorală. De fiecare dată când ajunge cu cititul la pasajul acesta, Băsescu devine visător, cu ochii mângâie tavanul, gândind cu duioșie și speranță, cam cum ar rezolva și el problema aidoma lui
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
întâmplător l-ar fi chemat Antonescu (e vorba de generalul Antonescu și nu de somnorosul Crin), ba mai știu eu ce tâmpenie îi mai iese din gură în efortul său de a vedea scroafa în copac, pe cea mai înaltă cracă. Insă, uneori se mai întâmplă și scurtcircuite în sportul acesta, în relațiile cu „intelectualii" săi, acei pupincuriști ocazionali, un fel de hahalere, „mici de inimi, mari de patimi" cum zicea poetul. Când și-a exprimat opiniile personale, în totală contradicție
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
și salariați în sat care câștigau chiar și 150 de lei pe lună precum vecina de peste drum a lui Suta Kili, „moașa” Andonoaia. Era aceasta o femeie văduvă fiindcă bărbatul său într-una din zile a ales cea mai zdravănă cracă din stejarul crescut la marginea drumului de lângă via sa și a reușit să-și ia zilele doar cu o frânghie fără să folosească măcar o coajă de săpun fiindcă erau vremuri grele de lipsuri, ca după război. Dar chiar în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]