3,021 matches
-
fără să-i ceară părerea, fără să o întrebe, "tu nu mai ai nevoie de noi", "ba am", le-ar fi strigat ea, la toate trei, are nevoie de o mângâiere pe creștet, și acum simte mâna mamei ei pe creștet, palma stareței pe umăr în timp ce o învață să scrie, degetele Mariei pe clapele pianului, jocul acela febril, scânteile din ochii acesteia, parcă era cuprinsă de febră, de nebunie, de dragoste nebunească pentru Dumnezeul ei, acum stă întinsă, lângă trupurile neînsuflețite
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
poate povesti cu vorbe, oricât ar fi acestea de meșteșugite. În timp ce bulibașa era în toiul povestirii, îl văzu pe avocat că întoarce capul într-o latură, unde o țigancă bătrână bolborosea cuvinte neînțelese, punând din când în când mâna pe creștetul unui copil. Văzându-l plecat cu gândurile lui, probabil interesat de ceea ce vedea, bulibașa își lăsă oaspetele să guste în toată plinătatea ei scena, de altfel obișnuită în șatră. Urechea avocatului prinse din zbor doar câteva cuvinte: „De deochi dintre
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
scumpe. În noaptea nunții, mirii făceau un solax. Jurământul miresei se făcea pe banii de la salbă, mirele având din acel moment puterea de viață și de moarte asupra alesei sale. Dacă mireasa se dovedea fecioară, soacra își spăla nora din creștet până în tălpi, semn că o prețuiește, și îi dăruia salba ei de aur. Închina apoi o cupă de rachiu în cinstea ei. * Preocupați de viitoarea noră, Lisandru și Rafira își cercetau în taină fiul să vadă dacă ochii plini de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
văd, dragul mamei? Băiatul luă tigaia în mână, se ridică în picioare și cu degetul arătător creionă portretul ce i se arăta doar lui pe fundul tipsiei. - Nu vezi, mamă, e Voica, e chipul ei! Rafira îl mângâie alintător pe creștet, a înțelegere, nu rosti nici un cuvânt, însă fața îi înflori într-un zâmbet binevoitor. Apoi intră în cort, nu înainte de a-l mai privi o dată pe băiatul ei drag. Vișinel rămase cu tigaia în mână, privind imaginea fetei atât de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
diferență unul față de celălalt. Și Ina îl creionă mental pe băiatul care cu câteva clipe în urmă se aflase atât de aproape de ea. Se simțise rănită că acesta îi respinse gestul ei de tandrețe. Când voise să-l alinte pe creștet, în clipa aceea Vișinel se retrăsese sub aripa Rafirei, de parcă ea ar fi vrut să-l lovească. Rafira privise scena ca pe una neavenită, dar nu reacționase în nici un fel. Ina continuă: - Rafira dragă, cineva... povestea aceasta e mai lungă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de un noian de gânduri. Când îl văzu însă pe Vișinel, chipul i se lumină. Copilul părea un rătăcit, un nimeni la răscruce de drumuri și, dacă se gândea bine, și de viață. Se apropie de el, îl mângâie pe creștet și rugându-l să-și prindă mâna lui mică de mâna sa deja întinsă, îi adresă în același timp Îndemnul : - Hai cu mine băiatule, hai să mergem acasă la tine. Vișinel îl privi nedumerit. Oare de ce nu înțeleg oamenii aceștia
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
pantofiorii roșii! Pe asta nu mi-ai spus-o niciodată...! zise băiețelul bosumflat, cu obrajii Îmbujorați. Mama Îl fură cu coadaochiului și-i văzu zăpăceala provocată de vorbele ei, apoi Îi trecu mâna prin părul blond și-l sărută pe creștet. Copilul acesta slăbuț, cu privire inteligentă și râs cuceritor, era "ultima ei mare dragoste", venită (după atâtea deziluzii) direct de la Dumnezeu, căruia Îi mulțumea tainic În fiecare zi pentru Darul trimis. Și când ați aflat că-s băiat, Întrebă el
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nebuneasca idee. Eram la cules de plante medicinale pentru tanti Rita. Mă cam săturasem de smuls buruieni, așa că am spus doar atât: Milule, hai să zburăm... Cum adică să zburăm? Păi, “cum adică” am replicat intrigatuite așa: ne urcăm pe Creștetul Doamnei (un deal cât un munte, aflat În preajma noastră, pe care rareori se aventura cineva până sus) și ne dăm drumul pe versantul celălalt, abrupt (ce se termina, de fapt, Într-o râpă adâncă, despre care cei din partea locului ziceau
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
L-am urmat râzând, Încercând să-l ajung din urmă. Urcușul a fost parcă mai greu ca În alte dăți, ne-a obosit bine, făcându-ne să ne doară Într-o parte. Ne-am trezit Într-un târziu sus, pe Creștetul Doamnei, gâfâind și cu obrajii Îmbujorați. Pâlcuri răzlețe de romaniță erau Împrăștiate prin iarba grasă, răsfirată de vânt. Găseam acolo un aer mult mai curat... Și o statuie a liniștii foarte Înaltă, care ne plăcea și ne umplea de bine
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
m-a crezut. Eu Însă, din seara cu pricina, n-am mai fost capabil s-o iubesc. Lola mă asculta absentă. Apoi, sesizând că m-am oprit, mă privi senin și râse de un păianjen minuscul care-mi cobora din creștet spre frunte. Nu-i frumos să râzi așa, fetițo! În halul acesta (chestia e că Lola mea părea tare prost educată: dădea capul pe spate cu o degajare dezarmantă, În timp ce râsul ei căpăta accente ireale - un fel de râgâieli sugrumate
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ce culoare au ochii? - Căprui spre galben sau un verde pal, cam așa ceva. - Al meu, continuă Olga să-i creioneze portretul partenerului său, are ochii negri, tăciune, nu alta. Și sărută tu, de mă trec toți fiorii din călcâie până în creștet. Și-i vorbărereț...! Dar al tău? - Nu m-a sărutat până acum niciodată așa că... E foarte tăcut! Aș putea spune chiar că e timid, dar acest lucru nu mă deranjează. Uneori în tăceri sunt mai multe gânduri decât În cuvinte
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
vede. Gabi ieși din șotron. — Mai bine ne dăm în balansoar. Robert se ridică de pe roata de cauciuc. Se scutură de praf și încălecă balansoarul. Furnicile făcură un șir lung și ocoleau acum și pe Robert, și roțile de cauciuc. Creștetul lui Gabi era mai înalt când Robert atingea pământul, apoi creștetul lui Robert se înălța, iar adidașii lui Gabi găureau praful. — Când vin ai tăi? Gabi se opri. Nu știu. Te duc acasă la ei? Așa zice doamna, dar eu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Robert se ridică de pe roata de cauciuc. Se scutură de praf și încălecă balansoarul. Furnicile făcură un șir lung și ocoleau acum și pe Robert, și roțile de cauciuc. Creștetul lui Gabi era mai înalt când Robert atingea pământul, apoi creștetul lui Robert se înălța, iar adidașii lui Gabi găureau praful. — Când vin ai tăi? Gabi se opri. Nu știu. Te duc acasă la ei? Așa zice doamna, dar eu nu vreau. Balansoarul se lovea de pământ când într-o parte
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de acolo decât la toaletă. Știau că dincolo de colțul lor nu putea fi decât întunericul lung și întins pe întreg coridorul. Cei care veneau să aștepte îi ocroteau ca pe niște orfani care simțeau privirile străinilor cum deveneau mângâieri pe creștet. Amândoi credeau că fiecare este un fel de mama sau de tata, numai cu altă înfățișare. Nici unul nu a realizat cât a durat așteptarea, doar Alex a simțit-o pe Moni cum se ridică în picioare. Brusc a sărit și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
milimetru pentru că voia să le vadă în orice clipă. Eu îi arătam floarea soarelui sau catedrala în apus și, mai rar, câmpul cu maci sau lacul. Ea le mângâia ușor, ca și cum ar fi fost copiii ei, eu o mângâiam pe creștet ca și cum ar fi fost copilul meu. Fruntea ei înaltă, acum tot timpul transpirată, purta lumina lămpii de pe noptieră de parcă ar fi fost lumina soarelui, care urca în cealaltă parte pe perete, lungind tot mai mult umbra ei și a patului
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
împingeau însă în sus cuvertura ca niște dealuri. Își scoase puloverul și îl întinse lângă el în canapea ca și cum ar fi fost o ființă. Se cuibări lângă mâneca dreaptă, pe care o așezase în așa fel încât să-i acopere creștetul. Iar mâneca se mișcă ușor și îi mângâie părul așa cum făcea bunica. Îi și simți mirosul de ouă prăjite și de naftalină. Bunica voia ca totul să stea în loc și atunci dădea cu naftalină în fiecare colț al casei, în
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
aș fi pus-o pe hârtie, îmi închipui că ar fi încăput pe o jumătate de pagină. Bine, scrisă cu caractere mai mărișoare. Așa. Zisesem că i-am propus-o scriitorului ăluia. Omul m-a ascultat, s-a scărpinat în creștet și a zâmbit cu mutra mustind de amabilitate. Pe urmă mi-a cerut un răgaz de gândire. Mă aflam la el pentru că acolo se organiza o noapte de bridge la două mese, iar eu profitasem oarecum de ocazie ca să îmi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că ăștia, el sigur, mie-n sută, lucrează pe undeva, tot prin centru, pe lângă Universitate. Nu-mi rămânea decât să mă felicit pentru inițiativa și ideile mele strălucite. Tânăra duduie își trage ochelarii de soare, ținuți până atunci în vârful creștetului, și observă cu evidentă neplăcere: "Iar ai deschis, mă, Bebe, geamu'? Știi că nu suport curentu', plus că abea m-am spălat pe cap. Da?" Pe Bebe pare să-l doară-n spate de observația fătucii și meșterește la radio
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
nunți, că vine postu' Crăciunului". "I-auzi!", se învioră pe neașteptate nea Petrică. Îi aruncă o privire pătrunzătoare: "Bre, Tăsică, da' sigur?". "Sigur, mă, nene! Dacă zice părintele Davidescu, așa-i, mă." "Auzi?", face portarul scărpinându-se cu sârg în creștet, " Da' sunt la găleată numa' la nunțile lui?" "Nu, frate. La toate, ce dra... Ah, nenorocită gură am! Păi, nu te gândești? Care din preoții alilanți să zică nu, cân' parohu' zice da. Ai?" "Corect, tată! Șefu-i șef, ce
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
făcea în locu' meu...". " Hai mă, nu-mi scoate ochii acuma. Ce vrei? Eram fiert dă nervi. Fiert eram, ai văzut și tu. Și normal să ți să pună pata și să greșești", încercă el o justificare. Se scărpină în creștetul capului cu un de om care reflectează: Totuși mă, tot n-am aflat cine-i ăla de mi-a făcut ordinăria asta. Mamă, dacă-l prind... Dacă-l prind... Să mor dă nu-l fac dă o să vomite sânge!". Foarte
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la ambiguitate era pentru ea ca o trezire dintr-un vis nemaipomenit, fiindcă tocmai întoarse ochii spre Gerard și se îmbujoră. Valurile privirilor ei începuseră să-i inunde lui Gerard, toate simțurile și să-i pătrundă trupul de la tălpi până-n creștetul capului. I-ar fi prins încheietura mâinii, ca să i-o strângă, dar renunță la gândul că ori ar fi făcut la fel, ceea ce nu se cădea din partea unei distinse doamne, ori ar fi așteptat ca mâna lui să sară subit
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
puțin cam fraier și prea modest ca s-o spun fără ocolișuri, nu-mi place să fiu băgat în oala celor care te-ar viola. Zău așa... Sima se sculă deodată în picioare și, uitând de tavan, se lovi în creștetul capului. Zdruncinat peste măsură, probabil că văzuse stele verzi. Scrâșni din măsele și, mai puțin impulsiv decât ar fi fost fără să se fi lovit, strigă totuși ca turbat: Pe nevasta mea, mă? Ferească sfântul să aud eu una ca
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
el pentru că era cel care trebuia să se predea, cu toți cei rămași în viață, adică cei mai mulți de pe strada paralelă, cu a lui Titi Americanu (a noastră). Trebuia ca învinșii să ridice mâinile sus sau să le pună împreunate pe creștetul capului, să stea aplecați cu toți ai lui, cu fruntea lipită de câte o tulpină de pin de pe dealul lor, cucerit de Titi și de Serghei Sovieticu’ (pe numele său adevărat Serghei Șchiopu’) care erau comandanții voștri supremi; să fie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să nu te mai gândești la asta? — Imposibil. Exist, deci cuget. Sau cum era? — René, hai să-ți spun eu cum stau lucrurile, zise Napoleon Încet, făcându-i semn să se apropie. Brusc, Îi trânti raționalistului o castană drept În creștet, care-l făcu pe acesta să urle ca din gură de șarpe. — Te-a durut? — Ca naiba, Maiestate. — Ei, asta Înseamnă că exiști. Hai, acu’ valea de-aici! Ieși și tu la aer. Provoacă pe cineva la duel. Petrece timp
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o mașină care, deși pare a fi În deplinătatea funcțiilor sale, se comportă mai degrabă ca un măgar Încăpățânat? Mai toți alegeau soluția șutului În tablă sau a pumnului În capotă, ca În culturile moderne, unde bușirea unei palme peste creștetul televizorului asigura revenirea promptă a imaginii. Urma trântirea demonstrativă a portierei, astfel Încât animalul să știe, chiar și În atare condiții, cine era șeful. Pe măsură Însă ce constatau că nu erau singurii aflați În acea situație, uimirea lua locul mâniei
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]