419 matches
-
nonsensul cunoaște o formă dea dreptul vulgară, frustă. Se remarcă nu prin distanța sa față de sfera comună a sensului, ci mai curând prin simpla decădere a acestuia. APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 143 144. Secțiunea a patra PARADOX ȘI NONSENS 19. „Credo quia absurdum“ Nu știu din ce motive, astăzi, sinonimia termenului „absurd“, oferită de un lexicon oarecare, este destul de săracă. Sunt menționate de regulă accepțiuni comune și negative: inept sau prostesc, aberant, irațional, aiuritor, elucubrant, lipsit de sens. E adevărat, termenul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sa spus însă și despre câțiva sceptici sau, puțin mai târziu, despre unii stoici și învățați creștini. Știm că lui Tertulian (cca 160-220), scriitor creștin din Cartagina, i sa atribuit o spusă care, după multe secole, a generat discuții nesfârșite: „Credo quia absurdum“ („Cred deoarece este absurd“). Între timp sa văzut că aceste cuvinte nui aparțin. Nu se știe precis cine lea rostit și nici cine i lea atribuit lui Tertulian. În Despre trupul lui Hristos, V, 4, nu aflăm această
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
îi garantează certitudinea. Oare așa a gândit Tertulian? Putea să PARADOX ȘI NONSENS 147 147. o facă. Dacă asta a vrut să spună, posteritatea nu la trădat când ia rezumat poziția în formula lapidară pe care totuși nu a scriso: Credo quia absurdum. Gândire întru totul originală de astă dată, dar e greu de crezut că cineva, fie el și orator, a așezat criteriul adevărului pe absurditate.“ Cu aceste mențiuni, Gilson anunță deja două interpretări posibile ale acelui quia din enunțurile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fi exclusă pentru vremea lui Tertulian. Numai că, adaugă Gilson, e greu de crezut că un învățat creștin, deși orator admirabil, ar fi asumat absurditatea drept criteriu al adevărului.<ref id="148">Cf. Pierre Bühler, „Tertullian: the Teacher of the «credo quia absurdum»“, în Jon Stewart, Kierkegaard and the patristic and medieval traditions, Ashgate Publishing, Aldershot, 2008, pp. 131-142.</ref> E greu de crezut, întradevăr, însă nu pentru toți cei care au întârziat asupra acestei propoziții. Astfel, cel sensibil la contrastul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
misterului 145, 193 (n. 199) INDEX RERUM 203 ~ ca specie a erorii 77 ~ criteriu al adevărului147- 148, 166 ~ minunată 35, 60, 157, 180, 191-192 ~ vulgară 69, 71, 109, 143 absurdum 9, 49, 69, 81, 146, 156 (n. 154), 180, 191 credo quia ~ 145-146, 148, 149 (n. 149) deductio ad ~ 77 quia ~ 129, 164, 173, 174, 175 reductio ad ~ 56 alteritate 57, 88-97, 122, 155, 169; celălalt este absurd 22 (n. 11), 57, 64 (n. 52), 74, 88-97 ambiguitate (a celor absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
referire tot la... MAMA. Tot ca o lecție de viață pentru închipuiții reușitei în existența zilnică. Adic ă pentru cei care din colegi se cred profesori. „Jurnalul Iubirii, Durerii și Speranței” este intitulată cartea scrisă de Amalia‐Ioana Popescu, Editura Credo Mateo, București, 2009, cu un cuvânt de deschidere a nimănui altul decât nonagenarul Alexandru Mânăstireanu de la Bârlad, despre care am mai vorbit. „Ce ușor se distruge un suflet! Iată un titlu de roman pe care eu n‐am să‐l
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
mai prost” decât Farfuridi și „mai canalie” decât Cațavencu, alte tipuri politice, alte mentalități cu metode și temperamente diferite. Homo comicus caragialean capătă o înfățișare nouă în conflictul mocnit al epocii, reprezentând ascensiunea noii clase și funcționărimea, aparținând intelectualității mediocre. „Credo-urile” politico-sociale plasate cu deosebit fast în comediile lui Caragiale cunt considerate ca axe ale ideologiei lumii satirizate. Unul dintre acestea este articolul din „Vocea patriotului român” din O noapte furtunoasă. Arhivar-ajutor, „studinte în drept”, publicist și poet în orele
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
vin ăia toți...? și unde se duc...? și mi se împleticeau..., și mi se împiedicau..., și mi se tăiau picioarele... Apoi, se frânge ca secerat, de la mijloc și începe să vomite galben-intens, cu jet, peste bocanci! Acum, credeți? întreabă Bursucul. Credo quia absurdum est! Tu..., tu mi-ai trimis mesajele! aproape îl ia Dănuț de piept, pe blond. Tu! Tu erai! Arată-mi mobilul tău, imediat! Arată-mi-l! Cu amendamentul că nu ți-a păsat deloc-deloc de ele, până-acum
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
iată consecința unei societăți de supraveghere. Aceea în care riscul zero este promovat ca ideal de viață (social, politic, științific). Iată încă un "sfat" evanghelic pe care ni-l dă un avocat celebru: "Denunțați-vă unii pe alții este noul credo al unei societăți paranoice și rele care supraveghează totul și nu împiedică nimic"3. Și se fac petiții contra unei teze proaste, contra hărțuirii sexuale de care s-a făcut vinovat unul sau altul. Iată moravuri tribale care nu vor
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Popescu, Cutia cu maimuțe Ștefan Agopian, Scriitor în comunism (niște amintiri) Gina Stoiciu, Exilul. Viața în fragmente Simona Sora, Seinfeld și sora lui Nabokov Dan Lungu, Amelia Gheorghiță (coord.), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism Petru Dumitriu, Non credo, oro George Banu, Monologurile neîmplinirii Maßgorzata Rejmer, București. Praf și sânge Corin Braga, Acedia. Jurnal de vise (1998-2007) Mircea Diaconu, Scaunul de pânză al actorului Emil Brumaru, Veronica D. Niculescu, Cad castane din castani. Amintiri de ieri și azi Alina
Non-stress test. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
Aleluia, Ofertoriul și Communio, acestea alcătuind Proprium Missae. Este un repertoriu de o rafinată valoare artistică și de o dificilă execuție, mărturie a rolului tot mai relevant al scholei și al cantorilor specializați în cadrul liturgiei. Celelalte cântece, precum Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus și Agnus Dei, apar în codice mai târzii și vor constitui Ordinarium Missae. Spre deosebire de melodiile precedente, acestea au un stil silabic, sunt mai ușor de executat și par să sugereze o destinație de ansamblu. Propriumul își schimbă atât textul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
polifonică și melodiile din Proprium, era vorba de Missa plenaria. Cea care a avut mai mult succes în istoria muzicii a fost Missa pro defunctis (mai târziu, numită misa de Requiem), care cuprindea toate cântecele din Ordinarium (fără Gloria și Credo) și din Proprium, plus secvența Dies Irae. Cea mai veche missa pro defunctis, de care avem cunoștință, aparține lui J. Ockegem (1425 cca.-1496 cca.). 4.4 Motetul Motetul, în secolul al XIV-lea, era o compoziție izoritmică, alcătuită din
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
medievală) nici practica de a face auzită simultan (vechiul motet) două sau mai multe texte diferite și opuse între ele (politextualitatea). Într-una din misele lui Morales, o voce cânta Ave Maria iar celelalte cântau cuvintele din Kyrie, Gloria și Credo... Obrecht introducea [în misă] antifonele de la Crăciun ... Tinctoris introducea fragmente din Te Deum ... Există chiar și motete de-ale lui Festa [Costanzo, considerat fondatorul Școlii romane], Mouton, Josquin Des Pres, Gombert, Loyset, la patru voci, fiecare cântând un text diferit
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
un alt artist plastic: pictorul și decoratorul M.H. Maxy) este el însuși o compoziție avangardistă, cu puneri în pagină tehnico-fanteziste, ludic-schematizante, amintind pe alocuri de „parolibrismul” și eliptismul telegrafic al futuriștilor (ba chiar și de atitudinea lor: vezi, spre exemplu, credo-urile antisentimentaliste, antiromantice și antipaseiste din deschidere, cu taxarea corespunzătoare a lirismului, individualismului, impresionismului). Textul e încadrat între traducerea manifestului marinettian „Cuvinte în libertate“ și un text în limba germană de Hans Arp (Die Blumensphynx). Alte vecinătăți sînt: două ilustrații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tinerei generații: sexualitate „sportivă”, fără complicații, onirism suprarealist și magie. Discret-confesiva, introspectiva „Cheia viselor“ (nr. 82), superior-ironicul „Despre Amor“ (nr. 83), „Idealul extern (fantezie diplomatică)“ (nr. 83), dar și reminiscențele constructiviste din „Interiorul nou (atelierul lui Maxy)“ (nr. 78) sau „credo“-urile poetice despre estetica pamfletului, asumat drept „lirism contondent” („Pamflet și pamfletari“, nr. 85), stau alături de articole „politice” („Sinucigașii în viața publică“, nr. 88) - e drept, puține la număr. Între timp, Vinea se apropiase de Partidul Național Țărănesc (pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
incandescentă epocă de clasicism”, iar în primul număr al aceleiași publicații, Ilarie Voronca pleda pentru „ordinea sintetică, clasică, integrală”, opusă „dezordinei“ bolnave, romantice, suprarealiste...). Refuzul „romantismului”, al stilurilor ornamentale, al tradiționalismului, paseismului și localismului constituie, după cum se vede, axul acestui credo. Tendințele majore ale evoluției societății conduc, în opinia autorului, spre o artă în care „armonia nouă nu poate fi căutată decît într-o estetică sobră, severă și geometrică, estetică de luptă și voință, de austeritate impusă prin viață colectivă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Japonia; răspunzînd unui interviu acordat de poetul Odelor în Il Secolo, reprodus în revista Comoedia din 17 iunie 1925, care taxa dadaismul și suprarealismul de „pederastie”, textul scrisorii se remarcă prin caracterul anticolonial, antioccidental și antifrancez, dar și prin credo-ul artistic „revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu au rămas datori, deși simpatia pentru suprarealismul francez este mai curînd conjuncturală, bazată pe afinități de suprafață, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unor G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu sau Horia Creangă, își trădează - din nou! - astfel rezervele față de hazardul dadaist al fostului său prieten Tristan Tzara... Respingînd „împestrițarea culorilor” și „vălmășagul formelor” balcanice, Iancu - „creierul mare” al Contimporanului - își exprimă, de fiecare dată, credo-ul estetic: „Simplitatea scheletului constructiv e năzuința de azi, ceea ce e util nu poate fi urît”. („Estetica nouă“, nr. 63) Aspirația la internaționalizare, prin editarea și traducerea în marile centre culturale europene, apare exprimată într-o notiță din nr. 97-98-99
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înflorire în sera naționalului e condamnată la ofilire”. Este afirmată, în acest sens, nevoia transcenderii sociale a idealului autonomist — și „burghez” — al artei pentru artă: „arta trebuie să mai fie și o artă-steag”. Contimporanul va publica în nr. 61 un credo al aceluiași Panait Istrati: „Între frumusețile artistice și liberarea omului (articol scris pentru La révue des autodidactes, care trebuia să apară la Toulouse...)“, din care se reține ideea că „frumusețea artistică singură nu însemnează nimic în epoca noastră” (la rîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Averescu de pe afișul expoziției din parcul Carol, cînd cea mai umilă reclamă de sirop oferă un trup de bacantă cu tot ce are sexul mai ispititor?”. În deschiderea rubricii de „Notițe“ din numărul 5 al revistei, redacția Integral publică un credo în limba franceză, în care își afirmă internaționalismul artistic integral. Dincolo de exclusivismul comun, diferențele în raport cu mai vechea declarație de intenții a Contimporanului sînt semnificative prin absența accentelor de orgoliu național: Il est vrai qu’il faudra encore du temps jusqu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lor în „centre” de vizibilitate publică și de influență artistică europeană, în special la Paris și Berlin (v. cazurile unor Tzara, Iancu, Matiss-Teutsch, Brâncuși, Fondane, Voronca, mai tîrziu Ionesco). Ca și colegii lor de la Contimporanul, avangardiștii maghiari își asumă un credo integrator, nerestrictiv: „Noi nu aparținem unui crez limitat sau unei școli. Arta nouă nu înseamnă pentru noi o asociație de cuvinte clasificatoare, ci o nouă formă de exprimare a unui nou tip omenesc”. În nr. 68, iulie 1926, putem citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Anthologie, o altă publicație importantă din „noua Belgie”, 7 Arts - Bruxelles, condusă de frații Victor și Pierre Bourgeois - gravitează pe orbitele Contimporanului. Ultimul semnează în nr. 75 un text despre „Aspecte ale mișcării moderne în Belgia“, în care își exprimă credoul constructivist afin celui al lui Marcel Iancu. Tot în Contimporanul, Linze publică manifestele „Art de temps“ (nr. 74) și „Création de l’homme par la machine“, despre „omul nou” al erei mașiniste (nr. 96-97-98). Alte figuri „contimporane” ale modernismului extrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
publică manifestele „Art de temps“ (nr. 74) și „Création de l’homme par la machine“, despre „omul nou” al erei mașiniste (nr. 96-97-98). Alte figuri „contimporane” ale modernismului extrem din Belgia sînt Victor Servrancks, „maestrul” constructivist al lui Magritte (cu credoul constructivist „Conféssion“ - nr. 64, pledoarie pentru ordinea colectivă a construcției abstracte) și poeții Emile Malespine, Michel Seuphor și Marcel Loumaye. Reclamele la reviste belgiene „împodobesc” frecvent paginile Contimporanului (ca și reproducerile plastice sau arhitectonice după artiști belgieni), iar rubrica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestora față de „modernismul extremist”. Pe aceeași linie, Const I. Emilian salută „antibarbarismul” gînditorului catolic Henri Massis din cunoscuta sa carte-manifest Défense de l’Occident, iar solidaritatea sa din finalul lucrării cu tradiționalismul „latin” al lui Charles Maurras exprimă un veritabil credo: „Geniul creator al acestui neam va avea atîta vitalitate încît să poată înfrînge rătăcirile și să poată asimila, din marea răzvrătire a epocei contemporane, numai elementele sănătoase și viabile. Pentru descendenții Romei antice, oricît de îndepărtați ar fi ei, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apropiindu-se de noi prin spate și tatonând fesele lui Sally cu o singură mână, cu o precizie care dovedea că nu era prima dată când făcea așa ceva. În cealaltă mână ținea o țigaretă Sobraine 2 de un albastru pal. —Credo 3 că e foarte adevărat, suspină Sally. Dacă te înțeleg bine. Insondabil, zisei, înseamnă că nu-i poți da de fund. Nimeni nu mi s-a plâns de așa ceva, te asiguro 4, zise Sally. Îmi dai și mie o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]