2,528 matches
-
intră pe rând, unul câte unul, în scenă, vorbesc monoton, ca și cum ar citi ziarul, totuși nu repede. Fac pauză după fiecare propoziție. Maurizio năvălește pe scenă cu un pas sprinten, se oprește exact la mijloc, într-un careu desenat cu cretă, ia o poziție confortabilă și-și mută privirea spre soarele ce devine dintr-o dată foarte strălucitor. Se freacă la ochi și exclamă:) Ce zi frumoasă, tovarăși! (Își drege vocea cu o tuse guturală și tace o vreme. Are o statură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Scena 12 sau 1 (Marius și Pulcheria năvălesc de data asta în același timp în scenă, venind din direcții opuse. Se opresc la mijloc, aproape unul de altul, dar fără să se atingă. Îi desparte o linie neagră desenată cu cretă pe jos. Ea poartă de data asta o rochie albă și o cunună de flori pe cap. Bineînțeles, are floarea în mână, proaspătă și dreaptă ca o lumânare. Sosește din tavan și albina ce începe să le dea târcoale...) Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ecuație a atâtor necunoscute care se amplifică, creează alte întrebări și soluții, tablele pline culisează, trecutul se șterge pentru ca să elimine balastul, acum funcția își arată clar algoritmii și de aici până la rezolvare mai este un sfert de tablă și câteva crete de consumat. Dar jos de tot va străluci ultimul acord din Marea fugă în Si Bemol major de Ludwig van Beethoven pe care tocmai atunci Povestitorul o compunea în Pleistocen, cu 13.500 de ani înainte de a fi creată. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
-Atâta vreme cât nu s-a dovedit că a fost un atac de cord, apartamentul dumneavoastră este considerat scena crimei. Nu vă puteți atinge de nimic. Autoritățile vă invadează domiciliul, doar că nu conturează amplasamentul corpului cu o bucată de cretă. Nu mai sunteți la dumneavoastră acasă. Vi se pun mii de întrebări, de o mie de ori aceleași. -Unde e problema dacă ești nevinovat? -Nu sunteți nevinovat. Cineva a murit la dumneavoastră acasă. -Trebuie să mori undeva. -Acasă la dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
prostii vă gîndiți, se aude în sfîrșit vocea Delfinei printre zbîrnîiturile mașinii de cusut, deformație profesională, recunoaște Tușica, așa mi-am imaginat eu întotdeauna masculii, în funcție de croiul perfect, spune punînd brusc mîna pe un tipar și pe o bucată de cretă. Știți ce, intervine Angelina, eu n-am fost niciodată fruntașă în producție, e treaba voastră dacă aveți de gînd să vă luați la întrecere și în pauza de masă, eu nu vreau să primesc nici o medalie, nu mă interesează. Ca să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de tipar care zac aruncate pe jos, să le folosească cine vrea, ea are destulă experiență să facă totul după ochi, fîșfîșfîșfîș, verifică mai întîi dacă există defecte de țesătură, îndoaie materialul pe direcția firului de lungime, trage conturul cu cretă, lasă cîțiva milimetri de rezervă, fîșfîșfîșfîș. Zbîîîrrrrr, tacatacataca, uite că vrea, se gîndește Delfina, trebuie s-o scoatem cumva la capăt, ochii îi saltă în cap urmărind tija acului care urcă și coboară cu viteză, se gîndește să-și ridice
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii și înapoi, reflux. Câțiva oameni grăbiți culeg bucățile de viață și le așează pe targă ca pe un puzzle, cineva desenează pe asfalt cu o cretă albă... șotronul! Nu-l călcați, vă rog nu-l călcați!" Salvarea urlă ca o lupoaică la stele. Oglinda se face țăndări, mozaicul dizolva pași: Unu, doi, unu, doi, unu, dooooooooi... Unu, doi, unu, doi, unu, dooooooooi... Unu, doi, unu, doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
plătește? Tu pleci la balamuc, iar noi facem cheta, Dumnezeii mă-ti de paranoic! Vă rog, lăsați-mă să mai încerc o dată, nu aruncați peste mine cu apă, sunt cenușă! Cenușa moare când bate vântul. Oasele-mi sunt praf de cretă, nu aruncați cu apă! Lăsați-mi șotronul să zboare vă rog! Tovarășe sergent, ăsta îi dus cu sorcova. Sigur, își va face seama. Vedeți, a ascuns în buzunar un ciob de oglindă, o să-și taie jugulara, o să-l avem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mea voi mărturisi ție, dar până atunci, spune-mi, te rog, câtă nelegiuire se ascunde într-o iubire de om simplu și câtă sfințenie încape neputința de a coborî de pe cruce? Iubirea mea este ascunsă sub un șotron desenat cu creta pe asfalt; un șotron fără fereastră este precum un om fără inimă, unde să-mi înfig crucea părinte? Pământul, o vegetare în iluzie, cerul, o amăgire reprobabilă, la ce capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește dorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
umărul drept, îmi vorbea despre o nuntă în cer (tata închină darul și răsuflă ușurat, a mai scăpat de unu). Părinte, îmi citești gândurile, nu și sufletul. Despre care Fecioară îmi vorbești? Privește, în iconostas se mai zăresc urme de cretă, tramvaiul aleargă între stații, aici, sub catapeteasmă face țăndări lumina, o calcă cu roțile lui de fier, o înghite ca pe o ofrandă de Duminica Mare, o scuipă în cer. De la chilie până în fața Ușilor Împărătești cale ferată. Pe iconostas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cuptor încins, sângele miroase a pâine coaptă. Lasă-mă să mă culeg piatră de râu din nisipul scoicilor și să mă întorc sub umbra ta salcie. În fiecare zi vin și mă închin ție, Dumnezeul meu cu hainele prăfuite de cretă, cu ochii albaștri cât să ascunzi cerul cu tot cu păsări, cu spice de grâu împletite-n cosițe! Dumnezeul meu vatman, depoul cât un salon de reanimare, tramvaiul cu venele tăiate necesită o transfuzie: locomotivele, mereu incompatibile (Carul Mare are sânge hepatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
unde nici sfinților nu le este îngăduit să se așeze, nu mă aștepta unde morților le este oprit să se întoarcă, nu mă visa unde Buna Vestire a așternut scutece în icoană. Eu nu mai sunt de mult urma de cretă impregnată pe frunza castanilor. A viscolit verde, ruginiu, alb și iarăși mult verde peste șotronul desenat în Copou avalanșe de vieți peste o moarte definitivă. S-au tocit pașii până la os în jurul intenției de a fi pom cu suflet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
însetărilor setea, precum o absență de mamă necunoscută. De mâine, nu voi mai fi strigată pe nume și nici după urmă sau după păcat nu o să mă identifice cerul. De mâine, timpul meu se va șterge precum amprenta desenată cu cretă pe asfalt. Știu, cărțile tale așezate cuminți în strană vorbesc despre limite, mântuirea desface paranteza pătrată: la un capăt, veșnicia pășește rar, balansând între doi umeri o cruce; la celălalt capăt, moartea ascute creioane colorate după nuanța ochilor. De mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În afara șotronului nu mă pricep să exist. Până la 7, cel mai bine printre morminte învăț să număr. Cimitirul este locul de joacă al îngerilor: pe inimă pășesc în vârful iluziilor; ochii îi ating cu intenția de a privi cerul din cretă; umerii, amăgindu-se a zbor, exersează o cruce sub formă de aeroplan; genunchii însemnează păcatul; mai sus de brâu doar la mila lui Dumnezeu. Genia, în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
când heruvimii rup viorile. Cui crezi că îi întorci spatele legat de o grindă sau prăvălit de pe un munte? Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii. Fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Privesc! Privesc cu ochii din buricele degetelor, cu podul palmei, cu dosul pleoapelor; desculț, cu talpa piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o răstignire paralelă; sufletul, precum un aparat de radiografiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
desolidarizezi de propria disponibilitate de a te face parte? Până și vremea conștiințelor înghețate nu este plăcută lui Dumnezeu. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ating! Pipăi vârsta fiecărui copac. Simt câte ierni a hibernat în coajă, de câte ori noiembrie i-a smuls frunza ca pe o măsea de minte, câte flori au zâmbit sub zăpezi întârziate, câte omizi și-au înverzit sângele printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte nu îndreptățește nesațul de lumină. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ascult! Amintirile sunt furtuni șoptite, amintirile sparg timpanele cerului. De 18 ani, fără tine, secundele te numără pe silabe. Ascult. Rugăciunea inimii se rostește singură, nimic mai fluid decât un sânge ce se caută în icoană. Cerul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
glasul copiilor ce urmau să se nască îngâna un refren, pântecele meu ca o catedrală în noaptea de Înviere. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
simțirea. Mereu închizi porți, iar dacă se întâmplă să nu mai ai ce închide, inventezi alte spărturi în zid. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Gust! Am golit paharul până la fund. Am cules stropi de viață din praful destinului, am adulmecat amprente de viață din frunze și din carne, din pâine și din vin, am poftit viața din sfântul potir, am adulmecat viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce doarme într-un registru cu pagini nescrise, peste care ai vărsat călimara: cămașa albastră, sarafanul albastru, ciorapii albaștri, bentița albastră, ochii, picioarele, părul, buzele albastre? Cine este și de ce mă cheamă în șotronul acela velin, acoperit cu praf de cretă, cu sânge, cu frunze, cu cioburi de sticlă, cu cenușă, cu furnici? Stăpâne, de ce îl ascunzi în bibliotecă printre cărți necitite? Dumnezeule, de când atâta reversibilitate sub cerul tău? Ceasul numără invers creșterea pomului; fructul desface mugur; spicul dospește pâine; lacrimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
au adus, unora, cîteva victorii, și păreau pline de vitejie atunci cînd se luptau între ele; dar de îndată ce a venit străinul, s-au arătat precum erau. Iată de ce i-a fost ușor lui Carol, regele Franței, să cucerească Italia cu Creta. Iar cel care spunea că păcatele noastre sînt cauza acestui lucru spunea adevărul, numai că nu este vorba de păcatele la care se gîndea el, ci de acelea pe care le-am arătat eu; și cum acestea erau păcatele principilor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ci ca să fiu mai aproape de tablă și ochii mei slabi să bată mai ușor pînă acolo. Ba uneori, cînd oboseam, Învățătoarea Îmi dădea voie să mă ridic și să mă apropii atîta cît aveam nevoie de ceea ce dumneaei scrisese cu creta pentru toată clasa. Iar doamna Margareta Șpan i-a prevenit de la bun Început pe toți că numai mie mi se Îngăduie să mă mișc de la locul meu În timpul orei tocmai din cauza a ceea ce lor, spre deosebire de mine, nu le lipsește. Nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în genul "Bine v-am găsit! Am venit cu reforma!"... Va voi cineva să primească un șef?... Asta îmi amintește de povestea cu Diogene. Pe când era într-o călătorie pe mare, înțeleptul a fost prins de pirați și dus în Creta, unde fu scos la vânzare. Când l-a întrebat crainicul licitației ce se pricepe să facă, el a răspuns: "Știu să poruncesc!" Ființă cu simțul umorului, crainicul ar fi întrebat: Cumpără cineva un stăpân?" Cam așa am pățit și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
citești și Litera? Ei bine, am zis eu, ne gândim mult la asta aici, în casă. Moise, el a plecat și și-a eliberat poporul. Dar Doré nu a fost niciodată eliberat. El a rămas cu blocul de desen, cu creta, creioanele și acele lui și toată viața a fost așa: a schițat, a desenat, a pus umbre și lumini, a retușat și a săpat în bucățile de lemn câte zile a trăit. Deși nu poți ști niciodată, poate că pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
urmare, în prima mea zi de școală, în august 1946, stăteam la Norsjövallen, în sala de clasă vopsită în verde, împreună cu micul meu defect, care încă nu avea nume. Și atunci ne-am pornit să silabisim. învățătoarea a desenat cu creta pe tabla neagră o literă. Eu mi-am fixat privirea pe un nod din lemnul lăcuit al pupitrului din fața mea. Ceilalți copii urmăreau cu o curiozitate obraznică gesticulația ei. Pentru mine era dezgustătoare. Cu ciobul de cretă scârțâind și scrijelind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]