577 matches
-
văzduh. Solii se uitau cu luare aminte la golf și la promontoriul dimprejur. Era primul port străin pe care-l vedeau în viața lor. Primul pământ străin pe care puneau piciorul în viața lor. Samuraiul și Tanaka Tarozaemon aveau fețele crispate de emoție, ochii lui Nishi sclipeau, iar chipul lui Matsuki care stătea el cu mâinile în sân arăta parcă supărat. Golful era liniștit. Nici urmă de val. Era un port mai mare decât Tsukinoura, de unde porniseră ei, dar, din cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
apucau nervii, ori începeam să am idei sinucigașe. Eram ceea ce mama mea numește „un golan leneș”. Mary a zâmbit. Îți căutai sufletul. Drew s-a întors cu fața către ea și i-a luat mâna. Cu alți bărbați, Mary se crispa; degetele lui Drew păreau însă o ușurare rece. Fiecare atingere a lui o relaxa, îi mai decrispa un membru, îi mai descâlcea un ghem de oase. Indienii Nez Percé cred că, într-o zi, Coiotul o să distrugă zăgazurile, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
erau prea încântați de asta, a comentat ea. Ahmad și-a privit mâinile. Nu. Nu prea. Alice a luat-o înapoi, către tabără, dar Ahmad a ajuns-o repede din urmă și-a luat-o de mână. Femeia s-a crispat, dar ochii lui erau blânzi, iar vocea îi semăna cu șoaptele copacilor. Alice, a zis Ahmad, ai luat-o în direcție greșită. Alice s-a uitat împrejur. Într-adevăr, fără să-și dea seama, se afundase și mai tare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-ne cum arătăm acum ? Când nimeni nu i-a răspuns, Irene a pus jos paharul de vin și s-a ridicat în picioare. Vă dați seama că e posibil ca toate să rămânem singure ? Toate cele patru prietene s-au crispat, în tăcere, iar IRene a clătinat din cap. Oricum întrebarea ei fusese retorică sau, cel puțin, nu le fusese adresată membrelor clubului sushi sau vreunei prietene. Asta era întrebarea pe care ți-o pui singură atunci când bărbatul ți-a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
te ridici și îmi aduci o cola dietetică, o să-ți fiu prietenă pe veci. Îmi treceau fulgerător prin minte imagini din noaptea trecută - scene în care încolțeam oamenii și le țineam monologuri lungi și împiedicate despre mortalitate - și m-am crispat toată de rușine. Pentru scurt timp, rușinea mea s-a împletit cu o dorință de sfidare. Îi spusesem lui Rachel că nu le puteam face față oamenilor; o avertizasem. Dar rușinea a triumfat și nu era nimeni care să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
firavă și uscată, cu o claie de păr blond, tapat, ca vata pe băț. Leanne, se părea. — Știi cine îmi spune toate astea? a întrebat Neris. —Nu, doamnă. —Mama ta. Ray nu a spus nimic, dar fața lui s-a crispat puțin - reacția unui băiat dur de la țară care încearcă să-și stăpânească emoția. Nu a murit ușor, așa e? a spus Neris blând. —Nu, doamnă. A avut cancer, cu dureri foarte mari. Dar nu mai simte nici o durere acum. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la Boston. —O, Doamne, mulțumesc, ești atât de bună cu mine. Sună-l. —Cât e ceasul? M-am uitat la ceas. —Opt și douăzeci. E prea devreme? Nu. Cred că abia așteaptă vești de la tine. Era foarte îngrijorat. M-am crispat de rușine și am ridicat receptorul. A răspuns o voce somnoroasă: Sunt Kevin. —Kevin, sunt eu, Anna. Îmi pare foarte, foarte rău. Îmi pare așa de rău că te-am lăsat baltă așa. Am luat-o pe câmpii. —E în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-i scalde trupul, ca și cum s-ar fi încredințat efluviilor unui bărbat. Prințul putea de acum s-o ia înapoi fără să încalce Legea. Discuția noastră s-a curmat atunci în hohote de râs. În loc să râd, am rămas înlemnit, cu mâna crispată pe epistolă. Pe dinaintea ochilor mei încremeniți treceau iarăși imagini îndepărtate în care mă vedeam copil, împreună cu mama și cu Sara, în prăvălia librarului-astrolog, al cărui glas îmi răsuna în urechi: Va trece moartea, apoi valurile mării, Atunci se vor întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se contură tot mai clar silueta unui soldat roman. Era scund și îndesat, înspăimântător cu darda ce-i străpungea ochiul, o suliță înfiptă în umăr și alta în coapsă. El însă continua să înainteze încet, cu pași greoi, cu buzele crispate de durere și efort, cu dinții strălucind pe chipul mânjit de sânge. Striga, invocându-l pe Caesar, și își agita gladius-ul și scutul străpuns de săgeți. Căzut la pământ, lângă trunchiul frasinului sacru pe care romanii îl doborâseră de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcut din bârne de lemn. În cămin, focul abia mai pâlpâia. — E al tău. Salvează-l, zise bărbatul împingându-l pe Valerius. Grăbește-te. Pe o băncuță sprijinită de perete era întins un tânăr. Ținea ochii închiși. Chipul îi era crispat de durere și respira greu. Valerius observă petele închise la culoare de pe veșmântul lui rupt - era sânge uscat. Trupul său răspândea un miros înțepător, de sânge și sudoare. Era mirosul celui care luptase ca să supraviețuiască, al celui care se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mărunți și turnă peste ele apă caldă. — Mai întâi să punem capăt durerii. Dintr-un flacon adăugă câteva picături, pe care le numără cu grijă. Turnă încet poțiunea printre buzele uscate ale rănitului. Se aplecă să-i observe chipul. Trăsăturile crispate din cauza durerii se relaxară. „Acum pot să-mi încep treaba“, se gândi. Nu privi spre fata care se învârtea pe acolo. Nici măcar nu observase când intrase în încăpere. Era gata să se supună poruncii lui, tăcută, rapidă. Bărbatul, așezat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oferite de Vitellius, am avut grijă să se înființeze. — Și cine e nefericitul proprietar căruia Vitellius i-a luat vila, ca să ți-o dea ție? Sau, poate, negustorul iubitor de teatru a fost ucis fiindcă nu era vitellian? Manteus se crispă. Dacă nu mă înșel, maestre, tu ești cel care a venit la mine. Bănuiesc că vrei să-mi ceri ceva, pentru că nu ești omul care să facă vizite de curtoazie. — Nu te-ai schimbat deloc. Și când erai tânăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să mă apropii de masa mea, la care cei doi orbi continuă să-și lingă, rând pe rând, urechile. Stau buimac în ușa berăriei, luptându-mă încă, detașat, dezinvolt, știind totuși că biruința este de partea mea. Stomacul se mai crispează încă, mai mult dintr-o inerție a încrâncenării de a mă deranja, de a mă scoate din sărite, știind și el, totuși, că nu mă va învinge. Gândul că după o halbă, două sau chiar trei voi ieși iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi fost un librar de căcat, te-ar fi Învățat asta. M-am Întors Încet și m-am pomenit față În față cu țeava armei. Duhnea a praf de pușcă proaspăt. Chipul cadaveric al lui Fumero zîmbe Într-o grimasă crispată de teroare. — Unde-i Carax? — E departe. Știa că veți veni după el. A plecat. Fumero mă privea fără să clipească. — O să-ți zbor fața În țăndări, băiete. Nu va fi de nici un folos. Carax nu-i aici. Deschide gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și-a prins puța unde? Vreun amant de-al lui Claire? — Nu-mi amintesc. — Morton Ziffkin? — Nu. — Vreunul din mexicanii ei? Benavides, Lopez, Duarte? — Nu, nu era mexican. — Chaz Minear? Reynolds Loftis? Bingo la Loftis: mușchii feței lui Lux se crispară, încadrând un zâmbet fals. Nu, nici ei. Buzz îi răspunse: — E, căcat! Spune tot ce știi. Acum! Lux dădu din umeri - se pregătea de minciună. — Mi s-a pus o pată pe Claire, ca și lui Loftis. Eram gelos. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
frumoasa doamnă Hallipa, stăpâna casei, Lenora! Mâinile ei albe și catifelate păreau azi mai lungi, mototolind cu nervozitate un ziar. Figura ei de păpușă blondă, de păpușă de Nurenberg, cu gura roșie și mică, cu obrajii de porțelan roz, era crispată și ochii mari albaștri, ochii de sticlă limpede, erau plânși; ondulările regulate ale părului oxigenat, auriu ca o perucă, erau deformate și corpul majestuos, plin, totdeauna conștient de statura lui bogată, sta lânced, obosit, învelit fără grijă în chimonoul de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
drumurile astea prăfuite și accidentate, distanța s-ar putea dubla. În lumina soarelui ce apune, Forrester întrezărește o lucire metalică și o sclipire trandafirie ivită pe fundalul cenușiu al pământului. Se oprește să se uite, simțindu-și fălcile încleștate și crispându-se în șa, fără să știe din ce motiv, ca un cavalerist la paradă. Nu mai văzuse suflet de om de o zi și jumătate. Treptat, reuși să distingă niște bărbați, probabil săteni din Rajput, după cum arătau, ducându-și cămilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu mâinile cutreierând după scrumieră, împroșcând stropi de gin, mișcând aerul. El încearcă să ghicească. — Miss Garnier? — Bobby! N-am crezut că te voi întâlni în astfel de locuri. Atât de scumpe! — Aș spune același lucru despre dumneata! Ea se crispează. — Vin adesea la Green. Sunt europeancă. — Așadar, cunoști multă lume de aici. Desigur, zicea ea defensiv. Bobby observă că are cearcăne negre sub ochi. — Și pe cei care sunt cu sir Readymoney? — Acela este jocheul lui, Elvin, care este steward
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sclipiri roșii și aurii în lumina difuză. Ține ochii închiși. Deranjant de închiși. De parcă n-ar fi cu el și doar și-ar imagina asta, dar el nu are timp să se gândească, pentru că ea deschide ochii brusc și se crispează complet în brațele lui. — Dumnezeule! E tata! Și așa este, îi strigă din grădină, apropiindu-se de locul în care se aflau. Se lansează amândoi în acțiune. După câteva secunde, complet îmbrăcați, aproape ajung în casă. Chipurile lor sunt studii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
abia puteau vedea cozile cailor din fața lor, iar cărarea prin iarba câmpiei era încă întunecată. În timp ce ceața se învolbura în jurul steagurilor, al armurilor și lăncilor, toți oamenii păreau că ar fi mers prin apă. Erau apăsați de gânduri care le crispau piepturile. Pâcla rece li se aduna pe sprâncene și pe firele de păr din nări. Dinspre malul lacului se auzeau plescăituri, râsete și glasuri animate. Iscoadele trupelor atacatoare se lăsară imediat în patru labe, pornind târâș înainte pentru a cerceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mi-o pot imagina pe Lucille lucrând, am meditat eu cu voce tare. — Ei, pe vremuri era o tipă foarte activă. Sigur, asta se întâmpla cu mulți ani în urmă. Telefonul a început să-mi sune, iar eu m-am crispat imediat. Dar era numărul de la biroul lui Randall - nu șefa mea. — Bună, dragule, am gângurit eu. — Salut, ursulețule! Ascultă, am vrut numai să te anunț c-o să vină Freddy să vă ia de la aeroport. și am rugat-o pe Svetlana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia metalică. Dominic, Tolea, el este! Șoferul se trezește de-a binelea, mâinile tremură, crispate pe volan. Privește înapoi, să revadă fantoma. Da, vedenia persistă: un bărbat gol, pe pragul ușii. Chiar domnul Dominic, aiuritul ăla de la hotelul TRANZIT!... cum să nu-l recunoști. Apariția zgomotosului vehicul nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]