826 matches
-
dar a fost alungat de vasele de escortă. „Hipper” a avut mai mult succes două luni mai târziu, când, pe 12 februarie 1941, a atacat convoiul neescortat SLS-64 format din 19 vase, dintre care a scufundat 7. În ianuarie 1941, crucișătoarele grele germane „Scharnhorst” și „Gneisenau”, care aveau o putere de foc mai mare decât a oricărei alte nave aliate, au fost trimise în Atlantic împotriva convoailor comerciale în cadrul Operațiunii Berlin. Cu așa de multe vase militare germane în Atlantic, britanicii
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
fost trimise în Atlantic împotriva convoailor comerciale în cadrul Operațiunii Berlin. Cu așa de multe vase militare germane în Atlantic, britanicii au fost să asigure escorte formate din cuirasate la cât mai multe convoaie cu putință. În februarie, prezența unui vechi crucișător britanic HMS „Ramillies” a salvat convoiul Convoy HX-106. O lună mai târziu, convoiul SL-67 a fost salvat de prezența unui crucișător vechi din Primul Război Mondial, HMS „Malaya”. În mai, germanii au organizat cel mai ambițios raid dintre toate: Operațiunea
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
fost să asigure escorte formate din cuirasate la cât mai multe convoaie cu putință. În februarie, prezența unui vechi crucișător britanic HMS „Ramillies” a salvat convoiul Convoy HX-106. O lună mai târziu, convoiul SL-67 a fost salvat de prezența unui crucișător vechi din Primul Război Mondial, HMS „Malaya”. În mai, germanii au organizat cel mai ambițios raid dintre toate: Operațiunea Rheinübung. Noul cuirasat „Bismarck” și crucișătorul “Prinz Eugen” au plecat în Atlantic în lupta împotriva convoaielor. Marina Regală a primit informații
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
convoiul Convoy HX-106. O lună mai târziu, convoiul SL-67 a fost salvat de prezența unui crucișător vechi din Primul Război Mondial, HMS „Malaya”. În mai, germanii au organizat cel mai ambițios raid dintre toate: Operațiunea Rheinübung. Noul cuirasat „Bismarck” și crucișătorul “Prinz Eugen” au plecat în Atlantic în lupta împotriva convoaielor. Marina Regală a primit informații despre ieșirea în larg a celor două vase germane și a format o escadră care le-a interceptat pe „Bismarck” și „Prinz Eugen” în drum
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
lupta împotriva convoaielor. Marina Regală a primit informații despre ieșirea în larg a celor două vase germane și a format o escadră care le-a interceptat pe „Bismarck” și „Prinz Eugen” în drum spre Islanda. În bătălia din Strâmtoarea Danemarcei, crucișătorul greu britanic HMS „Hood” a fost scufundat. „Bismarck” a fost lovit de o torpilă în regiunea cârmei și a fost atacat de vase aparținând marinei britanice trei zile mai târziu. Scufundarea cuirasatului Bismarck a marcat încetarea raidurilor vaselor germane de
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
a fost scufundat. „Bismarck” a fost lovit de o torpilă în regiunea cârmei și a fost atacat de vase aparținând marinei britanice trei zile mai târziu. Scufundarea cuirasatului Bismarck a marcat încetarea raidurilor vaselor germane de suprafață. Operațiunea Cerber, (reîntoarcerea crucișătoarelor grele „Scharnhorst”, „Gneisenau” și a crucișătorului „Prinz Eugen” din Brest în Germania în februarie 1942), deși stânjenitoare pentru Marina Regală, a marcat sfârșitul amenințării marelor nave de suprafață asupra convoaielor din Atlantic. Pierderea crucișătorului „Bismarck”, amenințarea unei invazii Aliate în
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
lovit de o torpilă în regiunea cârmei și a fost atacat de vase aparținând marinei britanice trei zile mai târziu. Scufundarea cuirasatului Bismarck a marcat încetarea raidurilor vaselor germane de suprafață. Operațiunea Cerber, (reîntoarcerea crucișătoarelor grele „Scharnhorst”, „Gneisenau” și a crucișătorului „Prinz Eugen” din Brest în Germania în februarie 1942), deși stânjenitoare pentru Marina Regală, a marcat sfârșitul amenințării marelor nave de suprafață asupra convoaielor din Atlantic. Pierderea crucișătorului „Bismarck”, amenințarea unei invazii Aliate în Norvegia și organizarea convoaielor artice l-
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
germane de suprafață. Operațiunea Cerber, (reîntoarcerea crucișătoarelor grele „Scharnhorst”, „Gneisenau” și a crucișătorului „Prinz Eugen” din Brest în Germania în februarie 1942), deși stânjenitoare pentru Marina Regală, a marcat sfârșitul amenințării marelor nave de suprafață asupra convoaielor din Atlantic. Pierderea crucișătorului „Bismarck”, amenințarea unei invazii Aliate în Norvegia și organizarea convoaielor artice l-au determinat pe Hitler să lase întreaga greutate a Bătăliei din Atlantic pe umerii submariniștilor. Planul Z de reînarnare și extindere a marinei germane, început încă din 1936
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
capacitatea necesară pentru a face cu succes Marinei Regale britanice. Deși numărul de vase comerciale scufundate de marile nave germane de suprafață a fost relativ mic comparativ ce succesele înregistrate de submarine, aviație și vasele scufundate de minele marine, raidurile crucișătoarelor și cuirasatelor germane au dezorganizat grav sistemul convoaielor, reducând serios importurile britanice. Tacticile crucișătoarelor grele germane de retragere atunci când erau angajate contrasta cu tacticile „nelsoniene” ale Marinei Britanice, de încleștare imediată în lupta cu inamicul, indiferent de raportul puterii de
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
comerciale scufundate de marile nave germane de suprafață a fost relativ mic comparativ ce succesele înregistrate de submarine, aviație și vasele scufundate de minele marine, raidurile crucișătoarelor și cuirasatelor germane au dezorganizat grav sistemul convoaielor, reducând serios importurile britanice. Tacticile crucișătoarelor grele germane de retragere atunci când erau angajate contrasta cu tacticile „nelsoniene” ale Marinei Britanice, de încleștare imediată în lupta cu inamicul, indiferent de raportul puterii de foc a celor două tabere. Dacă ar fi stat să lupte atunci când condițiile le-
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
fost un asemenea succes, încât Hitler i-a permis lui Dönitz să aibă controlul total al flotei de submarine. Între timp, marele amiral Erich Raeder a fost demis ca urmare a dezastrului din bătălia din Marea Barenț, în care două crucișătoare grele germane au fost învinse de șase distugătoare britanice. Karl Dönitz a fost avansat la gradul de mare amiral al marinei și toate eforturile șantierelor navale au fost direcționate spre construirea de submarine. După ce americanii au început să-și organizeze
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
important, generalul De Gaulle a încercat să atragă de partea sa posesiunile din Africa de vest franceză, călătorind la Dakar, însoțit de o flotă britanică, în rândul căreia navigau și câteva nave franceze. În același timp, o forță formată din crucișătoare aparținând Regimului de la Vichy a fost trimisă să recucerească teritoriile care-și declaraseră deja sprijinul pentru De Gaulle. În bătălia de la Dakar, care a urmat, forțele vichyiste au obținut o victorie tactică, care nu a oprit însă ca Africa de
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
nu a oprit însă ca Africa de vest franceză să se alăture Franței Libere în noiembrie 1942. Atunci când s-a întâmplat acest lucru, mai multe vase importante cu baza la Dakar au completat forța navală a FNFL: cuirasatul modern "Richelieu", crucișătorul greu "Suffren", crucișătoarele ușoare "Gloire", "Montcalm", "Georges Leygues" și câteva distrugătoare din clasa "Le Fantasque". FNFL a luat parte la Bătălia din Normandia, atât la operațiunile navale ("Operațiunea Neptun"), cât și la debarcarea propriu-zisă, prin comandourile navale comandate de căpitanul
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
însă ca Africa de vest franceză să se alăture Franței Libere în noiembrie 1942. Atunci când s-a întâmplat acest lucru, mai multe vase importante cu baza la Dakar au completat forța navală a FNFL: cuirasatul modern "Richelieu", crucișătorul greu "Suffren", crucișătoarele ușoare "Gloire", "Montcalm", "Georges Leygues" și câteva distrugătoare din clasa "Le Fantasque". FNFL a luat parte la Bătălia din Normandia, atât la operațiunile navale ("Operațiunea Neptun"), cât și la debarcarea propriu-zisă, prin comandourile navale comandate de căpitanul Philippe Kieffer, care
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
la operațiunile navale ("Operațiunea Neptun"), cât și la debarcarea propriu-zisă, prin comandourile navale comandate de căpitanul Philippe Kieffer, care au escaladat falezele și au distrus bateriile de coastă germane. Vapoarele FNFL a fost deplasate în zonele de debarcare după cum urmează: Crucișătorul învechit "Courbet" a fost sabordat la Arromanches pentru a fi transformat în port Mulberry. Crucișătoarele "Georges Leygues" și "Montcalm" și cuirasatul american USS "Arkansas" au asigurat pe 10 iunie sprijinul de artilerie pentru infanteria debarcată până. "La Combattante" a distrus
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
căpitanul Philippe Kieffer, care au escaladat falezele și au distrus bateriile de coastă germane. Vapoarele FNFL a fost deplasate în zonele de debarcare după cum urmează: Crucișătorul învechit "Courbet" a fost sabordat la Arromanches pentru a fi transformat în port Mulberry. Crucișătoarele "Georges Leygues" și "Montcalm" și cuirasatul american USS "Arkansas" au asigurat pe 10 iunie sprijinul de artilerie pentru infanteria debarcată până. "La Combattante" a distrus artileria de coastă germană de la Courseulles-sur-Mer. A doua zi, vasul torpilor a început o misiune
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
acesta a fost "cel mai periculos moment" al războiului, japonezii încercând reeditarea succesului de la Pearl Harbor. Vasele britanice fuseseră mutate însă în Atolul Addu, la 600 mile sud-vest de Ceylon. Cu toate acestea, flota britanică a pierdut un portavion, după crucișătoare și două distrugătoare, iar escadrilele de avioane britanice au suferit pierderi foarte grele. Flota britanică a fost retrasă mai departe, în Africa de Est până în 1944. Ceylonul era apărat de artilerian de coastă staționată pe Insula Horsburgh din Insulele Cocos
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
353 de avioane, lansate de pe 6 nave portavion. Ca rezultat al atacului, 4 cuirasate au fost scufundate (două fiind ulterior ridicate, reparate și trimise în luptă spre sfârșitul războiului), iar alte 4 au fost avariate. Japonezii au distrus și 3 crucișătoare, 3 distrugătoare, 1 puitor de mine, 188 de avioane, au omorât 2.402 persoane și au rănit 1.282 de persoane. Pierderile suferite de partea japoneză au fost minimale: 29 de avioane doborâte, 4 mini-submarine scufundate, 65 de persoane omorâte
Atacul de la Pearl Harbor () [Corola-website/Science/306751_a_308080]
-
Primul val avea armele necesare (mai ales torpile) pentru atacarea vaselor celor mai importante, iar echipajele fuseseră instruite să atace obiectivele cu cea mai mare valoare, mai ales cuirasate și portavioane, iar dacă acestea nu puteau fi găsite, să atace crucișătoare și distrugătoare. Bombardiere în picaj urmau să atace obiectivele la sol, anume avioane parcate pentru ca acestea să nu poată să decoleze și să treacă la contraatac. Când li se termina combustibilul, planul era ca ele să se întoarcă la portavioane
Atacul de la Pearl Harbor () [Corola-website/Science/306751_a_308080]
-
să decoleze și să treacă la contraatac. Când li se termina combustibilul, planul era ca ele să se întoarcă la portavioane și apoi să intre din nou în luptă. Înainte de atacul propriu-zis, două avioane de recunoaștere urmau să decoleze de pe crucișătoare, să survoleze insula Oahu (unde se afla Pearl Harbor) și să relateze compoziția și locația flotei americane. Alte patru avioane de recunoaștere urmau să patruleze arealul dintre flota japoneză și Niihau, ca nu cumva grupul operativ să fie obiectul unui
Atacul de la Pearl Harbor () [Corola-website/Science/306751_a_308080]
-
lupta împotriva inamicului care părea cel mai puternic dintre forțele Axei. De asemenea, această strategie trebuia să împiedice scoaterea Regatului Unit sau a Uniunii Sovietice din războiul împotriva Axei. În practică Statele Unite au fost capabile să folosească cele mai multe portavioane și crucișătoare împotriva Japoniei, flota de suprafață germană fiind mică, iar navele americane de însoțire folosite în a doua bătălie a Atlanticului au fost în principal distrugătoare și distrugătoare de escortă, care erau destinate contracarării amenințării submarinelor naziste. Războiul din Pacific a
Mai întâi Europa () [Corola-website/Science/307817_a_309146]
-
grav s-a petrecut în data de 3 iulie 1988, dată la care avionul Airbus A300 B2-203, cu 274 de pasageri la bord, dintre care 66 copii + 16 membri ai echipajului, a fost doborât cu două rachete sol-aer lansate de pe crucișătorul marinei americane USS Vincennes. În urma atacului, toate cele 290 de persoane de la bordul avionului și-au pierdut viața, catastrofa fiind catalogată pe locul 7 în lista celor mai grave incidente aviatice din toate timpurile. Comisia internațională de anchetă a stabilit
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
pe locul 7 în lista celor mai grave incidente aviatice din toate timpurile. Comisia internațională de anchetă a stabilit că aeronava a fost doborâtă deasupra teritoriului iranian și că a respectat traseul de zbor și toate reglementările internaționale în domeniu. Crucișătorul USS Vincennes se găsea de asemenea în apele teritoriale iraniene, încălcând teritoriul iranian fără declarație de război. Echipajul crucișătorului a declarat că ar fi confundat aeronava cu un avion de vânătoare F14-Tomcat, de cca. 3 ori mai mic decât un
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
că aeronava a fost doborâtă deasupra teritoriului iranian și că a respectat traseul de zbor și toate reglementările internaționale în domeniu. Crucișătorul USS Vincennes se găsea de asemenea în apele teritoriale iraniene, încălcând teritoriul iranian fără declarație de război. Echipajul crucișătorului a declarat că ar fi confundat aeronava cu un avion de vânătoare F14-Tomcat, de cca. 3 ori mai mic decât un Airbus, aparat ce se găsea pe atunci doar în dotarea Iranului și a SUA. De asemenea, americanii au pretextat
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
luptelor din nordul Africii și din Grecia, flota italiană "Regia Marina" a acționat cu extremă prudență după atacul de la Tarento. A fost plănuit un atac împotriva flotei comerciale britanice staționată în porturile grecești, cu participarea cuirasatului "Vittorio Veneto", a opt crucișătoare și nouă distrugătoare. Pe 27 martie 1941, forța navală italiană a ridicat ancora din Sicilia. Contraspionajul britanic a interceptat și descifrat comunicațiile italiene. Din portul Alexandria au plecat în întâmpinarea italienilor trei cirasate, portavionul "Formidable", mai multe crucișătoare și nouă
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]