KorAP: Find »[drukola/base=cultual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 12 >

285 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

virtual definitivă. Cu alte cuvinte, putem spune că asumarea simultană a unui număr ridicat de mituri grecești În cultura politico-religioasă etruscă a contribuit mult la precizarea limitelor rafinatei operații ideologice constituite de elenizarea panteonului și, În largă măsură, a practicilor cultuale. Pentru toată perioada arhaică și clasică, această imagerie, care decorează tot ceea ce posedă valori ideologice importante, de la obiectele de paradă sau pentru consumul de lux până la structura sculpturală a marilor sanctuare, este dominată, fără nici o excepție, de mitul grec, căruia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Îl pune În legătură cu un copil pe nume Epiurxe "Epiur", singur sau În prezența Menervei și a unor lase, sau al unei lupte Împotriva zeiței Mlacucxe "Mlacu÷". Rămâne, În sfârșit, de subliniat puternica elenizare a cultului. Chiar dacă unele asemănări dintre practicile cultuale (deosebirea dintre sacrificiul pentru zeii subpământeni și cei de deasupra, „magia simpatică” Între caracterul divinităților și cel al victimelor, èsharai și bothroi și așa mai departe) pot reprezenta dezvoltări paralele independente, cu siguranță Etruria Împrumută din lumea greacă aspectul global

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
locale ce constituie istoria religiei cetății Roma. Structura acestei istorii rămâne definită de unitatea și primatul locului. b) În sens personal, religia romană se poate defini ca suma acțiunilor și concepțiilor religioase pe care cetățenii liberi ai Romei și funcționarii cultuali Însărcinați de ei le practicau În privat și În public, legitim și corect, În cetatea Romei, În coloniile ei și În Întreg Imperiul Roman. Ele sunt, În general, legate de cutumă (mos) și mai ales de diferitele legi cultuale (leges

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
funcționarii cultuali Însărcinați de ei le practicau În privat și În public, legitim și corect, În cetatea Romei, În coloniile ei și În Întreg Imperiul Roman. Ele sunt, În general, legate de cutumă (mos) și mai ales de diferitele legi cultuale (leges sacrae), ca și de dispozițiile senatului, În calitate de autoritate supremă În materie de cult, și ale diferitelor sacerdoții dedicate fiecărui cult În parte. Atunci când cetățenii romani Întemeiau colonii, În conformitate cu o lex coloniae se prevedea ca să fie Înzestrate cu instituțiile lor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sacru 1. „Capitolia” risipite În Italia și În provincii făceau evidentă și sub aspectul arhitectonic legătura sacră ce unea coloniile de cetatea-mamă. În acest fel, religia romană se putea răspândi În teritoriile neromane. Pe de altă parte, printr-un transfer cultual practicat atât pe timp de război, cât și de pace (evocatio și transferre), romanii au instalat În orașul lor, cu totul sau ca „filiale”, cultele unor zeități străine. De aceea, cetatea Romei a devenit un teritoriu sacru de tip special

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Împăratul Iulian (361-363 d.Hr.) ca „restauratorul libertății religiei romane (Romanae religiones)”1. d) Cultele care rămân În afara acestui cadru sunt legate de religia și de statul roman prin diverse artificii juridice și politice. Autoritatea centrală romană care prezidează sectorul cultual le concede În mod expres cetăților neromane să continue să Își practice cultele În vechea formă În care fuseseră celebrate Înainte de dobândirea cetățeniei romane (Festus, s.v. „municipalia sacra”). Cezarul În funcție este considerat drept faraon În Egipt, teritoriu care aparține

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dobândirea cetățeniei romane (Festus, s.v. „municipalia sacra”). Cezarul În funcție este considerat drept faraon În Egipt, teritoriu care aparține sferei puterii sale imperiale, administrat de prefecții lui, și este considerat drept capul și obiectul religiei egiptene chiar și În sediile cultuale egiptene din Italia. În această sistematizare a religiilor, chiar și iudaismul a primit o situare precisă. În mod analog cu hotărârile luate de pontifi pentru continuarea vechilor culte În noile municipia romane, evreilor le-a fost garantată practica „legilor părinților

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Varro), dar nu există mistici, asceți, vizionari, eremiți, nici mulți taumaturgi, nici nu se consemnează mișcări ale unor entuziaști, inspirați de divinitate, care să exalte sărăcia. Virgines Vestae provin din cele mai bune familii și sunt lăudate pentru știința lor (cultuală), dar În comunitatea de fecioare situată În for nu au cultivat, nici stârnit, din câte știm, vreo spiritualitate mistică (Cancik-Lindemaier, 1990b, pp. 1-16). Funcționarii romani consacrați cultului nu erau nici clerici, nici păstori de suflete, nici predicatori, erau doar teologi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este doar o parte a celei grecești. Cei care apărau „o descendență nordică” a religiei romane și-au lansat atunci protestul radical (Bickel, 1940, pp. 12-43; cf. Altheim, 1930, pp. 151 sq.). Descoperirile unor noi inscripții și ale unor așezăminte cultuale bine Înzestrate datând din epoca arhaică, descoperiri făcute În Etruria meridională, În Latium - Gravisca, Pyrgi, Lavinium, Satrico - și În Roma, le-au permis oamenilor de știință să discute cu mai multă Îndreptățire despre „greci În Roma antică”2. Astăzi cunoaștem

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sacra a celor treisprezece altare este scrisă această dedicație: CASTOREI PODLOUQUEIQUE QUROIS: lui Castorxe "Castor" și Poluxxe "Polux" (Polideux), „Kyroi” (iuvenes). Deci Încă de la Începutul secolului al VI-lea locul lor de cult este documentat la Roma Într-o fundație cultuală centrală, iar numele lor de cult (kouroi) este grec1. 2. Hesiod considerase că trebuie să Îi introducă În Teogonia sa pe fiii lui Odiseuxe "Odiseu" și ai Circei, fiica lui Heliosxe "Helios", Agriusxe "Agrius" și Latinus 2: din acel moment

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Pithekousa și Cumae, sau prin intermediul etruscilor 3. Faptul că Încă din secolele al VII-lea și al VI-lea În Latium se folosea scrierea În sfera cultului morților (Osteria dell’Osa, Lazio) sau pentru formularea unor inscripții votive și legi cultuale este de o importanță fundamentală pentru tipologia religiei romane și istoria tradiției sale. Roma prerepublicană nu reprezintă o civilizație „orală”, lipsită de scriere. Tratatul cu Cartagina (508/507 Î.Hr.) și Legea Celor Douăsprezece Table (jumătatea secolului al V-lea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Roma și Cartagina, putea fi Încă reperat În secolul al II-lea Î.Hr. și, În ciuda dificultăților pe care le prezenta, a putut fi tradus din latină arhaică În greacă (Polybius 3, 22). El conținea și norme care reglementau sectorul cultual. În anumite cazuri se prescrie consultarea heraldului și scribului: este vorba despre prima atestare latină a acestei profesii. Și cărțile sibiline, care au fost aduse de la Cumae În vremea ultimului rege dintre Tarquinii, presupun faptul că duumvirii (II-viri sacris faciundis

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
oglinzi (secolele VI-III Î.Hr.), pe materiale decorative și pe obiecte de toate felurile. În afară de acestea trebuie să amintim marile teracote de la Veìo - Apolloxe "Apollo", Herakles, Hermesxe "Hermes" (tot din secolul al VI-lea Î.Hr.) - și din complexul cultual arhaic de la Sant’Omobono (Roma, Forum Boarium) - Herakles și Minervaxe "Minerva" - și o mare cantitate de material eterogen din mormintele Barberini, Bernardini și Galeassi (Preneste, secolele VII-VI Î.Hr.). Picturile și teracotele din templul lui Ceresxe "Ceres" de pe Aventin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cititorul modern În Ionia, Tesalia, Atica și Argos, erau, pentru italici și romani, ancorate solid În Italia și deja dintr-un timp mai mult sau mai puțin Îndepărtat deveniseră niște saga locale și se integraseră În diferite măsuri În viața cultuală, artistică și literară a orașelor. „Pământul italic a devenit o Grecie mai Întinsă”, scrie Ovidiu, și aduce ca mărturie prezența lui Evandruxe "Evandru" și a lui Herakles la Roma, a lui Odiseuxe "Odiseu" alături de lestrigoni și Circexe "Circe", a lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pământului sau din rente de Închiriere, ci practică o meserie, aparține unei „corporații” (corpus) profesionale (collegium). Această apartenență la asociații gentilice, familiale și profesionale creează numeroase funcții și roluri și, totodată, drepturi și datorii religioase: propriile locuri de Înmormântare, structuri cultuale particulare, venerarea unor zeități specifice, ba chiar și până și calendare speciale. Cetățenii romani din cetățile italice au „două patrii” (duae patriae), una de naștere, deci naturală, cealaltă de drept, Întrucât au cetățenie romană (civitas). Așadar, Arpinum este „patria autentică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
7 Î.Hr.), Roma a fost Împărțită În paisprezece regiuni care, la rândul lor sunt alcătuite, În medie, din douăzeci de zone (vici). Noua Împărțire este stabilită tot pe baze sacrale. Zonele primesc de la Împărat edificii de cult, altare, statui cultuale; În momentul Întemeierii, asociațiile primesc și un statut (Suetonius, Augustus, 30). Patruzeci și opt de administratori (magistri) susținuți de un numeros personal erau activi În fiecare zonă pentru noul cult al acelor Laresxe "Lares" Augusti și Geniixe "Genii" ai Cezarilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Herakles”, În anul 134 d.Hr., Împăratul Hadrian hotărăște un loc „...În care puteți să vă Înființați cultul și arhiva”1. Asociația are nevoie de ustensile pentru cult: statuie, vatră, tămâie, vase pentru libații; În arhivă sunt păstrate statutele, calendarul cultual, lista membrilor și a funcționarilor, a donațiilor și a privilegiilor. Edificiul lor (schola) se poate afla În preajma unui sanctuar, ca În cazul unei schola hastiferorum lângă aedes Bellonae, În curtea interioară a templului zeiței Mater Magnaxe "Mater Magna" de la Ostia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și unor jurăminte 3. Toate acestea au aerul unei conspirații (coniuratio). Dar și această contrafigură a comunității creștine folosește conceptele juridice, terminologia și topica de care s-au servit romanii cu privire la „asociațiile” lor religioase. 2. Cultultc "2. Cultul" a) Legea cultuală din Urso ca model 1. Descrierea cea mai densă și mai amplă a unei orânduiri cultuale romane se găsește În legea cetății Urso, lex Coloniae Genetivae Iuliae. Această colonie romană, Urso (Ossuna șastăzi Osunaț, În provincia Baetica/Andaluzia) a fost

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
comunității creștine folosește conceptele juridice, terminologia și topica de care s-au servit romanii cu privire la „asociațiile” lor religioase. 2. Cultultc "2. Cultul" a) Legea cultuală din Urso ca model 1. Descrierea cea mai densă și mai amplă a unei orânduiri cultuale romane se găsește În legea cetății Urso, lex Coloniae Genetivae Iuliae. Această colonie romană, Urso (Ossuna șastăzi Osunaț, În provincia Baetica/Andaluzia) a fost Întemeiată Înainte de sfârșitul perioadei republicane (45 și 44 Î.Hr.). Statutul de Întemeiere, din care cincizeci

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ritualurile indică (a) Împrejurarea În care este săvârșit ritul, (b) materialul necesar pentru cult (tămâie, vin, felul de animal pentru sacrificiu), (c) persoanele care trebuie (sau nu pot) să Îndeplinească ritul și, În sfârșit, (d) beneficiarul (destinatarul) acțiunilor și rugăciunilor cultuale. Aceste ritualuri sunt unice În felul lor printre izvoarele referitoare la religia romană, mai ales pentru că ele alcătuiesc o unitate, pot fi datate cu certitudine și se inserează În situații istorice și economice particulare. Este vorba despre următoarele texte: - 1

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În ele și limbajul corespunzător și complexul semnelor conținute În așezăminte, În obiecte și În materialul de cult. Într-adevăr, ansamblurile, obiectele și materialul nu constituie atât spațiul și instrumentarul pentru Îndeplinirea cultului, dar sunt posesoare și a unei valori cultuale și artistice. Limbajul semnelor cultuale al romanilor poate fi Înțeles din puținele ritualuri și din registrele privitoare la actele de cult realizate, din reprezentările unor ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și complexul semnelor conținute În așezăminte, În obiecte și În materialul de cult. Într-adevăr, ansamblurile, obiectele și materialul nu constituie atât spațiul și instrumentarul pentru Îndeplinirea cultului, dar sunt posesoare și a unei valori cultuale și artistice. Limbajul semnelor cultuale al romanilor poate fi Înțeles din puținele ritualuri și din registrele privitoare la actele de cult realizate, din reprezentările unor ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit, din descrierile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ceremonii de cult pe vase, pe ziduri și În ilustrațiile cărților, pe reliefuri și monede și, În sfârșit, din descrierile literare. Creștinii din Roma au luat din tradiția romană semnele și succesiunea lor, locurile și momentele celebrării cultului, terminologia limbajului cultual și stilul limbajului rugăciunii. Să dăm numai câteva exemple de termeni fundamentali referitori la cult: caerimonia, cultus, fermentum (cf. apophoretum), dies festus, hostia, immolatio, meritum, observatio, offerre, operari, placare, pompa, pontifex, purgatio, religio, ritus, rite, sacerdos, sacramentum, sacrificium, templum, vitium

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
izvor, așa cum este nevoie și de lemne de ars și de magazii. Însă un monument sepulcral sau o statuie nu sunt neapărat necesare. Statuia este numită „semn” (signum) sau „imagine” (simulacrum, imago). Termenul disprețuitor idolum este de sorginte creștină. Imaginile cultuale, care sunt consacrate odată cu cele dintâi obiecte ale templului (sacra supellex), sunt considerate distincte de materialul decorativ și artistic al templului, cărora le este atribuit un grad mai mic de sfințenie. Pentru a-și demonstra sentimentele civile aproape republicane, Tiberiu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
2, 9; In Verrem 5, 187). Doar câteva imagini pot fi identificate cu certitudine: acrolitul Fortunei din templul rotund (B) din Largo Argentina (Roma; cca 100 Î.Hr.), capul Dianei de la Nemi (secolul al II-lea Î.Hr.). Unele triade cultuale sunt cunoscute din diferite mărturii: Martexe "Marte"-Venusxe "Venus"-Divinul Iuliusxe "Divinul Iulius" În templul lui Marte Ultorxe "Marte Ultor" În Forul lui Augustus (Roma; 2 Î.Hr.); Apolloxe "Apollo"-Latonaxe "Latona"-Dianaxe "Diana" În templul lui Apollo de pe Palatin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]