1,304 matches
-
sfârșitul lunii decembrie - referitoare la Sfântul Rafail de la Agapia, despre care precizează lapidar: ”Rafail de la Mănăstirea Agapia. Sfintele lui Relicve, le-a sărutat Mitropolitul Dosoftei”. În 5-7 martie 2008, Sfântul Sinod al BOR a aprobat canonizarea Sfântului Rafail și a Cuviosului Partenie de la Agapia, ambii menționați de Episcopul Melchidesc, în Oratoriu, că au trăit în sfințenie. În 2008, noi - gălățenii - am aflat că smeritul Cuvios Rafail de la Agapia s-a născut la Busucani, o așezare gălățeană care are un vechi loc
Episcopul Melchisede Ștefănescu (1823-1892) – așa cum nu l-ați descoperit [Corola-blog/BlogPost/93272_a_94564]
-
Dosoftei”. În 5-7 martie 2008, Sfântul Sinod al BOR a aprobat canonizarea Sfântului Rafail și a Cuviosului Partenie de la Agapia, ambii menționați de Episcopul Melchidesc, în Oratoriu, că au trăit în sfințenie. În 2008, noi - gălățenii - am aflat că smeritul Cuvios Rafail de la Agapia s-a născut la Busucani, o așezare gălățeană care are un vechi loc de rugăciune - cătunul Zimbru din comuna Bălăbănești - vechi loc de rugăciune din județul Galați. În anii din urmă, Arhiereul Dunării de Jos, Înalt Prea
Episcopul Melchisede Ștefănescu (1823-1892) – așa cum nu l-ați descoperit [Corola-blog/BlogPost/93272_a_94564]
-
apă), a fost pictat de trei iconari din Moldova: Mihail, Gavriil și Nicolae Moroșanu. Așa se explică de ce pereții acestei frumoase biserici sunt împodobiți și de chipurile unora dintre cei mai cinstiți sfinți de la noi, cu moaște în Moldova, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. La aproximativ 500 de metri distanță se află Biserica romano-catolică cu hramul „Buna Vestire”, o biserică impresionantă prin dimensiunea turlei, înaltă de 57 de metri, dar și prin originalitatea structurii
Cipru si Romania la Targul International de Turism din Israel [Corola-blog/BlogPost/93380_a_94672]
-
viața... Așa s-a întâmplat și în urmă cu patru ani, în dimineața zilei de 12 februarie 2013, când am aflat ca la ora 03 și 10 minute, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Serafim Mân a trecut în lumea drepților și a cuvioșilor. Preacuviosul Părinte Arhimandrit Srafim (Ștefan) Mân, s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lângă localitatea Rohia, din Țară Lăpușului, județul Maramureș. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952 a intrat în obștea Mănăstirii Rohia, fiind
ÎMPLINIREA A PATRU ANI DE LA SĂVÂRŞIREA DIN ACEASTĂ VIAŢĂ A PREACUVIOSULUI PĂRINTE ARHIMANDRIT SERAFIM MAN DE LA MĂNĂSTIREA ROHIA – MARAMUREŞ (1935 – 2013)… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2236 din 13 [Corola-blog/BlogPost/383268_a_384597]
-
Te asigur că sunt emoționante. Meșterul Ambrogio era și dânsul fascinat de ele. I-am văzut deseori Împreună, adânciți Într-o conversație aprinsă. Căpitanul zâmbi. — Poate că omul nostru din Como era un credincios. Cetatea voastră pare să atragă sufletele cuvioase, precum Angiolieri. Rostise ultimele cuvinte cu un sarcasm evident. — Mda, messer Cecco, zise Încet priorul. Un poet bizar și un om deopotrivă de original, nu găsești? — Cu siguranță, dar poate că mai chibzuit decât mulți alții. — Se poate să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asimilată unui enigmatic templu francmasonic, cele câteva monede de aur găsite de zidari se transformă În tezaurul Îngropat aici de supraviețuitorii Ordinului Templierilor, decimat de regele Filip cel Frumos, sau În comoara „bunilor creștini”, cunoscuți sub numele de catari, iar cuviosul abate Saunière se metamorfozează, la rându-i, Într-un membru de vază al consiliului unui ordin rozacrucian care cochetează cu cultul luciferic și care ar putea fi, ai ghicit, misterioasa La Prieuré de Sion, societatea supersecretă Întemeiată la finele primului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
trimit eu p’ormă, cu ienicerii. Drum bun! Episodul 41 DIN NOU îN MOLDOVA Dacă bine ții minte, mărite Cetitoriule - și nu vedem ce te-ar putea împiedica să-ți aduci aminte: memorie distributivă ai, cult ești, autodidact devii - pe cuviosul Metodiu și pe mai tânărul frate întru credință Iovănuț i-am lăsat în Moldova, ascultând povești la ceas de taină, nu mult după ce Găinușa se ivise pe cer, vestind în locul unui Cocoș inexistent trecerea într-o altă zi. De luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își maculau originea de clasă cu proletarele iepe răsăritene, dând naștere acelui soi ciudat de cal, calul-mulatru sau calul de povară, caracterizat prin uriașa sa forță de a trage înainte căruța istoriei. Episodul 72 RUGĂCIUNI Și iată-i acum pe cuvioșii călugări Metodiu și Iovănuț ajunși în culmea Copoului. Au amândoi veșmintele pline de praful unei Europe pătimașe, sfâșiate de lupte intestine, trăind timpuri manieriste, decadente, în care-i era frică omului să iasă din casă după ora 9 seara. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nu departe de bi-vel-logofatul Drăguțescu ședeau, cum se și cuvenea, mitropolitul Nazazarie, preacuviosul Metodiu, vistiernicul Ximachi și Iovănuț. între două înghițituri lungi de pelin care-i provocară o imperceptibilă expresie de mulțumire, mitropolitul se întoarse binevoitor spre Metodiu. — Am auzit, cuvioase, c-ai fost la papistași. E adevărat? — Adevărat, prea-sfinția-ta. Am fost. — Foarte bine, foarte bine - zise Nazazarie, care se ferea să facă politică. Peste masă, în fața lui Iovănuț, Despina, fata vel-logofătului Samoilă, cerca o ciosvârtă. Tocmai o ducea cu grație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acolo sus? Nu zic, e bine să fie Domnul democrat, dar pentru a fi liniște în ceruri și pe pământ e bine să fie mai democrat decât toți și să-i pună să cânte. Episodul 112 PROPUNEREA LUI VASEA — Prea cuvioase tătucă - zise atunci Vasea către Metodiu - se vede treaba că domnia-ta n-ai umblat degeaba prin școli. Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbești și dacă nu ne-ar aștepta afară caii, eu și tovarășii mei am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
m-ar fi împins Dânsul, n-aș fi venit la milostenia voastră, ci m-aș fi dus să-mi caut piaptănul alături, la căpitanul Tresoro, o mândrețe de bărbat. — Mă rog - zise Metodiu. Da’ la noi cine te-mpinge? Domnul, cuvioase părinte - răspunse cu smerenie Laura. — Doamne - ridică privirea spre tavan Metodiu - dacă Tu ai împins-o-ncoace să ne-ncerci, du-o mai repede, căci, iată, Doamne, rezistăm întru slava Ta. — Ba mai ține-mă, Doamne, un pic, cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața-n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și-și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să-i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, cînd Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mîinile spre cer, chemînd numele Domnului, ca apoi iar să se stîrnească zarva. Și dacă fusese doar vis? Dacă fusese doar visul unui lunatic, un vis În vis, mai aievea decît visul visat, și asta pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împînzi cu fumul torțelor și de mireasma tămîii, toți cîntau Într-un glas Întru slava Domnului, preoți, copii și ei trei, Dionisie, Malhus și cuviosul păstor Ioan, cîntau Într-o simțire psalmi Întru slava lui IIisus Nazarineanul, Făcătorul de Minuni și MÎntuitorul. Și dacă și ăsta fusese vis? Și dacă și ăsta era o nălucire, dacă se aflau deja la porțile raiului? Era oare capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sprinten pornind-o cu ei prin găvanele grotei, purtîndu-i cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia atingîndu-i cu umerii lor puternici, În vreme ce mulțimea le lumina pașii și calea, cîntînd laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mîinile Împreunate a rugă Își șoptea o rugăciune simplă, atît de dragă Domnului; apoi urma Malhus cel cu lunga-i barbă cînepie, Îl Înfășuraseră și pe el cu straie țesute În fir de aur, iar imediat venea legănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care-l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce-l strîngea la piept pe cîinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgîn, purtîndu-l peste abisuri și hăuri, ținîndu-l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii-n pămînt, neîncumetîndu-se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră, Își amintea bine, ca și de povestea pe care i-o spusese Ioan, cuviosul păstor, În primul său vis sau poate În prima sa trezie, că trecerea fusese lărgită, sau cel puțin așa i se părea lui acum, Încît putea vedea de după umerii purtătorilor săi că stînca grotei fusese netezită, caninii fățuiți la vîrfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să-și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul său, pe Ioan, cuviosul păstor, pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic Îl striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de mormînt. Se auzea doar picurarea apei din bolta nevăzută, doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lor, căci a lor va fi lumina zilei. 20. Zăceau cu fața-n sus În grota Întunecoasă din dealul Celionului, cu mîinile Împreunate pe piept, ca și morții, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor și cîinele său pe nume Kitmir. Zăceau ca și morții În somnul morții. Dacă ai fi dat Întîmplător peste ei și i-ai fi văzut În starea aceea, te-ai fi Îndepărtat degrabă și ai fi fugit; dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Metamorfozele lui Ovidiu. Pe fața lui se succedau o serie de măști succesive, ca și când sufletul său ar fi fost teatrul unei bătălii Între diavoli, și făpturi diferite Încercau să pună stăpânire pe dânsul. Un drumeț nedumerit, un pustnic bătrân și cuvios, un stareț sever, un curtean neghiob, un soldat necioplit, un negustor Înstărit se perindau cu iuțeală sub ochii lui Dante. Părea că Brandan, după ce Își pierduse maiestuozitatea pe care le-o arăta tuturor, o pornise În căutarea disperată a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
viață întreagă. Era un exemplar din Cugetările lui Pascal. Am cartea lângă mine. Am luat-o. E deschisă la aceeași pagină la care am găsit-o deschisă odinioară, când am fost la Castel. Iar la această pagină, plină de lucruri cuvioase și de fraze încurcate, sunt două propoziții care își aruncă lumina ca niște bijuterii de aur pe o grămăjoară de puroi, două propoziții subliniate cu creionul de mâna lui Destinat, două propoziții pe care le știu pe dinafară: „Le dernier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dădeam prea bine seama, de obicei era înspre un amurg tîrziu, fața mea căpăta luciri argintii și cîte o vînzătoare de semințe adormea cu cornetul în mînă, la o palmă deasupra pămîntului, cu figura din ce în ce mai suptă și mai palidă, aproape cuvioasă. Referință Bibliografică: VÎRSTA DE AUR / Dragoș Niculescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2195, Anul VII, 03 ianuarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Dragoș Niculescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
VÎRSTA DE AUR de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364312_a_365641]
-
pai, Vers de liră mai mieroasă În al slovei dor și vai, Nu-i văpaie mai focoasă Sub copitele de cai, Curgere mai mlădioasă În al dansului alai, Nu-i cântare mai aleasă Plânsă-n bocete de nai, Lacrimă mai cuvioasă Pe al doinei noastre plai Și nu-i jale mai sfioasă În nefericitul trai Al românului ce lasă Limbă, datini, colț de rai... Și-i ca zimții de la coasă Când separă scai de scai Și-i ca lama de tăioasă
NU E LIMBĂ MAI FRUMOASĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364333_a_365662]
-
cântăreți de strană, spre a lumina întru credință neamul. În anul 1703, în timpul răscoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea, potrivnicii neamului românesc au distrus Mănăstirea Peri. Dar voia Domnului a fost alta. Rugăciunile ierarhilor, voievozilor, strămoșilor, ale Cuviosului Pahomie, ale Sfântului Iosif Mărturisitorul au fost ascultate de Cel Preaînalt. După secole de suferință, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Justinian Chira - Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, și cu aprobarea Sfântului Sinod, Părintele Paroh din localitatea Săpânța - vrednicul slujitor Grigore Luțai
MĂNĂSTIREA SĂPÂNŢA PERI DIN MARAMUREŞUL VOIEVODAL ŞI ISTORIC – OAZĂ A ISTORIEI, CULTURII ŞI SPIRITUALITĂŢII AUTENTICE ROMÂNEŞTI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364299_a_365628]
-
anii 1452-1477, și care l-a hirotit preot și egumen. Primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii și vindecării bolilor, așa încât multă lume din satele apropiate s-a folosit de darurile sale. În anul 1476, după înfrângerea domnitorului român de către oștile turcești, cuviosul Simeon s-a rugat pentru izbăvirea țării de năpastă și împreună cu ucenicii săi, a trecut munții în Translivania, stabilindu-se la mănăstirea Cașiva. A trecut la Domnul în toamna aceluiaș an, 1476. Mai târziu, moaștele lui au fost aduse în
SFINŢII SIMEON ŞI AMFILOHIE DE LA PÂNGĂRAŢI de ION UNTARU în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364368_a_365697]