299 matches
-
d. la seratele și happening-urile Dada. Potrivit mai multor relatări ale martorilor, tînărul arhitect obișnuia să povestească la Zürich despre eforturile sale de a aclimatiza literatura și arta modernă la București... Pe 5 februarie 1916 are loc primul spectacol dadaist: primul interpret (un tînăr de 19 ani, mărunțel și vioi, cu monoclu, nimeni altul decît Tzara) își făcuse intrarea în scenă declamînd melodii sentimentale și nostalgice („Adieu, ma mére, adieu, mon pére”) și împărțind spectatorilor scandalizați cocoloașe de hîrtie. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și celelalte... Interesant este faptul că și André Breton, cu ocazia Congresului spiritului modern (martie 1922, dată cînd va fi consfințită nașterea mișcării suprarealiste prin contestarea lui Dada), îl va elimina pe Tzara din cadrul suprarealismului cu argumente naționaliste, citîndu-i pe „dadaiștii” Huelsenbeck, Schad și Val Serner (achiziționat de la familia Breton de Biblioteca Națională din Paris, Cota 14316. Manuscrise, achiziții noi, dosarul „intim” al respectivei manifestări a fost descoperit de către istoricul literar Emil Manu în 1976 și publicat pentru prima dată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Zürichul a reprezentat pentru Tzara & Co doar o stație pe drumul spre Centru. Peste doi ani, după încheierea războiului, Dada va „cuceri” pe rînd Parisul și Berlinul, capitalele a două mari țări aflate pînă deunăzi în conflict. O manevră foarte... dadaistă! „Călugărul fantast” Hugo Ball și predicatorul ambulant Johanes Baader, ultimul - membru al Societății Anonime a lui Hristos, dădeau, prin fanatismul lor pur, o notă „mistică” grupării. Treptat însă, răzbătătorul Tzara începe să se erijeze în manager, intermediar de relații internaționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
viitor condițional. Textul celui dintîi este un poem meditativ și melancolic, figurația romantică fiind răsturnată într-un banal cotidian „dezvrăjit”; mult mai hedonist, poemul lui Tzara conține un îndemn persuasiv la atitudini „scandaloase”... Există și alte asemenea anticipări ale frondei dadaiste: „Sînt plictisit sînt arătura de toamnă la țară/ Și literatura e viermele ce roade drumul subteran/ Prin care o să curgă apa ca să dea roade la vară” („Poemă mondenă“). Și, tot aici, șarjarea ironică a literaturii și convențiilor provincial-patriarhale, inclusiv a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vară“, „Doleanțe“, „Pantelimon“ ș.a.). În schimb, primele poeme ale lui Tzara - pline de îndemnuri iconoclaste: „să ne coborîm în rîpa/care-i Dumnezeu cînd cască”, „să plecăm, să plecăm”, „ne-om dezbrăca în pielea goală...” - conțin destui germeni ai insolenței dadaiste. Poemele erotice ale lui Vinea au un „ce” liric, magic incantatoriu („Ioana“, „Fira“). În poemele lui Tzara („Am sădit în corpul tău“, „Prietenă Mamie“ ș.a.), lirismul se naște din aliajul de candoare sentimentală jucată și distanță ironică, pe o melodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
talentul, amuzant și angelic cînd copleșește burghezimea”. Primatul lucidității și talentul sînt — așadar — condițiile de valabilitate pe care Vinea le pune, discret, „fumisteriilor” Dada. Aflat la distanță față de centrul insurgenței - în „provincia” românească părăsită de Tzara -, structural incapabil de sfidări dadaiste, însă dornic de solidarizare, el le cere „amicilor” să-i întindă o mînă: „...Am un avînt furios să scriu, să colaborăm, chiar peste kilometri, la poeme nec plus ultra. Dați-mi o themă, dați-mi o temă...” În aceeași perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o „scurtă definiție” a fenomenului („Ce e Dada?“). Tot pe prima pagină a numărului din 17 aprilie 1920, un articol, de asemenea, anonim („Iar Dada? Sîntem amestecați în mișcare!“) comentează, nu fără un grăunte de entuziasm, implicarea românească în mișcarea Dadaistă prin intermediul lui Tzara. În numărul din 6 mai - un nou articol (texte similare apar și în Ideea europeană: un articol anonim, în nr. 42 din 30 mai-6 iunie, prezintă pe scurt „estetica dadaistă”). În nr. 23, 1 mai 1921, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grăunte de entuziasm, implicarea românească în mișcarea Dadaistă prin intermediul lui Tzara. În numărul din 6 mai - un nou articol (texte similare apar și în Ideea europeană: un articol anonim, în nr. 42 din 30 mai-6 iunie, prezintă pe scurt „estetica dadaistă”). În nr. 23, 1 mai 1921, al Adevărului literar și artistic, E.R. (Emil Riegler?) prezintă succesul mondial al Dadaismului, „asemănător marilor circuri în turneu” („Dadaismul“). Treptat, textele descriptive lasă locul comentariilor ostile sau rezervate. Numărul 8/1920 al revistei ieșene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
citează la „revista revistelor” un text al italianului R. Cantalupo, intitulat „Dada sau demența precoce“. Sub semnătura „Sbilț”, un articol din 2 august („Bolșevismul în artă“) evaluează „manifestele haosului” de după 1917. Nu lipsesc cronicile „la zi”: sub titlul de refren dadaist „Tzaca, Tzac, bumbarassa!“, în numărul din 5 decembrie, Lucrezzia Karr(nabatt) prezintă acid și ironic un număr recent din revista 391. Aceeași Lucrezzia revine, în 25 decembrie, cu un articol despre vernisajul, la Paris, al unei expoziții de Fr. Picabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Se înșela... Tradiționalistul N. Iorga nu ratează nici el ocazia să se pronunțe drastic; în Gazeta Transilvaniei din Brașov (nr. 101, 12 mai 1921, p.1), marele istoric vituperează - la unison cu adversarul său antebelic Ovid Densusianu - împotriva „energumenilor” parizieni dadaiști și a elucubrațiilor „marinetiștilor Italiei”, care „au intrat în fabrica de metafizică germană”. La 1922, și modernistul B. Fundoianu consideră că „arta lui Marinetti sau a lui Dada care o continuă” sînt „în afară de artă” (nu neapărat și cubismul lui Bracque
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de avangardă, „cărora nu li se poate nega influența asupra poeților mai tineri”. Textul ales să ilustreze „rezultatele la care se poate ajunge prin «împerecherea cuvintelor din cele patru colțuri ale orizontului»” („La marginea orașului“) nu este însă un text dadaist, ci unul... predadaist, elaborat înaintea expatrierii și publicat, ulterior de către Vinea în Contimporanul... Printre promotorii autohtoni ai Dadaismului, nu putea să nu se numere Ion Vinea. Articolul „Dada“ apărut în Adevărul, anul XXXIII, nr. 11052, 15 aprilie 1920, este însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că bucureștenii sînt cei mai tari mistificatori ai continentului”. Peste ceva mai mult de un an, tot în Adevărul (anul XXXIV, nr. 11433, 3 august 1921) Vinea va vorbi despre Dadaism ca despre o „Atitudine sfîrșită“. Vulgarizat și asimilat, spiritul dadaist își pierduse caracterul anarhic, exploziv-novator din perioada 1915-1918. Revolta fusese deja disciplinată de noile „constructivisme” europene. Peste puțină vreme, Dadaismul va primi, de altfel, lovitura de grație din partea disidenței suprarealiste a lui André Breton. În deplasarea lui Tzara dinspre centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de grație din partea disidenței suprarealiste a lui André Breton. În deplasarea lui Tzara dinspre centrul parizian către „periferie” (țările Europei Centrale), Vinea vede chiar un simptom al „decadenței școlii celei noi”: „Primesc ultimele manifeste ale prietenului Tristan Tzara. Șeful școlii dadaiste pleacă în Cehoslovacia să propovăduiască noul sistem de a crea artă. Părăsind Parisul, șeful protestează împotriva falșilor «dada», ce lansează prin cafenele și bulevarde cuvinte de spirit foarte reușite, dar foarte doveditoare ale ereziei în care au căzut”. Autorul articolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a crea artă. Părăsind Parisul, șeful protestează împotriva falșilor «dada», ce lansează prin cafenele și bulevarde cuvinte de spirit foarte reușite, dar foarte doveditoare ale ereziei în care au căzut”. Autorul articolului, care se grăbește să vadă în epuizarea frondei dadaiste „un sfîrșit de atitudine: acela de revoluționar în artă, în literatură și în știință”, privește „ereziile” inovatoare în perspectiva mai largă a istoriei modernității. Inaderența temperamentală față de Dadaism (pe care îl acceptase în principiu, fără însă a-l lua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la începutul anilor ’60 - ca victime „în curs de recuperare” ale noului regim - în paginile publicației de propagandă comunistă pentru românii din exil, Glasul patriei... Nu e lipsit de relevanță faptul că în Contimporanul nu a fost republicat nici un manifest dadaist, iar toate textele lui Tzara apărute aici (ca și în paginile altor reviste - satelit la care Ion Vinea colabora) datează din perioada românească, „predadaistă” a acestuia. În fapt, Tzara va fi mereu apreciat de Vinea pentru talentul său aflat dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
discret cu privire la trăsăturile artei noi, nonfigurative. Începînd cu numărul 32 (februarie 1923), apar reclame la publicații avangardiste din străinătate (revistele futuriste Noi și Cronache d’actualità, revista abstracționist-expresionistă Der Sturm, revista L’Ésprit nouveau a lui Ozenfant și Jeanneret, publicația dadaistă 391 a lui Francis Picabia, Styl - revistă constructivistă olandeză ș.a.m.d.). Numărul 41 al revistei (6 mai 1923) găzduiește o corespondență „testamentară” din Paris a criticului italian Ricciotto Canudo — „Contra cinematografului de teroare“ —, în care este afirmată necesitatea asimilării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în care este prezentată apariția revistei 75 HP: „Propaganda pornită acum trei ani prin Contimporanul a cîștigat artei moderne energii noui. Apariția revistei 75 HP amintește ca tehnică tipografică edițiile eroice și cari au revoluționat meșteșugul timpului ale primelor publicații dadaiste și futuriste din preajma marelui război. Spiritul de frondă și de bravură al acestor incendiare și artistice pamflete îl regăsim cu bucurie în paginile juvenile ale proaspătului nostru confrate. Primul număr aduce ca gen nou: pictopoezia d-lor Brauner și Voronca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
orficul Dan Botta la Andrei Tudor, Simion Stolnicu, Corneliu Temensky, Cicerone Theodorescu, Barbu Brezianu, Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu etc.: „poezia tînără” a momentului... În ceea ce privește „colaborările” poetice - destul de frecvente - ale lui Tristan Tzara, ele nu cuprind nici un text din perioada sa dadaistă și doar cîteva (în limba franceză) din perioada postdadaistă. Cele mai multe fac parte din seria „primelor poeme”, scrise înaintea expatrierii și rămase în posesia lui Ion Vinea („Vino cu mine la țară“, de exemplu, e datată „Gîrceni 1915”). Insurgentul de la Zürich
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ex-dadaistului Artur Segal), contactele cu productivismul și realismul rus/sovietic fiind mai tîrzii și indirecte. Mai interesantă rămîne situarea constructivismului de la Contimporanul „în continuitatea lui Dada”, pe linia fuziunii „sincretice” a artelor noi. Se știe că lansarea europeană a mișcării dadaiste, petrecută în 1916 la Cabaret Voltaire din Zürich, a avut caracterul unor „performanțe” histrionice, anarhice și ludice, în care (anti)poezia, muzica de cabaret și, periferie, urletele și zgomotele de tot felul („bruitismul”), arta primitivă (în special africană), teatrul popular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
antipolitic al Dadaismului zürichez). Privită prin prisma acestei tipologii inevitabil reductive, dar stimulative, acțiunea grupării Contimporanul se dovedește a fi însă mai curînd un „hibrid” între revoluționarismul constructivist și „carnavalescul” sincretic al spectacolelor Dada. La 10 ani după debutul mișcării dadaiste, acțiunile grupării Contimporanul vor face apel la un nou sincretism novator, „constructiv”, lipsit de negativismul anarhic al performanțelor dadaiste. Cele cîteva spectacole colective de muzică, poezie, film și teatru au fost realizate cu contribuția unor artiști cunoscuți ai momentului — actori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi însă mai curînd un „hibrid” între revoluționarismul constructivist și „carnavalescul” sincretic al spectacolelor Dada. La 10 ani după debutul mișcării dadaiste, acțiunile grupării Contimporanul vor face apel la un nou sincretism novator, „constructiv”, lipsit de negativismul anarhic al performanțelor dadaiste. Cele cîteva spectacole colective de muzică, poezie, film și teatru au fost realizate cu contribuția unor artiști cunoscuți ai momentului — actori, muzicieni, pictori, sculptori, decoratori. Prin acestea s-a încercat astfel promovarea artei și, mai ales, a poeziei novatorilor europeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
teatru modern în montări neconvenționale și proiecții de filme abstracte. Într-o cronică publicată în revista Mișcarea literară, an 1, nr. 4, 6 decembrie 1924, Tudor Vianu surprindea expresiv atmosfera primei expoziții, apropiind-o — pe linia „ritualului modernist” — de manifestările dadaiste: „Întunericul sălii în care se agita o mulțime foarte numeroasă de invitați și în care se pierdea puțin cuvîntul de introducere rostit de d. Eugen Filotti fu deodată sfîșiat de un uruit de tobă. Luminile care se aprinseră în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de tonuri ca într-o uriașă colecțiune de fluturi colorați, pentru că, cel puțin în ce privește intervenția jazz-band-ului, este sigur că aveau de a face nu numai cu un efect de regie, dar cu un adevărat ritual modernist de cînd cu mișcările dadaiste” („Prima expoziție internațională Contimporanul“). Expoziția va fi comentată și de către Lucian Blaga („Abstracție și construcție“, în Cuvîntul, an II, nr. 55, 14 ianuarie 1925, pp. 1-2, reprodus în Ferestre colorate, Editura Librăriei Diecezane, Arad, și în Fețele unui veac, Editura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mîine“ (nr. 61), „Arhitectura“ (nr. 62), „Estetica nouă“ (nr. 63), „Cubism“ (nr. 71), „Colorit“ (nr. 73), jalonează, mai mult sau mai puțin convingător, o direcție plastică. Dincolo de unele naivități, „Însemnări de artă“ sintetizează destul de bine opțiunea avangardiștilor (fie ei expresioniști, dadaiști, constructiviști, abstracționiști sau suprarealiști) pentru hinterlandul canonului european, pentru marginal și refulat: „arta copiilor, arta populară, arta psihopaților, a popoarelor primitive sînt artele cele mai vii și mai expresive, fiind din adîncimi, organice, fără cultura frumosului (...) Gotică, asiriană, romanică, caldeeană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ele însele”. Faptul ar fi dus - în cazul unor artiști precum Wiking Eggeling sau Hans Richter - la crearea unor filme abstracte pornind de la „consecuțiuni ritmice de tablouri în timp”. Reproducînd (sub titlul „Dada 1919“) portretele grafice ale celor doi colegi dadaiști - Hans Richter și Hans Arp - convertiți la constructivism, respingînd „dualismul romantic între viață și artă” și „lupta inconștient începută acum un secol contra vieții, știintifismului și industrializării”, pronunțîndu-se în favoarea artei cerebrale, Iancu se desparte din nou de Tzara („Cu «Dada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]