501 matches
-
aripe de zbor, Pe buza-mi zâmbet rece, regal, cum aștrii-n Nord Surâd l-a mărei triste sălbatecul acord. Un zeu scăldat în cerul a mii de rugăciuni! Satan ce nu căzuse în timpii cei străbuni A vieței lui damnate. O, când mi-aduc aminte cum inima mea jună Zbura pin lumea albă ca gelița nebună Ce-neacă a ei suflet în suflete de flori Și-n visuri aurite aripele-i răcori! Pîn-te-am văzut, o, Mira... pân te-am văzut în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
dată, păcatele și deprinderile rele ale oamenilor. Criteriul etnic a fost dublat de criteriul etic (200). Este perioada când simbolurile și motivele teologice tipice sunt adaptate la realitățile sociale ale epocii și ale regiunii respective. Astfel, în această epocă, alături de damnați ca „mincinosul”, „scumpul”, „crâșmarul”, „care nu face coconi”, „care omoară prunci”, sunt supuși la „chinurile iadului” și vrăjitorii, precum „fermecător[ul]”, „[vrăjitoarea] care ia mana vacilor”, „bosorcoaia” (34, pp. 94-95 ; 171, p. 118). Așa cum apar reprezentați într-un mare număr
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
făcea aproape să înnebunească, Maria începu să-i explice filozofia Sfântului Augustin din Hippona. Dumnezeu, în marea sa înțelepciune, știe ce destin vor avea oamenii, o dată ajunși în cetatea pământească. El știe că, prin uzanța liberului arbitru, majoritatea oamenilor sunt damnați și că, indiferent de ce-ar face, ei nu vor putea niciodată să-și obțină mântuirea. Dar asta nu înseamnă defel ca oamenii trebuie să-și petreacă viața într-o stare de umilă decrepitudine, confundîndu-se cu animalele. Nu! Cetatea pământească
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
altceva decât exteriorizarea/ întruparea convingerii sale intime/subconștiente asupra lumii -, autorii pleacă de pe poziții diametral opuse, materializate prin cele două secțini ale cărții de față, dar sfârșesc prin a se întâlni într’un punct, recunoscut, chiar promovat de unele religii, damnat însă de altele, totuși relevat direct, respectiv printre rânduri, de toate. Acest punct, numit de unii reîncarnare, de alții transmigrare a sufletelor, nu poate fi însă demonstrat ca existent efectiv, cel puțin în momentul de față, decât prin complicate manopere
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care se bălăcește. în bestiarul filosofic, porcul e condamnat să rămână legat de pământ, de lumea aceasta, de realitate, de imediat. Conform perspectivei neopitagoriciene a unui Platon, în cursul reîncarnărilor, sufletele damnate - într-un fel, cele ale libertinilor, ale amatorilor de plăceri, ale celor care s-au folosit de trupul lor ca de un prieten complice - vor merge să țină tovărășie unui animal vestit pentru necumpătarea lui: porcul. Timaios detaliază chiar felul
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Ținut timp de șase ani În diferite locații (case ale partidului, aresturi și Închisori), el a fost executat pentru ca Dej să scape de un personaj incomod chiar și după gratii. Îndeosebi după 1968, În condițiile „reabilitării” unor personaje pînă atunci damnate, Pătrășcanu avea să devină cea mai celebră/mediatizată victimă a lui Dej. O demonstrație foarte interesantă și credibilă/convingătoare este rezervată epurării din 1952. Mai Întîi, ce nu a fost epurarea: 1) nu a fost o luptă Între gruparea „băștinașă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
rândul oamenilor, nu îl suie, forțând, pe o platformă unde insul să comunice cu divinitatea. Ceilalți sunt apreciați prin raportare la un sistem de norme morale sau la un antecesor-model, spre pildă, Iliaș Rareș față de tatăl său ori Ștefan, alăturat damnatului său frate. În schimb, portretul mitropolitului Teoctist nu uzează de corelație, ci înmănunchează doar faptele personajului. Cu gratitudinea discipolului, M. elogiază fapta unui mare cărturar, „învățător al Moldovei” (sintagmă vest-europeană ca structură), „vrednic de cunună”. Este lauda unui cărturar făcută
MACARIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287940_a_289269]
-
arab), București, 1987; Dostoievski despre literatură și artă, București, 1989 (în colaborare cu Albert Kovács); Aleksandr Soljenițân, Arhipelagul Gulag, postfață Al. Paleologu, I, București, 1997, III, București, 1998; Pascal Quignard, Sexul și spaima, București, 2000; Arkadi și Boris Strugațki, Orașul damnat, București, 2002; Arkadi Avercenko, Farsa lui Mecena, București, 2002; N.V. Gogol, Teatru, București, 2002; Nadejda Mandelștam, Fără speranță, I, București, 2003. Repere bibliografice: Valeriu Cristea, Un eveniment literar. „Dostoievski despre literatură și artă”, ALA, 1990, 7; Carmen Brăgaru, Revizorul revizuit
ILIESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287520_a_288849]
-
narațiunea modernă. Eroul, un personaj byronian, apropiat ca structură și de câteva personaje ale lui Pușkin și Lermontov, practică fără scrupule, cu o voluptate cinică nedisimulată, un fel de experiment erotic menit să demonstreze nesăbuința, nerozia iluziilor sentimentale. Asemenea unui damnat mefistofelic, libertinul seducător se simte superior mediului filistin în care trăiește, convențiile sociale nu-i spun nimic, iar mărimile vremii (sub numele cărora contemporanii lui H. au recunoscut personaje reale, de vreme ce nuvela este, întru totul, o autoficțiune) îi declanșează resortul
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
Caleidoscopul lui A. Mirea. Supraevaluat de critica sămănătoristă, în special de Ilarie Chendi, I. reprezintă, în cele din urmă, o conștiință patetică. Deși minor, observa G. Topîrceanu, „era totuși poet autentic și asupra lui apăsa blestemul care apasă asupra marilor damnați...” Departe de a-l modela în vederea identificării lui cu doctrina, „Sămănătorul” își găsește în St. O. Iosif poetul ideal, de perfectă expresie a tendințelor sale. [...] Simțirea trecutului și a valorilor sale morale a fost pentru Iosif altceva decât o dogmă
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
vinovăție colectivă. Această culpă traducea neputința de a se fi ridicat la înălțimea imaginii de sine, bazată și ea, din păcate, pe valorile celuilalt 108. Avem de-a face cu fenomenul autovictimizării, în care subiectul își atribuie voluntar condiția unui damnat: găsește în ea o justificare, o sursă a respectului față de propria persoană, „câștigurile secundare“, micile profituri ale stigmatizatului 109. Simplificând lucrurile, romantismul era o trăire acută a prezentului, dar exprimată artistic 110. Obiectul urii și al batjocurii nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
compensatoare și realitate. Crezându-se un alt Horea, pune la cale, alături de alți doisprezece săteni, o revoltă, repede înăbușită de autorități. Paralelismul dintre Monu și Iisus deformează psihologia eroului. Stăpânit de febrilitate dostoievskiană, autorul vrea să facă din Monu un damnat mistic, multe dintre acțiunile acestuia parodiindu-le involuntar pe cele ale unui nebun iluminat. Suferința urmașilor este, cu toate acestea, un roman cu o construcție masivă, care își propune în primul rând să surprindă dimensiunea abisală a conștiinței țăranului român
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
E. Lovinescu, Sburătorul. Agende literare, III-VI, București, 1999-2002 (în colaborare cu Monica Lovinescu, Gabriela Omăt și Alexandru George); Izabela Sadoveanu, Cărți și idei, I-II, pref. edit., București, 2001. Repere bibliografice: George, Sfârșitul, II, 251-254; Gheorghe Grigurcu, Un critic damnat: N. Davidescu, ST, 1979, 8; Mircea Anghelescu, Felix Aderca, prozator și critic, T, 1983, 8; Ornea, Actualitatea, 129-133; Adam, Planetariu, 191-196; Cioculescu, Itinerar, V, 139-143; Z. Ornea, Un eveniment editorial, RL, 1999, 38; Iordan Datcu, Sub semnul Minervei, București, 2000
FERARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286983_a_288312]
-
a Bibliei și subliniază cât de mult prețuia Ciprian unitatea Bisericii catolice. Pretenția donatiștilor de a reprezenta adevărata Biserică a sfinților e combătută de episcop, care afirmă că ei sunt în realitate o Biserică de separați; împărțirea între aleși și damnați nu are loc în această lume, ci în cealaltă și nimeni nu-și poate aroga dreptul de a aparține primei categorii. În opoziție cu atitudinea resemnată a multora dintre colegii săi episcopi care se adaptaseră situației, Augustin vrea să pună
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sau grupări promacedonskiene, numele poetului Nopților fiind menționat în articolul-program, iar succesorii lui numiți „talente de valoare, condeie serioase, genii”. În Introducțiune, Al. Petroff pledează pentru o „poezie, idiomă necunoscută”. Sunt prezenți cu versuri Mircea Demetriade (Ditirambi), D. Karnabatt (Parfum damnat), Al. Petroff (Salut Boețiii, Neron, Către L.), iar cu articole, Al. Macedonski (Spre ocultism), Zoe Fialski, Nicolae Gregorian. Apare și semnătura lui Gabriel Donna (Alte simboluri), ce se războiește cu cei de la „Sămănătorul”, iar Victor Anestin scrie despre romanul spaniol
HERMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287430_a_288759]
-
domnesc. Boala nu-l cruță, deși se tratează la Viena și la băile din Ischia. Moare încă foarte tânăr, de tuberculoză osoasă. În 1837 C. Negruzzi i-a publicat traducerea dramei Antony a lui Al. Dumas, în al cărei erou damnat, fatal, însingurat H. se regăsea. Prin grija familiei, un volum, Poezii (traduceri și originale), este editat în 1843, cu o prefață de M. Kogălniceanu. Mai receptiv față de spiritul timpului ca traducător, H. se orientează, printre primii în epocă, spre literatura
HRISOVERGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287460_a_288789]
-
mari (ură, iubire, dor de răzbunare) care se agită. Prolixă este drama în cinci acte, în versuri, Dorin (1883), din care un crâmpei apăruse în „Literatorul”. Drama, erotică, sentimentală, orchestrată zgomotos, are implicații etice și sociale. Dragostea nefericită a poetului „damnat” Dorin e comunicată în aceeași retorică naiv exclamativă, cu vagi inflexiuni de melancolie și o gesticulație teatrală (invocații deznădăjduite, zbateri zadarnice, exaltări, lacrimi, efuziuni), cu o poză așa-zicând byroniană în monologurile tenebroase. Meditațiile asupra timpului, ca și cugetările pe
RUSANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289400_a_290729]
-
a Bibliei și subliniază cît de mult prețuia Ciprian unitatea Bisericii catolice. Pretenția donatiștilor de a reprezenta adevărata Biserică a sfinților e combătută de episcop, care afirmă că ei sînt în realitate o Biserică de separați; împărțirea între aleși și damnați nu are loc în această lume, ci în cealaltă, și nimeni nu-și poate aroga dreptul de a aparține primei categorii. în opoziție cu atitudinea resemnată a multora dintre colegii săi episcopi, care se adaptaseră situației, Augustin vrea să pună
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a alunga fiarele, compun tablouri ale meleagurilor natale puternic evocatoare. În povestiri, pendulând între satiră și fascinanta căutare a idealului intangibil, S.-C. amestecă realitatea cu visul, legenda, imaginarul, în compoziții romantice asupra contradicției și misterului destinului omenesc. Demoniaci, nebuni, damnați, toți sunt fațete ale veacului, iar „omul enigmatic”- personajul său central, aflat într-o confruntare continuă cu suprarealul: odată cu ieșirea din timp (O năplăire literară sau Fantasie) sau prin cufundarea în zonele întunecate ale somnului și ale bolii (În ajunul
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
făcând-o să sufere. Este o dublă suferință, sufletească și morală, care o culpabilizează. Pierderea sensului meu de a fi mă dezonorează, mă umple de rușine. Nu mai sunt demn În raport cu ceilalți. Nu mai merit nimic de la viață. Sunt un damnat. Întreaga situație, care mă Închide, mi se datorează mie. Sunt vinovat. Reversul situației tragice este mântuirea, salvarea care anulează vinovăția tragică, conferindu-mi În mod reparator posibilitatea de redobândire a identității mele pierdute. Este o reîntoarcere la starea anterioară. Tragicul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
vinovăția lor, au devenit eroi decăzuți. Este o pierdere a statutului uman și moral. Dar lucrurile nu se pot opri aici. Umanul cere reparație, iar persoana dorește să-și recapete libertatea pierdută prin căderea În vinovăție. Tragicul este efortul restaurării damnatului, a eroului căzut. Prin chinuri și suferințe el speră că-și va redobândi starea originară, de dinaintea căderii. Orice personaj tragic este o victimă a vinovăției sale, de care trebuie să răspundă. Anularea chinului, ca situație tragică, poate fi făcută numai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
modalități de reprezentare imagologică a nebuniei: aă Nebunia tragică din antichitatea clasică elină, așa cum apare ea În cazul lui Ahile din Iliada, sau În cel al personajelor in tragediile antice (Aiax, Hercule, Oreste, etc.Ă. Nebunul este imaginea tragică a damnatului care, Împotrivindu-se voinței zeilor, primește pedeapsa nebuniei. bă Nebunul ca personaj comic, sub Înfățișarea bufonului, apare În Renaștere și, odată cu acesta, apare și nebunia, ca „personaj critic”, care arată și comentează defectele caracteriale ale oamenilor, având prin acest rol
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care se opune. Între cele două situații ontologice, trebuie permanent să vedem omul. Antinomia persoanei ni se revelează Între eroic și tragic, considerate ca două ipostaze egal posibile de a fi ale acesteia. Eroul se glorifică, pe când persoana tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de vedere psihologic și moral: admirația care glorifică și sfâșierea care condamnă prin suferință. Dar nici eroul și nici tragicul nu mai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
De altfel, deși discipol al lui Macedonski, va lua în derâdere anumite experimente propovăduite de maestru. Înrâurit de Edgar Allan Poe și Maurice Rollinat, își ia o înfățișare cumplită sau răvășită de disperare, gesticulând amenințător, convulsiv și sarcastic. Este poetul damnat, muncit de „un duh satanic”, bântuit de viziuni macabre sau de coșmaruri, populate de strigoi, schelete, siniștri corbi și împânzite de morminte lugubre. Sub afectările acestea există totuși o exasperare, o oboseală adevărată. Poezia erotică e palidă și convențională, cu
SAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
Franța, Mexic, America de Nord), Lorin Firu (în Yemen), Anton Holban (O călătorie în Palestina, Spre Luxor, Odessa, Danzig, Istanbul - imagine splendidă și tulbure), George I. Duca (Japonia), Traian Șelmaru (Salzburg, Viena), Pericle Martinescu (Atena, Introducere în Cyclade), M. Blecher (Berck, orașul damnaților), V. V. Stanciu (Paris. În lumea vagabonzilor), Ion Anestin (Expo de Paris ’37, Zile și nopți pariziene) ș.a. Se acordă de asemenea atenție spațiului autohton, cel mai activ și original reporter fiind în 1934-1935 Geo Bogza. Acesta, după ce inițiază o anchetă
VREMEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]