1,480 matches
-
Bacovia: ofertele subteranei. Un asemenea titlu, oximoronic parțial, mi-a provocat de îndată informația avută. Prin barbarul „subterană”, am coborât până în lumea hrubelor romane, apoi a inchiziției, urcând către secolul al XIX-lea, la tavernele din literatura misterelor, a literaturii decadenților. În paralel, în cea de a doua jumătate a aceluiași secol, se afirmă freudismul, naturalismul ș.c.l. Avântului romantic de „ieri”, sub semnul realismului, îi iau loc căderile spre bolgiile sociale ori spre cele păstrate în ființa umană. Așa
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/85_a_445]
-
deseori un cadru utopic cu o tehnologie, o ecologie și o societate avansate care au la bază idealurile autorului. Primele povestiri publicate de el conțin deseori extrapolări ale inovațiilor sau descoperirilor științifice de excepție care stau la baza propriei societăți decadente. O temă recurentă în opera lui Clarke o reprezintă ideea că evoluția unei specii inteligente îi va face pe membrii acesteia similară unor zei. Această temă a fost explorată în romanuldin 1993, "Sfârșitul copilăriei", și atinsă în treacăt în romanul
Arthur C. Clarke () [Corola-website/Science/312017_a_313346]
-
au lansat un atac împotriva scriitorului și a noului său roman, "Pământul" ("La Terre"), aflat în curs de apariție în presă. I se reproșează violent insuficiența documentării, lipsa seriozității și preferința pentru vulgar, "„supiditatea lecțiilor despre ereditate”", "„superficialitatea observațiilor”", "„discursul decadent”", și se afrimă că "„maestrul a coborât la fundul gunoiului”". Zola decide să nu răspundă, dar presa se transformă în întregime într-un apărător al scriitorului. Relațiile între Zola, Goncourt și Daudet se răcesc din acest moment. Odată cu succesul literar
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
a redactat prefață la o lucrare inedită intitulată „Moartea lui Ludovic al XIV-lea”, operă a unor camerieri ai regelui Ludovic al XIV-lea . Și din prefață acestei lucrări răzbat deja inclinațiile promonarhiste și îngrijorarea pentru ceea ce i se părea decadenta societății franceze sub regimul republican. După ce fusese crescut în copilărie într-o tradiție republicana și anticlericala (tatăl său fusese un entuziast cititor al poemelor antimonarhice ale lui Victor Hugo, „Leș Châtiments"),în anul 1879 Drumont s-a decis, sub influența
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]
-
scris și prefață la pamfletul antievreiesc de succes "Evreul talmudic" ("Der Talmudjude") al teologului catolic german August Rohrling. În 1888 Drumont a redactat un alt manifest, „La Fin du monde”, (Sfârșitul lumii)( în care înfiera ceea ce consideră el a fi decadenta societății contemporane. Insultat fiind în cartea „La France juive”, directorul de origine evreiască al ziarului „Le Gaulois”, Arthur Meyer (1944 - 1924), l-a provocat pe Drumont la duel. Ulterior acelaș Meyer, antidreyfusard și convertit la catolicism, îi va îmbrățișa însă
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]
-
București, la 31 august 1944, Petre Leșcenco începe să dea concerte pentru trupele sovietice. Totuși, primele sale concerte au fost primite cu multă răceală de spectatorii sovietici, fapt care l-a mâhnit profund pe Leșcenco. Deoarece era considerat un artist decadent, se pare că activiștii politici dăduseră instrucțiuni clare că Leșcenco nu trebuie să fie aplaudat. Atmosfera s-a schimbat după ce la concertele lui Leșcenco au participat mareșalii Gheorghi Jukov și Ivan Konev, care au fost foarte impresionați de reprezentații. Pe
Petre Leșcenco () [Corola-website/Science/319101_a_320430]
-
Fiind considerat un emigrant, muzica lui Petre Leșcenco era interzisă în Uniunea Sovietică și discurile sale nu puteau fi obținute în comerț. Chiar dacă unele din melodiile sale fuseseră scrise de compozitori sovietici, cum erau , modul său de interpretare fusese declarat decadent de autoritățile sovietice și cântăreții din URSS care căutau să le imite, erau criticați fiind acuzați că „repetă sunetele îmbătătoare ale lui Leșcenco”. Printre cei criticați se aflau și artiști de renume ai Uniunii Sovietice, printre care . Totuși, posturile de
Petre Leșcenco () [Corola-website/Science/319101_a_320430]
-
de "carmina", versuri de diferite măsuri). Tezele principale susținute de Boethius sunt: Preluând teoria augustiniană asupra originii răului, Boethius se întreabă de ce există totuși suferința umană și prosperitatea celor care întorc spatele lui Dumnezeu, aluziile clare fiind îndreptate către lumea decadentă a vremii sale . Deși augustiniană în principiu, cartea lui Boethius este influențată de teme ale gândirii grecești (în unele locuri atribuie răul ignoranței, pentru ca la un moment dat să preia doctrina creației din Timaios). Pe de altă parte, trimiterile explicite
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
a Regenței. Deși nu este superată în rang de nici o altă femeie și este eliberată de persecuțile imaginare ale lui Madame de Maintenon, nu încetează să se plângă zilnic în scrisorile sale, de cea ce ea consideră o curte din ce în ce mai decadentă. Cred că istoriile ce vor fi scrise despre această curte după noi, vor fi mai bune și mai amuzante decât orice roman și mă tem că cei ce vor veni după noi, nu vor fi capabili să creadă, vor gândi
Elisabeth Charlotte, Prințesă a Palatinatului () [Corola-website/Science/321081_a_322410]
-
unui preot, Arie, care neagă că Hristos ar fi Dumnezeu adevărat, Fiul lui Dumnezeu adevărat, spre deosebire de trinitarii din Biserica Romană; în această epocă arienii sunt foarte influenți pe lângă o autoritate politică aflată în căutarea unei noi credințe dintr-un imperiu decadent ce-și simte sfârșitul aproape. În timp ce Ilarie, un trinitar, victimă a dușmanilor săi politici și religioși, cade în dizgrație și este exilat, Martin este avertizat ˝în vis˝ că trebuie să se întoarcă să fie alături de părinții săi în Iliria pentru
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
Scările grandioase au devenit un motiv destul de popular, iar fostele locuințe modeste ale grecilor s-au transformat în construcții somptuoase, coloanele fiind împodobite cu statui reprezentând oameni înstăriți. În acest context au existat voci care au considerat transformările ca fiind decadente, o întruchipare a exceselor imperiului și a abandonării simplității. Arhitectura grecească a contribuit cu influențe semnificative la dezvoltarea arhitecturii romane, elementele grecești fiind folosite în scop decorativ sau la fațade. În comparație cu vechile civilizații, romanii au creat principii constructive noi, exploatând
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
exista ca și concept creator în mediile artistice ale epocii și-a găsit o justificare doctrinară în opera filosofului german Schopenhauer, „Lumea ca voință și reprezentare” (1819). Agitația, tristețea și descurajarea au fost în principal efectele acestui pesimism asupra sensibilității decadente, dar și trăsăturile esențiale ale personajelor „fin-de-siècle”. Platitudinea le afectează constant existența marcată de monotonia unei vieți mereu limitată la aceleași decoruri, de banalitatea spectacolelor naturale și de solitudinea individului închis în propria sa conștiință. ul pornește de la un sentiment
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
astfel mediată devine „artificială” și, deci, prinde „valențe estetice”. Pentru că estetismul în sine este o creație umană, o realitate, un fenomen sau o făptură în stadiul său natural nu poate fi nici estetică și nici frumoasă. Pornind de la această teză decadentă se dezvoltă foarte mult în epocă o conștiință a intelectualității, ce se va materializa în dragostea pentru artă. Întrucât opera de artă face parte din lumea artificialului, ea poate fi estetică și perfectă. Totul în decadentism este dublat, exact cum
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
artă. Întrucât opera de artă face parte din lumea artificialului, ea poate fi estetică și perfectă. Totul în decadentism este dublat, exact cum un spectacol de teatru dublează realitatea îmbogățind-o artistic și exagerând-o prin intermediul „artificialului” sau „artificiului”. Epoca decadentă coincide cu apariția unei tendințe profunde de refuz total a vieții obișnuite și a naturalului, în spiritul relativității promovate de Schopenhauer: „lumea este o reprezentare”. Eu nu văd ceea ce este, ci ceea ce este ce văd eu. De vreme ce oricum ceea ce omul
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
cea despre Salomea, dar și cele despre Dalida sau Elena din Troia. Romanul lui Huysmans, „A Rebours” prin identitatea fabuloasă a personajului Des Esseintes, surprinde cel mai bine exaltarea emoțională pe care o operă de artă o poate trezi spiritului decadent (este vorba despre celebrul tablou „Salomea” al lui Gustave Moreau dar și despre diferitele lecturi din Dickens). În decadentism, important nu este neapărat ceea ce se vede, ci „hermeneutica”: ceea ce se simte când se vede și rezultatul creator al acestei senzații
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
În decadentism, important nu este neapărat ceea ce se vede, ci „hermeneutica”: ceea ce se simte când se vede și rezultatul creator al acestei senzații. Este curentul care cere din partea publicului o cooperare la munca artistică în sensul „recreării”. Imaginea propusă de decadenți este una violentă, care șochează, având o putere fascinantă și terifiantă. Este imaginea care stimulează, care influențează. Pentru a obține astfel de efecte aceste imagini (indiferent dacă sunt pictate, gravate sau create prin intermediul cuvântului) trebuie să se îndepărteze cât mai
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
efecte aceste imagini (indiferent dacă sunt pictate, gravate sau create prin intermediul cuvântului) trebuie să se îndepărteze cât mai mult posibil de natural. Artificiul constă în culoare, în inovație, în felul de a folosi frumusețea podoabelor și a pietrelor prețioase. Pentru decadenți nu viața se dedică artei, ci arta se aplică vieții...viața ca artă. Viziunea decadentă schimbă prin subiectivitatea sa imaginea prin proiectarea propriei dorinți. Astfel, pentru receptor, opera de artă are un efect de lentilă, uneori concavă și alteori convexă
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
îndepărteze cât mai mult posibil de natural. Artificiul constă în culoare, în inovație, în felul de a folosi frumusețea podoabelor și a pietrelor prețioase. Pentru decadenți nu viața se dedică artei, ci arta se aplică vieții...viața ca artă. Viziunea decadentă schimbă prin subiectivitatea sa imaginea prin proiectarea propriei dorinți. Astfel, pentru receptor, opera de artă are un efect de lentilă, uneori concavă și alteori convexă, care reflectă printr-un sistem de reciprocitate propria plăcere... pentru că, potrivit decadentismului, perfecțiunea nu poate
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
și personaj de tablou dăinuie în timp, de vreme ce adevărata femeie s-a stins uitată de lume și pierzându-și farmecele. Același sentiment îl trăiește și dandy-ul Dorian Gray, personajul romanului lui Oscar Wilde, „Portretul lui Dorian Gray”. Pentru spiritul decadent, așa cum apare în operele literare ale lui Huysmans sau Wilde, dragostea pentru artificiu nu este altceva decât dragostea pentru perfecțiune, care se sustrage trecerii timpului. Ei sunt „dandy” care trăiesc într-o lume teatralizată de ei înșiși, creându-și propriile
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
teatralizată de ei înșiși, creându-și propriile vieți ca pe niște spectacole a-sociale, pe dos, și iubind arta, pentru că și-au înlocuit viețile cu ea. Senzațiile provocate și induse sunt așa de puternice încât astfel de personaje, în spiritul decadent al eroului de la sfârșitul secolului XIX, nu mai pot distinge realitatea de artă și invers...cum probabil că s-a întâmplat și cu artiștii decadenți care, trăind la intensitate maximă astfel de sentimente, își confundau propriile vieți cu operele de
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
ea. Senzațiile provocate și induse sunt așa de puternice încât astfel de personaje, în spiritul decadent al eroului de la sfârșitul secolului XIX, nu mai pot distinge realitatea de artă și invers...cum probabil că s-a întâmplat și cu artiștii decadenți care, trăind la intensitate maximă astfel de sentimente, își confundau propriile vieți cu operele de artă. Aici se ridică o întrebare: „operă de artă, în artificialitatea sa estetică, îi fascina pe decadenți prin ea însăși sau pentru ceea ce reprezenta ea
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
probabil că s-a întâmplat și cu artiștii decadenți care, trăind la intensitate maximă astfel de sentimente, își confundau propriile vieți cu operele de artă. Aici se ridică o întrebare: „operă de artă, în artificialitatea sa estetică, îi fascina pe decadenți prin ea însăși sau pentru ceea ce reprezenta ea în propriile lor conștiințe” și ”interiorități?”. Mai precis, prin apropierea de ideile decadente. Există dragostea pentru artă propriu-zisă, sau este o iluzie provocată și trăită la intensitate mare? De exemplu, se spune
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
cu operele de artă. Aici se ridică o întrebare: „operă de artă, în artificialitatea sa estetică, îi fascina pe decadenți prin ea însăși sau pentru ceea ce reprezenta ea în propriile lor conștiințe” și ”interiorități?”. Mai precis, prin apropierea de ideile decadente. Există dragostea pentru artă propriu-zisă, sau este o iluzie provocată și trăită la intensitate mare? De exemplu, se spune că Lenin îl aprecia pe Beethoven. Ce iubea el cu adevărat: muzica sau reflectarea acesteia în sine, adică sentimentul puterii nelimitate
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
și trăită la intensitate mare? De exemplu, se spune că Lenin îl aprecia pe Beethoven. Ce iubea el cu adevărat: muzica sau reflectarea acesteia în sine, adică sentimentul puterii nelimitate și emoția pe care aceasta o produce. Este posibil ca decadenții să nu iubească neapărat arta, ci visul pe care aceasta îl provoacă. Poate că astfel de întrebări și-au pus chiar suprarealiștii atunci când le-a venit rândul să nege veridicitatea decadentismului și să promoveze visul și fantezia irațională drept facultăți
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
1939 la Timișoara) este un pictor și plastician german, originar din România. a studiat construcții civile la Universitatea Politehnica Timișoara între 1956 și 1961 și pictură cu profesorul Julius Podlipny. La începutul anilor '60 lucrările lui Sayler, considerate „occidentale” și „decadente”, nu au putut fi expuse în expozițiile organizate în România. Abia în 1968, o dată cu Primăvară de la Praga, la Galeria Kalinderu din București a avut loc expoziția „5 tineri artiști” - Bertalan, Cotoșman, Flondor, Molnar și Sayler -, care a prezentat pentru prima
Diet Sayler () [Corola-website/Science/329872_a_331201]