851 matches
-
prilejul unei mustrări severe adresate unui coleg care mi-a anunțat titlul de doctor în filosofie. Adjunctul vigilent nu l-a iertat. În fapt, politica terorii, de orice fel, generează autoabandonarea prin care se încununează strategiile de promovare a nonvalorii. Dedublarea indusă de această permanentă cenzură - controlul anterior publicării scrierii și transmiterii mesajelor audio și/sau vizuale - avea și momentele ei pline de învățăminte pentru gazetari. Era prin 1976 când, printr-o decizie înaltă, s-a hotărât să nu mai fie
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
că foarte multe se spun doar pentru urechile acelora care numai atât acceptă să audă. Li se înalță osanale cu sufletul întunecat de blesteme. Poate că este cea dintâi lecție de care politicienii au a lua știință. Diversele modalități de dedublare, de simulare apăreau și în funcție de personalitatea celui căruia i se cerea să scrie ori să vorbească. Erau oameni care, pentru a rămâne sinceri față de valoarea cuvântului rostit, construiau fraza centrată pe ceva peren, durabil. Mesajul patriotic avea, de cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
fără o legătură directă/sinceră cu intențiile afișate public este semnul duplicității cu tentă perversă. Problema trecerii planului doi din spate „în față”, din latent în manifest este numai una de timp și împrejurări - putem deveni noi înșine victima acestor dedublări. Noi nu comunicăm toate intențiile pe care le urmărim atunci când comunicăm, unele nu vrem să fie remarcate de ceilalți, altele da, dar, în același timp, nici nu vrem să se observe că nu dorim să fie remarcate. De aceea, „înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de entuziasmat În privința lucrurilor. Sunt entuziasmată pentru mine, dar nu mă pot preface, nu pot scrie ca și când nu aș ști că pentru ceilalți același entuziasm poate fi ridicol, pentru că ficțiunea lor este alta decât a mea. Cred că În toate „dedublările”, pe care tu le numești astfel, pun În pagină tocmai ceea ce predic, acea credință fără credulitate. Marius Jucan: Textul Mihaelei deschide multe probleme și mi se pare - În sensul bun al cuvântului englezesc - un compromis, este un bun compromis critic
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sinteză-sub-semnificate ca și mie, a cuvântului ce se rostește despre obiect. Tocmai eul, cel mai puternic dintre cei trei agenți ontologici mai sus pomeniți (cel care În ultimă instanță, este autorul sintezei și sediul „unde” se desfășoară fenomenele), suferă o dedublare, o imposibilitate de a se fixa În actele sale constitutive - datorită perpetuei prezențe a altuia ca alter-și-ego totodată. El, eul, este liber - datorită relativității lingvistice, pe de o parte; datorită unicității sale ca diferit de toți ceilalți, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o identitate ce nu funcționează decât în cadrul instituției literare. Henri Beyle este un caz exemplar; cunoscut și sub numele de Louis Alexandre Bombet, Lisio Visconti, Cornichon, șef de batalion Coste, Henri Brulard, el a rămas în istoria literaturii ca Stendhal. Dedublarea este o constantă la Stendhal care știind că emoția și dorința implică confuzie crede în nevoia detașării reflexive și o folosește constant, atât în cazul prezentării personajelor, cât și pentru a caracteriza o întreagă colectivitate. Prima replică (discurs direct) cu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ca lirica să închidă în sine zvâcnetul unui suflet. Nevrozele lui își acomodează o ambianță cutreierată de un „duh de jale”. „Alcoolizat”, în cârciuma îmbâcsită de fum de țigară, trăindu-și sfâșierile „între vis și lut”, abulicul cunoaște stări de dedublare, ruminând păreri de rău pentru „seninul” de odinioară. În atmosfera lâncedă, care împinge la sinucidere sau poate exaspera până la „delir”, „ritmuri funebre” însoțesc pulsațiile dezordonate ale unui suflet agonizant. „Joc de hypnoze și magie”, doar poezia are virtuți consolatoare. Iubirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
nu mai puțin puternic. Oniricul și fantasticul potențează această lume, îi amplifică înțelesurile. În Trântorul, o vizită de câteva zile în orașul natal se dilată sub incidența visului, devenind o călătorie lungă în rai și în iad. Un fenomen de dedublare trăiește protagonistul în Timpul cel prielnic, scriitor, autor al romanului Refugiu, în care Brutus, alter ego și proiecție fictivă, se revoltă și își neagă creatorul, cu a cărui iubită fuge în cele din urmă. Într-o expresie nudă sau într-una
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
cei care l-au plăsmuit. În SST, cînd Ialdabaot se laudă, Pistis-Sophia Îi strigă: „Te Înșeli, Samael!” și i se arătă sub forma unei răsfrîngeri În apă, retrăgîndu-se apoi În propria sa Lumină 55. Episodul este urmat de cel al dedublării Demiurgului, pe care Îl vom analiza ceva mai departe. După ce se luptă Împotriva fiului său bun Sabaot, Ialdabaot dorește din nou să știe dacă se mai află cineva deasupra lui, iar atunci Adam-Lumina, o rază antropomorfă, țîșnește din Ogdoadă. Episoadele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu și să stea pe propriile picioare. Arhonții Îl așează În Paradis, unde Sophia o trimite pe Eva de Lumină să-l ridice și să-i dea vedere. Îndată ce o zărește pe Povățuitoare, Adam Îi aduce slavă. Duplicarea episoadelor și dedublarea ființelor divine răspund În narațiunea confuză din HA unei logici obscure. Prima povestire antropogonică și cosmogonică din această serie este asemănătoare cu narațiunea cuprinsă În SST61. După lăudăroasa declarație a lui Ialdabaot și după răspunsul dat de Pistis-Sophia-Incoruptibilitatea (tamant’ attako
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
radicale antiiudaice, și că ar deriva dintr-aceasta. Istoricul care intenționează să se ferească de răspunsuri neverificabile la problemele insolubile se vede obligat să recunoască existența unor numeroase transformări ale gnozei, care pot fi abordate drept serie de fenomene simultane. Dedublarea Demiurgului Într-o putere „de(din) dreapta” și o putere „de(din) stînga” este un alt procedeu utilizat În texte de tipuri diferite (valentiniene sau nu) pentru a-l absolvi pe acesta de rele. Căința și dedublarea pot apărea În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de fenomene simultane. Dedublarea Demiurgului Într-o putere „de(din) dreapta” și o putere „de(din) stînga” este un alt procedeu utilizat În texte de tipuri diferite (valentiniene sau nu) pentru a-l absolvi pe acesta de rele. Căința și dedublarea pot apărea În aceeași doctrină, lărgind astfel prăpastia dintre Demiurgul ce bun și Materie. În SST, Sabaot, al doilea fiu al lui Ialdabaot, auzind cum vocea Pistis-Sophiei dezminte pretențiile de unicitate ale tatălui său, se pocăiește convertindu-se la Bine
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
stînga lui Nedreptatea (adikia). După cum a observat F.T. Fallon, Sabaot este aici Dumnezeul Vechiului Testament, din nou Înfățișat ca o putere pozitivă și sustras oprobriului rezervat lui Ialdabaot 157. În cartea a patra din PS, Sabaot face obiectul unei duble dedublări: o dată În Micul Sabaot-Zeus (Planeta Jupiter) și În Marele Sabaot cel Bun (agathos), o putere „din dreapta” care veghează din Înălțimi 158. A doua oară Sabaot este echivalentul lui Adamas, arhonte peste jumătate din semnele zodiacului. În contrast cu fratele său Iabraot, care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care rolurile, clar distribuite, nu sunt doar complementare, ci și imuabile. Dacă mutăm discuția în plan dialogic, eul polifonic (în care se suprapun indisociabil sau, dimpotrivă, se instituie ocurențial fie vocea eului uman, fie vocea artistului, a unui personaj, ca dedublare auctorială, sau vocea aparent neutră a moralistului) relevă modul combativ de a dialoga cu un tu, de regulă nepersonalizat în text, dar cuprins în textura sa, un tu care desemnează o alteritate compromisă și pe care îl critică, îl ironizează
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de-a bușilea" etc. -, devin un scenariu prin excelență fictiv, în care violența îndelung premeditată a insului dezumanizat apare ca un plan urzit dibolic. Tendința moralistului este de a deveni cinic ori de câte ori realitatea depășește, prin gradul de inumanizare, limitele suportabilității. Dedublarea se insinuează ca o consecință firească în lumea valorilor răsturnate. Acolo unde moralitatea și-a pierdut sensul de reper esențial, cinismul pare singura soluție de supraviețuire spirituală. Moralistul devine cinic în situații extreme, iar "cinicul crede în perenitatea catastrofei și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu briciul ascuns pe mânecă, și la Universitate, a cărei barbă sunteți?"), fie că disimulează o perfidă ignoranță ("Nu sunteți dumneavoastră acel A.C. Cuza care afișa pe vremuri un liber-cugetism naiv și cam găgăuț?)" sau, în sfârșit, trece din regimul dedublării în cel al transparenței, imputând interogativ ("De ce pentru articolele mele să trageți la răspundere pe colaboratorii mei?"), interogația are, la Arghezi, o funcție complementară pe de o parte relevă tensiunea emoțională și dinamismul participării la dialog, iar pe de altă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
comicul poate fi privit, din acest unghi, ca metodă soft de asanare a spațiului public, dar și estetică, prin natura sa ludic-spirituală și polifonică, grație căreia discursul comic se instituie ca un carnaval al limbajului. Ideea mascaradei, a deghizării, a dedublării se regăsește în mai toate categoriile comicului, însă cele predilecte sunt fără îndoială parodia și ironia. Prima, ca imitație distorsionată sau reductivă a obiectului real, este, în substanța sa, un atipic discurs critic. Obiectul însuși este pus de parodist să
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
singur din pană"296, creând, aparent, un blanc în actul performativ al enunțului. Spunem aparent, deoarece micro-povestirea ficțională joacă din perspectiva enunțării rolul unei comunicări perifrastice, în care instanța auctorială se retrage, cedând, temporar, locul naratorului, într-un joc al dedublărilor, specific prozei publicistice argheziene. Explicând dualitatea actului ilocutor, Ducrot 297 operează o distincție importantă între eul explicit (care își asumă "angajamentul enunțiativ") și cel implicit care, de obicei, emite "enunțuri declarative", asertate). Primul apare direct implicat în enunț, iar al
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
față de duplicare și de mimetism. Un al doilea exemplu referitor la Madagascar în perioada de decolonizare (1960-72) ne va permite să ilustrăm această afirmație. Satele studiate de Gérard Althabe în două regiuni diferite ale marii insule prezintă un fel de dedublare a raporturilor sociale 42. O scenă este oferită ca fațadă influenței agenților administrației coloniale, care devin în 1960 cei ai statului independent; ea este locul în care se actualizează raporturile de subordonare. În aceleași timp, reintroducerea structurilor dominației exterioare în
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
Un om din Tecuci avea un motor dar nu i-a folosit la nimic. Oricum l-am defini, Mihai Ursachi își joacă rolul ca un actor, aparent nonșalant, în realitate copleșit de tristețe. Ironia e formă de disimulare, inclusiv de dedublare. Niște "povestiri" sunt două poeme cu titlu identic: Din reveriile domnului R. În realitate, "singuraticul" domn R. (supranumit Neboulon) din al doilea text e un purtător de cuvânt al poetului, un alter ego în dialog cu Marea. O mare agitată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Din cratițe bea lapte prins un faun... Dacă aici tabloul de gen se înscrie (aparent) în cadrele normalității, un Emil Brumaru funambul continuă la modul giocoso. Patetic și discret ironic, el își arată direct sau prin intermediul măștilor profilul interior grav; dedublarea îi dă libertatea de a se proiecta în efigii memorabile. Dicțiunea centrată pe contrasens, fabulația programată pe aglutinări năzdrăvane de basm, amestecul de gingășie ascunsă și bonomie creează o stare de empatie transtemporală. Poetul, cititor perspicace, avea cunoștință de Lautréamont
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și mai puțin la sintaxa acțiunilor sau la asamblarea discursului, după cum nu exclude nici „infidelitatea”. Căci, în realitate, interpreta regizează ea însăși comportamentul bărbatului la care „mărturisirea propriilor trăiri” se combină cu „reprezentarea lor” (prin prelungirea în ficțiune a ipotezelor, dedublare, patetism, montaj ș.a.), personaj care urmărește astfel „nu numai să fie cât mai autentic, ci și să arate că este”, devenind „un actor în accepțiunea cea mai strictă a termenului”. Cât de profund a fost contactul cu proza lui Anton
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290438_a_291767]
-
contramăsură: o imagine a nenumitului, un dublu al mortului pentru a-l menține în viață și, indirect, pentru a nu vedea acest nu-știu-ce în sine, a nu se vedea pe sine ca aproape nimic. Inscripție semnificativă, ritualizare a abisului prin dedublare speculară. "Nici soarele, nici moartea nu pot fi privite în față"***. Perseu a trebuit să folosească o oglindă ca să-i taie capul Medusei. Imaginea, orice imagine, este, fără îndoială, un vicleșug indirect, o oglindă în care umbra prinde prada. Activitatea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dorința de imagini? Sau, același lucru, dar inversat, teama de acestea? Ambivalență a viziunii, precum a farmakos-ului grec, leac și otravă. Dublul din oglindă provoacă panică și jubilație. Mă protejez de moartea altuia și de propria-mi moarte printr-o dedublare, dar de dublu, mort devenit imagine, nu sunt sigur că mă pot detașa. Ceea ce servește la îndepărtarea angoasei devine angoasant. Iar prezența-absența defunctului, sau a zeului, în efigie, această licărire a invizibilului în vizibil mă poate ataca în orice moment
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
are lumina ei încorporată. Ea se revelează singură. Avându-și sursa în sine, ea devine, în ochii noștri, "cauză de sine". Definiție dată de Spinoza lui Dumnezeu sau substanței. Dacă orice proiecție presupune un proiecționist exterior ecranului și deci o dedublare, imaginea catodică unește cei doi poli ai reprezentării într-un soi de emanație a lucrurilor însele. Pixelul indicând structura cuantică a universului, dacă metafora nu-i prea îndrăzneață; vehiculul și vehiculatul sunt omogene. Am trecut de la o estetică la o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]