343 matches
-
temperatura scăzuse la treizeci și opt de grade. Întins pe pat, slăbit, bolnavul zâmbea. ― Îi e mai bine, nu e așa, domnule doctor ? spune nevasta. ― Să mai așteptăm. Dar, la douăsprezece, temperatura urcase dintr-o dată la patruzeci de grade, bolnavul delira fără încetare și vărsăturile reîncepuseră. Ganglionii gâtului erau dureroși la atingere și portarul voia parcă să-și țină capul cât mai departe cu putință de corp. Nevasta lui ședea pe marginea patului, cu mâinile pe cuvertură și ținea cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
trebuiau să plănuiască cum să dea la iveală toate astea, că ei, cei din aripa dreaptă, trebuiau să dezvăluie lumii acest lucru. Că va fi cel mai glorios moment al frontului naționalist! Kishon se întreba dacă acest vechi prieten nu delira. Dar mai întâi trebuie să-i spunem lui Kobi, spunea Guttman. —Kobi? —Prim-ministrul. —Ai fumat din hașișul lașului de fiu-tău? Nu, nu, insista Guttman, era perfect lucid. Când Kishon l-a întrebat unde era acum tăblița, Guttman a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ne mirăm prea mult. Virginski începu să rânjească neplăcut. Pe de altă parte, Goriancikov gândea prea mult. După cum se poate vedea, faptul acesta a avut efecte asupra creierului său. Care este cuvântul pentru ceva care crește prea mare? Hipertrofie? ă Delirează, observă doctorul. ă Din contră, domnule doctor. Nu am fost niciodată mai lucid. Să vezi asta, să ți se dea preilejul să fi martor la așa ceva, credeam că mi se va face rău. În schimb nici nu mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Cele două voci din apartament? Prokurorul Liputin încuviință nerăbdător. ă Govorov era actor și mim înzestrat. Sunt de părere că își vorbea sieși. Mai mult ca sigur că era beat. Dacă mai fusese și otrăvit, atunci poate că și delira. Cu toții ne cerăm în gând cu alții. Poate că pur și simplu verbaliza un asemenea proces. ă Exact! Explici la fel cum aș fi făcut-o și eu. Mai puțin otrăvirea. Eu nu aș fi ridicat ipoteza otrăvirii. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
gând cu alții. Poate că pur și simplu verbaliza un asemenea proces. ă Exact! Explici la fel cum aș fi făcut-o și eu. Mai puțin otrăvirea. Eu nu aș fi ridicat ipoteza otrăvirii. Nu era decât un actor beat delirând. ă Însă treceți cu vederea peste prezența individului misterios de pe scări, a cărui prezență a fost consemnată de ambii martori. Tolkachenko spune că vocea i s-a părut familiară. Când l-am presat cu asta, el a pretins că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
eram doar mândru că reconstituisem o poveste frumoasă. Eram un estet, care folosește carnea și sângele lumii ca să facă din ele Frumusețe. Belbo era acum un adept. Ca toți ceilalți, nu prin iluminare, ci faute de mieux. 105 Claudicat ingenium, delirat lingua, labat mens. (Lucrețiu, De rerum natura, III, 453) Pesemne că În zilele acelea a căutat Belbo să-și dea seama ce se petrece cu el. Dar fără ca severitatea cu care știuse să se analizeze să-l poată desprinde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Faust? Poate-l trimite pe credinciosul său Wagner să scoată câinele să facă pipi? Wagner... Iată ideea care mi se Învârtea prin cap fără s-o pot prinde. Doctorul Wagner, de el am nevoie. El o să-mi poată spune dacă delirez sau nu, și care-s fantasmele cărora le-am dat substanță. Va putea să-mi spună că nu-i nimic adevărat, că Belbo e viu și că Tres nu există. Ce ușurare, dacă aș fi bolnav. Las În urmă piața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ploaia nu mai e. Eu sunt...ploaia. Șșșș... vreau să dorm! Mă cufund în vis. O briză caldă mă duce către abis, Mă agăț de funia catifelată Și cerul îmi vorbește, Mă arunc într-un ocean Și gândul îmi umblă delirând. Pășesc mărunt înainte Și cad într-o mare de păpădii. Totu-i calm Până când versul mă cheamă. Deodată palmele-mi transpiră, Întunericul mă cuprinde, Deschid ochii, și... Câinele meu latră neîntrerupt. Șșșș... vreau să dorm! Timpul Mă sprijin de viitor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
murmur stins, aproape inexistent, răsuna în tăcerea mormântală a parcului, devenind din ce în ce mai amplu, pe măsura trecerii orelor târzii din noapte. Credeam că a murit, dar refuzam a lua în seamă și alte variante... Variante... banale. Deja îmi auzeam mintea cum delirează neîncetat: „Nu e posibil ca un copil să moară pe asfaltul rece și umed al unui parc pustiu. Nu, nu, nu, nu! L-am privit pentru încă o clipă, izbutind să deslușesc mesajul șters al șoaptelor sale: „Visele mele... Visele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de tuia cînd m-am Întors acasă la unu noaptea. Marie nici măcar nu păru să-l audă. - Du-l la cabinetul tău, pînă iau măsuri ca să-l trimit la IML, la Brest. Se uită țintă la ea de parcă ar fi delirat, și cu siguranță ar fi Încercat s-o aducă la sentimente mai cumpănite dacă ea nu l-ar fi lăsat mască, luînd-o din loc. TÎnăra femeie așteptă să rămînă singură pe faleză și se duse să mai arunce o ultimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
unul câte unul trei degete. ─ Trecut, efemer, viitor. Numai atât? Și urechea? întreabă Pascal. Ce vrei să spui? întreabă Aurora. ─ Habar n-am, dă din umeri pictorul. ─ Urechea nu poate fi reprezentată. Mai singură aș fi, zicea Emily, fără singurătate, delirează în continuare Pascal. Merge, zice Aurora. Dar poate fi și altfel. Sau chiar invers. Pictorul reumple paharele. ─ Noroc, zice el. Și dă paharul peste cap. Apoi se ridică și dispare din nou într-un ungher al atelierului. Pascal rămâne pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lor. Mersul se acompaniază cu loviturile de tobe; ritmat, febril... Urmară pași mari grăbiți, auzindu-se în toată casa. O clipă, tăcere... Pe urmă două îm pușcături... Instrumentele o iau razna: violoncelele strigă, vioarele și harpa plâng, tobele mugesc, clarinetele delirează... Ropotele de aplauze ne smulg din această realitate. Pentru o ultimă dată mai putem privi către Dealul Florilor și către conacul dintre ploi. Cortina se trage încet, lăsând parcă ceva neterminat, neclarificat. Uneori vrem, dar nu putem ști mai mult
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
agonic, În orgasme devastatoare: ce bărbat putea să mai gîndească atunci, fie el și președintele Americii? - știa ea bine povestea cu trabucurile și stagiara; ce femeie se mai putea gîndi la copiii ei cînd, prinsă de același blestemat de orgasm, delira cîteva secunde? - asta se discuta tot mai des la TV, la radio, În reviste - În reviste, mai ales -, orgasm, orgasm, orgasm; cum, femeie, nu ai orgasm? - poți să te sinucizi! Nu exiști! Mergi la sexolog, masturbează-te, dacă altfel nu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
obicei și ironică, pierduse orice îndrăzneală. Ochii i se catifelase, buzele îi tremurau și primea timidele sărutări ale lui Felix, pe tâmplă, cu un aer supus, pierdut, răspunzând automat cu câte o delicată sărutare, abia schițată, pe obraz. - Vom tăcea, delira Felix, dar ne vom socoti logodiți și, când vom fi liberi, ne vom căsători. Voi deveni mare, bogat, pentru tine, și tu vei urma Conservatorul. Otilia oftă. - Ce visuri frumoase îmi spui! Nu prea cred în astrul meu.Aș dori
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
infinit, anonim și vertical. M.N. Despre autortc "Despre autor" „Mihail Neamțu a mers pe o cărare îngustă. E teolog, dar nu și mercenar al clericalismului retrograd. E ortodox, dar locuit de un elan ecumenic deloc sentimental. E patriot, fără să delireze etnocentric. E învățat cu Părinții Bisericii, pe care-i frecventează la sursă, dar îi citește la fel de atent și pe corifeii postmodernității filozofice.” Teodor Baconsky, Dilema Veche * „...puternic, ascuțit și - e de sperat - cu bătaie lungă în uriașa masă inerțială a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
laurul se concurează În parfumuri și În culori de aur și de purpură. Aici este o eternă, mirifică primăvară: „Îmbălsămînd ferice locașul răpitor D-eternă primăvară, de vise și de-amor.” La Iscia, Proceda și Caprea, acolo unde lucește și delirează cerul, „blonda dimineață” despică pînzele de ceață... Fiind un poet de structură romantică, Bolintineanu iubește ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să viseze... Pereche, sînii ascund o vale făgăduitoare de mari delicii. Tresărind, ei comunică emoția interioară. Mișcarea grațioasă, abia perceptibilă, a sinilor este semnul că simțurile urcă spre beție, iar poezia spre senzualitate. „Deschiderea” sinului are consecințe profunde: universul material delirează, Îndrăgostitul intră În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se hotărăște pentru actul suprem: răpirea, căci: „Îți deschid frumosul sîn... ........................................... Fericit cel ce răpește Tinerele-i răsfățuri Vezi tu, noaptea e nebună, La suspinele d-amor, Cer, pămînt, eter
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
distanță? Poezia este arma care lovește la mare distanță și care ruinează semnul celor ticăloșiți în inimă și în cuget. Arma aceea am perfecționat-o, ca și acel Dante pe care toată lumea îl onorează. Ai mintea-ntreagă, fra' Rommaso, sau delirezi ca atunci când ai îndrăznit să concepi construirea unor caravele pentru a naviga fără pânze și fără vâsle, folosindu-te de o mașină care sustrage sunetele spațiilor nesfârșite ale cerurilor? Doar delirul e semn de bunătate și de gândire rațională. Vreți
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
scrierilor sale pentru a te convinge de integritatea și perfecțiunea minții și gândirii lui, dar judecătorii erau mult prea ocupați cu modul de a-l prinde în flagrant iar în operele lui nu vedeau altceva decât "obscene halucinații". De delirat delirează, dar cum poți să te convingi că nu se preface? Exact, niciun tip de tortură n-a dat rezultate probatorii. Doar cel ce are creierul stricat nu reacționează la durere. Dacă ar fi fost torturat în continuare, și-ar fi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
operele mele, dacă s-ar fi uitat, tot ar fi găsit ceva valoros. Sunt considerat un sfânt, un eretic, un idealist, un nebun, un viclean. De fapt cine sunt? Am suferit ca un sfânt, am visat ca un idealist, am delirat de durere și singurătate ca un nebun, am sfârșit folosind șiretenia. Cine sunt?" Norii pe care Tommaso îi întrezărea prin ușa dată de peretele localului își schimbaseră treptat culoare, devenind negricioși; se prevestea ploaie, așa că se cuvenea să lase locul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ironică, ceea ce ar fi însemnat acum că insinuează firea bănuitoare a arhitectului, psiholog hazardat. Cu Dan Bogdan cazul ședea altfel. Acesta, în momentele sale de ironie facială, era impenetrabil pentru arhitect. "Oare ce vrea să spună? se irită Ioanide. Că delirez, făcând planuri extravagante? Cu toate astea, el însuși recunoaște că, teoretic, sunt rezonabile, comunică asta la toți, pare convins." Ioanide, fire lucidă și foarte analitică, complica pe Dan Bogdan, al cărui suflet era mai elementar. Bogdan nu ironiza, zâmbetul lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
amăgiri, bogată în bunuri felurite, tihna adâncă (cavernele, lacurile lucitoare, văile răcoroase, mugetul boilor, somnul dulce sub copaci"). - Mugitusque boum, mollesque sub arbore somni! Minunat! Minunat! (Suflețel avea admirația convulsivă, și la imaginea "mugetului boilor" și a siestei sub arbori delira. Urmaș de țăran, era cu deosebire sensibil la spectacolul rustic, iar prestigiul textului clasic însutea valoarea versurilor. O descripție oricât de bogată a unui modern nu-i sugera lui Suflețel atât cât simplele hexametre virgiliene.) Emoția lui intimă era delicioasă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se obișnuiască cu marea expediție, cu supunerea popoarelor născute sclave. Numai această politică de domni ne va vindeca de complexul de inferioritate strecurat în sufletele noastre prin secole de șerbie și exploatare. (Ioanide: "Tudorel al meu are farmecul unor paranoici, delirează spiritual".) Tata va construi atunci în voia fanteziei sale, creând o lume nouă fără a se depărta de ideea patriei lui. O va proiecta pe ocean. (Ioanide: "Ce curiozități! Și Sultana, și Tudorel vor să mă deporteze!") Cum am ajuns
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
văd de ce n-ai izbuti. Întâi ar fi bine să ne interesăm dacă e vreun loc vacant. . Ancheta se făcu, constatîndu-se că nu era nevoie de o creație nouă, din moment ce postul de atașat de presă la Madrid era liber. Smărăndăchioaia delira. Atunci Gaittany, așezîndu-se în automobilul lui, se lăsă purtat în legănare până la ușa casei lui Pomponescu, pe care intră radios: . - Să trăiți, domnule ministru, salută el, nu v-am mai văzutde mult! Sunteți într-o formă strălucită, în plină tinerețe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
picioare deasupra "lor", și pesemne că, aspirat pe câte un sezon întreg, aerul Păltinișului îi provoacă un soi de delir. Frumos Sentimentul românesc, dar sfatul lui, al lui Cioran, este ca Noica să se ocupe de logică, unde se poate delira și mai în voie. 17 februarie - 25 februarie 1979 Sâmbătă, 17 februarie 1979 Repriză Păltiniș, îndelung pregătită, împreună cu Andrei, care speră să obțină printr-o izolare de șapte-opt zile încheierea volumului despre filozofia peisajului (Pitoresc și melancolie). Eu am venit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]