346 matches
-
speria crezînd că jos Efimița e ucisă de revoluționari, apoi va înțelege realitatea, va observa mondirul și chipiul, apoi jobenul, va pricepe cine e jos auzind și replicile. Și, stînd în capul oaselor în patul său se va preface că delirează prin somn. Uneori îi mai scapă cîte o replică "pe bune" la replicile de sus dar, își ia seama și revine la foiala și vorbirea prin somn simulate "ca să nu-i rușineze" pe cei de sus. Mișcările și vorbele trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
fiicei mele era plus 40o Celsius. Am scos-o din cearceaful cu apă cu sare și am înfășurat-o într-un cearșaf udat cu apă rece cu oțet (o lingură de oțet la un litru de apă). Fiica mea deja delira. Când cearceaful cu apă cu oțet s-a încălzit, l-am îndepărtat și am început să-i răcoresc corpul fiicei, cu un prosop udat în apă rece cu oțet. Când s-a mai liniștit, am învelit-o din nou cu
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
de martie sau de octombrie rămăsese singurul reper al acelui timp calp ce-i separase, lucrând totodată subtil și pe nesimțite ca să-i apropie, pe când își vedea fiecare de viața lui de nimic - burnița și vântul șuierând sincopat printre blocuri, delirând și gesticulând cu o trufie agresivă, ca un bețiv supărat pe lume, răstindu-se la zidurile din plăci de beton afumate, la ferestre și la rufele fluturând în balcoane, și ei doi acolo-n stradă, uneori sub un soare șovăitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a dat gata..., se trezi iar perorând Bart. Se opri și zâmbi în singurătatea locuinței și a vieții sale. Deodată, însă, se încruntă. Stai așa, cum, e chiar posibil ca o femeie ca Arm să existe cu adevărat? Nu cumva delira, nu cumva visase cu ochii deschiși că Arm a venit în casă la el, dupa ce atâtea zile și săptămâni ea nu fusese decât un interlocutor pe mess, dar fără să aibă vreo prezență materială? Păi de ce, nu, tipule? se
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
a fost vornic în satul Mănăstireni, din județul Botoșani. A avut vreo patru fete, printre care și mama mea. Spre sfârșitul primului război mondial, în casa vornicului Bogdan a poposit, grav bolnav de tifos, un sergent, care era tatăl meu. Delira și a căzut la pat. În timpul cât a zăcut cu febră mare, poate o lună sau mai mult, mama i-a stat la cap și l-a îngrijit: îi ștergea fața și trupul de transpirație, îi schimba compresele, îi dădea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tușeam, plămînii mei scoteau un șuierat, ca și cum aș fi țipat de pe fundul unei gropi adînci. CÎnd mi-am supt gingiile, am simțit gust de sînge. M-am Închipuit murind. Fred Astaire, marele dansator, murind. John Keats, marele poet, murind. Apollinaire, delirînd, murind. Proust, ochi frumoși pe chipul zbîrcit, murind. Joyce murind la Zurich. Stevenson murind În Samoa. Marlowe murind, asasinat. Îmi părea rău că nu e nimeni să mă vadă. Fluturii cei frumoși aveau să-și strîngă aripile și eu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și mă regăseam în vântul cald al nopții. "De ce un înger? Noaptea a venit" - recitam în șoaptă. "în noapte frunzele foșneau/Prin somn apostolii gemeau... / De ce un înger? Noaptea a venit/ Și n-avea noaptea-aceea nimic deosebit." Umblam câteva ore delirând, până când oboseala mă-ntorcea spre patul meu din dormitorul pustiu. îmi trăgeam cearșaful peste cap și, astfel înfășurat 74 , cum dorm întotdeauna, mă retrăgeam, încet, în mine însumi. Curând nu mai percepeam zgomotul îndepărtat al discotecii și o vomă de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pustie la ora aceea. Nu ne puteam privi, nu puteam face nimic. Luci tremura ca un apucat, a făcut și febră în zilele următoare. La prânz ne-am dus acasă, iar în timpul somnului de după-amiază, cu capul sub cearceafuri, am delirat până seara. Nu vedeam decât cele două trupuri fragile înfruntîndu-se în singurătatea camerei fochistului. Nu înțelegeam nimic. De ce se schimbase Mendebilul atât de brusc, atât de total, după venirea negustorului de nimicuri? Dar nici să îmi pun întrebări nu mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
într-un demisol, o femeie fără bărbat și o fetiță care trebuia să suporte toate isteriile mamei sale, pe care o oprise de câteva ori, în ultimul moment, să nu-și taie venele cu lama. Și azi-noapte Paula a tot delirat, patul Mirei și Altamirei a tot scârțâit, surorile de serviciu au tot deschis ușa lăsând să-mi bată în ochi lumina de pe culoar. Noaptea de nesomn îmi dă acum o anume frenezie, care mă face să am chef de scris
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am apucat să mă plâng băieților de felul în care se poartă Gina cu mine, să o numesc în toate felurile, iar apoi, clătinîndu-mă și vărsând votcă din pahar, m-am apropiat de ea, i-am luat mâinile și am delirat vreun sfert de oră despre cât de mult o iubesc. Repetai întruna ca un țicnit: "Ești totul pentru mine... ești totul pentru mine!" Erai mai palid decât Mortul. Nu mai puteam să ne înțelegem cu tine. O asaltaseși pe săraca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ne preîntâmpine, însă are și neobrăzarea să ne ispitească iar și iar cu noi „produse“ tentante. Iată încă o fază tare la care „acest“ Philip Roth mă trimite și care îmi trezește amintirea și imaginația fără scrupule. „Iar eu voi delira de fericire. Vi-l amintiți pe Gulliver în Brobdingnag? Cum slujnicele îl puneau să se plimbe pe sfârcurile lor ca să se distreze?“ Dar noroc că volumul Sânul e tare mic și se citește în câteva ore, iar dacă nu ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
obicei și ironică, pierduse orice îndrăzneală. Ochii i se catifelase, buzele îi tremurau și primea timidele sărutări ale lui Felix, pe tâmplă, cu un aer supus, pierdut, răspunzând automat cu câte o delicată sărutare, abia schițată, pe obraz. - Vom tăcea, delira Felix, dar ne vom socoti logodiți și, când vom fi liberi, ne vom căsători. Voi deveni mare, bogat, pentru tine, și tu vei urma Conservatorul. Otilia oftă. - Ce visuri frumoase îmi spui! Nu prea cred în astrul meu.Aș dori
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
decoafat, ochii ei mi-au părut deodată foarte albaștri... A avut o privire de vinovăție : pentru că, în loc să-mi ușureze viața, așa cum orice părinte este dator să o facă pentru copilul său, ea mai mult mi-o complică... — în timpul bolii a delirat, a fost inconștientă. O dată am și împărtășit-o, convinși fiind că se sfârșește. întâmplător, Niki lipsea în acel moment și eu a trebuit s-o țin cu forța pentru ca părintele să-i poată da împărtășania : nu mai înghițea de mult
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și la glezne. CÎnd s-a trezit, l-a văzut pe nenorocit omorînd-o pe maică-sa În bătaie cu un levier. A urlat pînă n-a mai putut scoate nici un sunet. A stat În cătușe, Împreună cu cadavrul, o săptămînă Întreagă, delirînd. Maică-sa a putrezit sub ochii lui. L-a găsit un inspector școlar care căuta chiulangiii. Iar cei de la biroul șerifului din L.A. l-au găsit pe babac. A urmat procesul, „capacitate redusă de apărare“, Înțelegere cu acuzarea pentru omor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
picioare deasupra "lor", și pesemne că, aspirat pe câte un sezon întreg, aerul Păltinișului îi provoacă un soi de delir. Frumos Sentimentul românesc, dar sfatul lui, al lui Cioran, este ca Noica să se ocupe de logică, unde se poate delira și mai în voie. 17 februarie - 25 februarie 1979 Sâmbătă, 17 februarie 1979 Repriză Păltiniș, îndelung pregătită, împreună cu Andrei, care speră să obțină printr-o izolare de șapte-opt zile încheierea volumului despre filozofia peisajului (Pitoresc și melancolie). Eu am venit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prin hîrtoape, fără să văd nimic, Într-o beznă Înfricoșătoare... N-o să uit niciodată un băiat nespus de drăgălaș... — Pepone, doamnă? — Nu; pe ăsta Îl cheamă Santos. Acum, cînd știu că s-a făcut sănătos, Îmi amintesc noaptea În care delira de febră și după ce i-am făcut o injecție s-a simțit mai bine. Poate că eu i-am salvat viața. — Sfînta Susana! Aidoma cu vară-sa! — Cum vrei tu, darling! Cum vrei tu. Dar dă-mi voie să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mă Încred În el. — Nuria Monfort a murit În brațele mele, Daniel, zise el. Cred că ultimele ei cuvinte au fost un mesaj pentru tine. — Ce-a spus? am Întrebat eu, cu glasul sugrumat de frig. Mi-a pomenit numele? — Delira, Însă cred că se referea la tine. La un moment dat, a spus că există temnițe mai grele decît cuvintele. Apoi, Înainte să moară, m-a rugat să-ți spun să o lași În plata Domnului. L-am privit fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aceste semnințe pe terenul unei fantezii ce devora pe dinăuntru puținul pe care febra neîntreruptă Îl lăsase În trupul său sfrijit și puturos. — Fumero te-a mințit, Jorge, a zis Miquel. — Iar tu, regele mincinoșilor, Îndrăznești să-ți acuzi semenul, delira Aldaya. Nu a fost nevoie ca Jorge să-și dezvăluie gîndurile, care, la un corp atît de Împuținat, i se citeau pe chipul cadaveric ca niște cuvinte pe sub pielea gălbejită. Miquel a văzut limpede care fusese jocul lui Fumero. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
îndată la bucătărie, îl trezesc pe vizitiul Saveli, îi dau cincisprezece ruble, zicându-i: „Înhamă caii la trăsură într-o jumătate de oră!“ Firește, peste o jumătate de oră trăsura e la poartă; aflu că Anfisa Petrovna are migrenă, febră, delirează; urc și plec. La ora cinci eram deja la hanul din Ekșaisk; am așteptat până s-a luminat de ziuă, nici o clipă mai mult; la ora șapte mă prezint la Trepalov. „Uite-așa și-așa, aveți camelii? Taică, scumpule, ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
speranțele bietului Petea s-au spulberat definitiv. Mai întâi am crezut că o să mă înjunghie când o să afle, chiar mă și pregătisem pentru această întâlnire, însă s-a întâmplat ceea ce nici eu n-aș fi bănuit: leșină, seara începe să delireze, iar a doua zi îl scutură febra; plânge ca un copil, zbătându-se în convulsii. Peste o lună, de îndată ce s-a înzdrăvenit, a cerut să fie trimis în Caucaz; a ieșit un adevărat roman! Până la urmă, a fost omorât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu nerăbdare și furie, Aglaia, ridicându-se de pe scaun. — Încă două minute, dragă Ivan Feodorovici, dacă-mi dai voie, zise Lizaveta Prokofievna, întorcându-se cu demnitate spre soțul ei. Mi se pare că-l scutură febra și pur și simplu delirează; sunt sigură de asta văzându-i ochii; nu-l putem lăsa așa. Lev Nikolaevici, n-ar putea rămâne la tine peste noapte, ca să nu mai trebuiască să fie dus azi la Petersburg? Cher prince*, te plictisești? i se adresă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și-ar fi amintit subit și de asta. — Nimeni, nimeni nu râde aici de tine, liniștește-te! zise Lizaveta Prokofievna, aproape chinuindu-se. Mâine o să vină alt doctor; celălalt a greșit; da’ stai jos, de-abia te ții pe picioare! Delirezi... Ah, ce să ne facem acum cu el! se agita ea, așezându-l în fotoliu. O lacrimă îi luci pe obraz. Ippolit se opri aproape uimit, își ridică mâna, o întinse temător și atinse lacrima. Pe față îi apăru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și a mea va fi în aceeași zi; așa am stabilit împreună cu el. N-am regrete față de el. Aș putea să-l omor de frică. Dar mă va omorî el mai înainte... acum a izbucnit în râs și zice că delirez; știe că vă scriu.“ Și încă mult, mult asemenea delir conțineau scrisorile. Una dintre ele, cea de-a doua, era așternută pe două coli poștale, scrise mărunt, de format mare. În sfârșit, prințul ieși din parcul întunecos prin care rătăcise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
privindu-l aproape îngrozită. În acel moment o strigă cineva. Ca și cum s-ar fi bucurat, ea îl părăsi și plecă în fugă. Prințul a avut febră toată noaptea. Ciudat, avea febră deja de câteva nopți la rând. De data aceasta, delirând pe jumătate, avu o idee: ce-ar fi dacă a doua zi, de față cu toată lumea, l-ar apuca o criză de epilepsie? Doar mai avusese și altădată crize în stare de trezie. Gândul acesta îi dădea fiori reci; toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
deschise ușa și în cameră intrară niște oameni, aceștia îl găsiră pe ucigaș lipsit de cunoștință și scuturat de febră. Prințul stătea nemișcat lângă el pe perna de la canapea și, de fiecare dată când bolnavul începea să țipe sau să delireze, se grăbea să-și poarte palmele tremurătoare peste părul și obrajii lui, parcă dezmierdându-l și alinându-l. Dar nu mai înțelegea întrebările care i se puneau și nu recunoștea persoanele care intraseră și-l înconjuraseră. Și dacă Schneider în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]