753 matches
-
Alex, și privirea cu care o fixa pe Hattie era atât de intensă, încât părea aproape sașie. Fața rotundă îi lucea de parc-ar fi fost transpirată, ochii distanțați îi erau umezi de emoție, pe buze îi încremenise un surâs dement, care-i dezvelea dinții pătrați. Capul părea straniu, ca un dovleac iluminat pe dinăuntru. Intrase în Papuc prin pivnița de cărbuni, care avea o fereastră ce dădea spre coridorul din spatete casei (fereastră care, pe vremuri, înainte de a se fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu de a strânge fata în brațe, ci de a o zdrobi, așa cum o fiară puternică zdrobește un animal firav, dorința de a-i sfărâma oasele fragile și de a le auzi pârâind între fălcile lui. Hattie îi văzu zâmbetul dement și sticlirea din ochi și apucă mâna de piatră de pe masă. Ce faci aici? o întrebă Ruby pe Diane. Ruby hoinărea prin grădină, amestecându-se printre petrecăreți și oprindu-se din când în când cu brațele încrucișate la piept să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
după plecarea lui, George o strangulase în tăcere pe biata femeie. Vedea parcă trupul ei micuț, cu fusta franjurată și pateticele cizme de lac, zăcând neînsuflețit pe șezlong, în timp ce George se uita în jos la el, cu zâmbetul acela radios, dement. Pe Tom îl dureau umerii în locurile în care se înfipseseră degetele lui George. Și avea senzația că fusese zvârlit pe scări cu un picior în fund. Imaginația îi era complet otrăvită, bântuită de viziuni demonice, respingătoare. O revedea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gând să-l lovească - și totuși, Împietrit, se ținu tare. — Nu se intră fără invitație. Antonio Își pierdu răbdarea pe loc, căci știa că are puțin timp la dispoziție și nu voia să-l irosească la ceartă cu un portar dement. Ridică vocea și-l acuză că e un handicapat, celălalt Încasă injuriile manifestând un dispreț neiertător și abia după Îndelungi incriminări la un volum din ce În ce mai stânjenitor - fiind vorba despre morți și despre sufletul mamei lui -, se convinse că trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fugă acasă să gătească, dacă au ce, sau să spele, sau să facă temele cu ăia mici, sau alte lucruri la fel de importante, dar se iscă un scandal monstru pentru că nenorocita aia de Aura a făcut iar mizerie la dușuri, o dementă bețivă pe care nu se știe cine dracu’ a angajat-o, În primul număr de balet din actul doi au trebuit s-o Împiedice cu forța să intre În scenă, ar fi ieșit circ, pentru că abia se ținea pe picioare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe vreun șantier prin București, unde sînt aduși din toată țara muncitori calificați sau nu. Inclusiv soldați. Inclusiv elevi și studenți. Regimul n-are suficienți oameni pentru a duce la bun sfîrșit, În mare viteză, dacă se poate, viziunea arhitectonică dementă, așa că adună de unde se poate muncitori. — Cică la Casa Poporului mor săptămînal cîte doi- trei muncitori. Îi culeg spintecați din fierotanii... Știi? Alea cu care armează betonul În fundații... — Așa am auzit și eu. Cad de pe schele. Măcar de data
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cele o sută de spinări verzi, nemișcate, arată precum cadavrele carbonizate de la Hiroshima. În mai puțin de o jumătate de oră, cele o sută de spinări verzi și nemișcate arată ca niște mușuroaie peste niște morminte. Discursul răcnit, de mecanism dement, al Celui Mai Iubit Fiu al Poporului șerpuiește printre tumulii aliniați. Discursul răcnit șerpuiește și te aștepți ca o vibrație fatală a aerului să destrame acești tăciuni ale căror molecule se țin la un loc printr-un miracol. Un spectacol
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
din urmă fiecare Își găsește ceva de făcut, Într-un perimetru de cel mult o jumătate de metru pătrat, șezînd pe băncuță sau valiză cu genunchii la gură. Și, oricît de tare ar zbiera la noi din televizor această realitate dementă, toți, dar absolut toți o ignoră. Toți, dar absolut toți se poartă de parcă ar fi acolo din alt motiv, poate o șezătoare militară sau, cine știe, un obicei ciudat instaurat În armată În aceste vremuri de glorie socialistă - artileriștii trebuie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Casa Poporului? Da, chiar și acolo. Un mastodont care se vede de la Unirea și de care nu Îndrăznesc să mă apropii, deși e a doua clădire din lume ca mărime și poate că ar merita; dar treaba asta, mărimea asta dementă, se plătește cu un preț sinistru - e posibil ca legendele care circulă să fie adevărate, trotuarele care Înconjoară Casa Poporului sînt patrulate de fantomele sutelor de constructori adunați cu japca să-și găsească aici sfîrșitul. Praful, dar și lumina, lumina
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ticălos de mahala dintr-un film pentru copii. Așa cum se vede din fundul magaziei de muniție, care se află la rîndul ei pe fundul unei tranșee ce traversează o biută de pămînt, profilul caporalului Porcescu pare efigia unui Împărat roman dement, proiectată pe cerul cenușiu. Are o privire Încruntată și tulbure, cîteva smocuri de păr i- au ieșit de sub bonetă și Îi stau lipite de fruntea lucioasă, aburită, chipul gușat ar putea fi efectul unei boli degenerative. S-a urcat pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
uși, zbîrnîie În stîlpii și În pereții albi, se scurge din tavan. E pretutindeni, e ca un duh malefic care parcă vine din chiar structura clădirii, din fibra acestei realități, care are aspectul unui experiment psihologic condus de un doctor dement. După ore bune de tortură muzicală ajung să-mi imaginez că acești rapsozi populari sînt un fel de roboți pe ale căror chipuri de plastic Îmbujorate veselia tîmpă are ceva Înfricoșător, clămpănind din gurile lor infernale, ținîndu-se de brăcinari sau
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e inerțial, realitatea Îl ia pe nepregătite și, cînd iese din starea de euforie, se crispează. Cum e posibil? Ce se Întîmplă? Atît de simplu? Atît de repede? Am scăpat așa ușor de Ceaușescu, de tot aparatul lui infernal și dement? SÎntem liberi? SÎNTEM LIBERI? Cum o să arate lucrurile de acum Înainte? Ce contează, sîntem liberi... liberi... Pur și simplu, Ceaușescu nu mai există. Părul de pe Întreg corpul pare viu, trăiri În pragul nebuniei, această ușurare care ne umple ochii de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Contrastul de atitudine e cu atât mai vizibil, cu cât, în ultima secțiune, eul liric își supraveghează cu atenție răbufnirile, poeta alternând asumarea perspectivei colective („noi”) cu ipostazierea unui „tu” generic, cobai al experimentelor sadice în care se lansează păpușarii demenți ai regimului. În fond, ambele procedee trădează o depersonalizare programată, ce poate fi citită deopotrivă ca încercare de obiectivare și ca efect al captivității eului în celula totalitară. Căci semnele reificării traversează acest ciclu, începând cu „mecanismele cu chip uman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
în orient,grupuri și grupuri de maimuțe cu chip uman (ne gândim la acești oameni din Coreea de Nord), merg în pași de dans, la propriu, către secțiile de votare, pentru a-și vota într-un procent de 99,98% un lider dement, pus acolo, nu se știe exact cum, să exercite o funcție pe viață. Prin banii de hârtie și bancnotă averea și nivelul de trai devin fenomene populare, cu larg acces la ele a unor mase largi de oameni. Distincția dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
de gherilă”, de hărțuire, dintr-un îndelungat război de uzură. Nu trebuie nici ele disprețuite, pentru că, în absența lor, cultura din cei aproape cincizeci de ani de comunism ar fi fost și mai săracă, și mai malformată de o ideologie dementă, și mai mutilată decât a fost. Nu toți creatorii au avut curajul luptei deschise, dar unii dintre ei nu s-au lăsat complet „mancurtizați”: au încercat să respire cât de cât normal într-un mediu îngrozitor de poluat. Fără efortul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
tot absența unei întemeieri autentice, care să nu fie măcinată de absurd, Cioran acuză cu fervoare impostura din jur. Convingerile, credințele, iluziile altora, pentru că nu le poate el însuși trăi, i se par consecința unei mimări. Cu o ferocitate aproape dementă, acuză lumea de prefăcătorie și de mistificare. Iată: „În toate și în toți simt impostura, peste tot văd iluzie și minciună. În consecință, relațiile mele cu ceilalți sunt grav compromise. Când întâlnesc un om adevărat, primul impuls este să cred
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
furie de dimineață până seara. Mă cert cu vânzătorii, cu toată lumea. După fiecare izbucnire, sentiment de rușine. Reacții de individ «odios», și, drept urmare, silă de mine însumi. / Toți cei care vând ceva mă scot din minți” (I, 34-35). Sau: „Dimineață dementă, senzație de scârbă subită. Am ieșit în stradă: neputința de a privi pe cineva în ochi; la farmacie, nu m-am putut opri să nu-i fac vânzătorului o observație veninoasă. Dezlănțuire împotriva lumii întregi, furie disperată și inutilă. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
crede că abia atunci a fost el însuși. Privește, oricum, spre vârsta aceea ca spre una a dezechilibrului: „Mă gândesc la anii 1933Ă34Ă35, la nebunia ce mă cuprinsese, la ambițiile nemăsurate, la delirul «politic», la năzuințele mele de-a dreptul demente, Ă ce vitalitate în dezechilibru! Nebunia mea era neobosită. Acum, a obosit. La drept vorbind, nebunia mi-a trecut, nu-mi rămâne decât zațul fostelor nebunii” (II, 149). Cu aceeași atitudine, de negare a nebuniei din tinerețe, Cioran spune cu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
meritul de a o fi biruit. Măcar pe acest plan pot vorbi de progres” (II, 356). La un moment dat, admirându-l pe Luther pentru „verva, furia, invectiva, acțiunea”, pentru dorința lui de a răsturna totul, își amintește de „orgoliul dement pe care-l aveam în tinerețe” (II, 338). Este vorba de orgoliul de a răsturna el însuși lumea, de a-și construi țara, ca un reflex al dorinței de a se schimba pe sine, de a-și institui sie însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în grăsime de balenă/ Când soarele se varsă în adânc,// De marmoră și silex și porfire,/ Ca untdelemnurile în tingire./ Iubita mea, din trupul tău mănânc.” Impresia, facilitată cu intenție cititorului, este de creație a unui François Villon contemporan și dement, care panoramează „Submarinele de aur/ Plutind prin creierul unui nebun”. Pentru proza lui I. caracteristic este „romanul” Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille (1970). Se recontextualizează aici, de la o distanță ironică și autoironică, biografiile și genealogiile întâlnite în romantism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
lui, iar energia emanată de el i s-ar fi transmis în întregime, stimulându-l la un reînnoit asalt. Propriu-zis, torentul de adversitate nu curgea pe lângă, ci prin el, absorbit de pielea lui avidă de neant și transformat în frison dement, incapabil să se oprească în fața voiei ei răspicat exprimate ca dinaintea unui altar. Lovea obstacolul ca pentru a-i smulge reacțiunea propulsoare și a se lansa cu frenezie dincolo de el. Pentru Rică, problema existenței umane nu se punea la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
patrie), bărbierul Aaron Kosminsky, un evreu polonez care locuia în zonă, și James Maybrick, negustor de bumbac din Liverpool, ba chiar și pictorul de succes William Sockert (v. Pictura). Este foarte probabil ca criminalul să fi avut 1-2 complici, la fel de demenți ca și el. Crimele au rămas pînă în ziua de azi nerezolvate. În schimb, amintirea criminalului (criminalilor) de tristă amintire este întreținută de o serie de cîntece intitulate "Jack the Ripper" (printre care și unul compus de Bob Dylan), de
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
drept liant pregătirile pentru nuntă, apoi ziua cununiei, când mireasa refuză, inexplicabil, să meargă în fața altarului, iar mirele, furios, intră cu buldozerul în sere, călcând un lan de porumb, omorând câini etc., în timp ce altcineva provoacă un incendiu. E o lume dementă, răscolită de convulsiile demoniei. În Marx librarul (2003) sunt zugrăviți pescuitorii în ape tulburi ai tranziției. Ca și în alte scrieri - nu atât Biblioteca din Alexandria, cât, de astă dată, Cina cea de taină - prozatorul folosește tehnici complicate, suprapune perspectivele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
odată cu părăsirea ei, ci indică așezarea într-o absență, într-o lipsă, într-un plan al urmelor, al ruinelor lăsate de ceea ce a fost și s-a retras preschimbându-se spre o altă configurație de ființă. Se spune despre omul dement că este situat în afara propriei minți nu în sensul unei localizări exterioare, o astfel de localizare fiind imposibilă, ci în ideea substiturii unei locuiri în unitatea gândirii cu o locuire în fragmentele acesteia, o locuire ce este ea însăși fragmentată
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
care acționează, precum conturul-hotar al unei clase, al unui grup de elemente strânse împreună. Astfel, spre deosebire de statuieta spartă, care își pierde cu totul forma într-o multitudine de forme mai mici ce închid părți din aceeași substanță a porțelanului, conștiința dementă, în fragmentarea ei interioară, își menține o singură formă, dar fără conținut cognitiv omogen, fără a se manifesta drept o unitate funcțională monolitică. O statuietă ce se sparge dispare ca statuietă, își pierde individualitatea însă un om cucerit de cețurile
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]