449 matches
-
ale oricărei corelații universale precizabile", precizează Dilthey în Einleitung...102 (fapt care ne întărește convingerea că în cazul său nu putem vorbi despre un transcendentalism în sens kantian). Semnificativă rămâne atunci tocmai asumarea creativității pornind de la ceea ce Blaga numește "rostul demiurgic" al metafizicii, căci după părerea lui, din nou în concordanță cu viziunea lui diltheyeană "orice faptă pronunțat creatoare a unui om, începând de la un act personal de natură morală până la o operă constructivă în orice domeniu spiritual, poate fi interpretată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
metafizicii, Blaga consideră că "știința nu o va putea înlocui niciodată"103. O asemenea poziție este de altminteri în spiritul epocii lui Dilthey. De exemplu, referindu-se la pozitivismul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Scheler relevă și el vocația demiurgică a filozofiei, care "nu poate fi o simplă slujitoare a științelor, nici a unei credințe religioase"104, fiindcă "menirea omului înseamnă mai mult decât a fi doar <<un argat>>, o slugă docilă, sau doar <<vlăstarul>> unui Dumnezeu desăvîrșit în sine
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui umană, care este una a deciziei, omul deține rangul superior de camarad de luptă (Mitstreiter), ba chiar de colaborator al lui Dumnezeu (Mitwirker Gottes)". În aceeași operă într-un limbaj cam exaltat, dar în orice caz semnificativ pentru vocația demiurgică a oricărei filozofii "autoîntemeietoare" -, Scheler îl mai numește pe om "comodelatorul (Mitbildner), cofondatorul (Mitstifter) și coautorul (Mitvollzieher) unei evoluții ideale, ce implică atât procesul universal, cât și pe el însuși"105. "Autoîntemeierea" filozofiei, care în cazul metafizicii clasice ia forma
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
totdeauna și că nu există numai tipare imuabile ori concepte infailibile, pe care trebuie să le admită necondiționat. Atunci, el înțelege că poate fi, pe cont propriu, un întemeietor. Odată cu asumarea creativității, omul devine tot mai conștient de vocația lui demiurgică și se transformă, cu metafizica lui cu tot, într-un emul al lui Dumnezeu. Acest fapt este ilustrat de numeroasele redefiniri și "autoîntemeieri" în domeniul științelor spiritului în ansamblu și al filozofiei în special (II, 2Bh). Considerată la fel de îndreptățită în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
resimțită de creier, care o convertește în „suspinul zilnic al celui înrobit” (Hugo). Numim nefericire acest suspin care părea că va rămâne pururi fără ecou și fără leac. În creație, dimpotrivă, creierul jubilează, căci ființa se autentifică, își recapătă esența demiurgică, adică își procură satisfacțiile spirituale cu care se hrănește și se bucură - pe scurt, creierul se slujește pe el însuși și convertește această acțiune în starea pe care o numim generic fericire. Tehnologiile informatice au apropiat condiția umană de cea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
oală spartă. În numele acestor victime ar trebui să-și asume curriculumul viitorului finalitatea erudiției. Dar poate că această întoarcere la origini se va dovedi prea puțin rodnică pentru formarea omului - care a dovedit că se poate apropia, prin natura sa demiurgică, de lăcașul zeilor. * Să mergem atunci chiar la începuturile civilizației euroatlantice. Cartea de față a fost concepută ca o odisee. Am început-o evocând credințele strămoșilor greci și latini cu privire la destin. Am călătorit pe fluviul educației și civilizației euroatlantice de la
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ce trebuie întemeiat pe evidența propriei gîndiri. ) Numai astfel adevărul devine “un pămînt ferm “, o certitudine după care îți poți organiza și orienta ființa, condiții sine qua non pentru demersul cartesian care, deși așezat sub semnul fabulei, vădește clar nuanțe demiurgice. II.2. Idealism și realism în filosofia cartesiană Pentru idealiști, inclusiv pentru Descartes, lucrurile ne sunt prezente doar ca obiecte ale conștiinței aflate în fața subiectului conștient. Lucrul este în primul rînd ceea ce eu gîndesc despre el. Surpriza vine atunci cînd
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
afară" (exotopice). O asemenea egalitate în tratarea unghiurilor de vedere duce la instaurarea unei ficțiuni superpuse celei evenimențiale. Relatarea la persoana a III-a, dominantă, distantă, autoritar cunoscătoare, presupune totuși o "prezență": difuză material, însă absolută în sens verbal, voce demiurgică, deoarece creatoare de viață. Dacă se poate spune că narațiunea la persoana I este "imaginarul trăit", cum îl numește Jean-Yves Tadié (6), narațiunea la persoana a III-a mizează pe neutralitatea relatării, neimplicate emoțional. Tendința spre un fel de "grad
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și totodată ultimul născut, deoarece el e cel ce pune capăt hierogamiei Cerului cu Pământul. "Prin puterea sa, el a desfășurat cele două lumi, Cerul și Pământul, și a făcut ca soarele să strălucească" (VIII, 3,6). După această faptă demiurgică, Indra îi acordă lui Varuna calitatea de cosmocrator și paznic al legii rta (care, până atunci, rămăsese ascunsă în lumea de jos; RV, I, 62, 1). După cum o să vedem (§ 75), există alte tipuri de cosmogonii indiene care explică crearea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
disecția lui Vrtra de către Indra - acest mit se înrudește cu Purușasukta: e vorba de diviziunea violentă a unei "totalități", în vederea creării (sau a reînnoirii) lumii. Tema este arhaică și susceptibilă de surprinzătoare reinterpretări și aplicații. După cum am văzut (§ 68), actul demiurgic al lui Indra care fulgeră și-1 rupe în bucăți pe Dragonul primordial slujește drept model unor acțiuni atât de deosebite cum sunt zidirea unei case, ori un duel oratoric. Să cităm, în fine, Creația săvârșită de o Ființă divină
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de microprocesoare vine să întrețină așteptarea escatologică a Salvării prin Mașină. De la Toffler la Servan-Schreiber, de la Al treilea val la Sfidarea mondială, putem califica această versiune euforizantă a patosului milenarist drept tehnocrată. În evoluția societății, ea acordă tehnicii o influență demiurgică. Religia industrială uită că istoria umană se construiește pe mai multe nivele, simultane dar discordante, zoologic, social și tehnic, și că primele două nu se pot reduce unilateral la ultimul. Omul este un animal care gîndește, care trăiește în societate
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
bine gîndită, dar cel mai adesea în cadrele gîndirii preindustriale ceea ce explică ușurința cu care am putut absorbi aceste promisiuni de salvare. Mediologul trebuie să fie de două ori modest. În fața instrumentelor mai întîi, pentru a revizui din fașă aptitudinile demiurgice ale subiectului uman, și apoi în fața colegilor. În fața filosofilor dreptului, libertății și "spațiului public", moștenitori ai artelor liberale, el va avea întotdeauna aerul unui comerciant prizărit de bibelouri de comandă. Și în fața profeților Naturii și ai Ființei, paznici ai autenticului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
atribuit activităților psihice superioare, producțiilor intelectuale, științifice și artistice". În mod curios, Freud nu consideră nici naivă, nici mistificatoare această convingere asupra rolului conducător al ideii. Nu e singurul. Toți miniștrii de interne și sugarii de pe planetă îi împărtășesc optimismul demiurgic. Primii consideră ca fiind util sechestrul asupra cărților și presei scrise cînd bănuiesc că acestea pot atenta la ordinea publică; ceilalți nu se îndoiesc că semnele dirijează toate lucrurile, fiindcă li se pare suficient să țipe ca mamele lor să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
de două anotimpuri, toamna și iarna, alternanță susținută de o atmosferă bacoviană. Poezia pare învestită cu o putere cathartică („Să zicem că poemul / e o ploaie în care sufletul ni l-am spălat” - Până când) și îi oferă creatorului îndrăzneala gestului demiurgic. În Castelul de brumă (1988) tonul devine mai pesimist. Dacă Tratat de iubire (1996) se menține în linia experiențelor traversate, în Recurs la iubire (1996) se întâlnesc semne ale destructurării motivelor anterioare. Notele de deznădejde sunt prezente și în Steaua
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]
-
a realizat o sinteză, îmbogățind genul epic cu modalități de exprimare dramatică, apropiind literatura de om, de trăirile lui în suprafață și în adâncime, dinamic, obiectiv, nemijlocit, în care meditația se amestecă cu dialogul, "ca în viață", fără intervenția atotștiutoare, demiurgică a scriitorului, cu o receptare aproape vizuală, afectivă a cititorului, și, care, astfel, devine într-un fel coautor, într-o proprie interpretare. Ideea genurilor literare și norma clasică a purității lor, este o prejudecată perimată." (Tudor Vianu) Construcția romanului este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
forțelor elementare. O înfiorare lirică străbate aceste pagini, unde se anunță teme ale eseisticii filosofico-antropologice și, totodată, tonalitatea ei imnică din ultima fază. B. construiește, alteori, vedenii grotești și spăimoase, fantasmagorii ale unui eu dilatat, ispitit, în somn, de tentații demiurgice și, tot acolo, sistematic redus la neputință. Scriitorul fixează, de obicei, un punct critic, premergător catastrofei, căci personajele poartă, ca pe o vină tragică, păcatul necunoașterii de sine. Ele nu evoluează, ci se transformă radical sau pier. Tema eșecului, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
înlocuit adesea cu versificarea facilă. Poezia fie vrea să păstreze „memoria străbunilor” (Prefață), fie e identificată cu ființa poetică, în stil neomodernist („poezia e sângele meu” - Andante). Actul creator impune o comparație cu Meșterul Manole, altundeva se vorbește despre cuprinderea demiurgică a lumii: „În fiecare verb o bătaie a inimii, / în fiecare substantiv - o monadă, / în fiecare adjectiv - ochii apoși ai unei căprioare” (Epitaful cuvintelor). Forța ce propulsează eul spre găsirea „țărmului de aur” al poeziei nu poate fi decât erosul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
cele mai triste cărți ale literaturii române-, cronicarul și eseistul Gheorghe Grigurcu considera că ea prezintă „o tensiune între individ ca reprezentant holografic al structurii căreia îi aparține și universul scris, intuitiv un spațiu profan, o vagă imitație a actului demiurgic, și astfel un sacrilegiu." Istoricul literaturii Nicolae Manolescu spunea că volumul Amintirilor evidențiază „geniul lui Creangă-, legat de „registrul naiv și vesel al copilăriei-, prin aceasta fiind implicit superior tuturor celorlalte lucrări în proză ale scriitorului. Începutul celei de-a
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
idealiste, care nu se debarasează total de materie, cât și deasupra materialismului, care derivă abstractizările din cunoașterea senzorială, Scraba afirmă răspicat: „Pentru mine o teorie materialistă rămâne cu totul exclusă” (p. 8). Dacă însă zona noțiunilor ar fi preexistentă și demiurgică, cum credea filozoful român - o spunea și filozoful german Hans Hartmann, criticul contemporan al lui Scraba - , ar trebui ca omenirea să aibă o singură limbă. Răspunsul cum că unică este doar metafizica limbii, către cunoașterea căreia omenirea tinde folosind diverse
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cânt a florilor/ De doru surorilor” (Valea Lupului - Hunedoara). Puterea cântecului de a opri diluviul indică note sacre, din vremuri primordiale, când uscatul se separa de ape. Repetiția care creează sinonimia cântec cu jalecântec frumos accentuează în plan poetic capacitatea demiurgică a muzicii create de fecioară. Și Cântecul de Lioară, în care recluziunea dezvăluie „instituția” feminină a șezătorii, revelează un plâns asociat torsului. „Șed în șir și joc/ Și fetele torc./ Numai fica me/ Firu-și firuie/ Sta și lăcrima” (Valea-de-Jos - Bihor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
este făcut să rodească nu numai prin gestul instaurator, masculin al aratului intens, ci și printr-un act de magie, alchimia inițiatică dă particulelor metalice însușiri hrănitoare pentru planta vieții. Marmura și piatra simbolizează duritatea materiei ce își așteaptă brațul demiurgic să îi dea un sens. „Simbol al Gliei-mumă”, piatra se lasă brăzdată de plugul ordonator și duce la pârg fructul din care se trage băutura nemuririi. Amintirea mai recentă a valorificării agricole a spațiilor sălbatice a dus în basme la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pot permite. Au, de partea lor, toate îndreptățirile. Pot impune direcții de opinie, pot dirija intriga politică, pot fraieri pe proști, pot grădinări destine. Și, din păcate, li se îngăduie s-o facă. Comportamentul lor capătă, cu timpul, o tentă demiurgică. Ambianța imediată devine neîncăpătoare pentru eul lor dilatat până la nebuloasă. „Modelul“ lor existențial este ceea ce li se pare a fi un soi de boierie nonșalantă. Aspiră la „sublimități“, cum râvnește arendașul la statura stăpânului. Sunt - vor să fie - „domni“, adică
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
extrem este o profundă eroare. Oricare ar fi puterea mijloacelor de convingere, homo consumericus rămâne un actor, un subiect ale cărui gusturi și interese, valori și predispoziții filtrează mesajele la care este expus. Dacă putem totuși respinge ideea unei puteri demiurgice a publicității, acest fapt se datorează consumatorului care triază și selecționează solicitările ce-l asaltează, neacordând atenție decât acelor elemente care sunt în rezonanță cu interesele, așteptările și preferințele sale16. Amatorul de plaje bretone este puțin receptiv la imaginile ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
cu consumatorii. Contrar aparențelor, publicitatea se adaptează la sensibilitatea socială mai curând decât să-i impună noi căi de străbătut. Cu cât puterea ei de incitație crește, cu atât e mai în ton cu societatea și cu atât puterea ei demiurgică se diminuează. La urma urmelor, comportamentele hiperconsumatorului contrazic tematica deplinelor puteri ale marketingului și publicității. Pentru că niciodată consumatorii nu s-au arătat mai neîncrezători, mai volatili, mai infideli față de mărci. Gustul generalizat pentru nou, hiperoferta, segmentarea modelor, saturarea nevoilor primare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
prevenire (alimentație sănătoasă, hidratarea și regenerarea tenului, a pielii). Regim, consum cosmetic, chirurgie plastică: în faza III, optimizarea aparenței (antiîmbătrânire, antiriduri, anticreștere în greutate) apare ca o obsesie de masă. Sferele sănătății, alimentației și medicamentelor ilustrează, la rândul lor, pasiunile demiurgice ale performanței. La sfârșitul anilor ’80, ghidul 300 de medicamente pentru autodepășirea fizică și intelectuală 27 dă o importanță „scandaloasă” imperativului autodepășirii, sloganului „a reuși sau măcar a rezista”: dopajul, recurgerea la produse tonifiante și stimulante, e prezentat ca fiind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]