384 matches
-
aventura "limbajului", s-a situat altundeva: în spațiul poeziei ca exercițiu spiritual, ca prag și voință de cunoaștere, într-un fel de "centru", nevralgic, în care inspirația - concept atît de dificil și vag în egală măsură - se impune, dincolo de conotațiile depreciative cu care îl întîmpină "modernitatea" semeață. Romantic ce "întîrzie" printre noi, Dan Laurențiu convertește, de fapt, "întîrzierea", într-o actualitate de gradul al doilea, fiindcă nimic nu e mai actual decît vecinătatea lui cu "paradigmele de aur" ale mitului și
Glose la Virgil Ierunca (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16838_a_18163]
-
în circulație, mai ales în stilul colocvial. Termeni aparent desueți, legați de o anumită epocă din trecut, revin în uzul curent, adesea cu sensuri figurate, ironice și peiorative. În ultima vreme, presa românească utilizează intens cuvântul beizadea, pentru a desemna, depreciativ, pe fiul sau fiica unor persoane cu poziție socială sau situație economică privilegiată. Termenul pare să fi trecut, prin contagiune, de la un ziar la altul, odată cu temele luate în discuție, într-un mod caracteristic cuvintelor la modă: „beizadea a sistemului
Beizadea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5351_a_6676]
-
în care câștigi liniștit 3000 de euro pe lună” (9am.ro, 16.07.2009) etc. Exemplele de mai sus indică o conotație ironică destul de răspândită: această utilizare a adverbului liniștit tocmai prin parțiala sa inadecvare semantică - presupune o atitudine vag depreciativă. Ironia nu este însă obligatorie: liniștit poate fi doar glumeț și colocvial, de pildă într-o autoprezentare publicitară: „Vindem liniștit 5-6 alimentatoare de laptop pe zi” (refresh.ro, 4.03.2011). Altminteri, adverbul liniștit evocă adesea un vers al lui
Liniștit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5560_a_6885]
-
sfîrșitul anilor '80 și deja înregistrată de dicționare la începutul anilor '90 (Random House 1991, The Oxford Companion to the English Language 1992 etc.). Sensul ei specific se referă la o orientare ideologică preocupată de a nu leza, prin conotațiile depreciative fixate în limbaj, susceptibilitățile unor grupuri minoritare. Limbile romanice au preluat-o și au calchiat-o, în egală măsură: în publicistica franceză circulă atît sintagma ca atare, cît și traducerea ei - "politiquement correct"; dicționarele italienești actuale (Zingarelli 1999; DISC - Sabatini-Coletti
"Politic corect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15396_a_16721]
-
premierul a știut să-și asume vina" (24ore.mures.ro). Semnificația fundamentală - cea legată de un uz eufemistic al limbii - s-a extins la alte atitudini excesiv puritane, voluntariste și protecționiste, și în genere a căpătat un uz ironic și depreciativ, pe care dicționarele englezești îl înregistrează și care se regăsește și în cele mai multe dintre citatele românești. Sensurile sînt de obicei lărgite: de exemplu prin aplicarea la trecutul apropiat și la discursul său politic: "Discurs internaționalist, neobolșevic deci "politic corect" (curierul
"Politic corect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15396_a_16721]
-
în viața politică, socială, culturală; personalitate"; de fapt, sensul următor, pur descriptiv - de individ reprezentat într-o operă artistică - este cel mai puternic și mai frecvent azi. Pentru prima semnificație, uzul actual pare a fi întărit destul de mult conotațiile negative, depreciative, produse de o insistentă folosire ironică: un personaj este de obicei pitoresc, dar adesea controversat, dubios, chiar ridicol: "au reapărut în atenția opiniei publice două personaje pitorești" (Evenimentul zilei = EZ 1748, 1998, 15); "generalul F., personaj mai mult decît controversat
Persoane, personaje, personalități... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11794_a_13119]
-
hibridul anglo-francez: ,tot avea dreptate Ťthe mitocainť" (romania.emiweb.org). Oricum, trebuie spus că termenul mitocan chiar a intrat, într-un fel, în franceză: prin Raymond Queneau, care a folosit, cu totul accidental dar cu clară intenție stilistică, cîțiva termeni depreciativi românești. În romanul Mon ami Pierrot apar, la un moment dat, în mulțimea de gură-cască, ,mitocans et mocofans", cărora li se adaugă, pe aceeași pagină, și badarans; cuvintele românești - și caragialești - sînt inconfundabile și e plăcut să ne imaginăm efectul
"Mitocain" și "michteaux" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10988_a_12313]
-
strada și vor să-și zugrăvească casa". Ambele sensuri se deduc cu ușurință din semnificația de bază - vorbă. În Dicționarul de argou al limbii române de Nina Croitoru Bobârniche (ediția a II-a, 2003), dumă apare cu sensuri asemănătoare, vag depreciative: "minciună, vrăjeală, caterincă"; "glumă proastă". În fine, uzul pare să ilustreze și sensul "problemă, nelămurire": "am o dumă... nu înțeleg o chestie..." (robattle.net, 17.03.2009). E interesant că, mai ales în mediul interlop, expresia a da duma s-
Dumă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7226_a_8551]
-
expresivității, ca la Mateiu I. Caragiale, nici de interogația problematică sau de inovațiile narative, ca în proza lui Camil Petrescu. Pe deasupra, titlurile celor două romane ale lui Teodor Scorțescu sunt neinspirate, pentru că favorizează conexiuni nefericite. Popi nu e pluralul ușor depreciativ de la „popă”, cum greșit s-ar putea înțelege înainte de lectură, ci e numele unei frumoase și înfocate grecoaice regaliste, pe care un tânăr român își propune să o cucerească speculând tocmai această opțiune politică, indiferentă pentru el, dar ultilizabilă ca
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
semantic, aplicîndu-le altor realități ceea ce în acest caz nu pare să se fi întîmplat. Structura cuvîntului nu e neobișnuită: în româna populară există compuse din verb la prezent și obiect direct, chiar dacă, e drept, este vorba mai ales de epitete depreciative pentru persoane ( papă-lapte, zgîrie-brînză, tîrîie-brîu), aproape deloc de nume de instrumente (cîteva, tehnice, ar putea fi calcuri: bate-pupa, sparge-val etc.; în alte limbi romanice, de pildă în franceză și în italiană, procedeul e foarte productiv: fr. tourne-disque, giradischi "învîrte-discuri" = "pick-up
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
it. lavapiatti, "spală-vase" = "spălător de vase"). Oricum, argoul românesc e format în cea mai mare parte pe baza modificării semantice prin metaforă, metonimie a unor cuvinte ale limbii comune. Procedeul e prezent și în această formulă, desigur metaforică, ironică și depreciativă; evoluția ei semantică nu e însă tocmai transparentă. Elementele compusului evocă sfere semantice care pot sugera, fără să precizeze, o tratare comică a utilizării armei: a spăla apare în expresia a spăla în sînge, cu sensul "a jefui", sau "a
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
mai multe ori: "Hai, țopîrcă, vin cu mine la masă"; S-a cam fasolit la început" ( Agachi Flutur); "am ofticat cu vorba" ( Gură-cască, om politic) etc. Primul citat în care pacea( v)ura ( din turcă și greacă) apare ca epitet depreciativ, nu doar cu sensul de "cîrpă", e tot din Alecsandri, În secolul al XIX-lea, registrul familiar-argotic cuprindea desigur destule multe turcisme și țigănisme, nefiind exclusă influența lor reciprocă. Un alt termen frecvent în teatrul comic al lui Alecsandri, șucada
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
fost produs atît de militarii de carieră (a căror contribuție e vizibilă în îmblînzirea limbajului tehnic, în perpetuarea unor abrevieri și fixarea unor specializări semantice), cît și de militarii în termen (cărora li se datorează mai ales tratarea ireverențioasă, chiar depreciativă, a instituțiilor și a acțiunilor armatei, ironizate și destructurate argotic). În 1942, în Buletinul Institutului de Filologie Română "Al.Philippide" din Iași, George-Mihail Dragoș publica "Note de argou românesc", un articol a cărui primă parte era consacrată Argoului cazon. Studiul
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
din 1982, "Note de argou militar" (Limba română, XXXI, nr. 1): "astăzi, argoul, în marea lui majoritate, este creat de soldații în termen și mai ales de soldații teriști"; în afirmația sa, autorul se baza mai ales pe mulțimea termenilor depreciativi cu referire la ofițeri și în genere a cuvintelor și expresiilor care exprimau o atitudine negativă față de armată. E posibil ca între timp să se mai fi scris lucrări de licență sau chiar teze de doctorat asupra argoului militar. Înregistrarea
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
un transfer urmat de o specializare: dolarii rămîn parai, iar euro devine coco. Alte motivații sînt pure ipoteze: putem totuși aminti că repetiția silabică coco are o expresivitate tipică limbajului infantil; putem evoca asociațiile semantice ale unor cuvinte vulgare sau depreciative de origine țigănească (cocar, cocalar); ne-am putea gîndi, în fine, chiar la o reînviere a termenului cocoșel - desemnare familiar-argotică din anii interbelici (și de după război) a unei monede de aur (despre care s-a spus că ar proveni dintr-
Euro: noutăți argotice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12539_a_13864]
-
nu mai percep acum aluzii care erau foarte evidente în 1990). Lista poate începe cu hipocoristicele ambigue (prudent minimalizatoare) de dinainte de 1989: (Nea) Nicu, Bibicu', (Nea) Puiu, (Nea) Titi, cu desemnările familiare dar respectînd sistemul - Șefu, Tovarășu' -, cu o poreclă depreciativă bazată pe asemănarea fonică, Ceașcă, sau cu epitetele insultătoare Paranoicul, Pelticul, Piticul, Cizmarul. Formulele retorice vehiculate în decembrie 1989 au produs desemnări efemere - Dictatorul, Tiranul - precum și stabila substantivizare ironică a adjectivului celui mai frecvent, Odiosul, redusă în glumă, prin anii
Nume prezidențiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16825_a_18150]
-
depreciere. Mecanismul se verifică cel mai ușor în cazul unui tip de antonomază: folosite la plural, ca substantive comune, numele proprii - ionești și popești, verdeți sau vadimi - implică frecvent o devalorizare. Sufixul colectiv -ime are în română un potențial ironic depreciativ, care nu se activează totdeauna, dar nici nu poate fi trecut cu vederea. Din păcate, dicționarele noastre moderne, mai puțin atente la uz și lipsite de sprijinul citatelor ilustrative, nu înregistrează totdeauna asemenea valori. De altfel, conotația peiorativă e absentă
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
de "clasă" sau "colectivitate" la o categorie umană definibilă mai greu și mai subtil (poețime). Evident, în cuvinte ca mitocănime, ștăbime, hoțime, valoarea negativă e clar determinată de sensul bazei de derivare (în DEX se indică în mod excepțional sensul depreciativ al cuvîntului burtăverzime, unde situația e similară, burtăverde fiind deja un termen peiorativ). Ca pentru majoritatea sufixelor, nu există o regulă de combinare, deci apar frecvente asimetrii lexicale: tinerime e foarte cunoscut, în vreme ce bătrînime e rar; de la unele nume de
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
de-a moaca rămîne însă obscură. Din păcate, cheia etimologică lipsește chiar în cazul cuvîntului de bază: moacă pare să stea la originea derivatului mocan, a verbului a se mocăi și e pus în legătură cu mai multe formații expresive cu sens depreciativ (mocofan, mocîrțan etc.). E cu siguranță un cuvînt vechi în limbă; dar Dicționarul Academiei, DEX-ul, Dicționarul etimologic al lui Al. Ciorănescu indică toate același lucru: absența unei explicații convingătoare a originii sale. E presupusă o rădăcină cu sensul ,obiect
Moca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11053_a_12378]
-
expresive ale limbii române, apte să producă - prin conotaț iile lor peiorative și prin sonoritatea deloc eufonică - efecte comice, se numără și sufixul -ăraie. Substantivul căruia i se adaugă sufixul popular și familiar capătă sens colectiv, dar mai ales semnificații depreciative: „prost”, „fără valoare” sau cel puțin „nedorit”. Nu sunt multe derivate de acest tip: mai cunoscut e hârțogăraie, format de la o bază oricum conotată peiorativ (hârțoagă). Ca și hârțogărie, hârțogăraie desemnează mulțimea de hârtii inutile, plicticoase etc., devenind - prin metonimie
Hârțogăraie, tăblăraie, căblăraie... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5452_a_6777]
-
scris despre el Al. Graur și Iorgu Iordan; ultimul, în Stilistica limbii române (1944), enumeră forme populare ca apăraie, colbăraie, fleșcăraie, focăraie, fumăraie, glodăraie etc. și constată echivalența relativă cu celălalt sufix colectiv, apropiat ca formă: „Se pare că nuanța depreciativă este mai accentuată la -ăraie decât la -ărie” (p. 497). O oarecare stabilitate și frecvență în uz au și alte derivate actuale cu sufixul -ăraie: tăblăraie, căblăraie, sticlăraie. Tăblăraie (sau tablăraie: scrierea fără diacritice nu permite distincția) este un substantiv
Hârțogăraie, tăblăraie, căblăraie... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5452_a_6777]
-
derivate actuale cu sufixul -ăraie: tăblăraie, căblăraie, sticlăraie. Tăblăraie (sau tablăraie: scrierea fără diacritice nu permite distincția) este un substantiv derivat de la un nume de materie, așa că ideea de pluralitate nu aduce nimic nou, valoarea dominantă a sufixului fiind cea depreciativă. Tăblăraie apare adesea ca sinonim ironic pentru tablă, cu specializarea „caroserie”: „Caut un magazin de piese de Dacia Nova (în general tăblăraie ) care sa fie ieftin” (forum.softpedia.com); „cei mai mari producători de tăblăraie pentru mașini” (classiccar.3xforum.ro
Hârțogăraie, tăblăraie, căblăraie... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5452_a_6777]
-
Rodica Zafiu Limbajul jurnalistic e atras în mod irezistibil de registrul ironic și depreciativ: aproape orice realitate își poate descoperi imaginea caricaturală în știrile de actualitate. În ultima vreme, de pildă, termenul rablă a fost foarte prezent în primele pagini ale ziarelor, în titluri construite astfel încît să atragă atenția. Programul de scoatere din
Rabla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10412_a_11737]
-
înnoirii Parcului național auto". Trebuie să admitem că inovația jurnalistică are mari avantaje în ceea ce privește scurtimea și transparența: cuvîntul-cheie rablă trezește interesul cititorului în mod mult mai concret decît o fac perifrazele din jargonul birocratic. În rest, comentariile jurnaliste alternează epitetul depreciativ cu sintagme descriptive neutre ("autoturismul vechi", "mașina uzată"). Publicitatea pare a fi și mai dispusă să atragă prin termenul colocvial: există deja un site (rabla.ro), pus sub genericul - tot de natură militară - "Misiunea Rabla 2006" și conținînd mesaje de
Rabla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10412_a_11737]
-
sau în genere la aparate, instrumente, obiecte tehnice: "am întrebat dacă n-au cumva o rablă de calculator fără monitor și care nu-i trebuie nicicui" (moldova.net). Tipică este - ca în exemplele de mai sus - folosirea termenului ca epitet depreciativ, cu precizarea obiectului, în construcția o rablă de... În DEX nu este înregistrată specializarea semantică rablă = mașină; ea poate fi totuși dedusă în context din sensul general indicat de dicționar: "lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură". Dicționarul (care
Rabla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10412_a_11737]