641 matches
-
Chiar dacă împărtășim aceleași spații, chiar dacă ne leagă relații de rudenie, unii dintre noi, oamenii, abia dacă văd animalele sălbatice, natura. Vârsta amețitoare a ursului, frumusețea și regalitatea lui, greutatea pe care i-o conferă miturile și legendele sunt luate în derâdere, ignorate sau trecute cu vederea. Omul înainte de toate, omul mai întâi. Omul mai întâi? Ar trebui, atunci, ca el să fie stăpân pe înălțătorul său destin; și, ca să-și consolideze acest destin, ar trebui să se poată înălța și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
trăiește într-o epocă în care valorile raționaliste sunt permanent zguduite, fiind înlocuite de altele noi, acestea din urmă făcând apologia forțelor obscure ale naturii, inspirației și imaginației. Zeitgeist-ul revoluționar al secolului al XIX-lea subminează și chiar ia în derâdere cuceririle precedentei Epoci a Luminilor, al cărei incipit poate fi detectat în opera unor René Descartes, David Hume sau John Locke 21. Filosofia lui Immanuel Kant modifică radical hartă metafizicii și procesul de revizuire continua cu Johann Gottlieb Fichte, cu
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și doar Ioan, mai întîi, a îndrăznit s-o facă, îndemnat de succesul tot mai mare al noii religii. Iulian își bătea joc ca de niște mituri ridicole de poveștile despre creație și despre Adam și Eva și lua în derîdere ideea de a considera drept Dumnezeu unic și suprem un zeu inferior și limitat, așa cum se dovedește a fi cel din Vechiul Testament. Chiril, în replică, acuză religia greacă de propensiune spre mitologie și respinge lectura Pentateuhului ca ansamblu de mituri
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
problemă a cărei importanță este indiscutabilă, cu atît mai mult, cu cît în ultimul timp este privită de pe poziții nefericite: ca să fim europeni, trebuie să uităm că sîntem români. Nu lipsesc chiar cazurile cînd ideea de național este luată în derîdere și chiar în zeflemea, spațiul mioritic fiind privit cu superioritatea unora ce, întîmplător, își duc viața aici, fără să aibă vreo legătură cu el. S-ar putea ca unii chiar să aibă dreptate; se cunosc cazuri de oameni care toată
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
a pregătit și pe noi să o Întâmpinăm cu demnitate. Dacă aruncăm o privire asupra istoriei principalelor descoperiri și invenții, vom vedea cum Încă de la Început ele au fost Întâmpinate cu ignoranță și ridiculizate, În timp ce autorii lor erau luați În derâdere, răstălmăciți și defăimați. Sydenham, a cărui memorie ar trebui respectată, a fost stigmatizat de câțiva dintre contemporanii săi, fiind numit șarlatan și criminal. Multe dintre personalitățile care acum sunt celebrate și care În secolul al XIV-lea se distingeau prin
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
problemă a cărei importanță este indiscutabilă, cu atît mai mult, cu cît În ultimul timp este privită de pe poziții nefericite: ca să fim europeni, trebuie să uităm că sîntem români. Nu lipsesc chiar cazurile cînd ideea de național este luată În derîdere și chiar În zeflemea, spațiul mioritic fiind privit cu superioritatea unora ce, Întîmplător, Își duc viața aici, fără să aibă vreo legătură cu el. S-ar putea ca unii chiar să aibă dreptate; se cunosc cazuri de oameni care toată
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
lui Tantal sau a lui Tityos, îndepărtează cu un gest al mânii Cerberii și Furiile, dacă-și râde de Danaide sau de Sisif - pe care-l vede mai degrabă în lumea aceasta... -, e clar că l-ar fi luat în derâdere și pe un Dumnezeu care-și arată dosul în prezența rugului aprins și îi poruncește tatălui să-și jertfească fiul sau pe profetul lui născut dintr-o fecioară, care înmulțește pâinile, preface apa în vin și alte asemenea absurdități... Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
concepții, a „conduce bine” însemna, după cum notează un autor, „a plăti suficient pentru a ațâța dorința salariaților de a deveni bogați, dar astfel încât să se mențină o incertitudine în legătură cu securitatea muncii” (Gellerman, 1971, p. 16). Unii autori au numit în derâdere această teorie „teoria morcovului și a bâtei”. Observăm cum ființa umană este simplificată, redusă nepermis doar la un singur motiv, ceea ce contrastează puternic cu ce arătam mai înainte cu privire la complexitatea motivației umane. O bună bucată de vreme, concepția lui Taylor
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
folosite împiedică sensul să se precizeze, îl fac să fie la rândul lui deviat și amestecat. Poate că adevăratul sens al romanului este cel pe care l-a surprins Nicolae Manolescu în Arca lui Noe, și anume luarea carnavalescă în derâdere a culturii oficiale și, dincolo de aceasta, a ordinii inerte și constrângătoare în care s-a trăit la noi. Lumea în două zile este și un roman despre roman, adică o meditație asupra literaturii, prin care B. participă la una din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
țara nimănui, distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1994). Aflat în plină putere creatoare, B. este una dintre prezențele majore ale literaturii române de după al doilea război mondial. Cel mai frapant lucru la George Bălăiță este tocmai luarea în derâdere a normelor (nu în ultimul rând, și literare), latura de bufonerie estetico-morală, care își are reflexul în structura însăși a romanelor sale. [...] Jovialitatea naratorului lui G. Bălăiță este expresia acestei lumi de aparențe, neînfrânată de ipocrizii moraliste și bucuroasă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
la nivelul conștiinței și identității civice, cum sunt cele de istorie sau literatură. Valorile-cheie pe care un asemenea sistem le promovează implicit sunt cinismul și individualismul. Încrederea în ceilalți și spiritul de cooperare vor fi considerate slăbiciuni și luate în derâdere, la fel ca și adeziunea la anumite sisteme axiologice care promovează solidaritatea, altruismul sau compasiunea. Noii eroi ai copiilor formați în sisteme corupte nu sunt învățătorii, ci indivizii cei mai îndrăzneți sau eficienți în înșelarea statului (Bennett, 2001). Corupția produce
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
care, eventual, limbajul comportamentului lor era pe punctul de a oferi niște indicații pozitive - prezentându-se în sfârșit drept un limbaj „alternativ” -, iată că el era sustras oricărei posibile interpretări fixatoare prin acel tip nou de ambiguitate care constă în derâdere (deseori huliganică, dar din proprie alegere). Atât „limbajul prezenței fizice”, cât și „limbajul comportamental” (a cărui realitate de „sistem de semne” s-a revelat și obiectivat prin intermediul conștiinței pe care au transmis-o cu privire la ea comunicarea audiovizuală, cinematograful și televiziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Elocvența este carolingiană în străfundul său, dar este umanistă, de-a dreptul iluministă, în stratul istoric. Împotriva Statului, marea armă, cea adevărată și cumplită, este tăcerea; dar nici cu această „elocvență a tăcerii” nu-i de glumit: toată numai o derâdere detașată și disprețuitoare, aristocratică în felul său, într-un fel huliganic. Pare paradoxal, dar, inventând sau înjghebând această „biografie” a unui mic delincvent sicilian (ce-își povestește viața tovarășilor de celulă), Sciortino a adoptat aceleași măsuri stilistice ca și Marchizul
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
paradoxurile și inversiunile (situaționale, spațiale de pildă, în satira menippee, Olimpul e înlocuit cu Infernul, iar în roman spațiile predilecte sunt tavernele, hanurile etc.), în timp ce în Renaștere stilul macaronic pe-atunci în mare vogă este, la rândul său, luat în derâdere de Rabelais. O netă demarcație desparte "zorii" parodiei, reprezentați de romanul latin, unde se remarcă o suită de procedee parodice vizând romanul grec alături de anume forme literare ale momentului respectiv, și "vârsta matură", "parodia literară pur formală (s.n.) a timpurilor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care ne ocupăm, Lindei Hutcheon i se datorează limpezirea confuziilor etimologice, de unde va rezulta și extinderea semnificației parodiei, transformată dintr-un gen parazitar și pe nedrept acuzat de a fi rezultatul malițiozității cu care un autor tinde să ia în derâdere un text precedent, într-unul major, o strategie practică de impunere a noii orientări postmoderne. Deși mulți cercetători cad pradă erorii de a se opri doar la sensul de bază conservat de etimologie (cuvântul compus prin alăturarea lui para și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aspecte ale înaltei societăți romane s-au născut imitând realitățile cunoscute și preluate din societatea ateniană. De la simpla observație de natură sociologică până la parodie pasul s-a făcut cu ușurință. Așa de pildă, chiar anumiți autori latini au luat în derâdere intrinsecul mimetism comportamental. Petronius a satirizat modul propriu romanilor de a cultiva arta spectacolului teatral bazat pe muzică, dans și pantomimă, în linia reprezentărilor încetățenite de la greci, uneori în defavoarea textului dramatic redat doar lacunar. "Influența copleșitoare a modelelor literare grecești
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
naratorului, procedeu eminamente parodic trimițând la ideea unei poetici răsturnate ce s-ar găsi înglobată, de fapt, în orice narațiune de gen. Cel care narează aici o face la modul ludic, jucându-se, pentru început, cu principiul verosimilității, luând în derâdere tipul realist de introducere în "miezul faptelor" prin fixarea cronotopului: "Vreau să încredințez posterității spre aducere aminte ceea ce s-a petrecut în cer la trei zile înainte de idele lui Octombrie, într-un an cum nu a mai fost altul, începutul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în egală măsură homeric (s.n.), ar fi fost mai adevărat: Ilion unde surpat-am cetatea, stârpind pe localnici (s.n.)"150 (Homer, Odiseea, IX, 40). Insistența cu care Seneca punctează aparițiile textului homeric doar pentru a le lua, mai apoi, în derâdere atestă fără echivoc intențiile parodice ale operei de față. Deși "fondul serios" este mai puțin vizibil în Apokolokyntosis și doar pe alocuri atribuibil episoadelor în care este atacată, implicit, ideea cezarului neîndurător, neapărat lipsit de inteligență, forma parodică nu exclude
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
debitate de mediocri (în capitolul XCIII) la parodia formulelor/ ideilor sau chiar a unor pasaje întregi din Eneida, precum cel din cartea a noua, în care Nisus încearcă să-l salveze pe prietenul Eurial cu prețul propriei vieți (luată în derâdere și în episodul de mai sus). Nu vom insista prea mult în comentarea acestui aspect, asupra căruia îngrijitorul ediției citate de noi se oprește cu precizări foarte bine argumentate de fiecare dată când este cazul. Ne vom ilustra considerațiile cu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
întreaga forță și întregul farmec în cele mai tenebroase perioade ale Evului Mediu"181. Un aspect aparte îl reprezintă conferirea de către biserică a unor libertăți până atunci neîngăduite mirenilor, chiar dacă numai în anumite perioade. Aceștia își permiteau să ia în derâdere orice subiect în zilele de sărbătoare sau în timpul recreațiilor școlare. "Sărbătoarea nebunilor", care avea să dea naștere acelui tip de măscărici cu o carieră atât de îndelungată, și "sărbătoarea măgarului" erau celebrate de clerul inferior în incinta mănăstirilor, ale căror
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
la adresa repaosului etern al divinității și a indiferenței sale față de nenorocirile bieților pământeni, realizate prin replici ironice. Cele mai populare texte în care își face simțită prezența parodia mixtă, având ca țintă Biblia și realizându-se, lingvistic, prin luarea în derâdere a structurilor latinești, sunt incluse în colecția de cântece Carmina Burana, la capitolul "Cântecelor de pahar și de petrecere". Iată, de pildă, o rugăciune parodică inclusă în Liturghia jucătorilor: "Atotputernicule și veșnicule Dumnezeu, care ai semănat mare vrajbă între țărani
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodia antică dominante sunt paradoxurile și inversiunile (situaționale, spațiale de pildă, în satira menippee, Olimpul e înlocuit cu Infernul, iar în roman spațiile predilecte sunt tavernele, hanurile etc.), în Renaștere o țintă predilectă a parodiștilor este stilul macaronic, luat în derâdere, printre alții, de Rabelais. Diferențe uriașe pot fi constatate între "preistoria" parodiei, la autorii latini remarcându-se o suită de procedee parodice vizând în special romanul grec, și "vârsta matură", "parodia literară pur formală (s.n.) a timpurilor moderne"194. Teoria
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
demult de Domnul Alcofribas, abstrăgător de chintesență. Scriere plină de pantagruelism, dacă ne referim numai la parodierea extremă a actului educativ în sine, din capitolele XIII-XV. Cu autoritatea paternă evident subminată de ridiculizare, Grandgousier, ne înfățișează, prin silogisme luând în derâdere scolastica, maniera în care trebuie deprins tânărul învățăcel Gargantua cu "toaleta" zilnică: "Mai întâi de toate, n-ai nevoie să te ștergi dacă nu ești murdar. Iar murdar nu poți să fii până nu te ușurezi. Așadar, trebuie mai întâi
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
este mai mult decât fecund la acest capitol. Sunt parodiate atât temele literare de largă circulație, cât și autori ce reușiseră să se impună solid în conștiința publicului acelor vremi: prin Morgante, Luigi Pulci deschide seria poemelor eroi-comice luând în derâdere ciclul carolingian, imitându-i vizibil pe acei povestitori care improvizau pe marginea operelor arhicunoscute. Drumul deschis de el va fi continuat, printre alții, de Boiardo și mai ales de Ariosto, care va da, în Orlando furioso, pagini parodice îmbinând ironia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de la naufragiul real al unei persoane atestate istoric, Alexander Selkirk, a avut, la rându-i, forța să se transforme într-un mit modern, de circulație nu numai europeană -, Tournier însuși oscilează între a-l parodia luându-l, pe alocuri, în derâdere (în secvențele care îl pun pe Robinson față în față cu natura lui primitivă) sau în serios, dacă nu cumva chiar în tragic. Așa stau lucrurile în momentul deznodământului, când Vineri, ajuns la capătul desăvârșirii educaționale, "învață", deprinde grație civilizării
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]