KorAP: Find »[drukola/base=descăleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...30 >

737 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

de propriile cuvinte: - Da, Jovanka, stelele spun că o să ne mai Întâlnim. Sufletul meu se va bucura. Se va bucura să vă revadă pe toți, haiducilor, vitejilor! Haiducii izbucniră În urale. Bătrânul Djordjic avea ochii umezi. Se apropie, iar Oană descălecă. Sârbul ridică mâna, Îi făcu semnul binecuvântării asupra capului și Îl Îmbrățișă, sărutându-l de trei ori pe obraji, după obiceiul locului. - Dacă te-ar fi văzut În noaptea asta, Mircea ar fi fost cel mai mândru om de pe pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
subțirile shoji, nici nu ascundeau și nici nu relevau existența locuitorilor. O sugerau doar, ca palpitând dincolo de o ușă niciodată larg deschisă și niciodată ferm Închisă, dar mereu Întredeschisă. Poarta din spate a palatului se deschise În fața lui. Intră și descălecă. Păși pe dalele reci ale coridorului exterior, care mărginea clădirea principală și se deschidea spre curtea interioară În mijlocul căreia susura o fântână arteziană. Curtea părea pustie. - Midori! se auzi o voce de femeie, nici Încet, nici strident, ca un strigăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Apărătorilor. E cineva din anturajul voievodului. Dar poate aduce vești. Curând se auzi tropotul de cal apropiindu-se prin codrul Lipnicului. Călărețul domoli trapul și se apropie la pas de curtea mare a căpitanului de steag Bogdan Gâlcă. La poartă, descălecă. - Sara bună la toată lumea! Să trăiești, Măria Ta! spuse nou-venitul, cu un zâmbet larg. - Bine ai venit, pârcălabe Vlaicu! spuse, din capul mesei, Măria Sa. Dar cam târziu! Ai avut, pare-mi-se, multă treabă la Cetatea Hotinului! - Avut, Măria Ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
lui Aron Închiseră cercul și trimiseră un val de săgeți. Primele rânduri ale plăieșilor căzură Înainte de a ciocni săbiile cu dușmanii. Caii celorlalte rânduri se Împiedicară, răsturnându-se cu călăreți cu tot. Lupta deveni sângeroasă. La porunca lui Nechifor, moldovenii descălecară și Începură lupta corp la corp, dar diferența de forțe se făcu repede simțită. Iarba mătăsoasă a văii Oituzului Începea să se umple de sânge. - Predați-vă și scăpați cu viață! strigă din nou Petru Aron, uimit de Înverșunarea oamenilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
locurile indicate de Gâlcă. Galopul tătarilor se auzea deja distinct, iar primul ceambur năvăli cu chiote pe ulița satului. Erau călăreți mici, sălbatici, cu cai iuți, de stepă. Câțiva aruncară torțe aprinse pe acoperișurile caselor, care luară foc imediat. Alții descălecară, intrând În curțile pustii și strigând ceva de neînțeles. Grosul năvăli spre centrul satului. Deodată, funiile se ridicară și caii, Împiedicați, se prăbușiră cu călăreți cu tot. Asupra lor fură aruncate gălețile cu ulei și făcliile aprinse. Goana năvălitorilor se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
arcașului nevăzut. Cineva scoase un țipăt, indicând clopotnița. Într-adevăr, din turla bisericii, un arcaș foarte bun se arăta doar o clipă, cât să ucidă un alt dușman. Un grup de cincizeci de nohai Înconjurară biserica, iar zece dintre ei descălecară, Încercând să intre. Primii doi dintre ei căzură Însă sub loviturile de sabie ale unui luptător care până atunci nu se arătase. În fața bisericii ieși calm, cu sabia plină se sânge, căpitanul Gâlcă. Apariția lui stârni furia tătarilor. Un grup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Înțeles, În limba turcă: - Înțelege cineva această limbă? Răsturnat pe o parte, cu un umăr acoperit de sânge și cu gura plină de praf, Gâlcă spuse: - Da. - Cine ești? Întrebă străinul, privindu-l cu atenție. Apoi păru că observă ceva, descălecă și se aplecă asupra pieptarului de piele al căpitanului. - Ce este acest semn? Cine ești? Gâlcă nu răspunse. Mongolul reluă fără să se Înfurie: - Poți muri acum sau poți muri deseară. Asta nu are importanță. Poți vorbi prin tortură sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
să se Înfurie: - Poți muri acum sau poți muri deseară. Asta nu are importanță. Poți vorbi prin tortură sau poți vorbi fiindcă așa se cuvine când ești Întrebat. Nici asta nu are importanță. Gâlcă nu răspunse nimic. Unul dintre călăreți descălecă, scoase un pumnal și-i lipi vârful de gâtul căpitanului, spunând: - E mai bine să Îi răspunzi omului care ți-a salvat viața. În stepă, cel care nu onorează acest lucru e ucis pe loc, iar ochii lui nu văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Vasile al lui Scatoalcă. Înnebuni căpitanul... - Nu Înnebuni, frate... răspunse, tot În șoaptă, Ion Moț. Asta Înseamnă că vine o noapte tare grea... vrea să fim odihniți și În putere... - Iscoade În față și lateral! Pază Împrejur! mai porunci Oană, descălecând. Nici o vorbă, nici un foc. - Că destule focuri vin din urma noastră... spuse Vasile, mijind ochii spre apus. - Focurile acelea vestesc mișcările de oști ale Măriei Sale pentru pârcălabii cetăților, spuse Oană. Iar focurile dinspre răsărit vestesc mișcările tătarilor, așa cum le văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
pe linia Prutului. - E vremea, Măria Ta... spuse căpitanul Oană. Răsare soarele. Ștefan Își ridică privirile de la oastea tătară la dealurile dinspre răsărit, unde o lucire roșiatică Începea să lumineze zarea. Făcu semn de apropiere curierilor de război. Doisprezece călăreți descălecară și Îngenuncheară, ascultând poruncile pe care aveau să le ducă, la galop, către fiecare corp de oaste. - Călăreții spătarului Filip Pop deschid atacul pe stânga, elimină rândul de străjeri, dau foc carelor cu merinde și alungă herghelia de cai. Evită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
a poruncilor. Oană Își aminti, fără voie, momentul cel mai luminos al acestor zile. Intrarea În Cetatea Hotinului, cu căpitanul Gâlcă pe Întins pe targă, zgomotul mărunt de pași pe scările de piatră și țipătul de spaimă al Siminei: „Bogdaaaan!!!”. Descălecase, o luase de umeri și o strânsese până când tânăra mamă Își dădu seama că Oană avea ceva să-i spună: - Nu te repezi așa, Simino, că ce nu stricară tătarii ai să strici tu acuma! Bogdan trăiește. Modruz, la fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
tumen-ul fu lovit, din două laturi, de pedestrimea răzeșilor. Călăreții stepelor luptau bine În spațiu larg, profitând de viteza cailor și de avantajul săgeților. Dar acum erau prinși Într-un spațiu strâmt, iar caii le erau hăcuiți de sulițe. Unii descălecară, Încercând să reziste În lupta la sabie, alții rămaseră călări și Încercau să găsească o cale de retragere. Însă calea le era Închisă. Două mii de călăreți ai pârcălabului Vlaicu izbiră din spate, transformând valea Lipnicului Într-o baie de sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
câteva secunde, dar fusese evident pentru toți cei din jur că Oană nu avusese adversar. Amir și luptătorii Bordjighin Întoarseră caii și porniră spre Nistru. Câteva căpetenii tătare se repeziră să-l ridice de pe jos pe stăpânul lor, dar Oană descălecă și Întinse spada spre oricine ar fi vrut să se apropie. Tătarii se opriră speriați. N-avea rost să-și piardă viața tocmai când bătălia se Încheia. Zece Apărători sosiră În jurul căpitanului și Îl luară pe Eminek. - E doar rănit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
ele arta deghizării și cea a actoriei. Cei zece trecură de satele locuite de familii Ninja și de luptătoare kunoichi, continuându-și drumul spre Înălțimile muntelui Iga. Trecură de poarta templului, sculptată În lemn, care se deschidea spre nicăieri, și descălecară În fața unui pavilion acoperit de o pagodă simplă, dar lucrată cu finețe. Pavilionul păruse cu desăvârșire pustiu, dar nimeni nu se miră văzându-l pe Shiro așteptând În mijloc. Luptătorii intrară În pavilion, făcură un semicerc În jurul maestrului și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
În grabă spre sud. Cei treizeci de Apărători traversară șanțul de apărare pe podul de lemn și intrară În prima curte interioară. Străjerii se dădură la o parte la vederea mantiilor albe. În a doua curte interioară se opriră și descălecară. Sute de făclii luminau interiorul cetății, iar forfota nu părea să Înceteze prea curând. De pe scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără mantie, doar În cămașa acoperită de platoșă. Alexandru se Întoarse spre el și fața i se lumină. Tatăl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
trei Încălecară și porniră spre grupul compact al răzeșilor, care se aflau În a treia săptămână de luptă la sabie. Așezați pe două linii, răzeșii executau comenzile unui hotnog de vânători domnești. Oană făcu semn de Încetare a exercițiului și descălecă. - Pedestrimea de răzeși, atenție la poruncile căpitanului Oană! strigă unul din călăreții care Însoțeau alaiul domnesc. - Care este exercițiul În lucru? Întrebă căpitanul. - Lovitură de deschidere, blocare de contraatac la cap, lovitură de Împungere! răspunse hotnogul. - Nu mai e timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
că nu trebuie să lupți. - Poate că de data asta nu mai poți controla totul. Până aici a mers perfect. Încă un pas și Luoyang a scăpat de jaf. Îmi pare rău, Oan-san, dar asta nu e lupta ta. Călugărul descălecă și coborî Încet dealul. Oan-san rămase În Întunericul pădurii, urmărind cu atenție ce se petrece. Înainte ca Liu Huang să ajungă În fața agresorilor, tânărul făcu semn arcașilor să se adune În jurul lui. Își dădu seama că nu mai are traducător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Jian Shi. Apoi arătă săgețile, care trebuiau Îndreptate spre cei opt. Arcașii Înțeleseră și se răspândiră În locurile din care puteau atinge cel mai bine țintele. - Ai vrut un luptător! se auzi vocea călugărului. Îl ai În față! Jian Shi descălecă și el, scoțând de la oblâncul șeii o suliță. Avea la brâu o sabie lungă, ușor curbată, și un pumnal. Călugărul Îl studie cu același zâmbet. Jian Shi nu era un bărbat urât, dar avea un chip aspru, care sugera meschinăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de respect. Cei doi trecură pe sub următoarea poartă, intrând Într-o altă curte, mai largă decât prima. În ea nu se afla nimeni, dar un zgomot ritmic se auzea din vasta sală a unei clădiri centrale ce părea o mănăstire. Descălecară și intrară În sală, unde aproximativ șaizeci de călugări exersau lovitura de pumn din poziția mabu. În fața lor se afla un bărbat Între două vârste, cu părul cărunt tuns scurt, Îmbrăcat Într-un kimono de culoare roșie. La intrarea noilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
un lucru minunat, iar timpul În care avea să comunice cu el era, deja, extrem de prețios. Plimbarea lor ajunsese la poarta exterioară, de unde pădurile se Întindeau, ca o mare zbuciumată, În toate direcțiile. Un călăreț sosi pe drumul dinspre Răsărit, descălecă și ceru Încuviințarea lui Liu Huang ca să intre În sala principală de meditații și antrenament. Avea vești pentru maestrul Shan Bao. - Vești secrete? Întrebă Liu Huang, cu același zâmbet. - Nu și pentru tine, răspunse călărețul. O solie va sosi aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
se petrecuse, chiar dacă avea de recuperat o distanță extrem de mare. Dacă acel străin exista, el trebuia să se ascundă Într-una din caravanele care se Îndreptau spre vest. Iar caravanele Înaintau foarte Încet. Vânturile acoperiseră cu nisip aproape totul. Amir descălecă și păși printre micile movile ce păreau a fi cadavre. Răscoli nisipul cu vârful cizmei și descoperi o platoșă de piele ce purta semnul șarpelui și al săgeții. Făcu semn de descălecare primilor patru călăreți din cei o sută care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
fusese pustiu. Era frig, erau sărbători. Dar În apropierea conacului se vedeau numeroase urme În zăpadă. Apărătorii se opriră. Urmele veneau din satul aflat În apropiere. Și nu erau de copite, ci de Încălțări ușoare. - Colindători... spuse arcașul Simion, care descălecase și privise atent semnele din zăpadă. Tălpi mici, ușoare. Vreo douăzeci. Era adevărat. Nici o altă urmă nu se afla În jurul clădirilor. Se apropia ora prânzului, dar cerul rămânea Închis. Nu ningea, dar vântul dinspre Dunăre ridica În aer un soi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
pe care n-am folosit-o niciodată, de prindere sau ucidere a căpitanului. Folosiți-le. Mesajul trebuie să ajungă de la Simion la noi și de la noi mai departe, până la măria sa. De acord? - Așa rămâne! se auziră mai multe voci. Simion descălecă, Își puse arcul și săgețile la spate și o luă la fugă Înapoi, oprindu-se În zăpadă ca să se asigure că nu e văzut de spahii care țineau sub Încercuire conacul. Apărătorii conduși de Lacrămă se ascunseră În spatele unei ridicături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Îi spuse Ali. Vrea să te provoace tocmai fiindcă vrea să fie ucis. Nu prins, nu interogat. Ci ucis. Și acum știe că Ștefan va afla și că va scăpa de aici. Nu-i face jocul! - Cum e, continuă Oană, descălecând calm și scoțând cu un gest lung spada de Toledo, cum e să știi că tatăl copilului pe care l-ai căutat prin toată Asia se află În fața ta și că n-ai curajul să lupți cu el? Cum e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
ieși În curtea cetății, trecu printre Apărătorii tăcuți, care-l priviră fără să Întrebe nimic și porunci deschiderea porții. În cetate intrară doi călăreți, din care unul i se păru căpitanului destul de cunoscut. - Erina! Ce-i cu tine aici? Tânăra descălecă. Era trasă la față și se vedea că drumul până acolo o obosise peste măsură. - Unde e Cosmin? Întrebarea rămase agățată parcă În frigul dimineții de iarnă. O auziră și Apărătorii, dar nu răspunse nimeni. - Dacă e cu măria sa am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]