1,786 matches
-
autobiografic, de dragoste și de atmosferă, Aripile demonului stăpânește știința de a suspenda oarecum decizia Istoriei, căci tăietura netă și oarbă a evenimentului istoric este umanizată într-o proză de extraordinară știință a reconstituirii. Povestirea lucrează, declarat și îndrăzneț, în descendența prozei ardelene gen Slavici, Agârbiceanu, Pavel Dan, Rebreanu, chiar Blaga, dar și cu o vagă ritmare sadoveniană, poematică a detaliului. Volumul 3 pune în pagină mai întâi Caietul pierdut al unei încercări de roman din anii ’60 și îl recuperează
O amplă frescă transilvană by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4779_a_6104]
-
cu acuzațiile care i se aduc. Domnule cred că este o întrebare lipsită de relevanță! Cum mă întrebați pe mine dacă sunt italian, doar avem și asociație, sunt parlamentar", a explicat pentru DeCe News, Mircea Grosaru. Întrebat care îi este descendența italiană Grosaru a ezitat, dar în cele din urmă a declarat că bunicul său a fost de fapt italian și îl chema Lorenzo Masseri. Fiind descendent pe linie bărbătească, l-am întrebat pe Grosaru cum de nu poartă numele bunicului
Cum a ajuns Mircea Grosaru reprezentantul italienilor în Parlament () [Corola-journal/Journalistic/46071_a_47396]
-
ideea e nemaipomenită și oferă, ea singură, o sumedenie de posibile deschideri. Drama de conștiință a protagonistului (chiar dacă tardivă) e reală. Psihologic vorbind, e un caz suculent. Nici aspectul legal nu are cum să scape. În ce măsură se poate vorbi despre descendență de vreme ce părinții nu s-au întâlnit, probabil, niciodată. Moral, problema poate fi abordată din mai multe direcții. Copilul rezultat dintr-o astfel de legătură mediată instituțional poate fi considerat rodul unui abandon impus. Ce drepturi suplimentare are, în asemenea caz
Specificul național by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4383_a_5708]
-
incantației discursive. Mincă e un batiscaf de esență filologică, coborînd la rădăcinile limbilor europene, spre a scoate de acolo premisele gîndirii autorului lui Sein und Zeit. Mișcîndu- se cu ușurință în greacă veche, latină și germană, Bogdan Mincă stabilește corespondențe, descendențe și filiații lexicale, pentru ca apoi, întorcîndu-se în limba română, să creeze un jargon în spirit nemțesc. Acesta e volumul Scufundătorii din Delos: un șantier etimologic în care autorul țese o terminologie românească de inspirație heideggeriană. Urmărind comentariile filozofului în marginea
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
cosmeticele ei și de sticlele ei de parfum. O respir. Te iubesc. Nu-mi răspunde. Se preface că-și bea în continuare cafeaua. Privește prin geam spre parcare. O aud cum plânge încet, în timp ce fiica ei continuă să-mi asigure descendența, gâfâind. Alcoolism și învățământ Sunt cadru didactic. Îmi disprețuiesc elevii așa cum un patron își disprețuiește angajații. Dacă aș fi moștenit o mare avere de la tatăl meu, în locul acestui apartament de două camere spațios cât două borcănele de iaurt alăturate, n-
RÉGIS JAUFFRET - Microficțiuni by Irina Mavrodin () [Corola-journal/Journalistic/5863_a_7188]
-
acolo. În Cântece eXcesive, ele erau parte a unui scenariu de viață. Aveau, în cuprins, o funcție epică. Abandonau o relație. Netezeau drumul alteia. În Pavor nocturn, rolul lor e apăsat liric. Nu mai contează ce spun, nu contează în descendența sau în ascendența a ce se situează. Important e felul în care induc. Parcă și așa-zisa ură e mai estompată: „spun dragoste într-o limbă/ învățată din interdicții/ scriu dragoste cu noduri în gât/ o femelă înaltă/ mă pândește
Ultima oră by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5695_a_7020]
-
este aceea a unei lumi care se îndreaptă spre sinucidere. Romanul Gabrielei Adameșteanu pune în discuție o temă esențială, identitatea. Autoarea urmărește dramatismul care definește schimbul de generații, generația părinților aderenți ai legionarismului și a copiilor care plătesc, în comunism, descendența. Entuziasmul juvenil al celor care sărbătoresc venirea la putere a legionarilor devine un moment care va fi plătit în timp, vreme de decenii. Într-un anume sens, avem prin Provizorat o privire și o urmare lucidă și profundă a sensurilor
Perspective epice asupra legionarismului by Andrei Bodiu () [Corola-journal/Journalistic/5794_a_7119]
-
nu l-am amintit întâmplător, fiindcă și el creează, într-un scenariu romanesc cu arhetip biblic, un personaj al mamei memorabil). Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului constituie, deopotrivă, o cronică de familie, cu zvâcnete dureroase, mistico-apocaliptice, și o frescă socială - în descendența prozei realiste tradiționale - a satului transilvănean din timpul comunismului și al paraginii postdecembriste (istoria „a două generații dintr-un neam neașezat, în rele vremuri de neașezare și sărăcie”). Tabita hașurează epic o „hartă a morților” săi, într-o povestire cathartică
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
ca și cum ai spune că cine știe ce obscur activist monden e, în România acestui moment, un lider de mare impact public în sprijinul comunismului cu nuanțe ecologice. Firește că prin scrierile lor unii intelectuali de dreapta s-au înscris într-o certă descendență extremistă, după cum alții s-au înscris în extrema stângă. Ei trebuie judecați pentru aceste lucruri, și nu pentru imaginare roluri în viața publică, roluri pe care n-au apucat să le joace. Aceste nuanțări nu-și propun, în nici un caz
Brave old world (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5593_a_6918]
-
răsucesc unele într-altele, se întrețes, într-o conexiune strict spațială. Timpul stă pe loc încremenit. Partea a patra e singura care reprezintă timpul și constituie o urmare reală a celorlalte trei”. Prin experimentul propus, L. Durrell se înscrie în descendența prozei lui J. Joyce, V. Woolf, sau W. Faulkner, fiind departe de, să zicem, naturalismul romanului Sâmbătă noapte, duminică dimineață (1956), al lui Alan Sillitoe. De fapt întreaga tetralogie este împânzită cu meditații asupra artei cuvântului și asupra condiției scriitorului
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
colectiv omonim) reprezintă totodată cel mai concludent eșantion pentru o demonstrație. În esență, o elegie amoroasă, ca mai toate poemele lui Iaru, Aer cu diamante convoacă o suită de adiacențe. Vogă a făcut una singură, aceea care-l plasează în descendența unei sintagme aparținând grupului britanic The Beatles. Titlul acesta ar fi, deci, o adaptare (mai fidelă decât acelea ale lui Dorin Liviu Zaharia, dar nu departe de ele) a piesei Lucy in the Sky with Diamnonds, de pe albumul Sgt. Pepper
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
în flăcări risipește cântecul/ comprimat al hălcii din care/ se înfulecă pe ascuns” ș.a.m.d. Salvează volumul de la eșecul total doar Poemul pentru cei din urmă, unde expresionismul viziunii face casă bună cu confesiunea tranșantă, în numele „ultimilor supraviețuitori”. În descendența directă a Poemului petrolifer al lui Geo Bogza, ultimele versuri din carte atacă, cu un spirit justițiar care nu-i vine tocmai rău lui Komartin, civilizația post-apocaliptică a războiului și a „cimpanzeilor hypertech”, într-o societate unde „nu se mai
Suferința în formă fixă by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3532_a_4857]
-
Război Mondial acesta să fi câștigat definitiv bătălia, Coșbuc rămânând „simbolul rezistenței vechii poezii. În el se extrapolează mai toate conservatorismele și ideologiile cu subiect etnic și ruralist”. Dar, antrenat în programul educațional demarat de Spiru Haret („un proiect de descendență iluministă”), Coșbuc dobândește „conștiința clară a «complicității» cu forțele progresiste ale timpului său” și „prin filosofia existenței, el se desparte de Eminescu și de pesimismul social provocat de acesta”, încât „unele poezii conțin aproape ostentativ o pedagogie a virtuților pozitive
O nouă ediție George Coșbuc by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/3572_a_4897]
-
printr-un amestec atent dozat de dispreț și sentimente pozitive” (Knight, 2005:118) sunt multiplicate cvasiidentic de la carte la carte. Atunci când strategia devine obositoare, scriitorul se întoarce la o formulă preexistentă epocii hardboiled, propunând un roman în cea mai bună descendență a literaturii sentimentale. Dar, chiar și în acest caz, punctele tari rămân personajele și stilul, nu structura romanescă și narațiunea. Logica internă a genului a determinat ca, finalmente, diferențele la nivel tematic să se atenueze prin evoluția și absorbția în
Fărâme despre Raymond Chandler by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3807_a_5132]
-
criticii „șaizeciști” au evitat, de regulă - ca reacție la politizarea din anii ’50 a istoriei literare - contextul operei în favoarea eseisticii imanentiste. Or, critica practicată de acest simpatizant al „criticii complecte” la care visa G. Ibrăileanu, pare situată mai degrabă în descendența lovinescianismului interbelic. Pe de altă parte, Simuț e unul dintre puținii critici optzeciști centrați pe istoria literară tradițională, deschisă eventual spre psihocritică, dar fără idiosincrazii ideologice sau veleități teoretizante. Cel mai recent volum al său, Vămile posterității, se înfățișează ca
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
însă, o sută de ani mai tîrziu, vocea lui Gherea sună cu totul altfel: e o premoniție, deocamdată vagă, a terorii marxiste ce urma să vină, a mentalității intolerante care a ajuns, pe parcursul secolului XX, la cunoscutele performanțe. Dincolo de funesta descendență politică pe care criticul român nu avea cum s-o prevadă, ar fi interesant de examinat în ce măsură propunerile teoretice ale lui Gherea ofereau o alternativă credibilă la maiorescianism. Autoritățile evocate de el în materie de critică erau în general de
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
ca sentimentul existențial, P.P. atrage atenția asupra diferențelor stilistice și de viziune. De pildă, poeți precum Ion Mureșan și Marta Petreu „par să se revendice mai curând de la poetica și sensibilitatea expresionismului ori, cel dintâi, chiar de la un imaginar de descendență rimbaldiană.” Cu alte cuvinte, marca este „diversitatea exuberantă [...] în toate momentele de continuitate sau de ruptură din spațiul liricii românești contemporane, în interiorul căruia doar competiția și sentimentul inovației par să fie constante”. După 1990, manifestele poetice și dezinhibarea radicală a
Antologie de poezie română contemporană în limba spaniolă Miniaturas de tiempos venideros by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3147_a_4472]
-
într-o familie de evrei ruși înstăriți, situație atipică la momentul respectiv, Troțki nu beneficiase de o educație religioasă în sânul familiei. Tradițiile poporului semit nu au fost literă de lege în casa Bronstein, iar tânărul Lev ajunsese să considere descendența sa mai degrabă un accident decât un factor care să îi influențeze optica asupra societății. Mai mult, deși provenea dintr-o clasă privilegiată, s-a considerat până la final un revoluționar proletar, cu toate că, așa cum observa unul dintre adversarii săi politici, ca
Ironia istoriei – Lecția lui Lev Troțki by Diana Ivan () [Corola-journal/Journalistic/3100_a_4425]
-
instituțiile și cultura evreilor, ci i-a criticat ori de câte ori a avut ocazia, nemanifestând vreo sensibilitate personală în acest sens. A militat pentru asimilarea acestei minorități de către populația majoritară, refuzând cu fermitate orice noțiune de autonomie culturală. Și-a admis formal descendența evreiască, însă nu și religia, declarându-se în repetate rânduri ateu. Potrivit lui Rubenstein, tocmai lipsa unei identități religioase asumate voit e posibil să-l fi determinat să adopteo credință alternativă utopică, una profană și mult mai periculoasă. Din biografia lui
Ironia istoriei – Lecția lui Lev Troțki by Diana Ivan () [Corola-journal/Journalistic/3100_a_4425]
-
științifică a prozei folclorice, neegalat până în prezent” (Nicolae Constantinescu). O preocupare constantă a fost studierea influenței folclorului asupra marilor scriitori români: Ion Budai-Deleanu, Eminescu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu etc. Din șirul acestora se detașează Poveștile lui Creangă, 1967 - în care descendența lui Creangă din povestitorii populari și, totodată, detașarea de ei sunt răspicat formulate: „Genul proxim al operei lui Creangă este povestea populară românească în haina ei moldovenească.... Creangă face parte din aceeași familie cu povestitorii populari, de care totuși se
O monografie necesară by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3107_a_4432]
-
poeziei, despre o posteritate care, în ciuda complicațiilor editoriale, ar împlini reparatoriu destinul acestei cărți, pe drept cuvânt, extraordinare. Fără a pune la îndoială frumusețea, inclusiv morală, a acestei metafore, sunt, recunosc, destul de sceptic nu doar legat de existența unei atari descendențe, dar și de posibilitatea existenței ei. Baudelaire și experiența abisului e o carte care interzice, prin toată textura ei ideatică, nu numai reducția la concept, dar și extrapolarea ori, cu-atât mai mult, generalizarea.
Linia Fondane? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3135_a_4460]
-
o semnificație specială în economia lui pentru că deschid problema identității, preocupare constantă în opera lui Andreï Makine, și alcătuiesc comentariul implicit al rusității Ecaterinei cea Mare. Femeia care prin puterea neobișnuită a voinței sale a reușit să se plaseze în descendența lui Petru cel Mare și să-i continue proiectul dinastic a început prin a- și renega religia și originea, prin a-și asuma o altă identitate. Makine, care face dovada unei documentări pe cît de extinse pe atît de profunde
De la Sankt-Petersburg prin Leningrad și retur by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2885_a_4210]
-
Un lucru e cert: mâncarea, hrana de zi cu zi, nu mai e privită cu ochii burghezului sau ai gurmandului de altădată, ci redusă la esența ei sacră: pâinea și vinul. Pe urmele teologiei lui Nikolai Berdiaev și în posibila descendență a unor Peter Wust sau Gabriel Marcel, cum crede Ion Vartic, Steinhardt ripostează cu înflăcărare împotriva „falsului idealism”: „Pâinea aproapelui meu e o datorie spirituală, nu se cade să-i țin flămândului cursuri de idealism și să-l acuz că
Poveștile burgheze ale unui gurmand simpatic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3206_a_4531]
-
tribut nici unui mentor mai rodat. Venea, în literatură, emanând un soi de independență. Iar dacă, prin forța lucrurilor, critica l-a plasat în compania unui Dan Sociu, de pildă, afinitatea nu trebuie privită decât așa, ca afinitate, și nu ca descendență sau dependență). Inteligent și dotat cu o bună intuiție tactică, Dósa se delecta, în plus, cu mici artificii prin care să- și deruteze cititorul. Cel mai frapant dintre toate era reprezentat de ultimul poem al volumului (care, de altfel, îi
Americanii (Tablă de materii) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3220_a_4545]
-
corespondent vizual pentru ceea ce în muzică se poartă nume ca ecou, reverberație, rezonanță (termenul din urmă figurând, cum se știe, și pe coperta precedentului volum al seriei, ceea ce-l face, o dată în plus, definitoriu pentru critica lui Dinu Pillat). În descendența acestor considerații, cele câteva modificări din cuprinsul noii ediții accentuează aspectul mozaicat: o addenda conținând o serie de inedite (pagini dintr-un jurnal de lectură sau facsimilul unui plan de lecție datând din vremea în care Dinu Pillat i-a
Mozaic existențial by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3031_a_4356]