766 matches
-
ca servitor se răspândi repede prin conac. Grăjdarii îl tratau ca pe un începător și-i dădeau ordine. — Hei, Maimuță! În fiecare dimineață de-acum încolo, după ce ducem caii la păscut, să faci curat în grajduri. Bălegarul îngroapă-l în desișul de bambuși. După ce termină de curățit bălegarul, un samurai mai vârstnic îi spuse: Umple ulcioarele mari cu apă. Iar după aceea: — Sparge lemne de foc. În timp ce despica butucii, i se spunea să facă altceva. Pe scurt, era sluga slugilor. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
câte ceva de spus. — Ne-a insultat! — La fel cum batjocorește și regulamentul casei! — E de neiertat, măgarul! — Spintecați-l! Maestrul n-o să ne condamne pentru asta. În furia lor, păreau gata să-și pună amenințarea în aplicare, târându-l în desiș și tăindu-i capul pe loc. Lui Shohaku îi era greu să-i oprească. Fu nevoit să-și folosească toată puterea pentru a-i liniști și a salva viața lui Hiyoshi. În seara aceea, Nohachiro veni la casele servitorilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de copaci zelkova care străbătea satul, vrăbiile ciripeau liniștite. Samuraii îngenuncheară în fața colibei unui sătean de rând și spuseră cu glas scăzut: — Procesiunea a fost observată. În curând va trece pe aici. — Bine. Voi doi mergeți să vă ascundeți în desișul din spate. Cei doi samurai erau ajutoare personale ale Seniorului Saito Dosan din Mino, care stătea rezemat de pervazul ferestrei unei cămăruțe, privind atent ceea ce se întâmpla. Circulau multe istorii despre Nobunaga. „Cum o fi în realitate?” se întrebă Dosan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înfiora de emoție. Dar, mai mult decât atât, nu înțelegea de ce acea fată neafectată și lipsită de griji îi acordase încrederea ei. Era seară. Tokichiro mergea absent. După ce plecase din casa lui Mataemon, se îndrepta spre propria lui casă din desișul de paulownia. Dacă părinții ei îi dădeau permisiunea, dorea să devină soția Domnului Kinoshita, spusese Nene. Cu toate că punea un picior înaintea celuilalt, era atât de cuprins de fericire încât abia dacă mai gândea conștient. Nene vorbise serios, dar el încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în direcția Castelului Kiyosu. * * * Mușchiul era surprinzător de gros. Ai fi putut privi în spațioasa grădină a conacului Hachisuka, atât de asemănătoare cu grădinile templelor în care intrarea e interzisă, întrebându-te câte veacuri vechime avea de fapt mușchiul acela. Desișuri de bambus se înălțau la umbra stâncilor mari. Era o după-amiază de toamnă, cu desăvârșire liniștită. „A supraviețuit, asta-i sigur,” ar fi reflectat Hachisuka Koroku, când intra în grădină. Îi amintea de legăturile cu strămoșii lui, care trăiseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o incintă spațioasă. Apropiindu-se, văzură trei, patru felinare arzând înăuntru. În locul unei porți cum se cade, doar un oblon de bambus se legăna liber în vânt. „Ce mare e,” își spuse Hideyoshi pe când intra, tăcut. Înăuntru se afla un desiș de brazi. O potecă strâmtă ducea de la intrare până între brazi și, cu excepția cetinei căzute care acoperea pământul, nu se zărea nici un fir de murdărie. Continuându-și mersul cale de vreo cincizeci de metri, ajunseră la casă. O vacă mugea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pârâiașul de colo și îndreaptă-te către mlaștină. Tocmai când credeau că ajunseseră la capătul văii și al cărării, văzură cârcei de glicină agățați de o râpă. Ocolind o culme, găsiră o potecă ascunsă spre vale, care trecea printr-un desiș scund de bambuși vărgați. Pe cărarea de-aici, sunt cam două leghe până în spatele castelului. Dacă parcurgeți distanța, urmând harta asta a muntelui, ar trebui să ajungeți la un canal de apă care duce în casdtel. Și-acum, cu permisiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
urmă. Ecoul detunăturii de pușcă se auzi răsunând prin munți. Imediat, Sanpei aruncă arma în lături și porni sărind în josul pantei ca un cerb, hotărât să-i aplice inamicului doborât lovitura de grație. Watanabe Tenzo căzuse pe spate, într-un desiș de buruieni de la marginea drumului. Dar, în momentul când Sanpei se opri lângă el și-ți ținti pieptul cu vârful spadei, Tenzo îl apucă de picioare și i le trase de sub trup, trântindu-l la pământ cu o forță cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înconjurătare. Într-o zi, Nobutada vizită Muntele Hirai și ieșiră amândoi să inspecteze pozițiile inamicului. La sud de dușman se înălțau munții și dealurile legate de masivele alpine din apusul provinciei Harima. La miazănoapte, curgea râul Miki. La răsărit creșteau desișuri de bambus, culturi agricole și buruieni. În sfârșit, un număr de fortărețe încercuiau zidurile castelului din trei laturi, pe dealurile învecinate. Acestea, la rândul lor, aveau în centru citadela principală, înconjurată de a doua citadelă și de o a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se vedeau colibe muntenești, cu acoperișuri groase de stuf. Partizanii lui Mitsuhide ar fi preferat să evite cât mai mult posibil asemenea așezări omenești, dar drumul trecea printre case. Din fericire, nicăieri nu strălucea vreo lumină. Casele erau înconjurate cu desișuri maride bambus, sub luna argintie, și totul sugera că localnicii dormeau adânc, complet neștiutori de haosul din lume. Sfredelind întunericul cu ochii îngustați, Akechi Shigemoto și Murakoshi Sanjuro cercetau terenul până departe în față, călărind de-a lungul satului îngust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mai în față. Deodată, din întuneric izbucniră zgomote de bambuși călcați în picioare pi mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și mâna calul înaintea lui Mitsuhide, privi instinctiv înapoi. Gardul din lemn de mătură al unei colibe cufundate în umbra desișului de bambus era mărginit de întuneric. La vreo douăzeci de metri mai în spate, silueta lui Mitsuhide se profila țintuită locului. — Stăpâne, îl chemă Tatewaki. Nu primi nici un răspuns. Bambușii tineri se legănau pe cerul fără vânt. Tatewaki era gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o dată, calul lui Murakoshi se cabră. În aceeași clipă, spada lui scoasă din teacă lovi prin stânga șeii. Se auzi un dangăt sonor, când spada reteză vârful ascuțit al unei lănci de bambus. Mâinile care țineau lancea dispărură imediat în desișul de bambus, dar ceilalți văzuseră clar ce se întâmplase. — Ce-a fost asta? Bandiți? — Fără îndoială. Fiți atenți, par să fie undeva în desișul ăsta mare de bambus. — Murakoshi, ai pățit ceva? — Ce, crezi că m-aș lăsa rănit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spada reteză vârful ascuțit al unei lănci de bambus. Mâinile care țineau lancea dispărură imediat în desișul de bambus, dar ceilalți văzuseră clar ce se întâmplase. — Ce-a fost asta? Bandiți? — Fără îndoială. Fiți atenți, par să fie undeva în desișul ăsta mare de bambus. — Murakoshi, ai pățit ceva? — Ce, crezi că m-aș lăsa rănit de spada din bambus a vreunui hoț vagabond? — Nu te lăsa distras! Mergi mai repede. Diversiunile nu aduc decât necazuri. — Ce-i cu Domnia Sa? Cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mai mic semnde slăbiciune. Sanjuro și Yojiro, aveți grijă de ei. La auzul cuvintelor lui Shigemoto, oamenii se despărțiră. O lance fu pozițională la repezeală, iar spadele ieșiră din teci. — Blestemați să fiți! Cu un răget tunător, cineva sări în desișul de bambus. Un zgomot ca al unei ploi de frunze, sau poate al unei hoarde de maimuțe, sfâșie tăcerea nopții. — Shigemoto... Shigemoto... șopti Mitsuhide. — Aici sunt, doamne. — A... Shigemoto... repetă seniorul. Apoi dibui prin jur, ca pentru a căuta brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
patru vasali, apoi șase, apoi opt, înconjurară trupul lui Mitsuhide în același fel, urmându-l în moarte. Cât ai bate din palme, trupurile lor fără viață alcătuiră pe pământ petalele și inima unei flori de sânge. Yojiro se năpustise în desișul de bambus pentru a se lupta cu bandiții. Murakoshi strigă în întuneric, îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai întoarse. Murakoshi fu rănit și el în câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe cer, spuse unul dintre ei, arătând spre sud-est. — Unde? — Din dreapta chiparosului ăluia mare, până la miazăzi. Ce crezi că e? Râseră cu toții. — Probabil fermierii de lângă Otsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
interludiu de meditație, însă, soția lui Inuchiyo terminase de pregătit două sau trei feluri. Îl conduse afară din bucătărie, ducând ea însăși tava. În regiunea deluroasă care se întindea spre citadela de la apus, se înălța un mic pavilion într-un desiș de brazi. Slujutorii întinseră un covor pe iarba de alturi și puseră două tăvi cu mâncare și carafe de sake. — Nu pot măcar să te servesc cu ceva mai bun, chiar dacă ești grăbit? întrebă soția lui Inuchiyo. — Nu, nu. Soțul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
a plantațiilor de orez acoperite cu apă și a micilor pâraie arăta că zorii erau aproape, dar peste tot se întindeau umbre negre, iar norii întunecați pluteau la mică înălțime deasupra pământului. — Hei! Uite-i! — Jos! Culcat! Pe orezării, în desișurile de boscheți, la umbra copacilor, în adânciturile solului, siluetele oamenilor din armata urmăritoare se culcară repede la pământ. Ciulind urechile, puteau auzi armata din apus deplasându-se într-o coloană lungă și neagră pe singurul drum care dispărea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
oprise o clipă asupra lor, nici măcar o clipă nu se întrebase cine sânt cu toate că în timpul unor festivități și recepții cu protocol restrâns desigur că avusese chiar să schimbe câteva cuvinte cu ele. Gândul lui zbura prin păduri și lacuri, prin desișuri unde se ascundea vânatul, peste vâlcele prin care oștirile Moldovei dăduseră, prin veacuri, atâtea bătălii, unele sfârșite prin mari victorii, ele îndoielnice sau sângeroase înfruntîndu-l pe însuși marele Mahomed Cuceritorul. Nu cuceriseră însă nimic și asta îi dădea, prin secole
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a Câmpiei Ucrainene. Era pe vremea, când vestea despre bogăția și frumusețea acestor pământuri trecea cu încântare hotarele țării. Întro-o după amiază de vară, pe când soarele cobora spre chindii, domnitorul, cu câțiva oameni din garda sa, străbătea, în goana cailor, desișul greu al codrilor. Ochiul ager al domnitorului, observă cum se furișează printre copaci o ceată de tâlhari. Începu o luptă crâncenă și inegală (dușmanii fiind mult mai mulți la număr). Obosit să tot lupte cu sabia, Ștefan Vodă a scos
Bravicea, Călărași () [Corola-website/Science/305149_a_306478]
-
unui avion. Arăta foarte asemănător cu cel al lui Wendell. Probabil că era exact același și descărcaseră imaginea de pe același site cu avioane personale pentru călătoriile de afaceri. —După ce aterizăm în junglă - ni s-a aruncat dinainte o fotografie cu desișul junglei -, vom face apoi o drumeție de o jumătate de zi. Redactorii pot vedea pe viu plantele care intră în compoziția produsului. Ni s-a dat să examinăm fotografia unei plante. —O drumeție în junglă? a zis Ariella. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mimând interesul, cu ochii pe jumătate Închiși. Porțiuni de teren plat În diferite nuanțe de verde, câteva coline cu pâlcuri de copaci. Totul arăta la fel. Ceea ce vedeau ei de fapt erau câmpuri de trestie-de-zahăr cu mătase ca a porumbului, desișuri de bambus Înalt și pini tineri Înalți de șase metri. Pe dreapta, se găseau o colină acoperită cu arbuști de ceai și o parcelă cu morcovi cu vârfuri Înflorite, albe. Pe stânga, erau câmpuri aurii de rapiță, iar lângă ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
furt În colaborare. Vaselină alegea una dintre mașinile pe care tocmai le reparase și o luau către est, Îndepărtându-se de lac, pe un drum foarte puțin folosit care ducea către o deschizătură secretă În ceea ce părea a fi un desiș impenetrabil. De-aici Își continuau drumul șerpuitor intrând În zona cu copaci mai Înalți până când coroanele copacilor de deasupra lor deveneau atât de dese că de-abia mai intra lumina. La marginea unei doline, se opreau. Depresiunea se suprapunea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ușor să-și Încerce norocul cu capriciile turiștilor decât cu cele ale musonului. Duceau o viață bună până când au Început epurările. După aceea nu le mai rămăsese altceva de făcut decât să se refugieze În junglă, cât mai sus, unde desișul era atât de mare Încât nu creșteau decât plante sălbatice. După ce epurările au luat sfârșit, Pată Neagră și prietenii și vărul lui au coborât pe furiș În satul Nyaung Shwe unde nu-i cunoștea nimeni. Și și-au procurat de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ghicească În ce urma să se bage. Moff se urcă Înaintea ei, apoi o trase sus Încântat de mișcarea sânilor ei, un balans plăcut vederii. Între timp, Pată Neagră și Os-de-pește scoaseră imediat bărcile din apă și le ascunseră În desiș. O clipă mai târziu, nu se mai vedea nici urmă de barcă. Cei doi se urcară În cabină cu Limbă și Vaselină, și camionul porni atingând arbuștii stufoși și rupând crengile care Îi stăteau În cale. În remorcă, prietenii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]