18,606 matches
-
ficțiune printr-o separare a artei de detaliile lumii pămîntești. Din analiza textelor, comentate ca texte contemporane - perspectiva situân-du-se în interiorul lor și nu undeva în afară rece și distant - se descoperă la toate nivelurile că cerințele de perfecțiune, atenție și detașare duc în chip natural la o poetică a strălucirii și discreției. Ideea centrală a cărții este că poetica ficțiunii se nutrește dintr-o poetică a mentalului, iar în această poetică a mentalului, fundamental este faptul că lumile ficțiunii clasice își
O alegorie a depărtării by Alina Chiriac () [Corola-journal/Journalistic/17090_a_18415]
-
a cărții este că poetica ficțiunii se nutrește dintr-o poetică a mentalului, iar în această poetică a mentalului, fundamental este faptul că lumile ficțiunii clasice își propun să atragă spectatorul în afara câmpului său de experiență empirică imediată. Perfecțiune, atenție, detașare sunt cheile unui univers care convinge prin asimetrie, prin contrastul dintre realul concret și idealul care purifică și organizează lumea ficțională. Literatura franceză a sec. XVII, remarcă autorul, este de asemenea literatura unei epoci în care oamenii se simțeau încă
O alegorie a depărtării by Alina Chiriac () [Corola-journal/Journalistic/17090_a_18415]
-
cinematografia contemporană - asemeni altor maeștri ai modernității Schönberg, Joyce, Picasso, Brecht - a avut darul, la acea oră de criză, să capteze atenția unanimă. În felul atît de personal al lui Godard, uzînd de erudiție și sarcasm, vorbind ca-ntotdeauna despre detașare și alienare, despre relativizarea așa-ziselor adevăruri absolute. O nobilă invitație la rațiune și toleranță. Necesare acum mai mult ca oricînd. O hazardată ripostă în forță ca și un nou cod Hays cu restricții absurde ar însemna să se cadă
Festival în doliu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15833_a_17158]
-
comportamentului personajelor este subliniată și de precaritatea costumelor, care adîncesc derizoriul în care se trăiește. Peste prejudecăți și cutume personajele lui Synge nu pot trece. Această fatalitate este pusă în discuție cu ironie, cu umor (negru), cu un soi de detașare totodată. Deși îi stimez și îi respect pe cei mai mulți actori din distribuție, nume ale trupei craiovene și nu numai, aș vrea să remarc de data asta interpretarea complexă a Mirelei Cioabă în văduva Quin, veșnic disponibilă amorurilor sau, în fapt
Năzdrăvănii și năzdrăvani by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15847_a_17172]
-
de utilizare au fost, până la Eco, prea puțin studiate. Nici identificate n-au prea fost ele - nu suficient. Vor fi acum, cu o poftă care compromite ludic orice încercare viitoare de a mai aborda astfel de fenomene fără o minimă detașare. Umberto Eco, Minunea Sfântului Baudolino, trad. Sorin Mărculescu, Humanitas, București, 2000, 177 pag. Fericirea? Cea mai mare corvoadă! Dacă Eco se salva prin umor de capcanele alienării contemporane (micuțe, ele, dar multe), lui Pascal Bruckner îi vine mai greu să
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
posibilitatea identificării unui grup specific de însușiri comune la întregi popoare, stăruind în ideea că nu se pot decupa și studia decît însușirile individuale, cele colective fiind apreciate ca o imposibilitate evidentă. Dacă aceste ipoteze se verifică, atunci dispare ideea detașării și impunerii unui set de caracteristici valabile la scara unui întreg popor (popoare). Și, atunci, se risipește în neantul tuturor divagărilor chiar ideea specificului național pentru fixarea căreia s-au consumat la noi tone de cerneală și chiar imagologia ca
Prejudecăți antisemite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15937_a_17262]
-
evenimente", din aproape în aproape ne întoarcem la teza nerușinată a Securității, că revoluția la Timișoara a fost opera scursurilor societății. Această teză a fost una dintre primele contribuții ale săptămînalului ROMÂNIA MARE, în 1990, în publicistica autohtonă. Or, cu detașarea pe care o avem acum și cu informațiile existente, e greu de înțeles de ce presa mai poate accepta varianta securistă asupra evenimentelor de la Timișoara. Dacă în România a avut loc o revoluție, și ea a avut loc, începutul ei a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15957_a_17282]
-
anumită rigiditate academică, o anumită lipsă de curaj de a ieși din aceste tipare și o nevoie de comunicare. Pe de altă parte, scriindu-se, de pildă, despre Tudor Vianu, s-a vorbit chiar de parazitismul criticii, tocmai prin aceste detașări academice ale unei critici care rămîne cumva exterioară operei, luîndu-și opera ca un pretext pe corpul căreia speculează. Or, eu am întîlnit, în Paris, în Elveția și în alte locuri, niște oameni pe care i-am simțit mult mai apropiați
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
în minus, nu-i tot aia? Și cine mai citește poezie În jocul tot mai dur de-a puia-gaia?" În ciuda gravității discursului poetic, a întrebărilor despre viață, creație (mai ales), despre necruțătorul timp sau despre moarte, ironia îmbracă totdeauna versul (detașarea ironică), forma fixă a sonetului a cărei virtuozitate este neîndoielnică: " Așa până-ntr-o zi, mânat de gândul Că timpul poate-ți mai amână rândul, Când, potrivind un vers ce te exprimă, O să le lași pe masă toate baltă Și
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
context tipic al petrecerii sau al spectacolului. Formula pare să evoce strigătul cu care se anunțau spectacolele de bîlci: eficient prin insistență, comic prin redundanță. Folosirile sale actuale au de aceea rol de intensificare, dar și conotații ironice: o anumită detașare de ceea ce e anunțat cu prea multă ostentație, o oarecare neîncredere sau pur și simplu tendința de a adopta un ton nonșalant. Formula s-ar putea deci adăuga sutelor de exemple de parafraze produse pornind de la versuri clasice sau de la
"Mare bal mare" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16015_a_17340]
-
în 1937, precedentele sale cărți nu se asemănau, în dispunerea materiei, de celelalte care îi vor cuceri extraordinara celebritate. Repet, numai Lacrimi și sfinți vestește modalitatea scriiturii vestitelor sale cărți franțuzești din 1949 încoace. Cît despre carte, ea demonstrează net detașarea critică a autorului de dimensiunea religioasă. Începe prin a declara că încercînd să înțeleagă de unde vin lacrimile pe care le varsă, rugîndu-se, ființele religioase, a ajuns la sfinți, conchizînd că, de fapt, lacrimile sînt urmele lor. "Sfințenia în sine, admite
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
papucii Americii nu-și scrie "jurnalul", ci îl retrăiește. Cartea reia, de fapt, două apariții anterioare: The Life & Times of an Involuntary Genius (1975) și In America's Shoes (1983). Așezate între coperțile aceleiași cărți și recitite cu ironie și detașare, mai întâi de autor, cel puțin aceasta este senzația creată de textele însoțitoare - prefața ("Adding to My life", New Orleans, March, 1995) și postfața ("And What Happened Afterwards", Baton Rouge, March, 2001) -, cele două secțiuni recompun un "traseu misterios", cum
Andrei Codrescu - identitate și ficțiune by Nicolae Stoie () [Corola-journal/Journalistic/15633_a_16958]
-
deliberat asasinatul în grup ca pe un act de justiție. În această defel aleatorie trecere în revistă urmează la rînd Hundstage/Dog Days - radiografia unei psihoze cu un pronunțat caracter de masă, acutizată la vreme de caniculă, executată cu rece detașare de către austriacul Ulrich Seidl, interesat de escaladarea violenței și agresiunii la o populație alienată din cauza saturării, a bunăstării în exces. Într-o proximă vecinătate geografică, la limita subzistenței își duc viața într-un adevărat cerc vicios membrii familiei din filmul
Speranțele Salonicului by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15649_a_16974]
-
cred că sunt mai degrabă un dur care-și permite să scrie un pic - doar un pic - mai domol. Puțini critici/ recenzenți comentează 'tandrețea' mea, unii nici nu pot găsi emoție în ce scriu. Aceștia consideră că scriu cu o detașare ciudată. Mă tem că așa e. Ceea ce nu e un motiv pentru ca cei din imediata mea apropiere să se lovească de distanța mea. Asta e mai greu de înțeles. Nu mă consider, nu vreau să fiu un poet liniștitor, dar
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
o lua de la capăt. Aslam pare să renunțe prin urmare la obsesia integrativă, de înțeles, dar neputincioasă, care cere ca rezultat o tradiție unică și nefisurată. Autorul se dovedește astfel cu adevărat productiv. E de discutat de altfel dacă această detașare critică nu reprezintă și singura posibilitate, aparent indirectă, de atingere a scopului înscrierii într-o continuitate mult sperată. Problematica volumului este prea complexă spre a putea fi sugerată în câteva rînduri. Singura sugestie cu adevărat importantă care poate fi făcută
Împliniri majore by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15690_a_17015]
-
tuturor personajelor unui univers închis (în ciuda plein air-ului) în care victime și călăi se ignoră sau se acuză reciproc, confundîndu-se. Un amănunt de nobilă generozitate: Cristi Puiu apare pe generic drept consultant artistic. Maniera autoreferențială a adoptat-o cu amuzantă detașare și David Lynch în călătoria sa pe Mulholland Drive - un film polițist cu o nostalgie retro conferită în bună parte și de muzica lui Badalamenti - o poveste ambiguă în care destinul și hazardul își dau mîna cu liberul arbitru. ,, Realitatea
Salonic 2001: satisfacții și frustrări by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15700_a_17025]
-
sale s-ar cuveni să fie cu atît mai mare, cu cît, așa cum remarcă malițios în altă parte, unele "culegeri de cronici", care "nu interesează decît pe autorii analizați", trec "neobservate". Ceea ce, în treacăt fie spus, invalidează pretenția hermeneutului de detașare, de neparticipare la jocul ierarhiilor: "Și aceste cărți nu au avut nici un ecou în presă, pe cînd cărțile noastre au avut. Deși nu intru în nici o competiție critică și nu sînt deloc interesat de ierarhiile critice curente". Oare? O circumstanță
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
-l distinge de cei trei confrați ai săi. Acesta ni se pare a fi sporul de modernitate pe care autorul "Vesperalelor" îl implantează în "Cercul literar". Confrații săi n-au beneficiat niciodată de un asemenea amestec particular de ironie, de detașare lucidă sau angajament sentimental, de această triplă inserție în identitatea națională: în lexic, în istorie, în peisajul natural. În plus, Dominic Stanca scrie o poezie în care arta portretizării lirice este atât de fidelă personajului real, încât elimină orice urmă
Al patrulea poet al "Cercului literar" by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15767_a_17092]
-
printre stînci și defilee. Un drum, în cursul căruia strigătele deznădăjduite (și mai mult imaginate) alternează cu o liniște terifiantă și cu ecoul auzit din văi. Natura îi joacă feste omului, oricît de rațional ar fi acesta și cu oricîtă detașare științifică ar fi înzestrat. Călătorul/pelerinul/cititorul se confruntă, periodic și circular, cu spaime atotcuprinzătoare, însă nu disperă în a-și căuta un echilibru interior, oricum precar - chiar și în rarele momente de respiro. Ne aflăm, aproape permanent, la margini
Urcușul muntelui spre sine by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15775_a_17100]
-
din burta maică-si, își face repede loc printre ceilalți opt, se duce într-un loc ferit și, prima și prima dată, se p... lung, ușurându-se de toxinele adunate în el în timpul gestației. Aerul său de independență și de detașare absolută față de proba grea a nașterii prin care trecuse. * * Cristos trăgând cu mitraliera într-o mulțime și care după aceea se culcă și adoarme în timp ce poetul Ion Horea, în visul său de poet, îl mângâie încetișor pe păr zicându-i
Pîine cu î din i by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15787_a_17112]
-
apropiat al lui Stoenescu încă din primii ani de copilărie, dar și dintr-o lume privilegiată social și la adăpost de orice problemă economică. În consecință, emulația intelectuală, nonșalanța și o bună stăpînire a codurilor aristocratice, dublate de o anumită detașare pe care i-o permitea spațiul său economic securizat, sînt elementele-cadru ale personalității sale artistice și morale. Însă înaintea acestora, hotărîtoare sînt înzestrarea sa nativă, conștiința acestei înzestrări și interesul imperativ pentru pictură care se manifestă cu o uimitoare precocitate
Un pictor aproape uitat: Eustațiu Stoenescu (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16178_a_17503]
-
unii oameni întregi (...) ar fi mai drept să-i slăvim pe oameni să-i îndemnăm și pe zei să facă la fel." Planează peste întreaga structură narativă deseori extrem de complicată și peste un limbaj presărat cu prețiozități, un fel de detașare analitic-ironică a vocii întâi, sau alteori - o nostalgie (vizavi de lucrurile trecute) bine ținută în frâu de luciditate. În acest punct se întâlnește cu Ștefan Agopian din Manualul întâmplărilor. Chiar și acolo unde ezită între statutul de erou și cel
Hărți inexistente by Ioana Băețica () [Corola-journal/Journalistic/16226_a_17551]
-
Alex. Ștefănescu Detașarea care conferă farmec versurilor este poezia. Ea îl tot așteaptă de paisprezece ani, amânându-i pe nenumărații pețitori care o asediază. Și iată că așteptarea n-a fost în zadar. Prin publicarea unui volum de versuri inedite, Matei Vișniec se
Penelopa lui Matei Vișniec by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16248_a_17573]
-
la ea cu încrederea ultimă cu care se uită un naufragiat la sticla purtătoare de mesaj pe care o aruncă în largul mării. El compune poeme cu dezinvoltura blazată a cuiva care a realizat între timp ceva mai important. Această detașare conferă farmec versurilor. Ele se nasc fără să șiroiască de sânge. Se alcătuiesc în aer, ușor, iscate parcă de o baghetă magică. Seamănă foarte mult cu textele pe care marii autori le scriu la bătrânețe, din plăcere, când nu mai
Penelopa lui Matei Vișniec by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16248_a_17573]
-
înrolarea ca infirmieră în Maroc, Algeria și Italia, dresoarea unui cățel pentru a fura găini, întâlnirile întâmplătoare cu frații înrolați și ei în armată etc. Relatarea lor impresionează prin simplitate, de multe ori chiar stângăcie, și printr-un soi de detașare prin prisma timpului în spatele căreia, însă, se ghicește ușor valoarea lor afectivă imensă. Viața alături de Regele Mihai stă încă de la început sub semnul unei predestinări. Întâlnirea are loc la Hotelul Claridge's din Londra. "Printre invitați, regina Elena a României
Memoriile Reginei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16274_a_17599]