1,195 matches
-
subînțeles: Duduie îmi permiteți să vă miros parfumul? La început Lica se supără. — Cum vă per...? — Iertați-mă, nu am vrut să fiu mojic! Dar eu și fratele meu - știți că este fratele meu, nu-i așa? - nu ne putem dezlipi de pe fotolii. Mirosul parfumului de aici ne-a invadat nările și creierul. — Ha, ha, ha! râse Lica. Da, acum înțeleg mica introducere. Aveți dreptate, eu mi-am dat cu parfumul acesta amețitor, pentru că după ce ies de la serviciu merg la un
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383979_a_385308]
-
La câțiva pași, spre parc era stația de taxiuri și în câteva minute se aflau în fața blocului. Andrei și Marian cum au văzut că familia lui Cris a părăsit barul s-au dus direct la sărbătorit care nu se mai dezlipea de Andrada. - Maestre, se adresară cei doi zâmbind, ne-ai promis că mergem la Traian dacă pleacă mai devreme părinții și bunicii tăi. Ce faci, te mai ții de promisiune? - V-am promis, măi figurilor, dar nu vedeți că încă
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383452_a_384781]
-
aveți cecul la voi? îi persiflă Cris pe cei doi prieteni, râzând cu poftă. - Te pomenești că tu te scalzi în alte ape. Băi, să nu spui că te-ai îndrăgostit de brunetă, că înnebunesc. Am observat că nu te dezlipești de poalele ei nici cinci minute. - Lăsați voi asta și aveți grija gagicilor voastre să nu vi le fure careva prin discotecă și să vă lase și cu buzele umflate.Voi cu mălaiul și alții cu ... știți voi ce urmează
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383452_a_384781]
-
ideea să mă invite, hm ! doar cu o chitară după el, zdrăngănește toată ziua... Eh, ce-i drept are o voce splendidă, asta m-a atras până la urmă la el, „băiatul rău„... Ei bine, de atunci, nu s-a mai dezlipit de mine, iar eu am început în cele din urmă să am sentimente, un câmp de trăiri volatile, condensate în nimic, vezi bine ! doar teorii, muzică și timp pierdut, nu știu cum să-l schimb, să-l responsabilizez puțin, ce naiba, are treizeci
SEMNE de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383494_a_384823]
-
o pereche potrivită. Cei doi încercau să-și armonizeze pașii cât mai bine. Amândoi erau buni dansatori, mai ales de tangou. Ștefan o purta pe ring ca într-o plutire printre perechile în mișcare, trezind invidia Daliei care nu-și dezlipea ochii de la el. Îl admira pe Ștefan. Înalt, frumos, puternic, îmbrăcat elegant, cu haine de firmă, cu pieptul lat, de care Gloria se lipise ca o ventuză, se învârtea pe parchetul ringului ca un dansator profesionist. Ce păcat că nu
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383446_a_384775]
-
cu alte descoperiri și elemente istorice, folosind un limbaj rapid și ușor de înțeles pentru tânăra generație de azi, considerând ilustrația, cea mai ușoară și directă cale de a ajunge la ei, de a le capta atenția, de a-i dezlipi pentru câteva minute de telefoanele mobile, calculatoare sau televizor. Cartea povestește prin ilustrații și text, începuturile vieții pe teritoriul Daciei străvechi, ajungând până la civilizația danubiană (12.000 de ani î.e.n.). Va urma volumul 2, care va acoperi civilizația gumelnița, cucuteni
DACIA PREISTORICĂ ILUSTRATĂ la standul Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu [Corola-blog/BlogPost/92981_a_94273]
-
Copilul, ca renăscut, își puse liniștit gâtul pe tăietor și-i zise călăului: „Vreau să mor creștin: lovește”, iar acesta îi tăie capul. La capătul acestor imagini cutremurătoare pentru sufletul oricărui tată, capul lui Constantin Brâncoveanu nu s-a putut dezlipi de trup la lovirea călăului, și astfel, cei șase martiri și-au încredințat viața în mâinile Celui care a fost mărturisit. Apoi, trupurile celor șase eroi ai credinței au fost târâte pe uliți și aruncate în apele învolburate ale Bosforului
Sfinţii Martiri Brâncoveni / Drd. Stelian Gomboş [Corola-blog/BlogPost/93346_a_94638]
-
zări câteva smocuri de păr cenușiu și fragmentele de piele rămase prinse În cavitate atunci când coaja fusese smulsă. Capul mortului parcă se afla acolo, sub ochii lor, Înghețat de privirea cumplită a unei Gorgone. Abia atunci, poate pentru a-și dezlipi privirea de acea grozăvie, sau pentru că o scăpărare a torței azvârlise un fulger de lumină pe un perete, atenția lui Dante se opri asupra marelui mozaic aflat În spatele celui ucis. Ridică torța, plin de curiozitate. Lumina alunecă peste un pumn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scăpărau pe chipul său tânăr, Însă deja marcat de veghea studiului ori de o tainică neliniște. Aștepta nemișcat, ca unul din marile mozaice bizantine pe care Dante le văzuse În delta Padului. Asistase la prezentări În tăcere, fără să Își dezlipească nici o clipă privirea de pe fața poetului. Vorbi fără să aștepte ca Teofilo să Îl introducă. Și totuși domnia ta mă cunoști, messer Durante, iar eu te cunosc pe dumneata. Cu toate că e pentru prima oară când pașii noștri se Încrucișează. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de o oră, zise Încă o dată Veniero. Apoi, Îți vei putea relua urmărirea. O corabie a ordinului ne așteaptă pe coastă. E lună plină, drumul până la țărm e deschis. La schimbarea mareei vom părăsi Toscana. Dante nu izbutea să Își dezlipească ochii de templier. Poate că privirea diavolului era cea care Îi transpărea din pupile. Lângă dânsul, chipul Antiliei se apropiase, patru ochi care Îl priveau cu fermitate. Fu cuprins de o amețeală ușoară. Nu era fiara Apocalipsei, care urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-mă la nimic. Incredibil. Zac ca o vită. Șemineul de malachit pur și simplu mă doare, atât de mult mă enervează prezența și culoarea lui. Mobila lui Pinocchio, adusă de însuși Zappa, mă scoate din minți. Cred că am să dezlipesc încăperea, ca pe un colant indezirabil, și am s-o arunc pe geam, cu mine înăuntrul ei, făcând în felul acesta două lucruri demne de toată lauda: primul - să scutesc în sfârșit omenirea de prezența mea cretină și cel de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
trădare“ îmi spuneam eu, amintindu-mi de noaptea care trecuse; dar, cu oricâtă sinceritate și insistență încercam să alătur acest cuvânt de sentimentele pe care le încercam, cu oricâtă căință mi-l aduceam în minte, acest cuvânt nu rezista, se dezlipea și cădea, luneca de pe mine. Dar, dacă nu-i trădare, atunci ce să fie? Dacă ceea ce am făcut nu este o trădare, atunci înseamnă că spiritul meu nu-i răspunzător pentru ce fac simțurile, că simțurile mele, oricât de impure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Pleacă prea devreme, e mijlocul verii. De obicei, șatra părăsește zona toamna târziu. Nu știu obiceiurile zlătarilor, începu Cristi să vorbească, dar din câte îi cunosc eu pe țiganii de pe la noi, când unul dintre ai lor pățește ceva, nu se dezlipesc de secția de poliție ori de spitalul unde este internat până ce lucrurile nu ajung la bun sfârșit. Aici, mi se pare că ceva este dubios. Și-au făcut bagajele și au plecat. Ceva i-a speriat de moarte, din moment ce au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care să-l poarte în brațe și să-l alinte. No, să ne iertați, dragilor, auziră vocea baritonală a șefului poliției de cum intrară în casă, dar cu masa va trebui să mai răbdați ceva vreme. Maică-ta nu s-a dezlipit toată ziua de ficioru-tău, în loc să se ocupe de bucătărie. Pe mine nu m-a lăsat să îl iau în brațe decât acum cinci minute! se plânsese el Ilenei. Nu-i adevărat! protestă Maria din bucătărie. Toată ziua a fost plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întreagă. Din spatele ușii capitonate, auzeam voci, voci vesele, așa mi se părea. Când Ciupitu se întoarse pentru a-mi spune că domnul judecător dorea să mă primească, eram ocupat să decojesc cu degetul o fâșie de mătase roșie care se dezlipise de pe perete. Trăsesem de ea și se dezlipise o bucată de vreo treizeci de centimetri pe care apoi o rupsesem în bucățele mici. Grefierul mă privi cu un aer surprins și necăjit, cum te uiți la un om bolnav, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
așa mi se părea. Când Ciupitu se întoarse pentru a-mi spune că domnul judecător dorea să mă primească, eram ocupat să decojesc cu degetul o fâșie de mătase roșie care se dezlipise de pe perete. Trăsesem de ea și se dezlipise o bucată de vreo treizeci de centimetri pe care apoi o rupsesem în bucățele mici. Grefierul mă privi cu un aer surprins și necăjit, cum te uiți la un om bolnav, dar nu spuse nimic. Îl urmai. Mierck era așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de 7‑8 cm, lungimea de 30 cm și lățimea de 15 cm, se află pistolul. Sub el sunt pozele nud cu mama lui Rainer, printre care și câteva imagini, luate de aproape, ale organelor ei genitale. Tata nu se dezlipește niciodată de cheia casetei, o poartă mereu la el. Într‑o compunere pentru școală despre piesa Pantoful de satin de Paul Claudel, Rainer susține următoarea concepție: remușcarea nu te ferește de pedeapsă, iar libertatea nu poate fi atinsă decât prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu un ruj de culoare naturală. — Mulțumesc că ați venit. Numele meu este Kataoka. Keiko Kataoka. Am fost invitat să iau loc pe un fotoliu cu mânere, o piesă de epocă, și În tot timpul ăsta nu reușeam să-mi dezlipesc ochii de pe chipul ei. — Dar de ce mă priviți așa fix? Mă faceți să roșesc! Nu vreți mai bine să beți ceva? E În frigider bere sau whisky, dacă preferați. Eu nu beau deloc alcool, așa că o să-mi iau un ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fața cu amândouă mâinile. Keiko Kataoka se apropie de ea. — Noriko, scuză-mă. Nu am de gând să-ți fur iubitul, Însă nu mă pot abține. Și eu Îl iubesc. E atât de atrăgător, nu ți se pare? Noriko Își dezlipi mâinile de pe față, o privi drept În ochi pe Keiko Kataoka și Încuviință. Își dădea seama că Keiko Kataoka Îl iubea Într-adevăr pe bărbatul acesta și avea o asemenea putere de convingere Încât i se făcu pielea ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
jucat rolul principal a fost apreciat foarte bine de critici. Un film italian, Țărmul mării, ai auzit de el? — Nu, n-am auzit. — Așa e, japonezii habar n-au de compatrioții lor care au succes În străinătate. Nu-mi puteam dezlipi ochii de pe fotografie. O fată așa de slăbuță... mă gândeam eu. Nu-mi venea să cred că a fost În stare de ceva atât de Îngrozitor, să o Împingă pe fata aceea, Mie, la sinucidere, Împreună cu Keiko Kataoka și Yazaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cuvinte ascunse între pliuri de haine... dulapul trosnește. somnul nu vine. în pat, trupul chircit așteaptă diminețile. zvâcnește dureros. lasă urma pe pătura mototolită de nesomn. cearcăne vii se zbat sub ochi. gândurile încropesc planuri fără noimă. pas cu pas, dezlipesc papucii de covorul verde. cafeaua trezește inima. inima trezește mintea. adorm în sfârșit, privind o pagină în care un poet, își reconstruiește imaginea falsă, din hârtie creponată. colorată. o sabie îi atârnă deasupra capului. îi gâdilă orgoliul până la rimă. acum
PREA... de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364480_a_365809]
-
I-a recunoscut părul ondulat, căzut în falduri pe umeri, acoperind mare parte din gulerul bluzei de culoare liliachie și fața oacheșă, aproape tuciurie, așa cum o văzuse, nu de mult, din mașină. A rămas ca încremenit. Destul de greu și-a dezlipit privirea de pe sânii care săltau jucăuși la fiecare treaptă depășită cu picioarele acelea lungi ce păreau că pleacă din talie. A dus repede mâna cu telefonul la ureche și s-a răsucit mult pe bancă pentru a nu fi recunoscut
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361359_a_362688]
-
să o admire și să-i vorbească. Recunoscându-l, a făcut ochii mari și l-a întrebat: - Ce-i cu tine pe aici, doctore? - Ce să fie? Am vizitat un pacient în zona asta, a răspuns Viorel, fără să-și dezlipească ochii de pe pieptul ei ce sălta vizibil în ritmul respirației accelerate de emoție. - Înțeleg, dar..., de ce mă privești așa de... insistent, cum să spun,...mă faci să roșesc! - Te admiram. Ești superbă...! Ești apetisantă... Acesta-i cuvântul care te definește
ISPITA (14) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361437_a_362766]
-
Se miră Alma. - Ardeam de nerăbdare să discutăm despre Maria și Panait. - Ce să discutăm? Ori ești bântuită de viziuni închipuite? Răspunse Alma iritată. - Nu, nu, cât voi vă străduiați să rezolvați problemele, eu îl studiam pe profesor. Nu-și dezlipea ochii de pe Maria. - Eu de ce nu am observat acest lucru? Poate urmărea dacă se descurcă cu problemele. - Nu, o privea altfel. Tu nu ai sesizat pentru că erai interesată de fizică nu de ce se întâmplă în cameră. - Și ce ai mai
ROMAN IN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361499_a_362828]
-
insistentele lui ocheade sau nu. - Ia auzi! Interesant! De când asta? - De vreo două săptămâni tot îmi dă târcoale, încercând să mă abordeze într-o discuție mai intimă. Îl citesc ca pe abecedar cum mă curtează. Privirile lui flămânde nu se dezlipesc de pe bustul meu, parcă vrea să mă dezbrace. - Are ce privi, nu contest asta. Ce mă nedumerește pe mine este că acum câteva zile m-a rugat să-i apar în față părinților drept iubita lui. Se vor întoarce în
ROMAN IN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361499_a_362828]