594 matches
-
se întâmplă acum în cazul meu. Spun remușcare și nu căință. Mă îndoiesc dacă am cunoscut vreodată căința în forma ei pură; poate că nici nu există într-o formă pură. Remușcarea implică un sentiment de culpabilitate, o culpabilitate neputincioasa, deznădăjduită, a cărei mușcătură usturătoare nu cunoaște leac. Nu mă puteam gândi propriu-zis la Hartley, cel puțin nu încă. Șocul fusese prea puternic, sau poate că, pe furiș, subconștientul meu mă și ferea de prea multă suferință. Și mai aveam senzația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
directorul de atunci al Seminarului, a anunțat, cu glas sugrumat de durere, hotărârea autorităților de desființare a acelei celebre școli, toți elevii s-au retras în clasele în care se simțiseră până atunci ca la ei acasă. Erau dezorientați și deznădăjduiți. Era în anul 1948, an în care învățământul românesc avea să cunoască o derutantă cotitură. Una rusească. S au întors în clasa lor și elevii din clasa a opta, cei care reușiseră să termine școala. După clipe lungi și apăsătoare
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nu mă pot Împărți la toți. „Meridian“, 11 octombrie 2002, ora 11 62. Bufnița Cât pe ce să nu mă auziți astăzi: sunt peste măsură de mâhnit, căci am pierdut un prieten. În miez de noapte i-am auzit mieunatul deznădăjduit urcând nu spre cer, dar, la propriu, spre vârful unui copac; a doua zi, sub copac, am aflat câteva picături de sânge, semn că pasărea, căci o bufniță Îl Înhățase, inferioară evolutiv cum e, nu știe să se joace ca
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
statului medieval sârb, că la Kosovo Polije a fost dezastrul oastei sale În fața unor năvalitori din răsărit, turcii, În 1389, care zi fatidică de 28 iunie i-a devenit, Întru neuitare, zi națională. Fatidică și pentru că, sub protecția semilunii, locul deznădăjduitei rezistențe, purtate prin excelență În inima țării, a fost insidios infiltrat, secol după secol, de alți străini, de astă dată dinspre apus, Între timp islamizați dovadă a oportunismului -; oportunism care, dublat de o mentalitate de clan prădător, primitivă dar rămasă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
punct de vedere legal banca devine creditorul trezoreriei. În fapt, întreaga afacere reducându-se la inflaționarea banilor discreționari". Ibidem, p. 426. 905 "Boom-ul produce sărăcire. Dar încă și mai dezastruoase sunt ravagiile sale morale. El îi face pe oameni deznădăjduiți și descurajați. Cu cât mai optimiști erau în condițiile prosperității iluzorii a boom-ului, cu atât mai mari le sunt disperarea și sentimentul de frustrare. Omul este înclinat să-și pună norocul pe seama propriei sale eficiențe și să-l ia
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
Și iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viață, și tot ce este pe pământ va pieri. (Facerea 6:17) O pisică înnebunită de groază se agățase, deznădăjduită, de capătul unui hambar și acum executa, împreună cu întreaga schelărie de lemn, dansul macabru al valurilor dezlănțuite. Pluteau într-un iureș amețitor care cu boi înjugați ce se aflaseră în drumul șuvoiului dezlănțuit, stâne de oi cu tot cu țarcuri, cabane și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Erau loviți de un "delirium tremens" de o intensitate inimaginabilă. Pentru nemțeni, venirea americanilor era comparabilă cu înfrigurarea cu care evreii îl așteptaseră, cândva, pe Mesia, pe Unsul Domnului Dacă binefăcătorii de peste Ocean și-ar fi făcut apariția, înfometații și deznădăjduiții aceștia ar fi așternut în calea lor toate bundițele, fotele, iile, sumanele și căciulile și ar fi căzut în genunchi înaintea lor, cu adâncă smerenie, ca în fața unei sfinte icoane făcătoare de minuni. Vin americanii? Era colacul de salvare, singura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
readus din starea de leșin. Titi, ce-ai pățit, Titi? Titicuță, dragul meu! M-a ridicat în șezut și, sprijinindu-mi capul de umărul ei, mă mângâia cu dragoste nețărmurită pe frunte, ca să-mi revin complet. La strigătele disperate și deznădăjduite ale mamei, din grupul masiv al milițienilor care stăteau lângă zidul uneia dintre magaziile CFR-ului, s-a desprins un ofițer și s-a apropiat de vagonul nostru: Ce s-a întâmplat aici? Cine a strigat? Ce este? Domnule ofițer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Bombardarea Craiovei îi duce pe membrii familiei la Romanești, lângă râul Amaradia, unde copiii asistă la o apocaliptică ieșire a acestuia din matcă. Iată descrierea catastrofei prin ochii copilului care era atunci autorul: "O pisică înnebunită de groază se agățase, deznădăjduită, de capătul unui hambar și acum executa, împreună cu întreaga schelărie de lemn, dansul macabru al valurilor dezlănțuite. Pluteau într-un iureș amețitor care cu boi înjugați ce se aflaseră în drumul șuvoiului dezlănțuit, stâne de oi cu tot cu țarcuri, cabane și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
poate să înceapă. Și în arenă intră djighiții. Năvală de cai nebuni cu glezne de oțel și gură tare, cu gît lung și crupă nervoasă, cu harnașament sumar, solid, dar strălucitor. Hei! Strigătul iese deodată din șapte piepturi. Neașteptat, strident, deznădăjduit ca un urlet în deșert. Caii întețesc goana mai mult, mai mult, mai mult, într-un fel de dezlănțuire care nu mai are nimic comun cu firea, cu vreo urmă a instinctului de conservare, spărgînd circumferința strîmtă a arenei, dînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
scria cele de mai sus): „Nimeni n-a reușit Încă să sape În ritmul soarelui... nimeni nu a tăiat măcar un spic de grîu cu dragoste și grație.“ „Citez aceste cuvinte pentru că astăzi i-am putea spune acestui mare poet deznădăjduit să vină În Cuba; să vadă cum oamenii, după ce au trecut prin toate etapele alienării capitaliste și după ce s-au văzut pe ei Înșiși ca pe animale de povară Înhămate la jugul exploatatorului, și-au redescoperit calea și au Învățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ciolane”, care ne arată că nicio clipă credința nu l-a părăsit și cu siguranță că raportarea sa permanentă la Dumnezeu și la cele sfinte a făcut să primescă atâta har, pe care l-a folosit în încălzirea atâtor suflete deznădăjduite și obosite de cruntele încercări ale vieții carcerale. Și în pofida, sau poate tocmai datorită permanentelor încercări dintr-o istorie grea, a existat și va exista întotdeauna o conexiune nevăzută între foștii și viitorii mărturisitori ai neamului, care face ca sămânța
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
morții îl caută pe Uta-napiștim, primul om căruia zeii i-au dăruit nemurirea, sperând să afle de la el răspunsurile lecuitoare; Eminescu își va "trimite" eroii să urce într-o walhală moldavă să caute interpreți și cititori ai astrelor (Povestea Magului...). Deznădăjduit, Ghilgameș se va întoarce spre cetatea sa, Uruk. La vederea zidurilor "cel care s-a împărtășit din toată înțelepciunea lumii, întrucât a văzut totul până la marginile pământului și s-a pătruns de taina tuturor lucrurilor, tresări străfulgerat de gândul că
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Tot al materiei. Și "mântuirea lui seamănă cu mântuirea ca tactică a păsării Phoenix și de aceea cercul vicios al morții nu are sfârșit. De aceea, în poezia lui Eminescu ...[...]... nu întâlnim nici spaima existenței proprii și nici dorul ei deznădăjduit ci dorul ei dulce-amar, uitarea ei de ea însăși"24. Sau ceea ce într-un vers de laborator al Odei, Eminescu spune: "De-al meu propriu cânt mistuit mă mistui" și forma definitivă: "Pe-al meu propriu rug, mă topesc în
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
plasează acțiunea la începutul secolului XX, lăsând impresia că recurge la trimiteri spre propria-i biografie. Petru o iubește pe Dumitrița, fiica unor oameni săraci, dar părinții lui se opun la căsătoria lor. El pleacă în America, Dumitrița rămâne singură, deznădăjduită, și moare născând o fetiță care este chiar naratoarea. În romanul Maria (1988), dramatismul atinge pragul nevrozei. Suflet bântuit de spaime și neliniști, o femeie divorțată, cu doi copii, trăiește o acută stare depresivă și se internează în spital, pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285855_a_287184]
-
dezvoltat prin câteva detalii repetitive. Iată, Plumb, poemul liminar din volumul apărut în 1916: sicrie de plumb, cavou, veșminte funerare, coroane de plumb, aripi de plumb, flori de plumb și, în acest decor, amorul de plumb pe care îl strigă, deznădăjduit, poetul copleșit de singurătatea lui. Totul se învârte în jurul acestei fantasme puse în scenă. Poetul romantic caută singurătatea într-un cadru cosmic, de regulă codrul sălbatic și grandios, poetul simbolist transportă singurătatea în cavouri și pune totul sub semnul unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Devine palpabil. Scena întîlnirii, cu ezitarea nefastă a lui Sandu, înregistrată de Ioana ca un cataclism, este întretăiată de reflecții generale ("Cu ocazia dragostei, femeilor le devine orice indiferent"), de adevăruri intime, reiterate în momente asemenea, de Ioana (" Cînd era deznădăjduită, își începea lamentația obișnuită: <<Nu mă iubești, Sandule>>) și chiar de o scenă imaginată, gîndită de un Sandu care se pune în locul Ioanei, empatic: "Pot reconstitui toată starea sufletească a Ioanei înainte de sosirea ei la Brașov (...). La fiecare stație din
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
înseamnă nimic a te bucura de viață, atunci când ea nu întâmpină obstacole și crucificări. Nu prețuiește bucuria decât omul care a trecut prin toate încercările și a îndurat toate umilințele omului" (M. Eliade). Bucuria de a fi viu, oricât de deznădăjduite ar fi rănile din suflet și relele din jur, nu e totuna cu optimismul vulgar al simplei existențe biologice. Suntem datori să facem din viața proprie o victorie continuă împotriva morții, con-tra răului și întunericului. Peste această datorie n-ar
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
rezolvarea definitivă a creării casei memoriale. Sper ca rațiunea și bunul-simț să triumfe în folosul unui adevărat act de cultură, în memoria celui care a fost unul din cei mai reprezentativi ziariști și pamfletari ai României. Un grup de oameni deznădăjduiți, [început de decembrie] 1985, difuzată la 22 decembrie 1985 Domnule director, După cum cred că ați mai fost informat și de alte persoane, România în momentul de față are peste 1.300 de persoane care, în urma unor grele și îndelungate insistențe
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
craniile oamenilor morți de demult și ale celor morți de curând: care este al răufăcătorului și care al celui ce face binele?"51. Un alt text celebru, "Dialog despre mizeria umană", care a fost numit "Ecleziastul babilonian", este și mai deznădăjduit: "Oare leul cel mândru, care sfâșie carnea cea mai bună, oferă tămâie ca să potolească mânia zeiței? Cât despre mine, am întârziat eu oare să aduc ofrandă? [Dimpotri vă], m-am rugat zeilor, am adus jertfele cuvenite zeiței." (r. 51 sq
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Pius al VII-lea în închisoare, a murit și el într-o închisoare din insula Sfânta Elena; Rousseau, mare dușman al lui Cristos, s-a sinucis lângă Paris; Voltaire, pregătitor al Revoluției franceze și propagator de idei antireligioase, a murit deznădăjduit și părăsit de toți... Sărmanii! Ei nu și-au dat seama că: „Înfricoșat lucru este a cădea în mâinile Domnului celui viu” (Evr 10,31), și „cel ce va cădea pe piatra aceasta se va zdrobi; iar pe care va
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
știam ce curând în zori chiar vor muri cu toții... Numai eu am avut nefericirea să supraviețuiesc... Toți sfinții, arhanghelii, Dumnezeu din Ceruri n-ar mai fi putut salva Constantinopolul asediat ce se zbătea în spasmele morții. Noi, pe ziduri, luptam deznădăjduiți, cu ultima fărâmă de putere, după săptămâni și săptămâni de asediu. Prea bine știam că n-avem scăpare, știam că vom muri, dar voiam să cădem cu spada în mână, odată cu orașul... Oare trebuie să ne amintim toate acestea? se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce mai rămăsese viu în sufletul meu; și amara singurătate mă va cuprinde iar”. „-De ce zici astfeliu? Nu ai să fii tot între oameni?” „ Ești vecinic singur când ești împreună cu acei ce nu simțesc la feliu cu tine...” „-Ce deznădăjduit ești! Să vede că sufletu-ți sărmanul e atât de plin de amar, că nu mai încape în el nici o picătură de mângâiere”. „-Paharul când e plin, o picătură de întrece se varsă, fie de miere sau fiere...” Uite, dragă
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
amenințau cu pumnii și scuipau soldații care nu știuseră să-și facă datoria și care de altfel își continuau impasibili, sub poruncă superioară, drumul. Câte unul totuși mai plângea. În același timp, o mulțime adunată în fața primăriei orașului însoțea cu deznădăjduite urlete de aprobare discursurile celor din balcon, care chemau la luptă. Frământându-mă în această mulțime și urlând și eu în rând cu ceilalți, am zărit sus, printre oratorii care înconjurau pe profesorul Emil Hațieganu, național-țărănistul bine cunoscut („fost și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Culorile materiale, de la alb la negru, de la roșu și gri la nuanțele variate ale ceramicii (de Cucuteni) răsfrâng istoria veche, punând-o pe masa contemporanului. Picturile cupolelor din biserici înrădăcinează în cugetul pelerinului valoarea de rugă și credință, înseninează sufletul deznădăjduit iar mitul purificării prinde substanță. Orașul este acoperit de culori, de forțe pastelate ale realității dar și ale imaginației noastre. Să nu scăpăm din vedere însă că valorizarea lor poate denunța diabolicele și imundele culori amestecate, terne, murdare, urâte. Negrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]