403 matches
-
asocieze, de pe poziții conservatoare, politicianismul cu modernizarea liberală, în cazul de față avem de-a face cu o critică de la stînga. O „fiziologie” caricaturală a politicianului mic-burghez oferă — sub indicativul „Note“ — Ernest Poldy în Ionaș Grădișteanu. Incipit-ul cvasiurmuzian indică dezumanizarea personajului: „Un trup inert și nevertebrat... Sub sprincenele lăsate ca un accent circomflex, ochii mici, ca două orificii, cu pleoapele lăsate ca perdelele unei case clandestine”. Acumularea de analogii grotești trimite cu gîndul la pamfletele argheziene: „Personalitatea dlui Grădișteanu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pînă aproape de ultimele consecințe: de aici, predilecția lor pentru poezia pură, arhitectura pură, sculptura și pictura pure, fără „subiect” și fără „anecdotică”. Pentru un istoric conservator al artei, precum germanul Hans Sedlmayr, acest segregaționism purist ar fi un simptom al dezumanizării moderne, reflex al pierderii legăturilor cu transcendența. (Hans Sedlmayr, „Arta autonomă și omul autonom“, în Pierderea măsurii. Arta plastică a secolelor XIX și XX ca simptom al vremurilor, traducere de Amelia Pavel, Editura Meridiane, București, 2001, pp. 156-158). Nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în proză fantaste, de imagini grotesc-expresioniste ale alienării și dezumanizării, de „urmuzianisme” ludice și/sau antiliterare, avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981), un avangardism născut ca revoltă față de „suprasaturația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și regenerator al vechiului limbaj și al vechilor convenții. Urmuz — virus anarhic, nihilist într-o lume burgheză anchilozată. Urmuz — alien-ul, mutantul, copilul etern, „demascatorul” esenței corupte a lumii. Urmuz-sinucisul, reprezentant ironic al liberului arbitru, al „transcendenței goale”, al schizofreniei, alienării, dezumanizării și negativității moderne, al impasului autodistructiv. Urmuz — pionierul-explorator de teritorii necunoscute ale spiritului, pînă la găurile negre ale antimateriei. În toate ipostazele, Urmuz apare sub specia absolutului — mitul romantic al geniului cunoaște astfel o metamorfoză avangardistă, sub semnul „infinitului mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o perfectă ilustrare în literatura veacului nostru”: comicul, ca refuz mecanic și convenționalizat al mecanicului și convenționalului. Alienarea implică, în cazul textelor lui Urmuz, o regresie a personajelor din sfera umană spre cea animală, vegetală sau anorganică, un proces de „dezumanizare” ilustrat prin lipsa de comunicabilitate. Observația va fi preluată și dezvoltată, după un deceniu și mai bine, de Nicolae Manolescu în Arca lui Noe. Matei Călinescu este, probabil, primul critic care face o apropiere între scrierile urmuziene și flaubertianul Bouvard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mitologia exilului și șarmanta legendă mondenă, ca și excentricitatea, izolarea și nonapartenența declarată a autorului la avangardă. În plus, dacă Urmuz fusese înregimentat de către „apostolii” avangardiști în falanga antiburgheză, iar critica din perioada ceaușistă l-a recuperat în contra „alienării” și „dezumanizării” capitaliste, Grigore Cugler făcea figura unui anticomunist declarat. Potrivit lui Paul Goma, „apunakismele” circulau și în folclorul Gulagului românesc... Totuși, „autoritatea” precursorului Urmuz a cîntărit greu în balanța validării. Iată doar cîteva titluri de după 1990 în care numele celor doi sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a Revoluției proletare și denunțată ca reminiscență burgheză, „decadentă”. În deceniul șapte, recuperarea estetică a avangardei interbelice s-a produs pe o linie ideologică marxizantă (în virtutea opțiunilor politice de stînga ale majorității avangardiștilor interbelici, dar și ca replică pozitivă la „dezumanizarea”, „alienarea” și „reificarea” artei în societatea capitalistă contemporană). Generația „destinderii” și criticii săi de prim-plan - impresioniști post-călinescieni sau adepți ai metodelor teoretice în vogă (structuralism, tematism, semiotică, tel-quel-ism) - au valorificat, în maniere diferite, „moștenirea” literară avangardistă, producînd defrișări semnificative
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
obiceiurile și morala vor suferi schimbări radicale. Valorile se vor inversa: conceptele de bine și de rău se vor vedea din puncte de vedere diferite, iar oamenii de știință, cei care vor întotdeauna să ducă tehnica mai departe cu prețul dezumanizării noastre, vor fi urmăriți pentru că vor încerca să ne transforme în mașini... Doi nebuni! murmură preotul. Și când te gândești că mi-am pus speranțele în generația voastră. O generație de hippies, de trândavi și de drogați, de veșnici nemulțumiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
noastră fără de răgaz pentru triumful credinței și al valorilor democrat creștine În societatea românească din ceasul acesta neasemuit de important. Ai putea, bunăoară, să admiți că Începutul Înțelepciunii nu vine de la frica de regimul ceaușist, fără pereche În teroare și dezumanizare, nici de la oroarea de vreo instituție sau vreo persoană omenească, ci de la teama de Dumnezeu? Trebuie să reții, drag prieten, că, avînd frică doar de Înaltul nostru Creator vom deveni pe cât de Înțelepți, pe atât și de curajoși, biruind orice
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
avariției nu-i dă lui Pascalopol decât o sută de mii, iar două sute de mii le va ține pentru el și-i vor fi furate de Stănică Rațiu. Aglae Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu, este caracterizată prin dualitatea paternitate și dezumanizare. Ca mamă își asumă rolul paternității, fiindcă Simion este alienat, dar ca avară ajunge la un comportament inuman. Pe ea n-o interesează să-și ajute fratele, ci îi ocupă casa ca să pună mâna pe avere. Stănică Rațiu este demagogul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aparatului de represiune erau conștienți de faptul că nu-i puteau extermina pe protestatari și nu primiseră ordin în acest sens. Dar lichidarea protestatarilor putea fi oficiată simbolic prin tot soiul de strategii. S-a apelat în mod intenționat la dezumanizarea arestaților prin identificarea lor ca oameni-număr, fără nume, urmărindu-se anihilarea lor ca identitate, precum și prin legarea lor cu lanțuri la mâini și la picioare, tot pentru efectul psihologic (în arestul din București). Unora dintre anchetați le-a albit părul
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
și noi puțin!»; un altul, înalt cu mustăcioară cochetă, rănit și arestat la Radiodifuziune, a fost legat cu mâinile la spate. A zâmbit, s-a încordat puțin și a rupt legăturile: «Domnilor, nu ați putea să mă legați mai bine?»). Dezumanizarea care, fie că începea dintr-o copilărie orfană, fie că era gata constituită de o viață felonă, avea în vedere în primul rând «anularea completă a moralei sociale și mitizarea lui Ceaușescu». Principalul paragraf din jurământul depus în condiții de
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
acesta, arta e salvată de platitudinea necurmat amenințătoare”. Se poate deduce de aici că pentru Voronca - și pentru avangardă În genere - publicul este privit la modul generic, prin modelul negativ al „burghezului” - categorie spirituală, nu neapărat limitativ-socială. În a sa Dezumanizare a artei, Ortega y Gasset observase că: „ceea ce e caracteristic artei noi din punct de vedere sociologic este că Împarte publicul În aceste două clase de oameni: În cei ce Înțeleg și cei care nu Înțeleg”. Iar Renato Poggioli adaugă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
insolitul, obscuritatea, inexprimabilul, astăzi, în prezența unei realități care se dovedește ea însăși incoerentă, haotică, imprevizibilă, poezia nu are nimic de pierdut dacă se reorientează către valorile denotative ale limbajului, exploatându-i la maxim valențele mimetice. Dintr-un instrument al dezumanizării, al defamiliarizării (sau, mai precis, al familiarizării cu „obstacolul”), ea devine o modalitate eficientă de a redescoperi farmecul comunicării, punctele de contact, articulațiile dintre Sine și Celălalt, fapt ce permite, în ultimă instanță, luarea în considerare a posibilităților infinite ale
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
serii de constante de limbaj modernist”315 este de netăgăduit (s-ar putea încerca, în scopul argumentării acestei afirmații, comparația cu poeme din volumele Plumb sau Scântei galbene), totuși eul liric rămâne, într-o măsură considerabilă, prizonierul acelei tentații a dezumanizării și „mineralizării”, atitudine situată la antipozii biografismului din poezia mai nouă: După ce a împins poziția instanței auctoriale la limita „mineralului”, n-a avut puterea ori inspirația să facă pasul decisiv al re-biografizării vocii „naratoare” din poezie. Dacă ar fi făcut
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
tendință de „expansiune a prozaicului” în toate sferele discursului literar, expansiune pe care Matei Călinescu o considera definitorie pentru estetica postmodernismului 317. În egală măsură însă, discontinuitatea acută, pulverizarea textului, fragmentarea etc. pot fi interpretate ca tot atâtea simptome ale dezumanizării actului creator. Putem detecta în poeziile acestui „ultim” Bacovia aceeași evoluție dizolvantă în planul extensiei textului, ca și în cazul poemelor sale în proză. Analizându-le pe acestea din urmă, Mihai Zamfir a remarcat, cu îndreptățire, conexiunile dintre dimensiunile lor
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în toată complexitatea sa decât dacă îl plasăm sub semnul constantei obsesii a golului și a absenței, de unde provine, în fond și atât de des invocata neîncredere în metaforism, ca metodă de captare a existentului. Derutantă întâlnire între semne ale „dezumanizării” și „prozaismului”, în opera unuia dintre cei mai valoroși poeți români din secolul XX. 4.4 Experimente metatranzitive în cadrul avangardei româneștitc "4.4 Experimente metatranzitive în cadrul avangardei românești" În afară de „cazurile” Arghezi și Bacovia - care, deși par să reprezinte „antipozi poetici
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
la moarte de o putere ilegală, în urma unui simulacru de proces desfășurat ca în Evul Mediu. Lipsa noastră de reacție la o crimă, inconsistența acestei reacții reflectă, după opinia mea, o stare amnezică a societății noastre, un avansat grad de dezumanizare a ei. „Ce mai face Ilașcu?” sunt întrebat ori de câte ori mă aflu la București, Cluj, Iași sau Constanța. Și la Berlin, unde am avut șansa să ajung în această primăvară, am fost întrebat de către românii de acolo și chiar de către unii
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
țară atât de înclinată spre umor (în marea majoritate involuntar), nu știu dacă aș putea s-o duc de pe o zi pe alta. La condițiile economice, materiale, sociale puse la dispoziție de o șleahtă de persoane infantile, dar lacome până la dezumanizare, ar fi imposibil de rezistat dacă nu ar sări în ajutorul psihicului meu torturat, acea sclipire dumnezeiască a umorului, care să-mi producă automat tresărirea binefăcătoare a râsului în toată ființa mea. Și credeți-mă, că umorul cel mai gros
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
realitate, ci conține date autobiografice, referenți culturali și sociali care girează "realitatea" din ficțiune. Romanul sibilinic nu e o extraordinară dovadă de izbândă epică, însă are importanță pentru biografia autoarei. Textul trebuie descifrat drept răzvrătire și sondare a conștiinței supusă dezumanizării, drept exercițiu de definire a condiției umane. El ilustrează începutul comunismului și acoperă domenii din spațiul social, cultural și administrativ, constituindu-se precum un discurs reflexiv alcătuit din destăinuiri și reflectări ce se intensifică la fiecare lamentație și semn de
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
teză, expunem geneza romanului, unitatea compozițională și povestirile alegorice. Romanul sibilinic nu e o extraordinară dovadă de izbândă epică, însă are importanță pentru biografia autoarei în contextul literaturii din exil. Textul trebuie descifrat drept răzvrătire și sondare a conștiinței supusă dezumanizării, drept exercițiu de definire a condiției umane. El ilustrează începutul comunismului și acoperă domenii din spațiul social, cultural și administrativ, constituindu-se precum un discurs reflexiv alcătuit din destăinuiri și reflectări ce se intensifică la fiecare lamentație și semn de
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
anterioare, Talismanul negru sau marele secret al fericirii (2008) și Fata din vis (2010), prin memoria acuzatoare despre, "ființa istorică" a umanității, prin arta de a surprinde abjecția și modul cum sistemul degradează personalitatea individului, transformându-l în om-masă (abisul dezumanizării), prin estomparea elegantă a granițelor între adevăr și minciună (se știe de la Sofocle: nici o minciună nu ajunge să îmbătrânească), între obiectiv și subiectiv, între realitate și ficțiune/ iluzie, încât poporul devine populație căreia i se pot servi orice inepții, de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a politicii. Tomismul este o bază teologică a acțiunii creștin-democrate în cadrul politicii. Personalismul În politica creștin-democrată referința la personalism este o constantă. Apărut în anii 1930, cînd Europa cunoștea o teribilă criză a valorilor și a civilizației, ca reacție împotriva dezumanizării relațiilor dintre om și societatea modernă, acesta este un sistem filosofic care conducea la acțiunea politică, oferind o bază doctrinală și un cadru cultural și politic. Noțiunea de personalism a fost utilizată în Manifeste de l'Ordre nouveau, publicat la
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
câteva avantaje majore: - asigură controlul cauză- efect ; - rezultatele studiului stau sub semnul obiectivității; - este replicabil, adică poate fi repetat În condiții similare; În cazul În care se obțin aceleași rezultate, crește Încrederea În validitatea teoriei. Dintre limite se pot menționa: - dezumanizarea (se consideră că metoda experimentală depersonalizează și dezumanizează subiectul; - opinia participanților (subiecții se pot comporta diferit, din mai multe motive; - interpretarea pe care cercetătorul o dă datelor obținute (există tendința ca interpretarea să prevaleze asupra teoriei testate; - eșantionarea subiectivă (adesea
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
a devenit o problemă nu doar de limbă, ci și de logică, semnalată și de Bertrand Russel, care cerea o "cotitură lingvistică", dar care constituie o preocupare veritabilă mai ales pentru Ludwig Wittgenstein, în căutarea unei limbi pur logice. Și dezumanizarea trece printr-un mod de exprimare (vezi în acest sens așa-numita "corectitudine politică" și toate formele de terorism). Mulți termeni vechi sunt goliți de sens, sau chiar au căpătat un înțeles contrar celui originar. Vidul ia și forma cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]