2,549 matches
-
că ne-am fi prevalat de un exclusivism arbitrar în considerațiile noastre. Stimăm dreptul colocutorului nostru de peste ocean de-a da glas unor păreri care presupunem că își conțin moralitatea convingerii și care, în consecință, acceptă a se angaja în dialectica unei discuții, ca o probă de fair-play. Drept care mărturisim că ne jignește aprecierea d-sale după care, provocînd o dezbatere într-un spirit urban, n-am fi procedat "onest", că am fi promovat "norme de comportament și concepte inacceptabile". Nădăjduim
Cîteva precizări by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8184_a_9509]
-
de credință și de cultură de care avem nevoie ca de aer, apă, pământ, foc (Apeiron). ??? Părerile despre antologii sunt nu ca Într-un dualism cartezian, carteziană anxietate În logica unei filosofii nemoniste, ci a unui dualism shopenhaurean, Într-o dialectică eristică, ca artă de a vorbi În contradictoriu, numai de dragul de a avea Întotdeauna dreptate. Păreri pro și contra. Și totuși... mai bine e să punem ceva În locul acela, În golul acela cât un hău! Și... să nu ne resemnăm
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
un tablou amplu al datoriilor umane, dar a insistat asupra comprehensiunii din pură datorie În care ni se relevă faptul dual că voința apare: atât ca supusă legii morale, cât și ca legislatoare a acesteia și tuturor principiilor morale. În dialectica dintre autonomie și eteronomia voinței, sub acțiunea principiului suprem al datoriei, Kant dezvăluia adevărata față a eticii sale, care susține că „o ființă rațională este membră a imperiului scopurilor, dacă deși e universal legislatoare În el, este și ea Însăși
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adică de faptul că voința care se manifestă În ele este determinată exclusiv de atenția dată legii, fără a ține În nici un fel seama de scopuri și de Înclinați. Abia ulterior, În teologia moralei, adăugată Criticii rațiunii practice sub titlul „Dialectica”, se creează o legătură exterioară Între valorile stabilite de norme și valorile determinate de scop; ea este mijlocită prin conceptul „meritului” de a fi fericit: rațiunea practică se vede obligată să vrea ca acela ce este virtuos, cel care s-
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ordinară; relațiile dintre cutumă (consuetudine) și lege cu dinamica lor de detaliu. Toate Îi servesc autorului de a contura teoretic (conceptual) ce este Știința Dreptului. 3. Dreptul Subiectiv În viziunea lui Giorgio Del Vecchio - fidel peste tot lui Immanuel Kant - dialectica obiectiv-subiectiv este axul interpretativ de bază, astfel Încât, dacă Dreptul obiectiv apare ca o negare aparentă a libertății, În fond el o și afirmă, o și o constituie. El spune cu claritate: „Înainte, sau În afară de Drept nu există adevărata Libertate, Adevărata
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
știe, În anumite țări”. Cel pe care Iosif-Constantin Drăgan Îl numea „monumentul viu” al științei juridice de la Roma, sublinia hotărât valoarea excepțională a comprehensiunii raportului intim dintre Stat și Drept, de pe pozițiile Dreptului natural, sau, mai exact, a unei suple dialectici: dintre „juridicitatea naturală” și „juridicitatea pozitivă”. Giorgio del Vecchio aprecia că trebuie să fie exclusă a priori „posibilitatea de a rezerva, În chip unic, Statului producerea Dreptului, care se efectuează În realitate cu concursul activ al conștiințelor individuale și multiplelor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
un haos, ci un sistem unitar și, prin urmare, coerent În regulile sale și În viața sa; totodată, ar fi total imposibil și absurd pentru Stat de a recunoaște, ca fiind valabile, indistinct, toate manifestările voinței individuale”. Autorul acestei splendide dialectici a roportului dintre Individ și Stat, recunoaște că: „În afara unor anumite restricții cerute de omogenitatea necesară și de coerența logică a sistemului, producerea spontană a dreptului, trebuie să fie dobândită de către Stat, ca o colaborare intrinsecă, aceleia căreia trebuie să
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
autoritatea Statului”. Del Vecchio face această subliniere concordant cu tânărul John Rawls, când acesta vorbește despre „poziția originară”, În care se identifică („coincidentia oppositorum”) „naturalul” cu „pozitivul” În Drept. Oricum, filosoful Dreptului, care este Giorgio del Vecchio, observă cu suplețe dialectica Între: „ceea ce este voință a Statului” și „regulile edictate de organizațiile” recunoscute (sau nu) de către Stat, care au ele Înseși „conștiință de Stat”. Învățătura cea mai importantă, care decurge din cele de mai sus, ar fi aceasta: „Statul este cu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
distrug Însuși sensul libertății; În schimb, Îi despovărează pe oameni de toate responsabilitățile personale”. Cu doisprezece ani mai Înainte, În anul 1934 Giorgio del Vecchio, Într-o conferință ținută la Zürich, În Elveția, intitulată Individ, Stat și Corporație, analiza contradicția, dialectica obiectivă a raportului dintre individ și puterea statului, dualitate care implică, necesar: „pe de o parte o putere de a comanda, iar pe de alta, o datorie de a se supune”. Antagonismul primar dintre puterea Statului și Individul, considerat ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că, după o astfel de concentrare, ele se prezintă ca o emanare din centrul comun. Aici se află - conchide Giorgio del Vecchio - sensul profund În care, după părerea noastră, trebuie Înțeleasă teoria contractului social”. Filosoful conchide cu justețe asupra acestei dialectici și dinamici a raportului juridic dintre Individ și Stat, că: „Statul nu este decât formula rațională a acestui raport, atâta cât el este juridic”. El ne mai arată că o astfel de concepție (vizează linia istorică a teoriilor lui Hobbes
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
azi, fie ele din Moscova, ori Cluj... Cu un surplus de trimiteri livrești („Se poate urmări cum trece motivul diavolului de la Goethe, la Dostoievski, și de la amîndoi, la Bulgakov. Dar ar mai fi fost cei doi mari ruși sensibili la dialectica Dumnezeu-Diavol, fără uriața chestionare asupra divinului, proprie ortodoxiei rusești?”), dar și cu meditații interesante, de școlită turistă („pînă la douăzeci și ceva de ani, femeile sunt superbe. După aceas tă vîrstă, devin uriașe. Și cum nu am văzut nici măcar un
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
pe o ditamai jumatea de pagină, cum ai citit tu la gazetă? Erau alea exact cuvintele lui?" Bărbatul cade câteva clipe la meditație, apoi recunoaște: "Mda... Cred că aici cam ai dreptate." "Vezi?", își termină ea triumfătoare micul exercițiu de dialectică. Da, da' nu mai există Cupa Cupelor. S-a desființat de multișor", ține să-și manifeste o obiecție tipul. "Asta-i acuma! Am dat și eu un exemplu, mă, ce naiba. Oricum, ai înțeles cum stau treburile, nu?" "Am înțeles, și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Or, politica nu înseamnă război civil. Ea este, dimpotrivă, arta de a face să coabiteze diferite familii de gîndire în jurul unui numitor comun. Iar atunci cînd Europa nu constituie o comunitate încheiată, națiunea rămîne locul geometric în care se rezolvă dialectica universalului, a identității și a particularului." (pp. 277-278) Concluzia ce se desprinde din cartea lui Sévillia pare desprinsă din rețetele secrete ale războiului psihologic: dacă vrei să distrugi o țară, e îndeajuns să le induci cetățenilor o mentalitate de stînga
Artizanii decăderii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9156_a_10481]
-
establishment-ului intelectual, ceea ce, mai nou, a generat și o reacție de autoderiziune, pentru că anglo-saxonii au această formă de recul creator care face în așa fel încât nu pot fi proști pentru mult timp! Prostia franceză superioară, afectată, pretențioasa, abila, dialectica nu duce la nici o sancțiune, dimpotrivă autorul este promovat și respectat. Așa că, de ce să nu scrie, si de ce să nu scrie orice!?
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
politic însă marxismul devine agitator, revoluționar, și prin aceasta el cade în contrazicere cu sine însuși. Într-adevăr nu se poate împăca apelul lui MARX către proletari, pe care îi îndeamnă să lupte uniți, făcând pe capitaliști să tremure, cu dialectica materialistă, cu concepția evoluției mecanice.[...] În toată doctrina marxistă să vede această oscilație între sistemul teoretic-materialist, economic și curentul revoluționar. Bolșevismul, ca doctrină economică, nu se deosebește teoreticește aproape deloc de marxism, el nu aduce nimic nou; dar procesul de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
până la un sector al vieții sociale. Acești țărani, care suplineau incultura cu viclenia, confundată cu inteligența, nu puteau avea - deși pretindeau altora să aibă «nivel ideologic». Marxismul nefiind chiar la îndemâna oricui, Stalin l-a simplificat până la schematizare (patru trăsături ale dialecticii, trei ale materialismului filosofic marxist!), oferind o «summa marxistă» accesibilă comunistului de rând. Despre raportul dintre stat și cetățeni, Eugen Barbu scria în 1978 (în revista «Săptămâna») „ cu evidentă referire la Ceaușescu și politica sa: «Oratoria deasă și fără fond
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
om cu o voință neclintită ne va dezvălui un anumit tip de destin; deplasarea sa de la stânga spre dreapta sau de la dreapta spre stânga pe tărâm ideologic este astăzi un loc comun pentru intelighenția europeană, deci o dovadă că În dialectica dezvoltării omenirii nu există constante. În tinerețe Racikovski participase la cenacluri studențești clandestine, unde se citeau În șoaptă cărți și manifeste interzise, aveau loc discuții conspirative și iubiri tainice, străluminate de zările unui viitor neclar, iar „romantica revoluție era singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dată în râul heraclitean care este Timpul.“ La rândul lui, Dan Bogdan Hanu dezvoltă o retorică sonoră care inițial te intimidează, pentru ca imediat după aceea să te facă să izbucnești în râs. Cuvintele criticului ies parcă dintr-o fanfară: „O dialectică a imploziilor domină această poezie la suprafața căreia nu transpar decât palide mutații, dar în interiorul ei se acumulează, cu fluiditate infernală, remanențele mitice și se inflamează asamblările himerice.“ Oare cum arată o poezie în care se acumulează cu o fluiditate
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
tălmăcitorii erau considerați nici mai mult, nici mai puțin decât urmașii spirituali ai profeților. Philon, cu un secol după Pseudo-Aristeas, redă ceva din această atmosferă, elogiind acuratețea transpunerii și felicitându-i encomiastic pe făptuitori: Așa cum, cred eu, în geometrie și dialectică, noțiunile nu suportă un vălmășag de interpretări, ci aceea stabilită de la început rămâne neschimbată, tot astfel, pare-se, și acești traducători au găsit cuvintele care să coincidă cu realitățile exprimate, singurele și cele mai în măsură să le redea cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care nu lasă nici o șansă doctrinei palamite. Câteodată, tonul lui Jugie capătă accente pamfletare. Atunci când descrie isprăvile intelectuale ale favoriților săi, el nu-și poate camufla aroganța: „Cu sângele său rece imperturbabil și cu mână foarte sigură, Prochoros plimbă spada dialecticii aristotelice și tomiste pe rana palamită, dând astfel cep buboiului de ipocrizie” (col. 1805). El critică mai cu seamă inconsecvența Bisericii ortodoxe. Conform poziției sale, rușii ar fi respins palamismul începând cu secolul al XVIII-lea, în vreme ce, chiar în sânul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
crimei în Shoah. Iar aici întrebarea se impune din nou, dar cu o urgență mult diferită: cum a putut Dumnezeu să permită un astfel de lucru? Mi-au trebuit mulți ani pentru a găsi un răspuns care să mă convingă. Dialectica suferinței în Dumnezeu însuși? La sfârșitul studiilor la Roma căutasem soluția la enigma suferinței, nu în Sfântul Toma d'Aquino sau Leibniz, în altă parte. Fusesem entuziasmat, încă de când studiam la Roma, de filozofia lui Hegel și, imediat după ce am
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
la Roma, de filozofia lui Hegel și, imediat după ce am terminat teza de doctorat în teologie despre Karl Barth, am început la Sorbona teza de doctorat în filozofie despre cristologia lui Hegel ce culminează cu "Vinerea sfântă speculativă". Hegel descoperise dialectica, progresul prin intermediul perspectivelor contrarii afirmație (thesis), negație (antithesis) și reconciliere (sinthesis) -, ritm valabil nu doar pentru gândire, ci aplicabil întregului proces natural, istoric al Absolutului, dar chiar și al lui Dumnezeu însuși. Aveam impresia că în acest fel, putea fi
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
prin urmare, procesul se convertește în contrariul său"22. Cum pot să mă plâng eu, care sufăr și sunt muritor, dacă în mine se reflectă destinul lui Dumnezeu? Bucuria acestei descoperiri m-a determinat să elaborez o scurtă scriere despre dialectica calităților lui Dumnezeu și să o prezint profesorului meu de dogmatică. Nu avusese nimic de obiectat, însă nu știa exact nici ce anume să facă. Deoarece nu reușisem să finalizez teza doctorală în filozofie la Paris pentru că mi se atribuise
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
că "suferința de nedescris a celor șase milioane este și vocea lui Dumnezeu în suferință". Alții, de asemenea, au considerat chiar că pot depăși problematica suferinței într-un sens foarte speculativ, plecând de la istoria suferinței divine ce se consumă în dialectica dintre Dumnezeu și Dumnezeu, sau chiar Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu, în interiorul Sfintei Treimi (a Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt). Toate acestea, desigur, fără nici o referință la Biblia ebraică sau la Noul Testament. Unui cititor atent al Bibliei îi va fi greu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
foarte departe de cel al Bisericii mele, Biserica Catolică, am fi tentați tot mai mult să cedăm disperării. Voi privi acum foarte rapid către trecut pentru ca după aceea să privesc la viitor: când eram student m-au impresionat foarte mult dialectica istoriei a lui Hegel (Prelegeri de filozofie a istoriei) și cea a lui Karl Marx (Manifestul Partidului Comunist). Dar mi-am dat seama curând că se trata despre niște construcții idealiste sau materialiste. În istorie nu există nici o lege asemănătoare
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]