697 matches
-
Olguța Trifan Publicat în: Ediția nr. 1509 din 17 februarie 2015 Toate Articolele Autorului Noaptea-și tăiase limba. Călare pe cumpăna zilei-surcea, dracii, schimbaseră zăbala timpului cu căpestre de frânghie, să-mi încerce băierile durerii, ceda-voi, ori ba? Mă dibuiseră mulți, dar nu-mi știa durerea niciunul. Plângeau pereții de mila-mi, strângându-mă la piept, cu surde-gemete-mi mângâiau în alint fruntea. Eu, însă, fulg de pământ, mă topeam. Rănile-mi plângeau astă-noapte-n palma ta... în focul acesta lumesc topindu
BĂIERILE DURERII de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1509 din 17 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382389_a_383718]
-
alesul e om cu măsură și glagorie ca el. Ultima dată când s-au văzut, abia de-a gustat dintr-o bere. De ce? Au aflat că-n ajun amicul se-ntorsese acasă târziu și bine aghesmuit, încât bombănea să-și dibuie curaj ca totdeauna când e vinovat. -Eu ziceam una, Ea, alta și tot așa. -Care Ea? întrebase Gabi holbându-se peste rama ochelarilor. -Chiar așa! Ți-ai luat o menajeră? Sau ce? De când? se iți și Sandu curios nevoie mare
LA O BĂUTĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382622_a_383951]
-
sărmana ațipise / Că soacră-sa se și trezise - Căci cu găinile deodat’ / Hoașca bătrână s-a culcat - Și-ncepe-a face gălăgie, / Prin casă, cum numai ea știe. Nora atunci sare speriată / Din somnul dulce, rușinată Că soacră-sa o dibuise / Tocmai când biata ațipise. Pe urmă nora - cât de voie, / Precum apoi cât de nevoie - A babei mână-a sărutat / Și-i arătă ce a lucrat. Încet încet, baba cea gazdă / Își dete dar nora pe brazdă Și mulțumită se
SOACRA CU TREI NURORI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383007_a_384336]
-
Reporterii au dat năvală și s-a iscat o îmbulzeală , cum,cine e ,,săltat” ?! Privea în jur,nedumerit când a văzut că-i urmărit. Ce vină ai?! E adevărat c-ai fost ,,ales”,că ai furat și cum te-au dibuit ? Sunt supărat că m-au chemat dar știu că unu' m-a turnat vezi,iată sunt ca un nebun nu am decât atât să spun: Dosaru-i fabricat ! Mascații ? Na,că m-au ,,umflat”, sub reflectoare arătat și dus pe scări
E RÂNDUL LUI de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383104_a_384433]
-
liniște Încropită la vedere, ostentativ neîndemânatic. În spatele ei se Întrevedea o stranie, o inexplicabilă Încordare. Privirea i se Îngustase, ochii, de un cenușiu mineral, Încremeniseră imobili În așteptare, În timp ce mâna dreaptă părăsi brațul fotoliului, Înaintând au ralenti prin aerul lichefiat, dibui pe nevè ceașca de cafea și o duse mecanic, cu Încetineală intenționată, la buze. Nu clipea. Poate de aceea am reușit să sesizez că pleoapa stângă i se zbătea uneori În reprize scurte, dar violente,urâțindu-i fața și dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
abatelui Saunière, În speță -, Îi are ca autori pe Claire Corbu și pe Antoine Captier. Prima este fiica lui Noel Corbu, iar al doilea, cine credeți că ar putea fi? Întrebarea suna a ghicitoare, dar nu era. Am Început să dibui prin memorie un răspuns. - Parcă un nepot sau ginerele lui, cam așa ceva... - Exact: ginerele lui. Dar nu numai atât, ci și, țineți-vă bine, fiul clopotarului care susținea pe toate drumurile că Bérenger Saunière se Îmbogățise datorită lui! Ca să vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ca tine? Apropierea de el Înseamnă sfârșitul, Înțelegi? Kaput! Aleluia! Ăsta ar fi adevăratul sfârșit al lumii! Fără recurs și fără amânare, neîndurător și definitiv. Șansa noastră este nedesăvârșirea noastră, nu pricepi? Atât timp cât rămânem În termenii și granițele ei, cât dibuim fără să găsim, experimentul merge mai departe și viața pe Pământ odată cu el, pentru că Ceilalți au Încă nevoie de noi. În clipa În care le vom arăta calea spre desăvârșire, scopul final al experimentului va fi atins, iar noi vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a indus o spaimă nouă: dacă se termină piatra? Pe asta n-o mai verificasem la plecare. Și tot așa... Vreau să spun cu chestiile astea că, În momentul când am ajuns În fața ușii gigantice pe care, până la urmă, o dibuisem, eram destul de zdruncinat și de nervos. Adaugă Încărcătura emoțională inerentă - mă aflam la câțiva pași de peștera lui Ali Baba... figurativ vorbind, se-nțelege, nu mă refer la fanteziile cu comori ale Evelinei -, mai adaugă tracul și stinghereala provocate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Încercând să descopăr pe fizionomia ei un semn oricât de vag de tulburare sau, de ce nu?, de vinovăție. Era puțin probabil să fi dormit dusă și să nu-și fi imaginat că, În timpul nopții, Îmi bătusem capul, străduindu-mă să dibuiesc cine mi-a furat pistolul, și nu credeam că mă considera atât de subțire la cerebel Încât să excludă posibilitatea de a mă fi apropiat de răspunsul corect. Dincolo de șocul provocat de concluzia la care ajunsesem În urmă cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lui Broanteș. Ce vede el? Peste spatele spătarului vede năsucul poznaș al Cosettei, mai departe bărbia dublă odată cu trecerea anilor a lui Barzovie-Vodă, mai încolo zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare, galopează spre Stambul stârnind praful, iese prin Dardanele, zigzaghează printre insulițele Egeei, se coboară în Mediterana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu mișcări măsurate, Metodiu își masa ceafa roză, rotofeie, dibuind după ureche și niscaiva colb de Herțegovina. Apoi moldovenii noștri își scoaseră din boccele sutane curate, le neteziră, le îmbrăcară, azvârliră apa leșioasă în canaleto și coborâră la masă. în sala de mese așteptau apariția signorei și pesemne a mâncării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lor, descălecând de pe căluț. Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă parte, că faci tare urât! — Cum am făcut? - glăsui Metodiu. — Iac-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că știe ea ce vrea publicul, că și cu Fiametta a pățit la fel și nu și-a făcut planul. „Și de la buric În jos se vede tîrgul frumos și-n inima tîrgului limba cocostîrcului.“ Era derutant. Nu-i puteam dibui criteriile morale după care acționa. Făcea referate de desfacere a contractului de muncă, cărora nu le dădea curs, doar așa ca să-i sperie să se Învețe minte să nu mai tragă chiulul. În schimb, Într-o iarna, cînd a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ani o întâlnise pe Rita. Fusese o iubire de la prima vedere! Iubire care se stinsese treptat - pentru că iubirii, asta o știa el de mult, îi place să vagabondeze ici și pe colo, nimeni neputând s-o stăpânească și să-i dibuie cărările. Ca mulți alții, Feifel se arsese de multe ori. Fără să devină scrum. Pe perioade scurte, iubirea îl încălzise și, hrănise, lăsându-l mereu înfometat. Capcană eternă pentru o inimă pasionată ca a lui. De aceea se căsătorise, gândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că stătea cu chirie de zece ani, pe Abdulah aproape îl apucă plânsul. Era o mizerie de nedescris, cumplită, iar cei doi copii ai lui urlau de foame. Deschise frigiderul, încercând să încropească două sandvișuri cu brânză stricată. Apoi, supărat, dibui sticla de palincă de sub pat, răsturnându-se deprimat. Mult mai târziu în noapte, în timp ce omul care părea a fi nevasta lui urla și spărgea casa din pricina beției, a sărăciei și a frustrării, fostului Moș Abdulah îi curseră și primele lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ne urcăm deasupra pădurii și să privim de sus. Foarte bine, hai, să nu mai pierdem timpul și să pornim la treabă! Eu voi cerceta în stânga, tu în dreapta. Împreună vom avea mai multe șanse, nu se poate să nu o dibuim. Nu ăsta era planul! îl opri Toma. Trebuie să ne creăm și noi un avantaj. Vâlva n-are de unde să știe că noi ne-am despărțit. Înțelegi ce vreau să spun? Îi întindem și noi o capcană, eu rămân aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
imediat ce tu constați că nu este aici, îmi faci un semn și eu pornesc în sus pe drumul forestier. Merg o sută de metri și mă opresc ca să te las să cercetezi zona din jur. Apoi, dacă tot nu o dibui, mai merg o porțiune spre munte și tot așa, până ce dăm de ea. Înțelegi? Ori o găsim ori vine ea spre noi. Cu inima îndoită, Calistrat se supuse. Planul propus de tânărul inspector era foarte bun însă deosebit de periculos, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apropiere, auzi frunzele de pe jos foșnind ușor. Deveni atent și privi neliniștit în direcția de unde se auzise zgomotul. Cineva se apropia de locul unde se afla. Se lipi de trunchiul copacului lângă care își stabilise punctul de observație. Oare îl dibuiseră paznicii? Puseseră cei de la Pinforest oameni și în exteriorul împrejmuirii? I se părea puțin probabil dar nu era cu totul exclus. După felul în care necunoscutul se apropia, făcând destul de mult zgomot, își dădu seama că acesta încă nu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
justiția, Îi replică Dante, fixându-l. Celălalt Încuviință din cap. - Așa e. De fapt, justiția e infinit mai puternică decât umila mea știință. Dante se apropiase Între timp de bătrân, până când ajunsese să Îi atingă brațul drept. Sub haine, Îi dibui rezistența solidă a mușchilor, ca și când trupul i-ar fi fost mai tânăr. Marcello se retrăsese din instinct, de parcă s-ar fi ferit să fie atins de poet. - Iartă-mă, messere, zise el În grabă surprinzând expresia de uimire a priorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ton enigmatic. - Și cine erau trimișii? Și de ce noaptea? - Tinca lucra noaptea și dispărea ziua. Suferea de o boală de ochi care Îl făcea să nu poată suporta lumina soarelui. Vedea prea bine, și de aceea era În stare să dibuie orice cusur al sticlei. Pe Întuneric, veghea cuptorul, având grijă ca focurile să nu se stingă niciodată. Descoperise că sticla de calitate depindea de o căldură constantă. Cât despre cei doi oameni... Din nou Arnolfo se opri, ca și când nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care Își drese glasul. - Am nevoie de un sfat, eminență, despre cum să mă port În funcția mea, pentru ca faptele mele să fie mereu pe placul Bisericii. Înaltul prelat Înclină ușor din cap În semn de Încuviințare. - Oamenii mei au dibuit un șef al ghibelinilor ascuns la Florența. Dar se pare că autoritatea Comunei nu se grăbește atât de tare să Îi reteze posibilitățile de a face rău. Mi se poruncește să aștept, când cu o scurtă cercetare aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care te-ai obișnuit s-o duci pe picioare, care face chiar parte din viața mea de zi cu zi: am jucat aiurea, toată cariera mea este anapoda, fără semne clare, fără logică sau, dacă există vreuna, eu nu am dibuit-o. Eram foarte tânăr - aveam douăzeci și trei sau douăzeci și patru de ani - când l-am jucat pe Regele din Oamenii Cavernelor de Saroyan. Ce puteam eu pricepe din acel rol? Ce am jucat oare acolo? Am spus vorbele cu anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
al visului, ni se ivi, câți dintre noi vor fi recunoscut duhul unui nou Bateau ivre venit să campeze "sous l'oeil niais des falots"? Dacă poeții acelui cenaclu nu știură să recunoască și aplaudară un imagist mai mult, critica dibui și mai greoaie în labirintul unei poezii al cărui fir nu-l deținea. D-l Lovinescu, de exemplu, osândise poezia lui Philippide tocmai pentru frumusețea ei cea mai rară; declarase alegorie și procedeu unul din riturile rapsodice pe care, în
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și ieși fulger pe ușă. 3. Deja ora era târzie, pentru că de altfel, târzie fusese vremea când revenise acasă după împărțirea cărților. De fapt, acum era cam cu o oră și jumătate înainte de revărsatul zorilor. Prin ogrăzi se auzeau cocoșii dibuind cu glasurile lor năstrușnice, ultimele zvâcniri, în agonie, ale nopții. În centrul orașului, muzica parcă încetase sau i se părea lui că încetase. Era firesc să fie așa. Îi fulgeră prin țeastă că ar fi fost mai bine ca prima
NICOLAE SUCIU de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362776_a_364105]
-
pe la noi ba după una, ba după alta, că nu aveam la început de nici unele. Locuiau vis-à-vis de curtea noastră. Acum veneau să spioneze dacă tata este acasă să-l poată chema la “post”. Într-o zi tot l-au dibuit. Venea de la cariera de piatră a comunei cu căruța plină spre șoseaua comunală, să scape de obligațiile față de primărie pentru care era șantajat cu aderarea la ceape. Refuzând în continuare semnarea adeziunii de a intra în ceape, a fost reținut
BUNICA FLOAREA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363341_a_364670]