624 matches
-
care numele tău de jasmin/ și-a tăiat carotida”, „sânul ca o pasăre moartă căzută în iarbă/ la marginea unui fluviu albastru”. Unele texte, respectând „normele” suprarealiste, sunt adevărate visuri-spectacol, lungi deliruri semilucide, în care poetul se lasă provocat de dicteul automat, provocând el însuși limitele imaginației și ale limbajului, cel mai adesea uzând de absurd și de metafora oximoronică, ca, spre exemplu, în poemul mai amplu, Norii gâtului. Acesta merită reținut pentru funambulesca „notă” de subsol dedicată „delirului obiectiv”, în
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
structurile poeziei argheziene, nici cu acelea ce se întâlnesc în poemele lui Blaga. Poezia metalingvistică, bizuită formal pe „dispersarea nodurilor de tensiune”, nu ține seama nici de imagismul suprarealiștilor români (Ilarie Voronca) și, în genere, nu introduce în ecuația ei dicteul automat. Mai aproape de teoria nodurilor de tensiune este, dintre marii poeți moderni, Bacovia, cel care despodobise, într-adevăr, versul românesc și avusese curajul să introducă expresia brutal prozaică (de tipul „barbar cânta femeia aceea”) în discursul liric. Rezumând, S. nu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
el, recurge la vis altfel decât au făcut-o romanticii și suprarealiștii. Pentru scriitorul oniric visul nu înseamnă un simplu rezervor de imagini. Nu incoerența libertară e preluată de la vis, ci anumite legi sau reguli de structurare. Acum se repudiază dicteul automat și se preconizează producerea textului în deplină luciditate. Respingând formula literară suprarealistă, onirismul românesc din anii ’60 își descoperă afinitățile cu suprarealismul pictural (De Chirico, Magritte, Dalí, Victor Brauner) și cultivă stranietatea subiectului, asociată cu perfecțiunea tehnică. Atașat încă
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
poem în proză modelat pe calapod futurist, superficialitatea și sterilitatea (Vorbe goale, 1925). Ceea ce îl desparte de avangarda istorică - în ciuda prieteniei cu Marcel Iancu și Tristan Tzara, a manifestelor din „Contimporanul” și chiar a tentativelor de a compune poeme dadaiste (Dicteu, 1916) și futuriste (Îngerul a strigat, 1923) - este supremația ideii privind autonomia esteticului, fundamentală pentru modernism. Opera sa, aparent contradictorie și nu rareori dificilă, marchează efortul de asumare a tensiunilor erei postromantice și de înscriere a liricii noastre pe orbita
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
oameni fără nici o vină sunt condamnați, ca până la urmă adevărul să triumfe (Adunarea la care totuși s-a fumat). Romanul Mlaștina (1971) prezintă un triunghi de îndrăgostiți, narațiunea fiind împânzită cu prea multe detalii și digresiuni, cu lungi fragmente de dicteu automat, menite să sporească ambiguitatea sentimentală și neliniștea personajului principal. Mai dinamic, O partidă de remi (1974) are în centru aventura unui profesor onest și entuziast, venit să predea într-o școală sătească. El intră în conflict cu directorul, un
ZEHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290731_a_292060]
-
îngrămădiți peștișori aurii”. O asemenea poetică amalgamează principii ale tuturor curentelor de avangardă, exemplificând o aserțiune din Act de prezență: „Cubism, futurism, constructivism s-au revărsat în același dârz cerc: sinteza”. Indiferent dacă, așa cum pare, scriind autorul s-a abandonat dicteului automat sau a operat asocieri imposibile în mod lucid, imagismul său excelează, mai mult decât al oricărui alt autor român, prin arbitrar. Nimeni la noi nu și-a însușit mai în litera ei afirmația lui André Breton că imaginea cea
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
citate, rezumate, comentarii, amintiri și dialoguri, unde, fără a emite pretenții de istoric literar, P. mizează pe o cunoștere empatică a poetului. Totuși, pe lângă pasajele memorialistice sau pur ficționale, sunt de notat tentativa autoarei de a disloca vechile poncife suprarealiste (dicteul automat, hazardul obiectiv, umorul negru etc.) prin reabilitarea unor noi teme (plictisul, solitudinea, senzorialul, corporalitatea, copilăria), precum și prin aflarea unor punți stabile de contact între suprarealism și postmodernism. În primul său articol cu caracter programatic (Sensul poeziei, astăzi, 1987), P.
POPESCU-22. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
flămînziți de Liniște și Adevăr”). Totuși, un întreg arsenal avangardist histrionic își găsește locul aici: umor negru, absurd, ironie parodică (În viteză, Undeva, o călătorie). Odată cu Metamorfoze poemele își precizează intenția și își asumă integral asocierea cu suprarealismul, iar în dicteul oniric nu lipsește inserția de realitate brută, ceea ce devine și mai evident în versurile din Spre țara închisă în diamant. Specială este înclinația spre asocieri imagistice insolite, cu apeluri la strategii ludice de invenție lingvistică, ceea ce la alți avangardiști pare
NISIPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]
-
fenomen irațional. Și, în orice caz, literatura onirică nu e o literatură a delirului, nici a somnului, ci a deplinei lucidități.” Diferențele specifice față de alte formule literare care au exploatat visul sunt afirmate răspicat: „În opoziție cu suprarealismul, onirismul refuză dicteul automat, sclavia inconștientului și a incoerenței, cultivând totuși ambiguitatea - dar lucid și riguros calculată. Ambiția literaturii onirice este o dublă negare: o negare structurată și de metodă a suprarealismului, și una formală, de scriitură, dar nu mai puțin categorică, a
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
visuri. Imaginează situații care se desfășoară după o logică aparte, stranie, inerentă funcționării mecanismelor inconștiente. Identificând acele mecanisme, oniricii le pun în funcțiune în mod conștient. Principiul acestei poetici nu e spontaneitatea, ci elaborarea lucidă, cu recurgere la artificiu. Respingând dicteul automat al suprarealismului literar, oniricii recunosc existența unor similitudini și afinități între demersul lor și cele ale unor reprezentanți ai picturii suprarealiste (Dalí, De Chirico, Yves Tanguy, Victor Brauner și mai ales Magritte). Năzuința, recunoscută, a tentativei onirice românești din
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
prin mirabil, cu asocieri autonome ale imaginilor, tot ce nu ține de mirific: visul e „singura REALITATE - pe care nimeni nu ne-o poate fura”, „numai în cupa nesfârșită a visului încape TOTUL”. Totuși, prozopoemele lui P. nu fac loc dicteului automat, autorul recurgând programatic la analiza lucidă a realului și căutând în facerea poemului - uneori plin de imagini halucinatorii, populate de figuri ale inconștientului - sensul poeziei: poetul e un „secretar al inconștientului”, fantasmele lui sunt expresii ale „subteranei” ființei, iar
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
Vei închide ochii vei dormi vei dormi / somn cules cu lingurița pleoapelor”), unde imaginarul e opus aspirațiilor formulate în manifestul Coliba lui Moș Vinea. Gustul pentru suav se articulează pe asocieri obscure, alteori realitatea prozaică pătrunde într-un flux al dicteului automat, totul însă sub hegemonia reveriei transparente. Domesticul își are locul său privilegiat, printr-o perspectivă naturistă și onirică stilizată: „Cerșetori de azur de alge minunate / Stați acasă. Hamacul reveriei vă e la-ndemână / Chemați funigeii amintirilor la banchet / Ca
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
și mai directă a unui lăuntru mai adânc, într-o altă alchimie verbală. Textul se structurează acum ca „document” (Documente asupra melancoliei) ori „comentariu” (Comentariu la o viață pierdută). Stările lirice fugitive, visele, viziunile delirante sunt înregistrate și, ca în „dicteul automat” al suprarealiștilor, frazele devin eliptice, poemele iau uneori un aspect fragmentar, descusut, chiar de colaj, lăsând un larg spațiu de joc ambiguității. Pe de altă parte, eul liric își interpretează trăirile, fie explicit, fie implicit, cu ajutorul analogiilor ce relevă
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
de la dialectique. Message adressé au mouvement surréaliste international (1945) de Gherasim Luca și D. Trost, Spectrul longevității. 122 de cadavre (1946), aparținând lui Gellu Naum și Virgil Teodorescu. La acești poeți, discursul teoretic nu se mai axează pe conceptul de dicteu, ci pe cel de suprarealitate, definită ca „punct al spiritului în care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și prezentul, comunicabilul și incomunicabilul, ceea ce este sus și ceea ce este jos încetează să mai fie percepute contradictoriu.” Sunt puse în
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
mă liniștesc după zece secunde de privit în becul unic: spațiul dintre salteaua patului și lada de studio redevenise un cuib din care ieșeau insectele amețite de lumină, greu de ucis și cu destinații foarte precise. Terapia era scrisul după dicteu automat, până reușeam să-mi alung ultima urmă de somn, apoi, în întunericul imperfect, o partidă scurtă de sex în amintirea tuturor femeilor care au trecut prin viața mea, lăsându-mă mofluz o vârstă care mie mi se pare foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de tâmplar; și, culmea! vreo șase-șapte bilete de loto în alb, la discreție, necompletate. Taciturn, Arhanghelul Cunoașterii apucă una dintre bucățile acelea răsfirate de hârtie și se apleacă asupra ei, abstras, mâzgălind lăbărțat ceva, în doru' lelii, alandala, ca sub dicteu automatic, cu vârful tocit din grafit al creionului. Și i-o întinde, apoi, Poetului: " Fatidică, Sathariel Ocultarea dragostei lui Dumnezeu, Peste muritori Și nemuritori, Își desface năvodul! Sephirahul cel neostoit Al patimii, Se pogoară flămând, La festinul carnal. " Ce rahatul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
unei „manii“ predominante, care a fost considerată drept simptom al unei adânci tulburări psihice sau morale. Cu câțiva ani în urmă, de pildă, a izbucnit brusc o pasiune pentru tălmăcirea visurilor, apoi pentru experiențe telepatice, ședințe de spiritism, scrisul sub dicteu automat și așa mai departe. Altă dată, oameni perfect sănătoși la minte au început să vadă stafii. În asemenea perioade se vorbește mai mult ca oricând despre efectul afrodisiac al apelor. (Îmi aduc aminte de o inofensivă prăvălioară de obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum abia vizibilă sub șalul lung. Se numește Steluța Apostolescu. Un nume pe care îl întâlnisem printre acte la revizorat și care îmi devenise familiar, poate prin rezonanța oarecum blajină. Ca să spun drept cam două nume reveneau, un fel de dicteu al peniței, în clipe de plictiseală: Eugenia de Savoia și...Steluța Apostolescu. Pentru Eugenia explicația era dată de sora bunilor mei prieteni din Nicorești, frații Jalbă, o fată bună și înzestrată cu foarte multe calități. Peste ani, cele două aveau
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
ca un fin grafician): „Procedeul e al plasticei moderne, care, în năzuința de a scăpa de intelectualizări și de a ajunge la sufletul pur, cultivă și pastișează desenul copiilor. În chipul acesta, Adrian Maniu e printre cei dintîi pionieri ai dicteului automat”. Autorul va fi privit - în egală măsură - ca precursor al bizantinismului și al „poeziei de sanatoriu” a lui Camil Baltazar... Critica, atît cea interbelică (G. Călinescu, Vladimir Streinu, Perpessicius ș.a.), cît și cea postbelică (Ion Pop, Dumitru Micu, C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
exige încă aceste precauțiuni de policlinică, atunci cînd se vrea fecundat?”, punînd în discuție domeniul de valabilitate poetică al doctrinei suprarealiste, pornind de la reabilitarea inspirației iraționale: „André Breton descoperă ochilor noștri cîmpurile magnetice ale inspirației. Este oare rezultatul unui asemenea dicteu, al unei asemenea curse printre mistere, poezie? Fără îndoială, de vreme ce însuși procesul de creație a naturii, zămislitoare de viață și forme, este poezia”. Voința de mimesis nu dispare, devine doar „esențială”, „organică” și „creatoare”. Întrebîndu-se în ce măsură suprarealismul nu duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
distrezi//se sparg jucării de sticlă între stele cu lanțuri la animale/.../cu nisipul ce mai furnică în CREIER/fiindcă sînt foarte inteligent/ și în întuneric” („În gropi fierbe viața roșie“). Ca și în cazul lui Vinea („Dintr-o vară“, „Dicteu“, „Tuzla“ ș.a.), tînărul Tzara descoperă, prin breșele discursului simbolist, tranzitivitatea realului. În substanțialul său studiu despre dimensiunea tranzitivă a poeziei moderne, Gheorghe Crăciun făcea următoarea observație: „Chiar și atunci cînd Tzara își ia în serios vocația de disident al logicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o mînă: „...Am un avînt furios să scriu, să colaborăm, chiar peste kilometri, la poeme nec plus ultra. Dați-mi o themă, dați-mi o temă...” În aceeași perioadă, Vinea scrie un poem („Subiect“, devenit, peste un deceniu, în Contimporanul, „Dicteu. Încercare de a ghici un poem“), pornind de la un titlu („Fata pescarului din Batavia“) al lui Emmy Hennings, din revista Cabaret Voltaire. Variațiuni pe o „themă” dată... Frustrarea celui rămas în țară transpare, compensator, și în tendința de a trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Reper“ semnalizează discret în direcția halucinatoriului surrealist prin versuri ca: „Șerpuie pianul printre etaje/și vocea doctorului Martin/în salt mortal/Copiii dreg castele de pietriș/Sfinții iar o pornesc pe jos/Curcubeul leagă orașele...”, Stimmung-ul imaginilor elaborate fiind preferat dicteului. Poemele mai radicale formal și tematic sînt postdatate: cel mai „insurgent” (deși doar în aparență) este mult-comentatul „Cosmopolis“, inclus în majoritatea antologiilor noastre de avangardă („...Danț îndîrjit al vremii care moare”), „Subiect“, datat „1916” (anul debutului Dada), pornește de la „pretextul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Mihail Cosma ș.a.) echivalează unei respingeri a separării dintre artistic și politic. Sub acest aspect, opțiunea lor pentru suprarealism are semnificația unei revolte mai pure și mai articulate, căci nu doar „burghezia” e respinsă acum, ci și fascismul futuriștilor italieni. Dicteul automat, sexualismul freudist, scufundarea în oniric și celelalte tehnici de eliberare a inconștientului au semnificația unui refuz al realității diurne, represive și utilitariste, în favoarea unei lumi reprimate, subterane și subversive la adresa „ordinii” oficiale. În plus, spre deosebire de futurismul italian - naționalist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Piru, Ed. Vlad & Vlad, Craiova, 1993, pp. 888-889). Urmuz apare însă ca un autor solar, de tip clasic, la care „divagația morbidă a spiritului este exclusă”. Prozele sale vădesc o „luciditate” amuzantă, care nu pierde niciodată controlul și care (spre deosebire de dicteul automat al suprarealiștilor „gravi” și „lirici”) produce rîsul. Cum? Prin „calambururi de esență sofistică” manifestate prin relațiuni „absurde și totdeodată cu aparențe de corectitudine”. Criticul rămîne însă mereu la suprafața textului. Apropierea „jovialității” lui Urmuz de fumismele lui Alfred Jarry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]