612 matches
-
divergență, repetitivitatea, implicarea afectelor, exagerarea beneficiilor aduse de soluția personală, ignorarea soluției celuilalt face ca negocierea să se apropie deseori de conflictul verbal: „Până la urmă ajungeți să vă și bateți...”. Este posibil ca lungi pledoarii în favoarea soluției personale, discursuri paralele, digresiuni să nu finalizeze negocierea și să ducă la încheierea negocierii fără o soluție: „Mai vedem, mă mai gândesc”, „Lăsăm pe mâine”. Eșecul negocierii poate fi semnalizat prin exprimarea unei emoții negative indefinite: „M-am supărat, nu mai vreau și gata
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
acești strămoși înfrânți, asumată mai clar prin ilustrații decât prin text. Uneori, dorind să facă puțină dreptate celor neglijați de istorie, povestitorul apelează direct la bunăvoința cititorilor. Referindu-se la evoluția cavaleriei în antichitate, de pildă, el și-a încheiat digresiunea în ton optimist: "vedeți așadar că nu toate popoarele cele mai civilizate au fost cele mai inventive în arta războiului!"250. Alteori, a folosit cu abilitate chiar lipsa informațiilor istorice disponibile, invitând la o meditație asupra a ceea ce ar fi
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
direct cu un fond bogat de date revelatoare pentru mentalitățile românului vechi, pentru înțelegerea modului în care acesta se raporta la Dumnezeu, la reprezentările mitologice, natură, societate, obiecte - într-un cuvînt, la lume. Vom da argumente suplimentare după o scurtă digresiune. în anul 1735, naturalistul Charles Linné propunea o tipologie a speciei umane compusă din șase tipuri: omul sălbatic, omul american, omul asiatic, omul european, omul african și teratologia, care îi cuprindea pe monștri și pe devianți, unde intrau pigmeii, oamenii-lup
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
o serie de referiri la românii din principatul dunărean și, În general, la țara acestora, asupra cărora ne vom opri În continuare. Ele sunt presărate atât pe parcursul călătoriei, cu ocazia diferitelor Întâlniri și a descrierilor de localități, cât și În digresiuni mai ample cu privire la aceste aspecte, cum este cazul capitolului final, dedicat culturii În Țara Românească. Adeseori, referirile privitoare la români sunt făcute cu ocazia prezentării situației maghiarilor, a relațiilor pe care le au aceștia cu autohtonii, ceea ce va influența, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
În acest timp, deschizi Internetul sau primești România Mare și vezi cum continuă aceleași bălăcăreli. Nu vreau să ajung la lucruri de genul lupul, părul și năravul, dar... Mircea Mihăieș: ...cam acolo suntem! E bine că ai făcut aceste mici digresiuni, care trimit de fapt În aceeași direcție, și anume la faptul că partidul actual - pentru că, indirect, la el ne refeream - a dovedit incapacitatea de a se reinventa. Sunt aceleași personaje, năravuri, tehnici de a face campanie, de a Înțelege dialogul
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
Tot Mircea Eliade se oprește asupra unor oameni de cultură italieni (Ernesto Buonaiuti), fenomenul cultural străin fiind comentat și de Stelian Popescu-Segarcea (Divinul Dante Alighieri), Petru Vignali (despre Pirandello, Cele șase personaje nu și-au găsit încă autorul), Paul Lahovari (Digresiuni pe marginea piesei «Gândul» de Leonida Andreev). Alți colaboratori: Virgil Huzum, Vlaicu Bârna, Horia Hulubei, Victor A. Beldiman, Petre Paulescu. I. I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289474_a_290803]
-
viziunea configurată în studiile amintite până acum. Ekphraza reprezintă un accesoriu poetic, dar și un gen literar, prima întrebuințare a termenului ekphrasis fiindu-i atribuită lui Dionysus din Halicarnas. Conectat încă de la început genului epic, ekphrasis-ul este definit drept o digresiune, o abatere de la firul narativ principal 16. Articolul lui John Hollander The Poetics of Ekphrasis mizează pe o taxonomie a tipurilor de ekphrasis. Clasificarea propusă are drept criteriu obiectul descrierii ekphrastice, acesta fiind real sau imaginar. Dacă textul literar face
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
a numi) subiectul descrierii - Sfântul Hubert, patronul vânătorii în cultura occidentală. Fragmentele ekphrastice din opera lui Odobescu înfățișează una din limitele ekphrasis-ului. Descrierea ekphrastică inserată într-un text nonnarativ, cum este textul lui Odobescu, funcționează după regulile eseului, asociindu-se digresiunii. Cele trei opere sunt convocate în text fără a avea repercusiuni la nivelul narațiunii sau al construcției personajelor (textul nefiind o narațiune). Singura lor funcționalitate se remarcă la nivelul temei eseului. Inserarea lor în text constituie o reprezentare analogică a
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
Nefiind referințe sau descrieri ekphrastice care au un scop hermeneutic, observabil în construcția narațiunii sau a personajelor, dar neîndeplinind niciun rol ornamental, referințele și descrierea ekphrastică serveste drept instrument de parazitare a intrigii, de anulare a acțiunii, constituindu-se în digresiuni perfecte. Comparabile cu cele inserate de Odobescu în Pseudokynegeticos, cele ale lui Simionescu arată dimensiunea ironică a ekphrasis-ului inserat fără miză interpretativă. Capitolul II Imagine și literatură în critica românească din perioada 1960-19951 Așa cum am văzut, una din pozițiile teoretice
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
în domeniul (uneori lichid) al studiilor culturale. Astfel, abordări antropologice, lingvistice, filozofice și istorice au fost coroborate mai cu seamă în secțiunea în care este discutat mitul, oferind șansa unei expuneri comparative și diversificate. Pentru a nu aluneca iremediabil în digresiuni inutile, ori în afirmații scoase din context sau argumente fără miză, am preferat citarea extensivă a unor puncte de vedere utile expunerii, citatele fiind marcate în text. Studii din cercetările culturale au oferit carnația pentru cea de-a doua parte
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
1976; Mândrie și răbdare, Chișinău, 1977; Altoi pe o tulpină vorbitoare, Chișinău, 1978; Ultima noapte a lui Nicolae Stoica, Chișinău, 1978; Salcâmul din prag, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1979; Dialoguri la marginea orașului, Chișinău, 1980; Maraton. În 7 ode, 2 digresiuni lirice si o elegie, Chișinău, 1980; Inima și tunetul, Chișinău, 1981; Melcul, Chișinău, 1981; Coroana de umbră, Chișinău, 1982; Pâinea în două cânturi (în colaborare cu Imants Ziedonis), I-II, Chișinău, 1984; Cavaleria de Lăpușna, Chișinău, 1985; Scrieri alese, I-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286663_a_287992]
-
E extraordinar! Te cred și eu că-i minunat! Îți dai seama, aterizat dintr-o dată în secția A! [...] Albert Cohen, Belle du seigneur, Gallimard, 1968: 90-91. Spre deosebire de povestirea lui Camus, acest pasaj amplu din Belle du seigneur este saturat de digresiunile evaluative ale personajului-narator și de parantezele comentarii ale naratorului-autor. Poate fi divizat totuși în două secvențe, în funcție de același procedeu al inserției pe care-l regăsim în Cei drepți de Camus. Din lipsă de spațiu, mă voi rezuma la detalierea decupajului
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Antichitate, idealul povestirii canonice este distrus de povestirea parodică și, mai apoi, în antiromanul de la sfârșitul secolului al XVII-lea și mai ales al XVIII-lea (Sorel, Fielding, Sterne, Diderot etc.). Caracterul discontinuu vine să rupă unitatea narativă prin inserarea digresiunilor interminabile, a comentariului și a dialogurilor ample (nerespectarea regulilor coeziunii). Refuzul romanticilor privind aceste reguli a dat naștere acelor "romane umoristice" despre care vorbește Flaubert atunci când vine vorba de Xavier de Maistre și de Alphonse Karr; ceea ce D. Sangsue numește
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
7) Cu justiția? Scapin (8) Da, nu m-am prea avut bine. Octave (8) Tu cu justiția? În acest punct, ne așteptăm la o inversare a relației narative care l-ar putea determina pe Scapin să povestească, însă acesta întrerupe digresiunea pentru a-i cere lui Octave să înceapă povestirea unor alte evenimente anterioare situației prezente și pe care trebuie, din nou, să le explice: Scapin (9) Da, s-a purtat foarte urât cu mine. Și m-am supărat atât de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
găsesc cele mai spirituale din lume. Mă certa uneori că nu-s destul de simțitor la ce-mi spune, mă învinuia mereu de nepăsare față de arșița iubirii. Scapin (13) Nu văd unde vreți să ajungeți. Ultima replică a lui Scapin sancționează digresiunile lui Octave și apare ca o cerere de povestire care să prevadă Complicația-Pn2', de fapt o ieșire din Orientarea-Pn1'. Fiind introdusă prin expresia "Într-o zi" replica lui Octave aduce cu sine propoziția necesară declanșării povestirii: Octave (13) Într-o
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
o găsește destul de frumușică. M-a supărat indiferența lui cu care îmi vorbea și n-am putut să-i dezvălui tulburarea pe care mi-o stîrnise în inimă farmecul ei. Conștient de faptul că narațiunea stăpânului său este saturată de digresiuni descriptive și evaluative, Sylvestre se hotărăște să-l întrerupă pentru a formula el însuși conținutul Situației de final-Pn5' a ceea ce nu constituie, de fapt, decât prima secvență a unei povestiri pe care, de acum înainte, o asumă pentru a conduce
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Cozeur fermecător, A. seduce prin umorul fin și o bună dispoziție plină de antren (Borsec ș.a.). Doar uneori, ca în Vasile Porojan, aducerile-aminte se aburesc de o ușoară duioșie, cu irizări de lirism. Altfel, în proza aceasta dezinvoltă, cu voluptuoase digresiuni, metaforele sunt rare, epitetul convențional. Totul e sprintenă relatare și dialog suculent (Istoria unui galbân, nuvelă de tip picaresc). Dar naratorul are și ochi de pictor, preocupat să surprindă variațiile cromatice, modificările unor priveliști, din faptul zilei și până la căderea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
perturbă lesne, căci memorialistul, înclinat să vadă lucrurile mai mult sub latura lor amuzantă, nu se lasă în voia extazelor. Cu o vorbă de duh, cu o glumă, sublimul este iute readus la proporțiile normale. Ca și la A. I. Odobescu, digresiunea e la loc de cinste într-o asemenea proză, iscată pentru plăcerea proprie, dar și întru desfătarea unui presupus auditoriu. Altfel, A. e un bun observator, el schițând, după o „răpide ochire”, câte un pertinent tablou de epocă (Constantin Negruzzi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
dublă intenție. În primul rând, el joacă rolul de spion și de informator al regelui Manase: nimeni nu ar fi cunoscut ascunzătoarea lui Isaia. În al doilea rând, Beshira - nume derivat din ebraicul behîr râ’, „alesul răului” - constituie pretextul unei digresiuni consacrate „genealogiei falsului profetism”. Unchiul lui Beshira ar fi fost Sedechia, conducătorul celor patru sute de profeți ai lui Baal de la curtea regelui Achaab, care, din servilism, i‑au prezis acestuia cucerirea unei cetăți inamice (3Rg. 22; 2Cron. 18). Faptele s
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care Irineu o face Anticristului, pentru a ne ocupa de semnificația și funcția sa teologică. Funcția teologică a mitului la Irineu Între 26, 2 și 28, 2, capitole rămase până în prezent în afara analizei noastre, Irineu face o lungă și semnificativă digresiune în legătură cu activitatea diavolului după întrupare și Judecata de Apoi. Figura Anticristului dobândește o dimensiune explicit teologică, proprie episcopului Lyonului. Altfel spus, acesta ne furnizează cheia înțelegerii prezenței acestui motiv în cartea a V‑a a tratatului său. Referatul demonologic debutează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
așadar, nevoie de discernământ. O anumită discreție este de asemenea impusă destinatarului de expeditorul epistolei. Alcătuit dintr‑o serie amplă de pasaje scripturistice, veteroși noutestamentare, tratatul prezintă o anumită structură logică. La nivelul coerenței, ea este „minată” totuși de numeroase digresiuni cu caracter metodologic sau teologic. Într‑un articol din 1965, Salvatore Pricoco face o analiză a structurii scrierii în discuție, respingând teza cercetătorului german F.C. Overbeck, conform căreia tratatul lui Hipolit ar fi o lucrare confuză și dezorganizată, lipsită de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Φϑ4Η sau demonstratio); capitolul 67 constituie, singur, un scurt și sugestiv ƒΒ∴8≅(≅Η. Pricoco identifică, în desfășurarea textului, un anumit număr de „pasaje‑graniță” cu rol dublu. Acestea sunt destinate, pe de o parte, să justifice, să scuze chiar, digresiunile făcute cu sau fără intenție; pe de altă parte, ele amintesc cititorului schema descrisă în ΒΔ2γΦ4Η. Aceste „articulații” sau „puncte de sutură” între două secțiuni pot fi principale (cap. 5, 43 și 54) sau secundare, după fiecare paranteză mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe sfinți (Apoc. 12); 62‑63 ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑΖΗ ƒΔ0:φΦγΤΗ; sfârșitul Anticristului; 64 parusia Domnului; bătălia finală; 65‑66 Învierea; Judecata și domnia sfinților; 67 ƒΒ∴8≅(≅Η ΑΔ≅≅∴0≅Λ‑ul (cap.1-4 ) este el însuși un fel de „digresiune introductivă” asupra naturii profeției, o temă față de care Hipolit arată un interes special. În concepția sa, profeții, „adevărații noștri ochi”, au putut vesti „tainele Logosului”, pentru că toate prezicerile lor au fost inspirate nemijlocit de Logosul însuși. Cuvântul divin s‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lumii; 11) cei o mie de ani; 12) osânda veșnică aplicată necredincioșilor (Mt. 25,46). În opinia lui Pricoco, Hipolit reușește să dezvolte absolut toate aceste puncte în tratatul său, fără însă a respecta ordinea propusă inițial. El face numeroase digresiuni de ordin metodologic, teologic sau politic, în funcție de provocările contextului. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că lucrează într‑un dosar de mărturii scripturistice în stare aproape pură, ca să spunem așa, și că este nevoit să facă două operațiuni simultane: de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe cineva care să tâlcuiască mai bine ca el. Se poate ca și alții să vorbească într‑o limbă limpede și să descopere sensul a ceea ce este cercetat, dar să se exprime cu atâta concizie, să nu se piardă în digresiuni sau în demonstrații de măiestrie care îndepărtează de la subiect, fără însă a fi inutile, de aceasta numai remarcabilul Theodoret s‑a îngrijit mai mult ca oricine, nu doar în prezentul tratat, ci aproape în toate scrierile - foarte numeroase - în care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]