376 matches
-
văd nimic altceva decât mogâldeața care se zbate să ajungă la mine! Nici nu mai pot răsufla de frică. Un tremur grozav mi-a cuprins tot trupul. Îmi clănțănesc dinții în gură...Nu mai pot face nici un pas și uite dihania se apropie de mine!!! În năuceala mea mi s-a părut că am auzit un lătrat ... Cine a făcut-o, că doar lupii nu latră. Ei urlă. Numai că eu n-am auzit niciodată cum urlă lupii. Cine știe cum urlă jivinele
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
și față bună. Tanti Justina era Hâca. Și ea era o creatură de treabă, cât o balabustă, care-l salva pe Yak din toate necazurile în care-l vâra Mozol. Pe geniul răului îl chema Mozol, și ăsta era o dihanie ticăloasă care putea chiar să-ți facă bine numai ca să te deruteze. — Noi, băieți, tot neamul nostru și în toată istoria, n-am făcut altceva decât că ne-am înfruntat cu Mozol. De-a lungul istoriei neamului, Yakul și Hâca
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
și câte-o mânătarcă, doar-doar s-o petrece strașnicul Nebunelea de pe cea lume. Dar iată că Barbă-Cot scoase deodată un trist piuit și căzu pe spate: o fiară nemaivăzută i se ivise deodată înainte. Era groaznica și balabusta Hâca, o dihanie înfiorătoare, căreia poporul de prin partea locului i-a dat sumedenie de nume, care mai de care mai firoscoase. Astfel, Hâcăi... Aicea Nea Nebunelea s-a oprit din citit și ne-a întrebat dacă după mintea noastră s-ar spune
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
al dealului. Zidurile și contraforturile erau clădite din blocuri mari de piatră, puse în planuri diferite, astfel că formau un desen ciudat de lumini și umbre. Desenul se schimba într-una, în funcție de mișcarea soarelui. Castelul părea că viețuiește, ca o dihanie la poalele dealului, permițându-și răgaz doar în nopțile fără lună. Conform legendelor din ținut, castelul rezistase atâta amar de vreme împrumutând magic puterea și eternitatea soarelui. Ogiva intrării se termina într-un blazon închipuind o mână armurată strângând o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și fibroasă. Dar cea mai ciudată vânătoare la care asistase graful era cea practicată de un trib din Ceylon, care nu folosea forța armelor sau șiretenia capcanelor. Indianul neînarmat hăituia animalul, fugind după el zile și nopți în șir, până ce dihania cădea moartă de epuizare. Lupta era perfect echitabilă și rezultatul ei niciodată bănuit, căci în multe cazuri omul era cel care ceda primul, murind la capătul puterilor și oferind astfel animalului hrană pentru câteva zile. Unidirecționalitatea vânătorii tradiționale era în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de dorință, alerga prin pădure în căutarea dragostei, dar moartea era cea care îl întâmpina. Pândise, în ținuturile Cirenaicei, Basiliscul, a cărui suflare usucă iarba și copacii, iar privirea îi e atât de otrăvită că omoară pe loc omul sau dihania și numai oglinda, ce-i întoarce ocheada înveninată, îi poate veni de hac. Vânase păsări Phoenix în pădurile de cedri ale Libanului, ichneumoni în Eghipet, gadinile Rokh și Simorgh în munții Kaf, surde aspide în Palestina și cerbul Macli în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu toate că mădularele îi sunt dintr-o singură bucată, nearticulate. De aceea, când vrea să doarmă nu se culcă, ci se sprijină de un copac. Jordan, după metoda ilustrului Leonardo, știind dinainte după îndelungată pândă, locul pe care și-l alege dihania, tăia trunchiul arborelui aproape cu totul și când venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
curtat. Aici și-a vârât Necuratul coada! grăi moașa și trimise după baba Sempronia, mare meșteroaie, care stătea afară din târg, sus pe dealuri, și despre care se spunea că mănâncă șarpe fiert în șapte ape, de poate desluși limba dihăniilor și poate citi ursita omului ca într-o carte. Le era cam frică de ea și n-o chemau decât arareori, să gonească din târg ciuma sau să țină grindina departe. Se spunea că mă-sa a încercat să se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care se plimbă pe cer! Iată, acum închipuie o inimă uriașă care se pare că e chiar Inima lui Dumnezeu. Dar, care copil nu a visat cu ochii pe cer, la prefacerea rapidă a norilor în fel de fel de dihănii și vrăjitoare?! Costeluș vede acum pe cer, din nori, un îngeraș cu aripile strânse, apoi o claie de vată de zahăr. După multe înfățișări, norii s-au ascuns și înserarea a pus stăpânire pe pământ. Băiețelul și-a dorit să
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
înfipte bine în pământul negru și fertil al satului meu. Omul care coborî din tractor nu era însă pe măsura mașinăriei. Scund, brunet, cu părul negru, îmbrăcat în salopetă gri, bărbatul dădu mâna cu tata și abia se vedea de lângă dihania ce stătea lângă el. Au vorbit ceva timp. - Gata, îmi ia ieftin și îmi seamănă și pe Răzășie și pe Vale. Bine că l-am prins, că altfel îl luau alții. - Tată... crezi că mă lasă să mă plimb și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
-i tot tragea capul cât de tare putea pe spate.Apoi omul se ascunse Într-un ungher al labirintului.Centaurul turba de mânie căci nu putea să-și elibereze cornele, capul Îl durea, Începea să obosescă.Omul puse În calea dihaniei un laț care o prinse, Îi Înclestă picioarele așa Încât ea se prabuți la pamânt, gâfâind ți cu spume la gură. Toți zei acum erau convinși că omul este foarte inteligent, puternic, viteaz, curajos și neînfricat ca un leu.Și toți
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
deslușită de-aproape. Mormane de mici sfârâitori și cârnați usturoiați dispăreau sub ochii lui, ca-ntr-un cataclism, în fălcile osoase. Își înfrupta ochii cu pâlpâirea și zvâcnetul gol al dansatoarelor și-și strângea pumnii și dinții, văzând cum se-ndoapă dihăniile cu frișcă și șampanie. Se descătărămau să-și lărgească burta și se așezau temeinic pe mâncare, aruncând hălci întregi în gâtlejurile desfundate, sfârtecând sâni delicioși cu ochii și nările, înfruptându-se din șolduri de trufandale și spete de gâște; măcelărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu ochiurile aprinse te-a luat pe sus, ca pe-o sfârlează. Văileu, te-a luat în bot, și uite așa te-a dus din gară, că m-am repezit pe linie după tine, până dincolo de pod, unde-a intrat dihania-n curbă și te-a zvârlit într-un pom. M-am trezit de spaimă și auzeam locomotiva glăsuind în graiul ei de fier, trecând prin mine cu tine-n botul mașinii. Visul ăsta l-am avut, cu cele trei afurisite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
descurc, dar la început am știut că sunt strigoii. Reluându-mi mersul cu gând să ies din cimitir și cu ochii mai mult îndărăt la strigoi, când, din față, aud un hămăit scurt, uscat și dintr-o groapă saltă o dihanie mare neagră și dispare în negură. Să fi fost câine, să fi fost lup? Nu știu, așa cum n-am știut cum am ieșit din țintirim, cum am ajuns, scăpând din drumul viilor, pe șoseaua care duce la Epureni și de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
la odihnă. De după înălțimile de peste Prut, se ridica o lună mare și roșie din baltă și de peste tot un cor imens de broaște. Culcatul a fost devreme și somnul agitat, spre ziuă a căzut puțină rouă și câinele neliniștit de dihăniile nopții. După vreo trei zile, nu știu ce-i abate lui moș Gavrilă că-l văd punând calul la căruță, îmi lasă totul în grijă și pe mine cu torhaturi cu tot în sama lui Dumnezeu, îmi lepădă câteva cuvinte din care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
intrăm pe niște străzi înguste și ne lasă la o poartă mare cu o mică placă de bronz pe care scria "Austeo". Sunăm, portarul ne deschide și întreabă, răspundem în românește și el se uită la noi ca la niște dihănii. Eu tot spuneam că-l căutăm pe Sabin Popp pitore, el însă nu-l știe pe acel pitore. Și tot vorbind noi acolo fiecare în limba lui, trece pe lângă noi o femeie care auzind numele de S. Popp se oprește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
va mai bate joc omul acela de răbdarea noastră și mult om mai tăcea? Obrăznicia asta ordinară întrece toate marginile. {EminescuOpVIII 595} Călăuzul răspunse: - Aibi răbdare pîn-ce se va rosti timpul; el va descoperi adevărul ca totdauna. Așteaptă numai ca dihania să ne-ntoarcă spatele și-atunci vei vedea că cei ce-l admiră [î]l vor da dracului. Tocmai așa se și-ntîmplă. Abia amăgitorul își retrase vita din scenă și, numaidecât, când unul când altul începu a scoate vorba: - Zău
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
morți/ și Între patru pereți mă Împiedicam zilnic/ de un geamantan cu prieteni plecați”. Iluziile au acea specifică diafanitate otrăvită a macabrului inevitabil: „Apoi Îți scoteai singură câte un ochi și Îl puneai alături./ Pentru zilele În care poate-poate cărăbuși,/ dihanii azurii și litanii vor țâșni din creierul tău/ și se vor pierde spre asfințit printre alte vise noroioase și departe de casă”. Nostalgia normalității temperate și domestice? Doar acutizează vibrația, ca un vuiet, vaietul fără leac al elegiei sardonice: „De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
pula și țintește cu ea spre o șikse, într-un autobuz al transportului public. Iar creierul lui superior, de evreu, ar putea la fel de bine să fie făcut din mațo-brei! E de prisos să mai spun că, în casa noastră, o dihanie de-asta n-a fost niciodată pusă la fiert de vie - mă refer la homar. La noi în casă n-a pășit niciodată o șikse și punct, așa că rămâne o pură speculație în ce împrejurări și-ar putea face apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
condiții prielnice pentru divagări sentimentale. Un incident din liceu, amintit de Timotin, deschise capitolul amintirilor din viața de școală. Profesorul de grecește, tip original și întotdeauna băut, care, imperturbabil și nedezmințit o singură dată, striga la catalog "Bolohan" în loc de Balaban, "Dihanie" în loc de Divani, "Rus oof! vițiu" în loc de Rusovici, și așa de la A până la Z, afară de unul cu breton pomădat pe frunte, pe care-l numea Marița de la Morile de vânt (cartierul galant al tîrgului): ori profesorul de chimie, care exploda un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și felinarul trăsurii (unul, din economie, deși badea Vasile pretexta că celălalt s-a stricat...) scotea mereu din întuneric, ca din neant, picioarele stejarilor, și din când în când, o movilă de prund, care trecea pe lingă trăsură ca o dihanie informă și misterioasă. Când am ieșit la câmp, s-a deschis o noapte înaltă, o noapte a cerului și a stelelor. (Nopțile cu lună sunt ale pămîntului.) La podul Ozanei, badea Vasile a oprit pentru motive variate: să-și odihnească
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
restioran. își bate unul nevasta și hai cu toți să vedem cum o bate. Deodată fata țipă ușor și se strânse de perete. Dintre doi saci ieșise un guzgan cu coada solzoasă și ochișori lucind bulbucați. Mișcându-și mustățile groase, dihania începu să roadă grăunțele care se scurgeau dintr-un sac. Când, descântând de spaimă, fata zvârli cu ciudă în el un ciucalău, lingurarul zise cu glasul lui moale și mângâios : - Lasă-l, săracu’, asta e munca lui. Hai, fată, toarnă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
un omuleț negru zise atuncea tare : - Solomonarii au fiecare feliușagul lor, unii leagă ploile și abat grindina la loc pustiu, pe prund ori pe imaș. Răzbunicul meu știa să facă pozna asta. Alții au dar să nu le facă rău dihăniile. Asta am văzut-o eu cu ochii mei când eram băietănaș. Umblam cu oile în zăvoi, pe malul apei, ș-aveam acolo între trei răchiți colibă și târlă unde aduceam oile la amiază. Acu, se abate într-o zi un
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
pe fus. N-a mai putut toarce câte zile a avut. - Așa am pățit eu când eram băiet, rosti Dârloman cel cu nas pătat. Mă urc în pod și, când mă urc în pod, numai ce văd în fața mea o dihanie de om mâțâțăl care ședea țeapăn și-și rotea ochii de săreau scântei din el. Am răcnit și m-am prăvălit pe scară în jos. Au râs toți de mine, căci numai eu nu știam că aveam o buhă în
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
fără nici o remușcare, m-ar durea în cot de toți și de toate, numai că e bine să știi că oamenii mari au un Bau-Bau invizibil care îi ține în lesă, pe unii mai mult pe alții mai puțin, o dihanie d-asta parșivă care nici măcar n-are curaj să ți se arate, barem să știi cu cine lupți, da, cre’ că tre’ să fie neapărat un schepsis și în treaba asta, prea uităm mulți lucrurile mișto, lucrurile importante, prea ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]