1,082 matches
-
de termeni pe care-i consideră fundamentali pentru cele două tipuri de atitudine: Constanță și Progres, Ordine, Autoritate și Libertate, Egalitate și Ierarhie, Naționalism și Universalism (conceptele sunt scrise cu majuscule de către autor). În viziunea filosofului englez această listă de dihotomii este necesară ca punct de plecare pentru stabilirea unui "set de principii conservatoare coerente, în baza cărora se pot elucida multe din problemele gândirii politice moderne." Aceste principii sunt, de fapt, dezvoltări ale coordonatelor clasicismului, aplicate de Hulme la o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
au ajuns să-și formuleze limpede punctele litigioase."283 În viziunea lui Eliot una neoclasică critica trebuie să se ridice deasupra polemicilor minore și a "măruntelor ciudățenii personale", devenind astfel întru totul obiectivă. În continuare, articolul urmărește câteva aspecte ale dihotomiei clasicism romantism ca răspuns dat lui Middleton Murry, critic britanic al primei jumătăți a secolului al XX-lea, care sugera că între cele două curente nu există diferențe majore: Cu formularea domnului Murry despre romantism și clasicism nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Eliot afirmă că nu intenționează să așeze termenul în antiteză cu romantismul, deoarece aceste împerecheri țin mai mult de "politica literară", subliniindu-se doza mare de subiectivism pe care ar presupune-o analiza, dintr-o parte sau din alta, a dihotomiei. Astfel, a numi clasică o operă poate însemna fie cea mai mare prețuire, fie cea mai mare insultă, depinzând de latura în care te afli. În această ordine de idei, Eliot respinge, după cum a mai făcut-o de altfel și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
echilibru și stabilitate. Astfel, se subliniază importanța clasicității ca reper pentru critici, în vederea stabilirii unor judecăți de valoare, dar și pentru creatori în vederea atingerii acestui tip de standard superior. Eliot face aici distincția dintre clasicul relativ și cel absolut. Această dihotomie a mai fost indicată într-un capitol anterior, dar este totuși importantă reluarea trăsăturilor pe care criticul le atribuie fiecăreia din aceste două categorii: "clasicul perfect" e cel care întrunește atât calitatea de a fi cuprinzător (de a valorifica potențialitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
face Între cristologia „joasă” și cea „Înaltă” - prima tinzînd să-l coboare pe Cristos la dimensiuni omenești, cealaltă avînd tendința să-l divinizeze În Întregime. Toate celelalte cristologii se situează Între acestea două. Să recapitulăm acum, Într-o formă sistematică, dihotomiile pe care le-am detectat anterior În dezbaterea cristologică. Cea mai importantă este opoziția uman-versus-divin. Extremele ei par a fi psilantropismul și docetismul fantaziastic, care ar corespunde specificărilor de exclusiv uman versus exclusiv divin. Restul punctelor de controversă par a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
unirea dintre Dumnezeu și om a avut loc prin natură (Chiril al Alexandriei) (1/2.1.1) vs. unirea n-a avut loc prin natură (1/ 2.1.2 Însă, după alții, 2.1.1.1.2). Acestea sînt cîteva dihotomii relevante pe baza cărora funcționează sistemul. Ar fi mai ușor să trasăm opozițiile binare pe un tabel: Numai divin (DOCETISM) Era de tertium genus Divin Nu avea suflet uman Mai mult divin decît uman Avea suflet uman Nu era de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
doar un singur element fundamental nou, Încorporat ulterior În crezul pseudo-atanasian adoptat În Occident: că Duhul Sfînt purcede de la Tată și de la Fiu66. La prima vedere, sistemul controverselor trinitare e simplu și pare a fi organizat În baza a trei dihotomii principale: o „persoană” În Mintea lui Dumnezeu versus mai multe „persoane”, egal versus subordonat și distinct versus indistinct. Fiecare element al acestor dihotomii poate funcționa virtual ca piesă de construcție În orice combinație (o situație diferită În raport cu dihotomiile ierarhice din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
La prima vedere, sistemul controverselor trinitare e simplu și pare a fi organizat În baza a trei dihotomii principale: o „persoană” În Mintea lui Dumnezeu versus mai multe „persoane”, egal versus subordonat și distinct versus indistinct. Fiecare element al acestor dihotomii poate funcționa virtual ca piesă de construcție În orice combinație (o situație diferită În raport cu dihotomiile ierarhice din sistemul cristologic). Este, În acest fel, posibil să avem o teologie care este monarhiană, subordinaționistă și nu distinge Între Tată și Fiu (modalism
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a trei dihotomii principale: o „persoană” În Mintea lui Dumnezeu versus mai multe „persoane”, egal versus subordonat și distinct versus indistinct. Fiecare element al acestor dihotomii poate funcționa virtual ca piesă de construcție În orice combinație (o situație diferită În raport cu dihotomiile ierarhice din sistemul cristologic). Este, În acest fel, posibil să avem o teologie care este monarhiană, subordinaționistă și nu distinge Între Tată și Fiu (modalism, variantă a patripassianismului); o teologie trinitară, care este subordinaționistă Însă face distincția Între Tată și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pare cu putință să afirmăm că teologia trinitară este În mod sigur un „sistem”, adică un obiect ideal care există În propriul său spațiu logic. Cu toate că atît dezbaterile cristologice cît și cele trinitare formează sisteme de acest fel bazate pe dihotomii, cele două sisteme sînt diferite, În măsura În care unul este bazat pe o ierarhie de opoziții binare, iar celălalt este compus din unități, În cadrul cărora elemente izolate pot intra, virtual, În orice combinație posibilă. Și totuși, după cum vom vedea pe parcursul studiului nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
tipologia lui În mod constant. Există Însă și exemple de dualisme care nu devaluează timpul. După cum vom vedea În continuare (capitolul 9), dualismul lui Origen este prosomatic. Pentru a fi exhaustiv, Bianchi ar fi trebuit să mai stabilească Încă o dihotomie: antihilic (contrar materiei) versus prohilic. Pe baza acestei serii de opoziții binare, Bianchi a definit prin trăsături distinctive formele individuale de dualism, după cum urmează: Zoroastrismul: radical, eschatologic, procosmic; Orficii, Empedocle, Heraclit: radical, dialectic; Dualismul hindus (@2@tm@2@n versus
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și ca un mare secret de atunci Încoace. Îndată ce mintea omenească admite că ființele (oamenii, animalele, orice creatură sensibilă) sînt compuse din suflet și trup, se ridică și problema relației suflet/trup. SÎnt posibile doar cîteva soluții, derivînd din două dihotomii majore: 1. Sufletul este preexistent trupului versus sufletul nu este preexistent. 2. Sufletul este creat versus sufletul este increat. Că sufletele sînt create și preexistente este un punct de vedere pe care Îl Împărtășesc hindușii, platonicienii, unii dintre gnostici, origeniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
începutul demersului nostru. Simulare per contrarium, ironia relevă flexibilitatea spiritului care refuză să rămână captiv în tranzitivitatea limbajului. Jankélévitch pune funcția ironiei în relație manifestă cu duplicitatea conștiinței, relevând "disjuncția continuu agravată dintre spirit și semnele spiritului" și, în final, dihotomia adevăr-opinie. Dacă parodia se întemeiază pe un contrast prelungit, pe care textul parodiant îl exhibă într-o manieră amuzantă, ironia se construiește pe un contrast simultan, în care exprimatul contrazice flagrant realitatea gândului prin ton, mimică, gestică sau, în scris
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
conceptuale se raportează poate mai puțin la validitatea intrinsecă a ipotezelor și postulatelor care le susțin decât la legitimitatea diferitelor fațete ale clivajului societăți industriale / societăți "primitive" pe care acestea le propun. Așadar, printre anglofoni, antropologia economică se organizează în jurul dihotomiei reconstruite, dar și păstrate de Polanyi: nefiind bine tranșată de acesta din urmă9, chestiunea privind domeniul de extindere al paradigmei utilitariste poate fi pusă la infinit. Un curent "formalist" (în terminologia inaugurată de Polanyi) păstrează, în studierea societăților non-capitaliste, ipoteza
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
efectelor economicului. Sahlins situează atunci opoziția dintre societățile occidentale și "societățile primitive" la nivelul locului dominant al producției simbolice (relațiile sociale pentru "societățile primitive"; sistemul economic pentru civilizațiile occidentale): o concluzie în definitiv foarte clasică și care, în ciuda eforturilor, suprapune dihotomia dintre social și economic antinomiei primitiv / capitalist. Sahlins nu reușește să elucideze, la urma urmei, o contradicție care constă în caracterizarea societăților occidentale prin câteva trăsături ale sistemului lor economic (mod de producție dominant, după terminologia marxistă), negând totodată că
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
socialului" în capital de rezistență la constrângerile economice. Să amintim la acest capitol că sociologia economică relua în Statele Unite întrebarea privind încastrarea socială a economicului încă din 1985, rămânând în același timp obnubilată de performanța economică și prizonieră a unei dihotomii economic / social care continuă să străbată ca un mit imposibil de depășit toate interpretările actuale ale pieței. La un mod mai general, piața și figura ei ilegitimă, "socialul", sunt obiectele unor ideologizări care se remarcă prin tentativele constante de reconstituire
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
în scenă de antropologii francezi. Ceea ce a fost desemnat drept "cultură a muncitorilor" a modelat totodată o tematică și, începând cu anii șaptezeci, i-a îndreptat pe unii antropologi spre universurile industriale ale terenurilor franceze, africane sau sud-americane, în cadrul identificării dihotomiilor de clasă reproduse în decupajul obiectelor și evacuând întreprinderea ca unitate socială coerentă în singularitatea ei. Drept urmare, în timp ce "managementul participativ" cunoștea momente foarte scurte de glorie ideologică, "cultura de întreprindere", menită să șteargă bipolarizările și tensiunile rezultând din dominările înscrise
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
punere în scenă etalează profunzimea ramificațiilor aflate în joc, au loc în cadrul unei disoluții a rupturii epistemologice fondatoare a antropologiei, declinându-se după diverse aspecte endotic / exotic, aici / departe, nord / sud etc. Sub influența datelor actuale ale interdependenței economice, aceste dihotomii încastrate se năruiesc și explodează în fragmente risipite imposibil de distins, distrugând un exotropism etnografic deja slăbit, dar mai ales afectând topica alterității căreia i se substituie alterizări spectaculare, care apasă asupra subiecților prin injoncțiune și prescriere. Prin urmare, trei
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
în întreprindere. Acest model analitic este construit prin analogie cu opoziția conceptuală dintre particularismele regionale și statul centralizator, vector de uniformizare la scară națională. Desigur, rămân de făcut aprofundări în acest sens, însă interpretarea de ansamblu e marcată de o dihotomie foarte simplificatoare a proceselor sociale în desfășurare. Să menționăm în trecere că această lectură a realului era foarte răspândită în anii șaptezeci, fiind ecoul tematicilor construite pe clivajul occidentalizare / autenticitate în contextul mondial posterior decolonizării. Se constată astăzi o tendință
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
exista nici ca activitate "neutră", nici, mai ales, ca scop științific. Operația care constă în a înlocui alteritatea din centrul disciplinei dă naștere necesității de a reda un proiect teoretic empirismului etnografic închis în sine. Această perspectivă, care intervine atunci când dihotomiile între tipuri de societăți se dovedesc nefondate, se prezintă ca un miraj ce consolidează puternic imaginea disciplinei. Ea pornește de la confuzii la diferite nivele. În primul rând, sunt confundate reflecția asupra alterității și comparația generalizată; aceasta din urmă nu mai
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
atât mai specifică în activitatea ei speculativă și teoretică cu cât se asociază unui concept golit de sens. Nu există în realitate un interes prea mare pentru a privi diversitatea formațiunilor sociale ca un ansamblu de "altele" în raport cu sine (vechea dihotomie fondatoare a etnologiei), ca absolut "altele" unele față de altele sau, introducând un grad suplimentar de reflexivitate, ca "altele" între ele și producătoare de alteritate internă și externă. Proiectul antropologic articulat astfel în jurul cuplului unitate / diversitate rămâne impregnat de pozitivismul său
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
conceptualizarea problematicilor și a metodelor de cercetare. Această poziție echivalează cu postularea autonomiei ireductibile a socialului sau a unui sector oarecare al acestuia (activitatea artistică sau culturală, de exemplu) față de sfera economică. Ea se condamnă în acest fel la rigidizarea dihotomiei clasice economie / social și la baricadarea în ficțiunea din ce în ce mai fragilă a unor universuri care ar fi izolate de piață, a cărei pregnanță este în mod paradoxal în același timp respinsă și radical ignorată. Se dovedește deci necesară încercarea de depășire
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
epuizează în niciun fel realitatea satului. Simplă celulă a sistemului de exploatare colonială într-un prim moment, el posedă o structură care îi este proprie, care scapă acestei șefii despotice, acestui colectivism servil impuse din afară prin forță. Apare acum dihotomia fundamentală a satului: o aparență exterioară și o structură internă, străine una de cealaltă. Etnologul, ca reacție împotriva sistemului colonial, va căuta să descopere acest univers ascuns al vieții de la sat situându-se dincolo de masca oficială. Iată cele două elemente
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
concretului imediat, adică al individului, al familiei, al grupului de contacte directe. Definiția cea mai banală a autosubzistenței: producția și consumul nu sunt deloc disociate, pe când, tot prin definiție, ele sunt structural separate într-un sistem de economie monetară. Această dihotomie este provocată de mediatorul monetar; ea este de altfel condiția însăși a existenței sale. Individul se află astfel integrat într-un "ansamblu" care scapă percepției lui directe, iar natura acestui ansamblu este determinată de cea a mediatorilor care-i servesc
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
am putea spune, vieții cotidiene a comunităților sătești. Cauza imediată a acestei situații a fost deja arătată: identitatea (raport personal) acțiunii administrative exterioare cu structura satului. În realitate, aceste sate sunt adinamice: nicio depășire a cotidianului, nicio mișcare în plus. Dihotomia rămâne identică cu ea însăși, dualitatea ei nu este niciodată depășită. Paralizie internă, stagnare: acestea sunt imaginile care redau cel mai bine această societate construită pe exploatarea culturii de palmieri naturali. Producția însăși, șefia, colectivismul servil nu scapă raportului de
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]