320 matches
-
se impunea cu mare autoritate în fața coriștilor săi. Profesorul Ioan Georgescu îl caracterizează astfel: „Parcă era un zeu al vânturilor, un alt Eol, care, cu magica lui baghetă, era în stare să dezlănțuiască adevărate vijelii de sunete”. Pentru această artă dirijorală atât de anevoioasă, dar plăcută, a avut și mari succese, concertând cu modestul său cor „Unirea” de la Catedrala Sf. Nicolae din Oradea la Beiuș, Timișoara, Lugoj, Craiova, iar în 1933 - la Carei, Satu Mare și Sighet. În 1924, corul "„Unirea”" de la
Francisc Hubic () [Corola-website/Science/312642_a_313971]
-
jumătate mama m-a dus la Rigoletto. M-am decis să mă fac dirijor" spunea Sânți într-un interviu. În anul 1951 a debutat că dirijor în Padua dirijând... Rigoletto la Teatro Verdi. Are în spatele său o foarte lungă carieră dirijorala desfășurată în lumea întreagă, în special în Germania, Elveția și Statele Unite, țări unde este considerat un cunoscător profund și un interpret rafinat al repertoriului italian de operă (Rossini, Bellini, Donizetti, Puccini dar în special Verdi). Dirijează la operă din Zurich
Nello Santi () [Corola-website/Science/312658_a_313987]
-
Echaniz (1918-1994), stele ale zarzuelei. Mama sa era de origine bască. În 1949, s-a mutat în Mexic împreună cu părinții săi și compania lor de de zarzuela. A studiat pianul in particular, apoi atât canto, cât și pianul și arta dirijorală la Conservatorul Național din Mexico City În 1957 și-a făcut prima apariție profesională muzicală în compania mamei sale într-un concert la Mérida, în Yucatán. A cântat un timp roluri de bariton și de acompaniator al altor cântăreți în cadrul
Plácido Domingo () [Corola-website/Science/311610_a_312939]
-
compune, două decenii mai tărziu, în 1950, suita simfonică "Trei dansuri romănești", ce constituie un reper al creației școlii românești din epocă. Cele două decenii, 1930-1950, în care compoziția a rămas în plan secundar, au fost dedicate de muzician activității dirijorale și edificării unui ansamblu - de la înființarea sa pănă la nivelul unei orchestre de prestigiu recunoscut unanim - astăzi cu titulatura Orchestra Națională a Radiodifuziunii Române. Bagheta de prim-dirijor i-a fost oferită și la Filarmonica "George Enescu" (1950-1954), în acești
Theodor Rogalski () [Corola-website/Science/311704_a_313033]
-
remarcându-se printr-o tehnică de virtuoz. Malagamba a debutat ca baterist în anul 1937, participând în diferite formații de muzică de dans. În 1940 a dirijat primul său concert de muzică ușoară. Înainte de a se consacra compoziției și baghetei dirijorale, a fost considerat cel mai bun baterist din România, faima lui depășind hotarele. Există păreri care susțin că Malagamba ar fi fost printre pionierii jazz-ului românesc. Malagamba s-a concentrat după război și asupra altor activități (compoziție, dirijat, aranjament
Sergiu Malagamba () [Corola-website/Science/309576_a_310905]
-
de la Craiova și București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București. A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică. A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală, lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără: un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru
Eduard Wachmann () [Corola-website/Science/308782_a_310111]
-
în mod periodic, concerte cu orchestra simfonică a universității unde predă (Huddersfield). A dirijat ansambluri specializate pe muzică contemporană în Europa și Australia. Urmează o selecție a lucrărilor interpretate de Webb în concert, atât ca trombonist, cât și de la pupitrul dirijoral. Sunt notate interpretări remarcabile și comentarii, acolo unde este cazul. Din 1995, Barrie Webb înregistrează pentru MPS (Marea Britanie), Metier (Marea Britanie), Radio France/MFA, Col Legno (Germania), Move (Australia) ș.a. Webb a înregistrat împreună cu diferite formații și ansambluri, la BBC și
Barrie Webb () [Corola-website/Science/309793_a_311122]
-
facultățile Universității Naționale de Muzică din București, cea de dirijat de orchestră, la clasa profesorilor Ludovic Bács și Petru Andriesei, precum și cea de interpretare muzicală (tuba), la clasa conf. univ. Ion Popescu. S-a perfecționat apoi în cadrul Studiilor aprofundate - stilistica dirijorala cu Horia Andreescu și a urmat cursuri de măiestrie susținute de dirijorii Alain Paris și Adrian Sunshine. Preocupat permanent de îmbogățirea cunoștințelor muzicale, Tiberiu Soare a participat și la cursul de compoziție predat de Dan Dediu la aceeasi Universitate. Tânărul
Tiberiu Soare () [Corola-website/Science/309341_a_310670]
-
temporar, ca dirijor asistent, la "Neues Deutsches Theater" (Noul Teatru German) din Praga. La Praga, Mahler a avut de la început succes, prezentând opere de Wagner și Mozart, compozitori cu care va fi asociat pentru restul carierei sale, dar stilul său dirijoral individualist și tot mai autocratic a dus la tensiuni și răcirea relațiilor cu dirijorul mult mai experimentat Ludwig Slansky. În aprilie 1886, Mahler a părăsit Praga pentru a-și prelua postul de la "Neues Stadttheater" din Leipzig, unde rivalitatea cu colegul
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
La momentul la care Mahler a preluat postul, tabără progresistă a câștigat teren prin numirea liberalului Ferenc von Beniczky ca administrator. Conștient de această situație delicată, Mahler s-a mișcat cu grijă și și-a amânat prima apariție la pupitrul dirijoral până în ianuarie 1889, când a dirijat versiunile în limba maghiară a operelor "Aurul Rinului" și "Walkiria" de Wagner, primind aclamații din partea publicului. În căutare de opere non-germane pentru a lărgi repertoriul, Mahler a vizitat Italia, unde, printre altele, a descoperit
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
și Isolda" de Wagner pentru prima dată și a primit laude pentru interpretările operelor "Tannhäuser" și "Siegfried" ale aceluiași compozitor. Un alt triumf a fost premiera germană a operei lui Ceaikovski, "Evgheni Oneghin", în prezența compozitorului, care a numit stilul dirijoral al lui Mahler „uluitor”. Programele foarte încărcate pentru repetiții ale lui Mahler au dus la răcirea relațiilor cu orchestra și cu soliștii în care, conform lui Peter Franklin, dirijorul „inspira ură și respect aproape în egală măsură”. Totuși, a reușit
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
aproape în egală măsură”. Totuși, a reușit să găsească sprijin din partea lui Hans von Bülow care se afla în Hamburg în calitate de director al concertelor. Bülow, care l-a respins cu dispreț pe Mahler în Kassel, a ajuns să admire stilul dirijoral al lui Mahler și, la moartea lui Bülow în 1894, Mahler a preluat conducerea concertelor. În vara anului 1892, Mahler a luat cântăreții de la Hamburg la Londra pentru a participa la un sezon de șase săptămâni de operă germană - singura
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
scenă de recitativ la sfârșitul actului al treilea. În ciuda numeroaselor triumfuri, anii lui Mahler din Viena erau rareori liniștiți; certurile cu soliștii și administrația au continuat pe tot parcursul directoratului său. Deși metodele lui Mahler au îmbunătățit standardele, stilul său dirijoral - actoricesc și dictatorial - era luat în nume de rău, atât de membrii orchestrei, cât și de soliști. Elementele societății antisemite din Viena, care s-au opus de la început numirii lui Mahler, au continuat să îl atace neîncetat, iar în 1907
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
loc la Praga premiera Simfoniei nr. 7, care a fost numită de Alma mai degrabă un succes critic decât de public. Pentru sezonul 1908-1909 al Operei Metropolitane, administrația l-a adus pe dirijorul italian Arturo Toscanini care să împartă activitatea dirijorală cu Mahler, care a avut doar 19 apariții în acea stagiune. Una din aceste apariții a fost lăudata interpretare a operei "Mireasa vândută" de Smetana, pe 19 februarie 1909. În prima parte a sezonului, Mahler a dirijat trei concerte împreună cu
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
19 apariții în acea stagiune. Una din aceste apariții a fost lăudata interpretare a operei "Mireasa vândută" de Smetana, pe 19 februarie 1909. În prima parte a sezonului, Mahler a dirijat trei concerte împreună cu Orchestra Simfonică din New York. Această experiență dirijorală l-a determinat pe Mahler să demisioneze din funcția deținută la Operă și să accepte postul de dirijor al noii reformate Filarmonici din New York. A continuat să susțină apariții ocazionale la Operă în calitate de invitat, ultima sa apariție fiind pentru opera
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
una dintre cele mai importante personalități muzicale ale vremii sale”, dar a discutat simfoniile sale din perspectiva duratei lor, exagerând durata Simfoniei nr. 2 la „două ore și patruzeci de minute”. În Londra, "The Times" a spus că stilul său dirijoral era „mai desăvârșit decât al oricărei alte persoane, cu excepția lui Richter” și că simfoniile sale erau „neîndoielnic interesante în combinarea bogăției orchestrale moderne cu o simplitate melodică, adesea apropiată de banalitate” - deși era prea devreme pentru a fi apreciate la
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
numeroase turnee în străinătate. Din 1982 s-a dedicat și pedagogiei în cadrul Universității Naționale de Muzică, optând apoi, până în 1992, pentru postul de dirijor al Orchestrei din Izmir - Turcia. Fiul său, Vladimir Vlad Conta, continuă drumul tatălui său în arta dirijorală.
Iosif Conta () [Corola-website/Science/306162_a_307491]
-
ridicare a învățământului și creației muzicale românești. Sprijină crearea unei „Asociații a elevilor Conservatorului”. După ce în 1922, în urma unor intrigi, fusese înlăturat de la conducerea Conservatorului, este rechemat la cârma acestuia în 1925 și continuă, paralel cu munca profesorală, și activitatea dirijorală, avându-i ca elevi, printre alții, pe Emanuel Elenescu, Dinu Niculescu, Constantin Arvinte. În 1948 s-a stabilit la Cluj, unde va fi numit dirijor al orchestrei simfonice „Ardealul” și prim-dirijor al Operei Maghiare de Stat. Ca profesor al
Antonin Ciolan () [Corola-website/Science/313017_a_314346]
-
din Germania, Spania, Franța, Olanda și România. Ca solista, Lăură a debutat pe scena faimoasei Filarmonici de la Berlin în anul 2006 interpretând primul concert pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici împreună cu Orchestră Simfonica din Berlin, avându-l la pupitrul dirijoral pe James Gaffigan. „Lăură Buruiana a redat primul concert de violoncel concentrată pe dezvoltarea propriei voci și în același timp cu mare diversitate timbrala și de articulație. În mișcarea lentă, în această parte s-a evidențiat cel mai mult, artista
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate. În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al
Sergiu Celibidache () [Corola-website/Science/297376_a_298705]
-
devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. a fost un mare interpret al muzicii postromantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert
Sergiu Celibidache () [Corola-website/Science/297376_a_298705]
-
Statele Unite ale Americii, Portugalia. În noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării. În timpul celui de Al doilea război mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi. După război a dat concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
Enescu avea programate 10 recitaluri, patru concerte simfonice și șase camerale, cronicarul Mihail Sebastian scria: „George Enescu impune respectul artei, o înaltă conștiință a valorilor, o mare disciplină a muncii. [...] Extraordinar artist, Enescu este, deopotrivă, un excepțional educator. Vocația sa dirijorală se vede că răspunde nu numai necesității de exprimare personală, dar și unei nevoi de a transmite celorlalți o tehnică de lucru, de a le insufla consecvență artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învățături. Cînd
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la"Ecole Nationale de Musique". Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch. În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la
Dinu Lipatti () [Corola-website/Science/297412_a_298741]
-
Comloșu Mare, Timiș - d. 1 septembrie 2008, Timișoara, Timiș) a fost un dirijor român. Născut în 1931, în comuna Comloșu Mare, jud. Timiș, absolvent al Conservatorului din Cluj, a studiat deopotrivă canto, dirijat coral, pedagogie, specializându-se apoi în arta dirijorală, la Berlin, cu celebrul Kurt Sanderling, a fost, pe rând solist al Teatrului Muzical din Galați, cadru universitar și, în paralel, dirijor la Cluj, pentru ca în 1983 să revină în Banatul său natal, preluând bagheta și, în perioadele 1983-1990, 1992-2000
Ion Iancu () [Corola-website/Science/297621_a_298950]