298 matches
-
semiotica este un metalimbaj, adică limbajul în care se studiază diverse proprietăți ale unui limbaj-obiect. În lucrarea de față, analizăm trei proprietăți sau caracteristici: conectivitatea, referențialitatea și performativitatea limbajului natural și diferitelor sale „ipostaze”. Din perspectiva sintactică, urmărim dimensiunea conectivității discursivității și, funcție de situație sau domeniul în care se manifestă, limbajul natural este mai mult sau mai puțin coerent, consistent. Din perspectiva semantică, analizăm dimensiunea referențială a discursivității, prin care o intervenție discursivă se raportează la lume, reflectând-o sau reprezentând
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
performativitatea limbajului natural și diferitelor sale „ipostaze”. Din perspectiva sintactică, urmărim dimensiunea conectivității discursivității și, funcție de situație sau domeniul în care se manifestă, limbajul natural este mai mult sau mai puțin coerent, consistent. Din perspectiva semantică, analizăm dimensiunea referențială a discursivității, prin care o intervenție discursivă se raportează la lume, reflectând-o sau reprezentând-o mai mult sau mai puțin fidel. Din perspectiva pragmatică, investigăm dimensiunea performativă a discursului, adică acea dimensiune prin care locutorul, producând o secvență discursivă, acționează asupra
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
relevă ideea că discursul este o producție lingvistico-logică, compozițională, în sensul că este compus din unități inferioare, cuvinte (noțiuni), enunțuri (propoziții logice), fraze (raționamente). Ceea ce studiem, în acest capitol, nu sunt conectorii, ci mai curând conectivitatea ca dimensiune sintactică a discursivității, „desemnând legăturile dintre constituenții grupurilor sintactice.” (idem:125). Mai precis spus, analizăm câteva forme sau determinanții ale conectivității: coeziunea ca și „conectivitate secvențială” sau gramaticală, coerența ca și „conectivitate conceptuală” și consistența ca și „conectivitatea noncontradictorie” a valorilor de adevăr
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
să acceptăm orice enunț pentru care dispunem de un temei capabil să-l justifice și să luăm sub semnul îndoielii (ca ipoteze) enunțurile pentru care nu dispunem de un astfel de temei suficient. Principiul este solidar cu abordarea critică a discursivității, opusă, pe de o parte, oricărei forme de dogmatism - care să ia în seamă cerința de a accepta doar enunțurile temeinic justificate -, pe de altă parte, oricărei forme de scepticism - care eludează cerința de a recunoaște ca adevărate (chiar și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
mișcare, limbajul trece două praguri: pragul idealității sensului și dincolo de acest sens, pragul referinței.” (P. Ricoeur, Structura, cuvântul ,evenimentul în: „Secolul XX”, nr. 325- 326-327, 1988:309). Avem, așadar, de-a face cu două fenomene distincte ce se manifestă în cadrul discursivității, delimitate dar în același timp în strânsă legătură, sensul care ține de idealitate, de raportul limbajului cu gândirea și referința ce ține de relația limbajului cu realitatea lumii exterioare. Această distincție între sens și referință (semnificație) în cadrul limbajului, este propusă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
al limbajului în raportarea sa la lumea reală. Înainte de a aborda problema raportului constitutiv / constatativ în cadrul raportării limbajului la lumea reală, să precizăm că rolul referențial poate fi îndeplinit prin mai multe modalități, unele reieșind din celebrul tabel morrisian asupra discursivității. Distingem mai întâi o modalitate „tare”, designativinformativă de raportare la realitate, în care „aspectul designativ al semnelor pe care le utilizăm se referă la capacitatea acestora de a descrie proprietățile denotatului, iar aspectul informativ are în vedere rolul (finalitatea) semnelor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în scenă a unei intervenții discursive” (Sălăvăstru, 1996:61, 98). Întreprinderea retoricii tradiționale a avut în centrul atenției, în special un aspect, anume cel perlocuționar, din spectrul teoriei actelor de limbaj, care conține și aspecte locuționare, accentuând forța ilocuționară a discursivității. Austin va dizolva oarecum distincția constatativ - performativ, realizând că un enunț constatativ poate fi și performativ, în sensul că poate fi folosit cu un scop performativ, iar un enunț performativ poate avea și un conținut propozițional. Spre exemplu, constatarea: „Alina
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
urmare, demersul argumentativ poate lua două forme: convingerea și persuadarea, în funcție de natura argumentelor și operațiilor sau mecanismelor predominante în secvența discursivă. 4.3.2. A convinge și a persuada Se pare că distincția convingere-persuadare ce ține, în prezent, de domeniul discursivității, își are origine în distincția anticilor între episteme (știință) și opinie (părere), care ținea de domeniul cunoașterii. Tot în sfera cunoașterii va rămâne distincția și la Kant pentru care convingerile sunt rezultatul considerării a ceva ca adevărat în baza unor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
a ceva ca adevărat în baza unor principii sau temeiuri ale raționalității umane iar persuasiunea este efectul considerării a ceva ca adevărat în baza unor principii sau temeiuri ale subiectivității (sensibilități, activități) umane. Trecerea distincției din domeniul cunoașterii în domeniul discursivității, limbajului este justificată prin faptul că prin discursivitate putem înțelege caracterul discontinuu, “pas cu pas” al gândirii, cogniției sau oricărei producții lingvistice, dar și de faptul că, cunoașterea izvorăște și din interacția discursivă, precum și de actuala deplasare a atenției de pe
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
sau temeiuri ale raționalității umane iar persuasiunea este efectul considerării a ceva ca adevărat în baza unor principii sau temeiuri ale subiectivității (sensibilități, activități) umane. Trecerea distincției din domeniul cunoașterii în domeniul discursivității, limbajului este justificată prin faptul că prin discursivitate putem înțelege caracterul discontinuu, “pas cu pas” al gândirii, cogniției sau oricărei producții lingvistice, dar și de faptul că, cunoașterea izvorăște și din interacția discursivă, precum și de actuala deplasare a atenției de pe cunoaștere pe discursivitate în cultura contemporană. Asumam mai
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
justificată prin faptul că prin discursivitate putem înțelege caracterul discontinuu, “pas cu pas” al gândirii, cogniției sau oricărei producții lingvistice, dar și de faptul că, cunoașterea izvorăște și din interacția discursivă, precum și de actuala deplasare a atenției de pe cunoaștere pe discursivitate în cultura contemporană. Asumam mai sus argumentarea ca intervenție discursivă ce oscilează între două extreme, între demonstrația pură, strict deductivă cu mecanismele ei pur raționale și seducția discursivă cu mecanismele ei emoționale, iraționale. Prin urmare, în funcție de locul pe care îl
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
În concluzie, discursul ideologic și propagandistic se înscriu în categoria actelor perlocuționare de discurs, urmărind în mod deosebit suscitarea anumitor efecte la auditoriu și mai puțin reflectarea unor stări de lucruri, înscriindu-se astfel, mai curând, în dimensiunea performativă a discursivității decât în cea referențială sau constatativă. Problema este că, de cele mai multe ori, discursul ideologic și propagandistic ia forme ilegitime sau chiar patologice, deoarece influența și efectele pe care le determină la auditoriu nu numai că nu sunt conștientizate de acesta
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ca strategie performativă Putem vorbi de o „strategie discursivă globală” dar și de „strategii discursive parțiale (secvențiale) ale discursului”. Metafora sau mai bine zis metaforizarea este o astfel de strategie discursivă parțială ce face parte dintr-un anumit tip de discursivitate și anume: „discursivitatea performativă, marca oricărei intervenții discursive ce stă sub semnul retoricului” care își are originea în modelul morrisian și austinian asupra discursivității, având la bază „analiza actelor discursive prin prisma eficienței în acțiune”. (Sălăvăstru, 1996:60, 61). Dacă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
metaforizarea este o astfel de strategie discursivă parțială ce face parte dintr-un anumit tip de discursivitate și anume: „discursivitatea performativă, marca oricărei intervenții discursive ce stă sub semnul retoricului” care își are originea în modelul morrisian și austinian asupra discursivității, având la bază „analiza actelor discursive prin prisma eficienței în acțiune”. (Sălăvăstru, 1996:60, 61). Dacă prin enunț performativ înțelegem eficiența în acțiune sau într-un mod specific austinian, acel enunț care servește la realizarea unei stări de lucruri și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ca intenție, orice discurs ce stă sub semnul retoricului urmărește să <<facă>> din auditoriul său <<altceva>>, atunci vom putea accepta și concluzia că „prin aceasta el se manifestă ca un discurs educațional”, formativ. (Sălăvăstru, 1995:211-212). În modernitatea târzie, rolul discursivității nu este altul decât cel formativ, de emancipare și edificare, în timp ce în copilăria modernității accentul cădea pe vericondiționalitatea acesteia. În paradigma rortyană și davidsoniană, acest rol formativ îl are, în special, limbajul metaforic sau metaforizarea. „Noi, filosofii - va spune Rorty
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
lumea, mai întâi „lumea interioară” a interlocutorului, și prin aceasta lumea reală externă. Este cel mai des întâlnită în cazul actelor ilocuționare (cerere, ordin, promisiune, etc.). Combinarea celor două este tot o direcție (o dublă direcție) specifică folosirii performative a discursivității. Avem două cazuri: când un enunț performativ are și un conținut propozițional sau când un enunț referențial e și performativ sau folosit cu un scop performativ (printr-o aserțiune putem să bine dispunem, să convingem sau să manipulăm). Este cel
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acest moment, înțelegerea de către interlocutor a celor spuse nu mai este un scop în sine, ci un mijloc în vederea influențării și transformării celuilalt, și odată cu el a lumii reale. Înțelegerea este o condiție necesară dar intermediară, în uzajul performativ al discursivității, reacția interlocutorului nu se produce decât în urma înțelegerii celor spuse. Prin urmare, referențialitatea este întotdeauna prezentă în întrebuințarea performativă a limbajului prin dimensiunea sensului (înțelegerii sensului) dar nu întotdeauna printr-o accedere fidelă la lumea referentului. Locutorul poate folosi o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
unei scindări într-o unitate originară. Cu toate acestea nu ne putem raporta la lume decât prin gândire și limbaj (lumea nu este dată decât în și prin limbaj). Dacă realitatea ca „lucru în sine” nu ne este accesibilă prin discursivitate, putem spune că lumea fenomenală, în sens kantian, se lasă prinsă de limbaj, chiar dacă numai într-o modalitate aproximativă sau „fuzzy”. Prin limbaj nu numai că reprezentăm lumea fenomenală, ci acționăm asupra celorlalți, influențându-le comportamentul și chiar relația lor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
-le comportamentul și chiar relația lor cu lumea. Austin este cel care a accentuat asupra caracterului acțional al actelor de limbaj, arătând că, prin acestea, emitentul transformă universul psiho-comportamental al receptorului. Rorty a evidențiat rolul edificator, formator și autoformator al discursivității, afirmând că limbajul este, mai curând, o unealtă prin care putem acționa eficient.
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
o organizare textuală de un loc social determinat. O altă perspectivă definițională este cea oferită de J.- M. Adam care distinge între "analiza discursului", "analiză de discurs" și "analiza discursurilor": primele două concepte ar trimite către o teorie generală a discursivității, în timp ce al treilea s-ar referi la diversitatea practicilor discursive umane. Analiza discursului a cunoscut abordări diferite și în funcție de diversificarea eșantioanelor reprezentative de analiză sau a ceea ce lingvistica de corpus denumește corpus de analiză. P. Charaudeau și D. Maingueneau disting
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
informatice. Avînd în vedere particularitățile domeniului, în special centralitatea noțiunii de "discurs" (văzut ca intra- și extra-discurs), construirea și funcționarea corpusului nu poate fi, în analiza discursului, o simplă etapă metodologică. Constituirea corpusului antrenează de fapt o întreagă concepție asupra discursivității, asupra relației discursului cu instituțiile, devenind astfel o problematică esențială pentru înțelegerea domeniului însuși. În acest cadru de analiză a faptelor de limbă, mai mult poate decît în altele, activitatea de constituire a corpusului și de interpretare a rezultatelor este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca spațiul semantic între figurat și propriu. În pragmatică, cuvîntul figură este înțeles ca dublet al noțiunii de "față", ilustrînd interacțiunile, căci pe această noțiune sa bazează teoria politeții lingvistice. Abordarea pragmatică pare cea mai aptă să reconcilieze figuralitatea și discursivitatea, aceasta din două motive: ea normalizează figuralitatea în funcționarea obișnuită a limbajului; ea oferă mijloacele adecvate pentru a studia aspectele cognitive, enunțiative și contextuale ale figurilor. V. față, politețe, retorică, trop. DU MARSAIS; HJELMSLEV 1943; GENETTE 1966; GREIMAS 1966; DUCROT
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ilustrează în mod deosebit (precum satira și pamfletul). Se pot stabili și fenomene de enunțare localizate: insulta, apostrofa, negarea, adjectivele tari, formele fatice ("spune dar...", "crezi tu..."), tehnicile argumentative (citate trunchiate, amalgamări) etc. Polemica se poate folosi pentru a caracteriza discursivitatea și, de aceea, unele interpretări pragmatice plasează afrontul în centrul activității lingvistice. V. dialogism, interacțiune, interdiscurs, neînțelegere, politețe. GREIMAS - COURTES 1993; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO POLIFONIE. Termenul polifonie este împrumutat din limbajul muzical și constă în combinarea mai multor voci
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
clasificărilor în tipuri și genuri de discurs este deseori nesatisfăcătoare și nu exclude categorizările care se încrucișează. Pe de altă parte, obiectul analizei discursului nu este în mod fundamental legat de tipologie, fiindcă urmărește să construiască modele de relații între discursivitate și exterioritățile ei sau cel puțin de a descrie formele de amestec a modului de enunțare și a mediului social determinat. Cuvîntul topologie este un termen matematic cu semnificația "studiu al proprietăților ce țin de vecinătate și al invariantelor dintr-
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ale poziționărilor ideologice specifice formațiilor sociale. Prin aceste poziționări devine posibilă caracterizarea formelor discursive raportîndu-le una la alta, fără a ține cont de alte repere posibile, precum genul discursiv sau situațiile de comunicare considerate lipsite de importanță. Perspectiva topologică asupra discursivității constă în construirea unui sistem de repere ale discursului de nivel inferior celui al formațiilor discursive, cel al comunităților de comunicare și al evenimentelor comunicaționale care le caracterizează, dînd astfel un ansamblu de natură sociolingvistică studiului discursurilor considerate separat și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]