377 matches
-
rămîne, psihologic vorbind, anexat culturii de origine, pe care o reactualizează ficțional. Alocuțiunea rostită de autor în fața Academiei Suedeze (la decernarea Nobel-ului) și intitulată, simbolic, Babamin Bavulu/ Valiza tatălui meu, încearcă să facă o radiografie în plan alegoric a disjuncțiilor mentalitare existente între Orient și Occident. Pamuk însuși pare să se recepteze, prin urmare, în postura unui liant între cele două spații, asumîndu-și ambivalența identitară ca pe o misiune istorică. Cartea de memorii publicată în 2003 de Orhan Pamuk, Ístanbul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
instituții (Liga Națiunilor) și judecate prin prisma (in)succesului acestora în a preveni o nouă conflagrație mondială. În dimensiunea conceptuală, respingerea principiilor „idealiste” de către reprezentanți clasici ai realismului - mai ales E.H. Carr și Hans Morgenthau - se face pornind de la premisa disjuncției dintre sfera internă și sfera externă a politicii. Pentru Morgenthau, de exemplu, principiile internaționalismului pot opera în sfera politicii interne tocmai datorită existenței unei autorități supreme însărcinate cu implementarea legislației, în vreme ce persistența politicii de putere caracteristice sferei internaționale se datorează
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
cărțile lui Cioran, organicismul și utopia regresivă ce se regăsesc, de la Eminescu la puseurile antisincronizante de astăzi) sunt tratate contextualizat, cu circumstanțe atenuante, cu un real talent de arbitraj, A. fiind un moderator prin excelență. Omul conjuncției (și nu al disjuncției) se vede și în textul care încheie volumul Exercițiul distanței (Românii în anii ’90: geografie simbolică și identitate colectivă) (1997), unde se face radiografia antinomiei occidentalism/ autohtonism, fiecare cu argumentele și contraargumentele lui, cu bovarismul, limitele și deschiderile sale, totul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285384_a_286713]
-
acea dimensiune spectaculară, care ulterior a împovărat-o cu aspecte mediatice, secularizante. Producerea și consumarea muzicii se săvârșea instantaneu, de către același individ sau colectivități, iar trăirea fenomenului sonor se integra unei ontologii și gnoseologii esențial sincre- tice, sinergetice și sinestezice. Disjuncția protagonist-spectator s-a petrecut odată cu re-poziționarea muzicii dintr-un plan eminamente etici și sacru, traversat de condiția anonimatului, într-unul estetic și profan, cronic paternitar. Pe de altă parte, entropia fenomenului muzical a cunoscut, ca proiecție geometrică, la început o
... și termodinamică by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12385_a_13710]
-
cel mai interesant din întreg volumul, după mine), "Modă" și "Cochetăria". Ceea ce le este comun celor trei eseuri este faptul că atît aventură, cît și modă ori cochetăria presupun o anumita structura duală, o bivalantă constitutivă, privită drept complementaritate, nu disjuncție. Or, principiul unei logici a conjuncției, a reuniunii unor direcții aparent distincte, mi se pare a fi o amprentă a argumentației lui Simmel în acest volum. Giovanni Casanova a fost animat în goană să după sexul frumos, se pare, permanent
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
stărilor morale cu o proiecție fatalmente tulburată. Măsura sa n-o mai constituiau conceptele cristaline indicînd o claritate etică, ci incertitudinea, frămîntarea, încețoșarea. Etalonul sufletesc s-a impus drept factor valorizator esențial. Elocvent, aspirația spre puritate s-a tradus în disjuncția dintre trup și suflet, primului aparținîndu-i impecabila formă sonoră, savoare a auzului, secundului straiul mai modest al versului liber. Firește, ruptura nu poate fi deplină, ci doar o năzuință prin care spiritul își schițează o idealitate: "Spirale fierbinți în / inelar
“Memoria inimii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7520_a_8845]
-
întotdeauna nebulos) nu poate învinge timpul, poetul stă față în față cu cele două ipostaze ale realității. Complementaritatea pare să nu (mai) fie posibilă, oscilațiile și-au pierdut și ele cadența, spațiul se îngustează până când recuzita încape într-o categorică disjuncție. Scriitura lui Mircea Dinescu își distribuie efectele cu promptitudinea și ponderea pe care le dă de obicei suveranitatea afectului. Însă suveranitatea nu implică neapărat și hegemonia: travaliul liric implică și mize inaccesibile unui imbold irațional, boicotând sistematic formalitățile și locurile
Să scrie, dar să nu scrie! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/5073_a_6398]
-
obiect. Poezia lui Mircea Dinescu era cândva un plâns melodios. De curând, ea s-a transformat într-un joc de-a poezia, practicat cu grație. Cine o citește și constată că spațiul se îngustează până când recuzita încape într-o categorică disjuncție de fapt n-o citește. Ce schimbare de situație! Dintr-un poet perfect inteligibil Mircea Dinescu se transformă tot mai mult într-un poet neînțeles.
Să scrie, dar să nu scrie! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/5073_a_6398]
-
timp/ acolo, sus, nemișcat: / priveam spre oraș cu ochii/ cu care trebuie să privească o stea...”), invocând indirect ideea nevoii de purificare. Domină în poeme senzația ieșirii din dimensiunile normale, „insul” nu-și mai ajunge și apare tot mai frecvent disjuncția dintre ființă și trup. Din trup ființa fuge, se evaporă și atunci „el bate străzile și orașele / vorbește, se agită, / singur, fără mine”. O cronică a cărții lui Gabriel Chifu, ceea ce comentariul de față nu este, va releva alte și
Amintire by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4989_a_6314]
-
de toate, justețea considerațiilor (care au curs mai cu seamă de la Baudelaire încoace) conform cărora un critic se cuvine a avea el însuși dotarea unui producător în zona spetelor asupra cărora se pronunță. De altminteri, resemnîndu-se parcă a accepta grila disjuncției dintre "poeți" și "critici", autorul Fiarei glosează, în marginea unui text al lui Pompiliu Constantinescu, asupra "rosturilor deosebite", dar și a "apropierii posibile" dintre "criticul profesional" și "criticul literat", în pofida faptului că exponenții ultimei categorii au ajuns a-i blama
Critica lui Ilie Constantin (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17657_a_18982]
-
fundamentul sacru al libertății. De aceea formula gânditorului Sřren Kierkegaard ("Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului este libertatea") revine des în scrisul steinhardtian și e socotită emblematică pentru autorul Jurnalului fericirii. G. Ardeleanu demonstrează convingător că nu poate fi disjuncție între "primul" și "ultimul" Steinhardt. "Scorțosul Antistihus", îmbrăcat în haina călugărului, este una și aceeași persoană cu nonconformistul înțelept de la Rohia. Rolul magistrului asaltat de învățăcei și de tinerii generației postmoderne, încrederea că-l vor continua peste timp intră, într-
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]
-
vechi”, unde Andrei Pleșu conspectează „amănunțit” Le Génie du Christianisme de Chateaubriand: „Lumea și omul se strică prin dizarmonia crescândă a ansamblurilor. Ordinea structurală devine tensiune și ruptură. În cazul omului: rațiunea și inima, date constitutive ale lui, intră în disjuncție. Cu cât insul e mai «civilizat», rigoarea lui morală se relativizează: când e prea liber - e grosolan, când se ocupă de științe - își pierde imaginația și credința, când e «inspirat» - i se fisurează discernământul. Ideile asfixiază sentimentele, sentimentele asfixiază ideile
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3979_a_5304]
-
îi rămâne de găsit o soluție de armonizare a proiectului personal cu nevoile celor din jur. Unii istorici au ales să se manifeste deopotrivă ca erudiți și ca oameni ai cetății, însă istoriografia s-a complicat enorm, impunând adesea o disjuncție de planuri. Opțiunea nu e tocmai ușoară, iar raportul dintre social și individual o problemă de neocolit în viața oricui. - În desfășurarea istoriei noastre s-au împletit două culturi, rămase de la începuturi și până în prezent inegale (cu precizarea că ponderea
Alexandru Zub by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/6869_a_8194]
-
că lumea satului este complet epuizată, sau ne mai putem pune speranțe în ea? Concret, cum am putea ajuta? - Nu știu dacă separația dintre "cultura țărănească și cultura livrescă" e atât de netă. S-a abuzat, poate, de o atare disjuncție, pe care Xenopol (Cultura națională, 1868) și Iorga (la Sămănătorul, 1903) le considerau în unitatea lor profundă, complementară, așa cum se prezintă și la alți istorici, între care Hasdeu și Eliade, ultimul tocmai pe timpul când Blaga făcea "elogiul satului românesc", iar
Alexandru Zub by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/6869_a_8194]
-
plin impulsul de a-fi-plenar, adică de a fi pe măsura întocmai a propriei putințe, îndreptățită a-i pretinde titularului ei s-o aducă în întregime la lumină..." (pp. 56-57). În această viziune, precizează autorul, logica orizontalei este o logică a disjuncției și a excluderii terțului, în vreme ce logica verticalei este cea a integrării și, firește, a includerii terțului. Dacă obiectivele fiecărui om în viață se plasează pe orizontala imaginată de Mihai Șora, calea de urmat pentru atingerea acelor obiective se situează pe
Filozofie și civism by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11381_a_12706]
-
anterior lucrării sale de autocritică, prin urmare un Eminescu dinaintea momentului celui mai caracteristic al actului său poetic". După lumina egală proiectată de G. Călinescu asupra celor două sectoare ale operei, am asistat iarăși - pentru simetria traseului critic - la postularea disjuncției lor structurale (I. Negoițescu), și noimă în noua versiune cu exaltarea inflamată a postumelor. Să recitim împreună, pentru rațiuni pe care le voi divulga la timp, cartea din 1968 a lui I. Negoițescu. Ideea ei centrală este că în opera
Eminescu contra Eminescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7513_a_8838]
-
auxiliarul mistic. La bătrânul amfitrion transpare teama în fața zidurilor închise. Claustrofobia îl poartă pe străzi, evadează în scurte pauze din locuința sufocantă. El efectuează plimbări în pas alergător ca să curme melancolia. Se surpă alura de infailibilitate când despică el însuși disjuncțiile firii sale de satir și surplusul de libidinozitate (dincolo se specifică "încălcarea tuturor legilor"). Sunt spasme omenești care indică o natură complexă. Bizară e însă oprirea în fața unei uși tainice, oculte. În spatele ei zac, probabil îngropate, amintiri dureroase, refulate. Nici o
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
sau nu este acceptată într-un anumit sistem de proproziții. O a treia posibilitate fiind exclusă." Altfel spus, o propoziție e sau adevărată, sau falsă, deci sau una, sau alta dintre variante, dar nu amîndouă concomitent. Din păcate, deși spiritul disjuncției exclusive corespunde din plin regulilor logicii lui Aristotel, el nu ascultă de tiparul dialecticii hegeliene. Și cum hegemonia lui Hegel atinsese pragul supremației idolatre în epoca lui Kierkegaard, respingerea terțului exclus devenise un obicei la modă. Răspunsul lui Kierkegaard la
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
gîndirii speculative și lumea libertății. În planul gîndirii, spune danezul, regula terțului exclus poate fi încălcată prin sofisme logice. În schimb, în lumea morală, antinomiile rigide sunt obligatorii. Aici relativismele sînt dăunătoare și dătătoare de confuzie etică. În schimb, dacă disjuncțiile exclusive nu ar fi obligatorii (o faptă e sau bună, sau rea, sau corectă, sau incorectă), omul n-ar mai putea alege moral, ceea ce e totuna cu a spune că omul nu ar avea libertate morală. Dar dincolo de controversele teoretice
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
află în mișcare, în profundă transformare, sau cînd progresele științei și ale tehnicii sunt în mișcare și în profundă transformare, poate deveni, din contră, o forță de-a dreptul reacționară". Ultima ipostază ar fi proprie azi, literaturii occidentale. }elul acestei disjuncții e cel de-a introduce cîteva considerații asupra "angajării", respinse cu aceeași decizie ca și "formalismul": "Angajarea e un concept sartrian care a dat, pe planul revoluției strict literare, rezultate foarte dezamăgitoare. Adică, în definitiv, și o știți și dumneavoastră
Opinii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7384_a_8709]
-
cu prea binecunoscutele realități istorice din imperiul sovietic , în care persecuția intelectualilor a început de timpuriu, în care artei de avangardă i s-a pus căluș în primii ani de după octombrie 1917. Fără nicio motivație, eseistul crede cu putință o disjuncție între perioada leninistă și cea stalinistă, dotînd-o pe cea dintîi cu aura unei libertăți iluzorii: "Cred că pînă la un moment dat, adică pînă pe la 1930, chiar dacă și această dată ar putea fi destul de tardivă, dar, în fine, să spunem
Opinii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7384_a_8709]
-
Ion Simuț Rupturile dintre epocile literare românești sunt foarte mari, până la a se crea incompatibilități între valorile uneia și ale celeilalte care îi urmează. Disjuncțiile sunt amplificate de conflictele sau diferențele politice, evidente dacă amintesc anii de cumpănă sau de graniță între epoci: 1918 desparte epoca marilor clasici (a epigonilor lor și a simbolismului incipient) de perioada modernismului interbelic; 1945 anunță proletcultismul. Următoarele două date
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
bun simț și deopotrivă penetrant asupra fenomenului liric modern, care, pe de o parte, înregistrează o înaltă cotă de înțelegere datată, iar pe de alta - de ce să nu recunoaștem? - se deschide actualității cu semnificații cvasiintegral nealterate. Exegetul pornește de la constatarea disjuncției expresiei lirice de "limbajul clar" al prozei, prin obscurizare, a "divorțului", în curs de adîncire, între scrisul poeților și limba orală. E vorba de un efect al romantismului ce se regăsește plenar abia în modernism. După ce, la începuturile sale, patosul
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
fenore tardus Amor.ă O știu:/ăvine adesea cu grea camăta amorul tîrziu.ă// Astăzi, cînd toate se șterg, el de ce nu s-a șters?/ Să fie, cu vremea, desi potolit, tot mai viu?" (Intertextualism). Aspirația acestei producții nu e disjuncția, ci conjuncția. Nu analiza (separarea în imagini statice), ci sinteză care sugerează organicitatea lumii, Creația cosmică aparent sfîșiata de antinomii. Vechiul și noul, lăuntricul și exteriorul, natura și artificiul, pagînismul și creștinismul, cooperează într-un ansamblu generos, într-un flux
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
literare moderne a șters treptat granițele convenționale dintre genuri și specii, în aspirația spre un text în substanța căruia distincțiile formale contează tot mai puțin sau defel. Emoția nu mai face reverențe protocolare în fața rațiunii, iar aceasta a abandonat prestigiul disjuncțiilor didactice, al normărilor consacrate. Așa ar sta lucrurile în teorie. În fapt însă nu puțini critici mai păstrează reflexul unei clasificări comod simplificatoare a autorilor. Dacă se întîmplă ca unul dintre aceștia să scrie și poezie și comentariu, e secționat
Poet pur și simplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4438_a_5763]