289 matches
-
56 Capitolul 2. Proză / 67 2.1. Peter Ackroyd: Simultaneitatea universală / 67 2.2. Peter Ackroyd: Lirism înainte de toate / 75 2.3. Peter Ackroyd: Textul de dincolo / 84 2.4. Martin Amis: Tehnica derulării inverse / 89 2.5. Malcolm Bradbury: Distopia criticului / 96 2.6. Alan Brownjohn: Romancierul alb / 98 2.7. Aldous Huxley: Anularea viitorului / 101 2.8. Kazuo Ishiguro: Viitorul ca vină / 104 2.9. Doris Lessing: Un Nobel pentru Domana de Fier a romanului contemporan / 110 2.10
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fața pământului. Dintr-o jonglerie cu convențiile povestirii (în Modernism) trans-romanul a alunecat într-un tragism sumbru. Mulți romancieri de la acest început de mileniu au sentimentul că trăiesc sub semnul unei iminente nenororciri planetare. Apocalipsa bântuie trans-romanul. Tragismul e semnul distopiei și e lucru știut că romanul Desperado este în esență distopic. Povara spaimei că nu mai există un acasă, că orice spațiu și orice timp poate deveni o fatală amenințare, este pentru Era Desperado o chestiune de cantitate mai mult
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
al înstrăinării. Eroii își fabrică insule de familiar, vise, iubiri, căldură umană, dar viața lor se petrece în cea mai mare parte într-un univers ostil. Autorii Desperado dislocați trăiesc o subtilă și nevindecabilă frustrare. Ironia și tragedia se împletesc. Distopia Locul preferat al autorului Desperado este distopia, utopia neagră, negativă. Lunga linie a distopicilor Desperado începe cu Aldous Huxley (Brave New World) și George Orwell (1984), continuând cu aproape toți autorii contemporani. Ori de câte ori un Desperado își creează lumea lui, ea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
familiar, vise, iubiri, căldură umană, dar viața lor se petrece în cea mai mare parte într-un univers ostil. Autorii Desperado dislocați trăiesc o subtilă și nevindecabilă frustrare. Ironia și tragedia se împletesc. Distopia Locul preferat al autorului Desperado este distopia, utopia neagră, negativă. Lunga linie a distopicilor Desperado începe cu Aldous Huxley (Brave New World) și George Orwell (1984), continuând cu aproape toți autorii contemporani. Ori de câte ori un Desperado își creează lumea lui, ea este invariabil o distopie. Majoritatea romanelor din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
autorului Desperado este distopia, utopia neagră, negativă. Lunga linie a distopicilor Desperado începe cu Aldous Huxley (Brave New World) și George Orwell (1984), continuând cu aproape toți autorii contemporani. Ori de câte ori un Desperado își creează lumea lui, ea este invariabil o distopie. Majoritatea romanelor din 1950 încoace au un aer distopic inconfundabil și deloc de neglijat, pentru că este un simptom semnificativ al înstrăinării afective. Lista autorilor de distopii e lungă. Ea începe încă din timpul Fluxului conștiinței, cu T.S. Eliot (The Waste
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
toți autorii contemporani. Ori de câte ori un Desperado își creează lumea lui, ea este invariabil o distopie. Majoritatea romanelor din 1950 încoace au un aer distopic inconfundabil și deloc de neglijat, pentru că este un simptom semnificativ al înstrăinării afective. Lista autorilor de distopii e lungă. Ea începe încă din timpul Fluxului conștiinței, cu T.S. Eliot (The Waste Land). De la Huxley încolo putem vorbi de Desperado. Pe lângă Brave New World, Huxley a mai imaginat Ape and Essence. Urmează, printre alții, William Golding (Lord of
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ackroyd (The Plato Papers), Kazuo Ishiguro (The Unconsoled, Never Let me Go), Alan Brownjohn (The Long Shadows) și lista poate continua. Nu întodeauna avem de-a face cu tărâmuri științifico-fantastice. De cele mai multe ori e vorba de o lume aparent normală. Distopia începe cu defamiliarizarea familiarului. Prezentul cunoscut, exagerat și bine înnegrit, e proiectat într-un viitor nedeterminat. Mână în mână cu defamiliarizarea merge spaima maximalizată. Se conturează o lume de coșmar, și totuși foarte reală, în care eroii există firesc. Gray
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
reală, în care eroii există firesc. Gray chiar mărturisește că intenția lui a fost să vadă până unde merge, cât ține raționalitatea eroului, plasându-l în acest scop în împrejurări anormale, și atribuindu-i reacții absolut firești. Trăsătura definitorie a distopiilor Desperado (spre deosebire de Jonathan Swift, cu Țara Cailor, de pildă) este reușita imaginației, care face ca terifiantul să ne pară atrăgător. Cine citește Lanark (Alasdair Gray) părăsește cu mare părere de rău lumea romanului, ar vrea să zăbovească în ea și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ca terifiantul să ne pară atrăgător. Cine citește Lanark (Alasdair Gray) părăsește cu mare părere de rău lumea romanului, ar vrea să zăbovească în ea și se întoarce recitind și revizuind prima lectură. Zăbava și relectura însoțesc, ca simptome esențiale, distopiile Desperado. Scopul acestor distopii este mai cuprinzător decât al celor clasice, care doar avertizau că lumea coșmarescă prezentată e posibilă. Distopiile contemporane etalează o bogată inventivitate a ne-trăitului. Autorii Desperado imaginează șiruri de detalii, lumi de toate culorile și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pară atrăgător. Cine citește Lanark (Alasdair Gray) părăsește cu mare părere de rău lumea romanului, ar vrea să zăbovească în ea și se întoarce recitind și revizuind prima lectură. Zăbava și relectura însoțesc, ca simptome esențiale, distopiile Desperado. Scopul acestor distopii este mai cuprinzător decât al celor clasice, care doar avertizau că lumea coșmarescă prezentată e posibilă. Distopiile contemporane etalează o bogată inventivitate a ne-trăitului. Autorii Desperado imaginează șiruri de detalii, lumi de toate culorile și mărimile. Distopiile Desperado sunt
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să zăbovească în ea și se întoarce recitind și revizuind prima lectură. Zăbava și relectura însoțesc, ca simptome esențiale, distopiile Desperado. Scopul acestor distopii este mai cuprinzător decât al celor clasice, care doar avertizau că lumea coșmarescă prezentată e posibilă. Distopiile contemporane etalează o bogată inventivitate a ne-trăitului. Autorii Desperado imaginează șiruri de detalii, lumi de toate culorile și mărimile. Distopiile Desperado sunt: politice (cel mai accesibile și evidente câtă vreme a existat Cortina de Fier), științifico-fantastice (coșmarul tehnicii, spre deosebire de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Scopul acestor distopii este mai cuprinzător decât al celor clasice, care doar avertizau că lumea coșmarescă prezentată e posibilă. Distopiile contemporane etalează o bogată inventivitate a ne-trăitului. Autorii Desperado imaginează șiruri de detalii, lumi de toate culorile și mărimile. Distopiile Desperado sunt: politice (cel mai accesibile și evidente câtă vreme a existat Cortina de Fier), științifico-fantastice (coșmarul tehnicii, spre deosebire de idealul SF), moral-filozofice (natura umană, violența adolescenților), apocaliptice (apocalipsa atomică), îmbătrânirea, criza civilizației (moartea viitorului). Teroarea imaginată de distopiile Desperado are
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și mărimile. Distopiile Desperado sunt: politice (cel mai accesibile și evidente câtă vreme a existat Cortina de Fier), științifico-fantastice (coșmarul tehnicii, spre deosebire de idealul SF), moral-filozofice (natura umană, violența adolescenților), apocaliptice (apocalipsa atomică), îmbătrânirea, criza civilizației (moartea viitorului). Teroarea imaginată de distopiile Desperado are și un rol pozitiv: ea reabilitează hidosul într-o manieră mai concretă decât o făcea T.S. Eliot prin estetica urâtului în 1922. Autorul imaginează orori cu frenezie, se lasă prins de propria imaginație, iar mesajul acestei bucurii de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un rol pozitiv: ea reabilitează hidosul într-o manieră mai concretă decât o făcea T.S. Eliot prin estetica urâtului în 1922. Autorul imaginează orori cu frenezie, se lasă prins de propria imaginație, iar mesajul acestei bucurii de a trăi în distopie este că tot ceeea ce poate fi imaginat prinde viață. Distopia e de fapt o apologie a vieții, o viață în care a dispărut hotarul dintre frumos și urât, nu mai există decât existența. Distopia este un rezultat al intenției
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
decât o făcea T.S. Eliot prin estetica urâtului în 1922. Autorul imaginează orori cu frenezie, se lasă prins de propria imaginație, iar mesajul acestei bucurii de a trăi în distopie este că tot ceeea ce poate fi imaginat prinde viață. Distopia e de fapt o apologie a vieții, o viață în care a dispărut hotarul dintre frumos și urât, nu mai există decât existența. Distopia este un rezultat al intenției Desperado de a contraria și șoca lectorul. Prin defamiliarizare, lectorul se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
bucurii de a trăi în distopie este că tot ceeea ce poate fi imaginat prinde viață. Distopia e de fapt o apologie a vieții, o viață în care a dispărut hotarul dintre frumos și urât, nu mai există decât existența. Distopia este un rezultat al intenției Desperado de a contraria și șoca lectorul. Prin defamiliarizare, lectorul se deprinde cu o multitudine de alte lumi. Mesajul nu e unul de spaimă ori disperare; eroii se adaptează ca și lectura la universul distopiei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Distopia este un rezultat al intenției Desperado de a contraria și șoca lectorul. Prin defamiliarizare, lectorul se deprinde cu o multitudine de alte lumi. Mesajul nu e unul de spaimă ori disperare; eroii se adaptează ca și lectura la universul distopiei, printr-un exercițiu de supraviețuire. Autorul Desperado își croiește drum prin disperare către speranță. A fi Desperado nu are nicio legătură cu a dispera. Din contră, creatorul Desperado este în plin proces de descoperire a unor moduri literare inedite și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
text minat. Mecanismul ficțiunii Desperado se bazează pe ne-adevăr, în fond, fiindcă definiția oricărui text Desperado este anti. Dacă adevărul e tradiția, ne-adevărul e inovație, deci trebuie încercat. Iată cum s-a născut spațiul preferat al oricărui Desperado, distopia. Textul se vrea mai inteligent decât tot ce ne e familiar, el defamiliarizează, iar în loc să aleagă un spațiu și să-l ia în stăpânire, el dizlocă, arată cum se iese din loc, din natură, din real, oricare ar fi el
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ci ca un prezent trecut, o retrăire perfectă (v. Ishiguro, Swift, Ackroyd, Barnes, Lessing, Gray, Ondaatje, Rushdie). Mai pe înțeles, există autori clasici care au în minte un viitor, și autori Desperado, pentru care viitorul nu există decât ca o distopie. Iar acest viitor se ofilește tocmai fiindcă prezentul real e firav. Timpul operei Desperado e un mare semn de întrebare. Timpul auctorial Timpul autorului în romanul Desperado, inspirația autorului, ține de trecut. Autorul transferă nevoia lui de a lucra cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lectorului. Același refuz al finalului îl întâlnim și în dispoziția distopică a autorului Desperado. Decât să imagineze o acțiune în viitor, el preferă să-și pună ștreangul de gât, să se vadă într-un spațiu negativ, să se înconjoare cu distopie. Huxley vede apogeul fatal al tehnicii sau apocalipsa atomică (Brave New World, Ape and Essence), Orwell își ucide eroii într-un comunism generalizat la întreaga omenire (1984), Burgess acoperă Londra cu adolescenți criminali care vorbesc pe jumătate rusește (A Clockwork
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vorbesc pe jumătate rusește (A Clockwork Orange), Lessing vede absurdul protestului anticapitalist (The Good Terrorist) ori moartea civilizației (The Memoirs of a Survivor), Gray se zbate prins în lațul îmbătrânirii (Lanark), Ishiguro trăiește spaima memoriei pierdute (The Unconsoled). Unii creează distopii ironice pe tema cortinei de fier: Burgess (Honey for the Bears), Brownjohn (The Long Shadows), Bradbury (Rates of Exchange), Barnes (The Porcupine). Oricum ar fi, eroii sunt dislocați din prezent, fie în trecut, fie într-un alt prezent ostil, semi-real
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ceea ce nu înseamnă însă că critica literară a amuțit. Ea se repliază și caută căi noi de atac. La fel și lectura. Arma lecturii este deocamdată doar relectura. Relectura nu clarifică, ci familiarizează. Opera Desperado e o contiună defamiliarizare, dislocare, distopie, cu care lectorul luptă într-un post-timp, adică după ce opera s-a încheiat și el știe bine acest lucru. Relectura e menită să-l adapteze pe cititor la anormalitate, ieșită din nevoia de diferență a tuturor autorilor Desperado, care se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care, la moderniști, avea încă o legătură subterană cu tradiția basmului cu final fericit) împovărează "ziua" modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața eroului o distopie apăsătoare și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii energici, deciși să acționeze, din narațiunea tradițională. Tradiția basmului era tradiția aventurii. Literatura Desperado e un jurnal al resemnării. Eroii lui Kazuo Ishiguro, de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Work (David Lodge) e salvat de ironie. The Fifth Child (Doris Lessing) oscilează între nevoia de afecțiune și cea de mit. The Magus (John Fowles) derutează lectorul și nu izbutește să-l lămurească. Lanark (Alasdair Gray) e un coșmar seducător (distopie). Julian Barnes își îndulcește uscăciunea afectivă cu inteligență (cu excepția lui Staring at the Sun). Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu duce nicăieri, e insuficientă. Relectura nu e o repetiție a primei lecturi, ci adevăratul început al textului în mintea lectorului. Starea de spririt a romanului Desperado e un amestec între: ironie (prezentul), lirism (trecutul) și dorința de a amâna distopia (viitor). Implicarea afectivă a lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]