582 matches
-
în divizia C până în anul 1967 când echipa retrogradează în liga județeană. Promovează în anul 1968 și în 1969 își schimbă numele în Asociația Sportivă Muncitorul Tecuci. 1971 echipa schimbă iarăși numele în Uzina Reparații Auto Tecuci. 1975 locul de divizionară "B" al echipei Oțelul Galați și o parte din jucători trec la Victoria Tecuci.Echipa rămâne în divizia B până la finele lui 1979 când retrogradează în divizia C. 1981 echipa evoluează în divizia B dar retrogradează după numai un an
Sporting Tecuci () [Corola-website/Science/309446_a_310775]
-
I. Goldenberg, Teodorescu (Frățescu, Cavadia, Geller, Munteanu). În sezonul 1929-1930 echipa câștigă turneul regional și se califică în turneul final al campionatului național fiind eliminată de Juventus București (campioana din acel sezon) cu scorul de 16-0. Aceasta marchează șapte prezențe divizionare antebelice: cinci au fost în Divizia B, între 1934-1937, 1938-1940 și două în primul eșalon, 1937-1938 , 1940-1941, numele echipei și al clubului schimbându-se de câteva ori: DUIG (Dacia Unirea Ignatz Goldenberg) în 1937, Dacia Unirea în 1938 și FC
Dacia Unirea Brăila () [Corola-website/Science/308592_a_309921]
-
în 1938 și FC Brăila în 1940. În anii războiului, a activat în "Cupa Eroilor", iar după război, cu numele inițial Dacia Unirea, a participat la o singură ediție a fostei Divizii C (1946-1947), după care a dispărut din nomenclatorul divizionar. Dintre jucătorii utilizați în perioada de vârf a echipei sunt de menționat: I. Goldenberg, Traian Tomescu, N. Stanciu, Hagiopol, Șaramet, Weiss, Cavadia, Bonațiu, V. Pop, Negrescu, Drăghicescu, Pascalide, D. Stanciu și Wetzer IV (fratele celebrului Rudolf Wetzer). Lotul a fost
Dacia Unirea Brăila () [Corola-website/Science/308592_a_309921]
-
României (elimină pe AMEFA Arad 2-1, FC Olimpia Satu Mare 2-1 Victoria Cluj 2-1) unde este învinsă cu greu de către Rapid București cu scorul de 2-0. În anii de după război FC Brăila dispare (ca și cealaltă echipă brăileană Franco-Română) de pe firmamentul divizionar, încercările de reorganizare pentru afirmarea fotbalului brăilean rămânând fără efect. În circuitul competițional republican apar sporadic Progresul (locul 7 în Divizia C 1948-49) Metalul (locul 16 în 1953 și 13 în 1954 în Divizia B), Energia (locul 11 în 1956
Dacia Unirea Brăila () [Corola-website/Science/308592_a_309921]
-
Divizia C 1948-49) Metalul (locul 16 în 1953 și 13 în 1954 în Divizia B), Energia (locul 11 în 1956 în Divizia C), Dinamo (locul 2 în 1957-58, Divizia C) Industria Sârmei (locul 4 în 1958-59 - Divizia C). În campionatul divizionar B sezonul 1960-1961 își face apariția CSM Brăila, o primă încercare de concentrare a forțelor pe plan local (locul 7 în 1960-61, și 8 în 1961-62). În anul următor devine Progresul care ocupând locul 11, retrogradează în Divizia C, fiind
Dacia Unirea Brăila () [Corola-website/Science/308592_a_309921]
-
22 de sezoane. În această perioadă (1963-1965) echipa era condusă de antrenorul Economu și jucătorii: Rădoi, State, Buterez, Teodorescu, Cazan, Iuhasz, Gheorghiță, Ionescu, Urmeș, Balaban, Turcu, Iancu, Ciupitu, Oprea, Stoian. De aici înainte Progresul devine una dintre cele mai puternice divizionare B, ocupând în ordinea anilor următoarele locuri în clasamentul primei serii: 8 (1968-69), 5 (1969-70), 4 (1970-71), 6 (1971-72), 15 (1972-73), 8 (1973-74) 2 (1974-75, an în care clubul revine la denumirea FC Brăila), 2 (1975-76), 9 (1976-77), 6 (1977-78
Dacia Unirea Brăila () [Corola-website/Science/308592_a_309921]
-
7 (1985-86), 3 (1986-87 și 1987-88) și 2 (1988-89). Începând de la data de 21 august 1974 echipa se mută de pe stadionul Progresul pe Stadionul Municipal, cu o capacitate de 30 000 de locuri. În Cupa României sezonul 1970-71 după eliminarea divizionarelor A CS Jiul Petroșani (2-1) și SC Bacău (0-0) Progresul Brăila ajunge în sferturile de finală unde este eliminată de către Dinamo București într-o dublă manșă (0-0 și 1-4). În sezonul 1977-78 este atinsă din nou faza sferturilor de finală
Dacia Unirea Brăila () [Corola-website/Science/308592_a_309921]
-
sezonul 2007-2008 a fost antrenor secund în Divizia B la Concordia Chiajna. În iunie 2008 este numit pentru o perioadă scurtă de timp antrenor secund al echipei Unirea Slobozia, urmând ca în perioada iunie -noiembrie 2008 să antreneze portarii echipei divizionare B F.C. Prefabicate Modelul Călărași. Din data de 25 noiembrie 2008 este antrenorul portarilor eschipei Sportul Studențesc. A făcut parte din stafful lui Cosmin Olăroiu, antrenor al echipei de fotbal Al Sadd Club Quatar.
Vasile Iordache () [Corola-website/Science/307895_a_309224]
-
Petschovschi - Covaci II, Stibinger, Spielmann, Bodola, Toth III (Fernback- Ferenczi). După război, vechiul CAO se va regăsi, în 1945, în formația Libertatea Oradea (Toth - Melan, Samu - Băcuț I, Iuhasz, Sarovetzci - Hallasz, Covaci II, Bartha, Spielman, Bodo) care, după reluarea activității divizionare, participă în Divizia A, ocupând locul VIII în 1946 - 1947 și locul VI în ediția 1947 - 1948. În sezonul 1948 - 1949 Libertatea devine ICO și aceasta cu formația standard: Vecsei - Ion Vasile, Melan - Bodo, Zilahi, Serfozo - Covaci II, Stielman, Vaczi
FC Bihor Oradea () [Corola-website/Science/313889_a_315218]
-
(denumirea completă: Piesa de artilerie divizionară 76 mm M1942, în ) a fost o piesă de artilerie sovietică de calibru 76,2 mm, utilizată în cel de-al Doilea Război Mondial, îndeosebi ca . ZiS reprezintă prescurtarea numelui onorific "Zavod imeni Stalina" („Uzina Stalin”), sub care era cunoscută
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
aceștia nu a informat autoritațile statului (i.e. Mareșalul Kulik) despre proiectul ZiS-3. ZiS-3 era o combinație între afetul ușor al tunului antitanc de 57 mm și puternica gură de foc de 76,2 mm a mai vechiului tun de câmp divizionar . Pentru a reduce reculul piesei de artilerie, a fost instalată o frână la gura țevii. Această modificare a permis montarea țevii pe un afet relativ ușor, diminuând riscul apariției avariilor mecanice la tragere. ZiS-3 utiliza tehnologii de productie superioare față de
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
începutul anului 1941, informațiile fiind un rezultat de succes al propagandei naziste despre prototipul de tanc cu mai multe turele Neubaufahrzeug. Mareșalul Kulik crezuse propaganda și ordonase oprirea producției tunurilor ușoare anti-tanc de 45 mm și a tunurilor de câmp divizionare de 76,2 mm. Începutul Marelui Război Patriotic a arătat că tancurile germane aveau un blindaj mai slab decât se credea. Unele dintre ele erau chiar vulnerabile la mitralierele de calibru greu DShK. Tunurile de câmp divizionare de 76 mm
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
tunurilor de câmp divizionare de 76,2 mm. Începutul Marelui Război Patriotic a arătat că tancurile germane aveau un blindaj mai slab decât se credea. Unele dintre ele erau chiar vulnerabile la mitralierele de calibru greu DShK. Tunurile de câmp divizionare de 76 mm, produse înainte de război, puteau străpunge vehiculele germane cu ușurință, dar aproape toate aceste piese de artilerie au fost pierdute în luptă, sau capturate de germani. Unele dintre acestea au fost utilizate ulterior împotriva forțelor sovietice, sub forma
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
toate aceste piese de artilerie au fost pierdute în luptă, sau capturate de germani. Unele dintre acestea au fost utilizate ulterior împotriva forțelor sovietice, sub forma autotunurilor de diverse tipuri cunsocute ca "Panzerjaegers". Mareșalul Kulik a ordonat reînceperea producției tunurilor divizionare de 76,2 mm F-22USV. Grabin și conducerea Uzinei de Artilerie Nr. 92 au decis să organizeze producția de ZiS-3, în loc de F-22USV. Ei au reușit acest lucru, însă tunul nu fusese oficial testat și introdus în serviciu de Armata Roșie
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
armatei, tunurile ZiS-3 au fost, în sfârșit, transferate Armatei Roșii, pe responsabilitatea personală a lui Grabin si a conducerii Uzinei de Artilerie Nr. 92. Experiența în luptă a arătat superioritatea lui ZiS-3 asupra tuturor celorlalte tipuri de tunuri de câmp divizionare. În consecință, ZiS-3 a putut fi prezentat unui grup de reprezentanți ai statului condus de Iosif Stalin, și, astfel, a obținut toate aprobările necesare. După demonstrație, Stalin a spus : „Acest tun este o capodoperă de design al sistemelor de artilerie
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
capodoperă de design al sistemelor de artilerie”. O perioadă de teste oficiale de 5 zile a avut loc în Februarie 1942. Rezultatele testelor au fost clare - ZiS-3 a fost adoptat de Armata Roșie sub denumirea oficială de „Tun de câmp divizionar model 1942”. La sfârșitul Celui de-al doilea Război Mondial, ZiS-3 era cel mai numeros tun de câmp în Armata Sovietică. Producția totală a ZiS-3 a depășit 103 000 de exemplare. S-a încercat și montarea lui ZiS-3 pe un
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
de asalt ușor. Rezultatul a fost KSP-76, dar vehiculul nu a ajuns mai departe de stadiul de prototip. După război, producția în masă a lui ZiS-3 a încetat. A fost înlocuit de D-44, următorul model de piesă de artilerie divizionară, ce dispunea de un calibru mai mare (85 mm), și avea performanțe mai bune anti-blindaj. Pe de altă parte. acest tun era mult mai greu, rezultând o mobilitate redusă față de ZiS-3. Finlanda a capturat 12 unități și le-a utilizat
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
marcând două goluri. Au urmat însă trei remize care au pus sub semn de întrebare potențialul echipei. Totuși, echipa și-a revenit și a început să evolueze mai bine. Pe 22 septembrie 2010, s-a remarcat eliminând din Cupă Moldovei divizionara națională Dinamo Bender. "Urșii" ar fi putut chiar să treacă și mai departe în această competiție, însă au avut ghinionul de a întâlni în optimi chiar viitorii deținători ai trofeului - Iskra-Stali Rîbnița care a trecut greu de Ursidos marcând un
FC Ursidos Chișinău () [Corola-website/Science/323061_a_324390]
-
județean. Apoi, în 1986-1987, echipa ajunge în Campionatul Național de Fotbal, în divizia „C”. Cum s-au petrecut lucrurile? În localitatea Zădăreni/Arad activa o echipă în divizia „C” sub sigla „Petrolul” Zădăreni. Prin buna înțelegere dintre cele două cluburi, divizionara „C” este transferată la Pecica, unde condițiile materiale erau net superioare. Această echipă de divizia „C” își continuă activitatea la Pecica, până aproximativ în anul 2001-2002, după care dispare din peisajul fotbalistic pecican. Putem aprecia că a avut o activitate
Progresul Pecica () [Corola-website/Science/335610_a_336939]
-
trupe să fie atacate din trei părți. De asemenea, contrar unui mit ce s-a născut despre această acțiune, formația nu fusese adoptată pentru că trupele ar fi fost neexperimentate. Pentru a susține atacul de infanterie, Marea Baterie, cât și piesele divizionare au înaintat spre inamic, intensificându-și tirul iar pe flancurile marelui careu s-a dispus divizia de cavalerie ușoară a lui Sahuc din cadrul „Armatei din Italia”, alături de cavaleria Gărzii, pe dreapta, iar pe stânga divizia de cavalerie grea a lui
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
, cunoscută în epocă și ca "Școala divizionară", a fost o instituție de învățământ militar, destinată formării subofițerilor pentru armele infanterie și cavalerie. Școala a funcționat la Mănăstirea Bistrița, între anii 1884-1895. Prima școală destinată pregătirii subofițerilor a fost înființată în toamna anului 1874, la București, sub denumirea
Școala Subofițerilor de la Bistrița () [Corola-website/Science/335005_a_336334]
-
din Cluj-Napoca fondat în anul 1918 sub numele de Kolozsvári Atlétikai Club. Echipa a aparut înaintea primului război mondial și este marcată, până în 1934, de prezență în campionatul regional a echipei KAC (Clubul Atletic Cluj), strămoșul Ferar-ului. Intra în circuitul divizionar în 1934 odată cu înființarea Diviziei B, activând în seria a treia. Sezonul 1934-1935 termină pe locul 7, apoi în următorul pe 5. În 1936 are loc reorganizarea diviziilor din România și echipa va începe sezonul 1936-1937 în Divizia C. Primul
Ferar Cluj () [Corola-website/Science/310632_a_311961]
-
1947 pentru participarea la Campionatul Balcanic și al Europei Centrale. Ferar a însemnat pentru Fărmați începutul unei glorioase activități fotbalistice, în 1947 părăsind echipa pentru a continua timp de 15 ani la UTA. În prima ediție postbelică (1946-1947) a campionatului divizionar A, apare sub numele de Ferar, la lot adăugându-se: Boldiszar, Fărmați, Börzsei, Fuezer, Vaczi, Fernbach. Sezonul a fost încheiat pe locul 6 cu 30 de puncte, la 3 puncte de locul 2. În 1948 echipa s-a unit cu
Ferar Cluj () [Corola-website/Science/310632_a_311961]
-
distrus și alte cinci au fost avariate în luptă. Trupele blindate au distrus ariergarda sovietică din oraș și au urmărit apoi divizia 95 Pușcași sovietică peste Nistru până la Tighina (19 iulie). Alte trei tancuri R-2 au fost pierdute, însă artileria divizionară sovietică a fost distrusă. Diviziile sovietice s-au retras peste fluviul Nistru pe 26 iulie 1941, Basarabia fiind eliberată. După traversarea Nistrului în noaptea dintre 5 și 6 august 1941, Divizia 1 Blindată a fost subordonată Armatei a IV-a
Divizia 1 Blindată (România) () [Corola-website/Science/323963_a_325292]
-
23:00”. Stemmermann a hotărât să lase aproximativ 2.000 de răniți însoțiți de doctori și asistenți medicali în satul Șanderovka.. Germanii s-au organizat până la căderea serii în trei coloane de asalt formate din Divizia a 72-a, Grupul divizionar al 112 și Grupul "Wiking". La ora 23:00, germanii au început să se deplaseze în liniște, cu baionetele la armă. O jumătate de oră mai târziu, avantgarda atacatorilor germani au străpuns prima linie sovietică, și la scurtă vreme după
Punga de la Korsun () [Corola-website/Science/308101_a_309430]