312 matches
-
toate păcatele omenirii dintr-o infinită iubire, este Adevăr desăvîrșit („Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”). De la jertfa sa, scrie Eminescu, iubirea „a rămas cea mai înaltă formă a existenței umane, acel sâmbure de adevăr (subl. mea) care dizolvă adânca dizarmonie și asprime a luptei pentru existență ce bântuie în natura întreagă” (Timpul, 1881, 12 aprilie, în Opere XII, p. 134). Spune Eminescu mai departe, în același editorial pascal: „Suferințele de moarte ale dascălului și modelului nostru nu ni se cer
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
prigonitorilor. Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenței umane, acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie și asprimea luptei pentru existență ce bântuie natura întreagă. E ușoară credința că prin precepte teoretice de morală, prin știință, oarecum, omul se poate face mai bun. Omul trebuie să aibă înaintea lui un om ca tip de perfecțiune după
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
schimbări negative mai importante decât familiile cu doi părinții 94. Ulterior Glidden 95 studiind factorii care prezic adaptarea pe termen lung a mamelor care au adoptat copii cu dizabilități semnala că, statusul de părinte singur a fost semnificativ corelat cu dizarmonia în familie, acordul familiei și sentimentul împovărător trăit de mamele adoptive. Astfel, mamele singure au raportat un nivel de adaptare mai scăzut. Așa cum anticipam anterior, o altă dimensiune evidențiată frecvent de studii este vârsta părinților adoptatori. Se pare că, media
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
care prezic adaptarea: nivelul funcțional al copilului, depresia mamei în momentul plasării copilului, statusul marital, vârsta mamei, nivelul de educație a mamei, venitul familiei, etnia mamei, vârsta copilului Variabile care definesc adaptarea: depresia ulterioară a mamei, bunăstarea subiectivă a copilului, dizarmonia familială, lipsa satisfacției personale, sentimentul de a fi copleșit de probleme, acordul familial, satisfacția familiei 123 de familii adoptive chestionare standardizate: Inventarul de depresie Beck, Chestionarul de resurse și stres, Chestionar de măsurare a factorilor tari ai familiei, Testul Locke-Wallac
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
lumea cealaltă ar trebui să dobîndim chipul din finalul devenirii noastre fizice, adică din tinerețe, o icoană. Cei care s-au Întors din moarte clinică nu ne-au spus În ce măsură eliberarea de Învelișul terestru ne vindecă și de sluțenie, de dizarmonii precum un nas prea lung, un gît cam strîmb, o talie prea adipoasă. Corpul nostru post mortem nu poate fi atît de subtil, Încît să nu semene cu originalul, de vreme ce dincolo ne recunoaștem rudele și prietenii. Îi identificăm oare după
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
decât din interiorul unei totalități, înțeleasă ca "o lume personală", dinăuntrul unui "univers" ce închide în el sensuri prin intermediul cărora își realizează de fapt închiderea. Pentru că râdem în special de ceea ce rupe în mod benign o armonie; râdem de o dizarmonie pentru a o readuce la armonie. Într-o lume ce stă sub sensul Istoriei, marcată de absența Divinității, este normal ca persoana să-și caute un loc în această Istorie, pentru a-și satisface tendința de nemurire. Și cum valoarea
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
spune că boala umană se caracterizează în general prin perturbarea la diverse niveluri și de variate incidente și cauze ale structurilor funcționale ale individului în perspectiva corporal- biologică și psihic-conștientă. Această perturbare indusă de boală, determină un minus și o dizarmonie a ansamblului unitar al persoanei, dificultăți obiective și subiective pentru adaptarea și eficiența în cadrul vieții sociale. Dacă în conflictul dintre ființă și mediu, individul reușește să învingă starea de tensiune care izvorăște din golul de Adaptare, pe care acesta îl
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
fi doi. În sfârșit, Cipriano Algor opri cu un scrâșnet furgoneta la poarta femeii în doliu, strigă, și când ea apăru, îmbrăcată cu bluza și fusta ei neagră, îi dădu un bună ziua mai sonor decât e firesc, vina pentru subita dizarmonie vocală e a Martei, ca autoare a zănaticei idei cu căsătoria între văduvi trecuți, denumire care merită o critică severă, s-o spunem, cel puțin în privința Isaurei Estudiosa, ea nu poate avea mai mult de patruzeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform acestui apriorism sine qua non, într-o poezie, într-o operă de artă în general, omul receptează coerența sau incoerența, armonia sau dizarmonia, adică factorul care îi induce certitudinea vieții sau incertitudinea. Într-o poezie care este un heteroclit lax, sfărâmicios, cuvintele se risipesc fără a lăsa amprentă în memoria cititorului. Ca atare, preocuparea poetului este tocmai această alcătuire armonioasă a liricii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transformarea firească a spațiului senzorial în zări sufletești o întâlnim, între altele, în poezia Și dacă... Și dacă ramuri bat în geam/ Și se cutremur plopii,/ E ca în minte să te am/ Și-ncet să te apropii." "Sublinierea incompatibilității dizarmoniei cu existențialul este viguros exprimată de Eminescu printr-un alt sistem de ritmicitate, și anume acela al ritmicei antinomice. Ca atare, dacă de cele mai multe ori ritmica sensurilor în lirica eminesciană este armonizantă, reflectând comuniunea universală, alteori ea este disonantă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fiecare pe traiectoria destinului său: "uman, prea uman"pe de o parte, hyperionic pe de altă parte. Ritmicitatea este conflictuală, tragică. Este o disritmie care se naște și exprimă o frustrare valorică de ordin cosmic. "Cu toate acestea, nu principiul dizarmoniei este comunicat de cele patru poezii. Disonanța este chemată aici pentru a împlini o funcție bine definită: delimitarea prin contrast a condiției armoniei, cosmice și spirituale, în ultimă instanță, a condiției hyperionice. Ritmul antagonic este infinit depășit de conștiința superioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune în cursă pentru depășirea infinită a limitelor. De aici receptivitatea sa de excepție. Lectura cosmică a poemului "Cosmos", concept de origine greacă, însemnează ordine, armonie, coerență internă opus conceptului de "chaos" semnificând dispersie, dizarmonie, anarhie. De asemenea, gândirea clasică elenă opunea "hybris-ul", adică supramăsura, conceptului "dike" care era legea, echilibrul. Principiul delfic metrion "nimic prea mult !" recomanda evitarea excesului care poartă la dezordine. Expresii ale ordonării cosmice aflăm în unele principii, precum: logosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
atunci devine sacru. Cuvântul tribului este o iluzie în raport cu adâncul lucrurilor, dar cuvântul poetic este o iluzie superioară, un model pentru altă alternativă a genezei. Preocupat de ambiguitatea lumii alcătuită din profan și sacru, poetul este cel care rezolvă această dizarmonie, instituind domnia sacrului transmutant. Exemplificator în acest sens e poemul lui Rimbaud, Poveste, din Iluminări, culegere lirică dezvoltând o suită fabuloasă de metafore cu ambiguități bogate în deschideri interpretative. În poemul la care ne referim este vorba de un Prinț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de 40 de zile, seara, în fiecare seară la Dumnezeu. Și anume să-L roage să-i ierte că au greșit și să-i ajute la a reuși să slăbească și să-și mențină greutatea atinsă. Să-i ierte pentru dizarmonia creată de ei în Univers (gânduri, vorbe, fapte neconforme) care i au adus în această situație. Să o facă sincer, cu pocăință. Să înceapă să-L iubească mai mult pe Dumnezeu, pe ei înșiși și pe semenii lor (și, de ce
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
platonice sunt puterile cari lucrează tipic în noi, care dezvoltă oarecum forma. Ele nu sunt forme însăși. Nu esistă în lume nimic ce nu se poate supune măsurei estetice, căci căpătăm impresiuni asupra noastră în care găsim or armonie, or dizarmonie cu noi. Icoana este numai un punt transitoriu. Impresia atinge simțirea *, voința. Icoana esterioară nu va fi pe deplin congruentă cu icoana reprodusă din ea. Nu este gata ca o fotografie, ci devine gata prin aceea că sunt puteri constructive
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
S. Crohmălniceanu în „Literatura română și expresionismul“, cu o observație - formulată în 1922 - despre apropierea dintre Bacovia și Trakl). Însă nu atît invocarea lui Van Gogh ne trimite cu gîndul la estetica expresionismului, cît acest fragment despre „stridența”, nonsensul și dizarmonia organică a poeziei bacoviene: „Uneori, enervarea surdă și continuă ca un fir de apă subterană se exesperă și armoniile omului țîșnesc strident și țevile pleznesc și sunetele dănțuiesc ca șerpii. Totul ajunge la o înfrîngere deplină, la un gîlgîit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adversar al oricărui „sectarism” dogmatic) și, pe de altă parte, dintr-o sensibilitate de „poet lettre” format la școala simbolistă. Artistul din Perpessicius mediază accesul critic în intimitatea acestui tip radical novator de literatură. Acolo unde alții văd mai ales dizarmonia și fronda superficială, el sesizează, atent și comprehensiv, armonii compoziționale și note de profunzime. Un critic interbelic de poezie „nouă” și un apologet urmuzian: Lucian Boz Rolul de asimilatori și diseminatori al unor critici „de plan secund” în impunerea avangardei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult timp după epuizarea europeană a curentului...). Un alt element important al reconsiderării critice îl constituie deplasarea dinspre o estetică clasicizantă a capodoperei, a perfecțiunii formale, a purității, a sublimului și armoniei înspre o estetică a șocului mizînd pe ruptură, dizarmonie, subversiune, impuritate, inovație, deschidere, procesualitate și atitudine. O „cumințenie a pămîntului”, o moderație eclectică, integratoare: aceasta este imaginea pe care o oferă, în anii comunismului, principalele sinteze critice ale exegeților avangardei noastre istorice, în răspăr cu calificativul de „extremism” aplicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
omului. Când gândești să realizezi ceva înseamnă că începi să creezi. Când, în loc să-ți urmezi gândul propriu, măsori pasul altcuiva, „creația” ta se va numi distrugere . Te împlinești cu adevărat, omule, nu atât în singurătate, cât în armonie (fie și dizarmonie!) cu celelalte ființe. Viața (misterul ei) presupune o neîncetată logodnă între om și mediu. Prezentul pregătește viitorul, n-avem de ales. Normal e să gândim și să acționăm ca acest „măreț viitor” să ne aducă-un strop de lumină. Abisul
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
rece din exterior este echilibrată de căldura internă suplimentară dată de alimentele yang, că vremea caniculară de vară e completată de mâncărurile răcoritoare yang, că un climat uscat este compensat de mâncărurile hidratante și așa mai departe. Alimentele consumate în dizarmonie cu anotimpul și clima pot produce tot felul de probleme, printre care erupții la nivelul pielii, constipație, gaze, oboseală și respirație urât mirositoare. Taoiștii au tendința de a favoriza produsele locale, deoarece este mult mai probabil ca acestea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
poate fi Dumnezeu însuși, sinele, cititorul: și nu te-am trădat, chiar dacă în această campanie de cunoaștere și de autocunoaștere, uneori, a devenit / părut un apostat: Mi-am inventat singur zeii / care să mă guverneze cinstit / am forțat paradoxul sincopa dizarmoniile / ludic textuând pe câmpurile amăgitoarei sintaxe. Tentat să asculte îndemnurile venind de la cinicul filozof («Ia-ți gândul de la glorie dacă nu ești ispitit / să fondezi o religie»), alege totuși, cu obstinație, un alt drum: SĂ FII TU ÎNSUȚI PÂNĂ LA DEGRADARE
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
dintre versuri și desen, simpatia cititorului. Asemeni Elegiilor pentru ființe mici, scrise de Eugen Ionescu, poemele lui Tim Burton au ritmul familiar al textelor copilăriei, din care însă se desprind semnificații grave. Incongruența dintre formă și sens creează constant senzația dizarmoniei ontologice - firavul este toxic, grația dezgustătoare, iubirea arzătoare generatoare de incendii, afecțiunea familială asfixiantă și devoratoare. Diferitul și nefamiliarul, criterii de excludere și persecuție, sunt aici resursele unei estetici inovatoare, exploatată ingenios de toți virtuozii grotescului, de la Edgar Allan Poe
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
familie" Într-un înțeles lărgit, însăși abordarea prin prisma așteptărilor de rol ale familiei ar putea fi considerată o teorie. Într-adevăr, încă din deceniul al patrulea al secolului XX, în psihologia socială americană se încerca explicarea armoniei sau a dizarmoniei cuplului conjugal prin magnitudinea diferenței dintre „la ce s-au așteptat” partenerii vizavi de viața de familie și „ceea ce au găsit” în realitate, dintre rolurile anticipate și rolurile efective. Problematica rolurilor, a așteptărilor, anticipărilor și percepțiilor de rol este atât
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
Eul actual, care se căiește, și Eul din trecut, care a greșit. Acestea sunt două Euri ale aceleiași persoane, pe care, prin vinovăție, conștiința morală le pune față-n față. Pentru Spinoza, Kant și Nietzsche, căința este un simptom de dizarmonie interioară, care Întoarce sufletul persoanei Împotriva unui eveniment trecut, dar asupra căruia aceasta nu mai poate acționa, În fapt. Astfel, se poate remarca faptul că orice act de căință este o intenție a unui catharsis moral, prin care sufletul Încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ansamblu în care toate vocile contează, deși nu se poate obține nicicând armonia deplină. Ea cuprinde în expresia aceluiași mare istoric, alături de muzica salonardă a secolului XVIII, alături de melodia autonomă de tip rossinian, "uriașele simfonii wagneriene ale artei moderne", cu dizarmonii firești, care participă nu mai puțin la conturarea "sufletului omenesc întreg"1. E o mare ambiție la mijloc, aceea de a defini umanitatea însăși pe seama unor fragmente accesibile, fără a sacrifica specificitățile de dragul unui ansamblu presupus unitar. În plină epocă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]