609 matches
-
în 1964. Își obține apoi cu succes și doctoratul în Matematică în 1967 la Universitatea din București, având deja o serie de rezultate și 20 de lucrări publicate în țară și în străinătate [1-20]. A obținut și titlul de doctor docent în 1972 la Universitatea din București. Apoi, acad. Nicolae Popescu și-a continuat activitatea de cercetare în matematică la Institutul de Matematică al Academiei Române, în grupul de Algebra (Algebra research group), având colaborări internaționale în domeniul matematicii pe trei continente
Nicolae Popescu (matematician) () [Corola-website/Science/309314_a_310643]
-
universitar, doctor în economie (ulterior prof.univ. post-mortem). Teza de doctorat, cu tema "" Valorificarea superioară a resurselor de lână din România"", la care a lucrat ani de zile, a fost susținută în 1970, la Universitatea ieșeană, conducător științific, Prof. univ. dr. docent Dumitru Rusu, cu informații bibliografice consultate din peste 200 de titluri românești și străine. Ca profesor la Facultatea de Finanțe, și-a editat propriul Curs de Finanțe partea I 554 pag, și Cursul de Finanțele Republicii Socialiste România, Vol.I
Ioan Burduja () [Corola-website/Science/321804_a_323133]
-
uriașul clopot din Moscova), apoi învățătorul Tudor, Ion Pelivan, poate cel mai inimos, poetul I. Buzdugan, un tânăr Morar - și alții". în rândurile celor oportuniști sau șovăitori, memorialistul îl numește, curios, pe Ion Inculeț, fecior de țăran din județul Orhei, docent al Universității din Petrograd - și viitor ministru român - pe Pantelimon Erhan, acesta ajungând să ocupe funcții înalte în timpul revoluției moldovenești. Nu lipseau adversarii "dintre ruși i-am cunoscut pe primarul Chișinăului, Schmidt, poate cel mai mare adversar al românilor, pe
Un memorialist necunoscut: Ovidiu Țopa by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/7433_a_8758]
-
Petre V. Coteț (n. 20 iunie 1914, Hotărani, județul Olt - d. 15 septembrie 1988, București) a fost un eminent geograf și geomorfolog român, profesor universitar doctor docent la facultatea de geologie - geografie a Universității din București. Școala primară o face la Hotărani (1921 - 1926), apoi învață la liceul "Ioniță Asan" din Caracal (1926-1933) iar bacalaureatul îl susține la Craiova la liceul "Regina Elisabeta". Concomitent cu îndeplinirea serviciului
Petre Coteț () [Corola-website/Science/316375_a_317704]
-
a Universității din București. Între 1960 și 1972 se află în rândurile corpului didactic "chemat să asigure "autoritate geografiei în Institutul Pedagogic din București"" În 1971 comisia Ministerului învățământului prezidată de N. Al. Rădulescu îi va acorda titlul de doctor docent. Din 1972 se întoarce la Catedra de Geografie fizică a Facultății de Geografie a Universității din București, de unde se va pensiona în anul 1975. a fost un profesor prin excelentă și un cercetător înnăscut. În învățământ a susținut, atât în cadrul
Petre Coteț () [Corola-website/Science/316375_a_317704]
-
director al Teatrului moldovenesc "A.S.Pușkin" (astăzi Teatrul Național "Mihai Eminescu") din Chișinău. În anul 1958 a primit titlul de Artist al poporului din RSSM. Între anii 1968-1979 a predat ca lector și șef al Catedrei de Actorie (din 1971 docent) la Institutul de Arte "Gavriil Musicescu" din Chișinău. Teatrul moldovenesc și-a reînceput activitatea la data de 6 noiembrie 1944 la Chișinău cu o nouă redacție a piesei "Haiducii", Victor Gherlac fiind unul dintre semnatarii textului (alături de I. Rom-Lebedev) și
Victor Gherlac () [Corola-website/Science/312907_a_314236]
-
(n. 23 iunie 1924, Deva - d. 29 mai 1998, București) a fost un inginer minier, om de știință, profesor universitar, doctor docent în științe, și demnitar comunist român. A urmat liceul în Deva (1933-1943), apoi Facultatea de Mine și Metalurgie la Institutul Politehnic București (1943). A continuat studiile la Institutul de Mine din Leningrad (1946-1948), obținând profesia de bază de "inginer mine
Bujor Almășan () [Corola-website/Science/308328_a_309657]
-
Borisovici Deloné. Încă din tinerețe a manifestat un interes deosebit pentru matematică, astronomie și tehnică. Studiile secundare și universitare le-a urmat la Kiev în perioada 1903 - 1913. În 1916 și-a susținut examenul de magistru, apoi a fost numit docent, trecând la munca universitară. Activitatea sa ca profesor universitar (1921 - 1935) a fost legată de școala matematică de la Leningrad. Între anii 1947-1948 a fost primul șef al Departamentului de Matematică de la . La vârsta de 15 - 16 ani a construit un
Boris Delaunay () [Corola-website/Science/329941_a_331270]
-
Agronomie a Școlii Politehnice din București, continuându-și specializarea în studiul solurilor cu izotopi radioactivi la Moscova. În 1966 și-a luat doctoratul cu teza „Producerea, pregătirea și folosirea îngrășămintelor și amendamentelor” și în 1968 a obținut titlul de doctor docent. Profesor și cercetător cu rezultate remarcabile, academicinul a deținut, de-a lungul anilor, funcții în învățământul superior agronomic în calitate de șef de catedră, decan, prorector și rector al Institutului Agronomic din București, conducător de doctorate, șef de laborator, în administrația publică
David Davidescu () [Corola-website/Science/307178_a_308507]
-
al cărei șef era Marin Bănărescu, calitate pe care o va deține până la pensionare, în 30 septembrie 1973. La 26 octombrie 1954 este atestat profesor la disciplina „Termotehnică”. Prin Diploma nr. 122/10 din decembrie 1954 primește titlul de „doctor docent în științe tehnice” și dreptul de a conduce doctorate, calitate în care conduce doctoratele colaboratorilor săi, care vor deveni cadre didactice alte Catedrei de Termotehnică, reușind sa creeze o adevărată școală de cercetare în domeniul amintit: Helmut Theil (1958), Nicolae
Ioan Vlădea () [Corola-website/Science/320308_a_321637]
-
Les noyaux gris centraux et la région mésencéphalo-sousoptique" (1925) sintetizează rezultatele obținute prin colaborarea celor doi cercetători. Revenit în țară în 1924, Ion T. Niculescu devine asistent la catedra de histologie a facultății de medicină din București, în 1928 este docent, în 1931 este numit conferențiar, iar din anul 1936 devine profesor titular, funcție pe care o va exercita timp de 21 de ani. În paralel cu activitatea didactică și științifică, lucrează din 1929 ca medic primar neurolog, dând consultații la
Ion T. Niculescu () [Corola-website/Science/297520_a_298849]
-
vechi manuscris al Bibliei cunoscut. conține astăzi: Din 1985 există un catalog informatic. O parte din obiectele Bibliotecii Apostolice Vaticane sunt expuse în prezent în Muzeul Bibliotecii Apostolice Vaticane al Muzeelor Vaticane. Accesul în Biblioteca Apostolica Vaticană este permis doar docenților și cercetătorilor universitari. Actualul prefect al Bibliotecii este Monseniorul Cesare Pâșini; din 25 iunie 2007 până în 9 iunie 2012 bibliotecar al "Sfintei Biserici Române" a fost cardinalul Raffaele Farina.
Biblioteca Apostolică Vaticană () [Corola-website/Science/323191_a_324520]
-
a început să editeze, împreună cu George Tofan și Victor Moraru, revista "Junimea literară". La 22 martie 1909, în urma examenelor susținute, a fost promovat doctor în filosofie și litere în Aula Universității din Viena. În anul 1911 a fost abilitat ca docent al universității vieneze, întorcându-se apoi în Bucovina. În octombrie 1911 își ține cursul inaugural la Universitatea din Cernăuți, cu tema: „Locul românilor în istoria sud-est europeană”, temă care avea să fie emblematică pentru carierea sa și care l-a
Ion Nistor () [Corola-website/Science/306711_a_308040]
-
românești un nou record național. S-a executat scufundarea Pontus III la 450 m adâncime. Pentru prima dată se încheie un contract de colaborare cu Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, iar colectivul condus de rectorul institutului prof. dr. docent Ion Baciu face investigații de ordin biochimic. 1984: în luna Mai, scafandrii Centrului de Scafandri realizează lucrările subacvatice de montare a jacket-ului la platforma de foraj marin Gloria, la adâncimea de 48 m. La data de 7 noiembrie 1984 se
Scufundare profesională () [Corola-website/Science/313843_a_315172]
-
(n. 17 ianuarie 1947 - d. 13 septembrie 2010) a fost un compozitor și profesor român. A fost fiul generalului profesor Dr. docent Iuliu Șuteu. Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică nr. 1 din București (1960-1966) cu Emilia Vlangali (pian), continuându-le la Conservatorul din București (1966-1972) cu Anatol Vieru (compoziție), Dragoș Alexandrescu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct
Anton Șuteu () [Corola-website/Science/311990_a_313319]
-
și Petrești. Regiunea în care se află amplasat orașul este o importantă zonă agricolă. Datorită avantajelor pe care le prezintă această regiune, zona Găeștiului a fost populată din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind descoperirile arheologice ale prof. univ. dr. docent Dumitru Berciu ce aparțin culturii Gumelnița (neoliticul târziu). Prima mențiune documentară despre orașul Găești datează din 19 iulie 1498 de pe timpul lui Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul, care „întărește ocina Găeștilor mânăstirii Râncaciovului”. Despre evoluția economică și administrativă
Găești () [Corola-website/Science/297029_a_298358]
-
După terminarea studiilor universitare, pleacă la specializare în Austria și apoi în Germania. Teza sa de doctorat (1900), tratând probleme de petrografie, este distinsă cu mențiunea "Magna cum laude" a "Universității din Munchen". În 1903, Gheorghe Munteanu Murgoci devine primul docent universitar din România în mineralogie), în lucrarea sa tratând problema chihlimbarului românesc. Face călătorii de studiu în Anglia, America, Rusia și California. Din 1908 activează ca profesor de mineralogie și geologie la ""Școala națională de poduri și șosele "" din București
Gheorghe Munteanu Murgoci () [Corola-website/Science/298289_a_299618]
-
în limba germană sub titlul " Das Wertungsproblem in Schillers Poetik". Teza a fost tradusă și publicată în volumul al șaptelea din seria de "Opere". În anul 1925 a publicat două volume, "Dualismul artei" și "Fragmente moderne". În anul 1927 devine docent în estetică. Apare în formă litografiată cursul de "Estetică generală". Abia în anul 1930 devine conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității din București. Tot în acest an publică studiul "Poezia lui Eminescu". Sunt evidențiate în special izvoarele antice
Tudor Vianu () [Corola-website/Science/297566_a_298895]
-
reală și modernă, obținând două diplome, în 1912. A studiat dreptul la Facultatea de drept a Universității din București. Licențiat în drept, în iulie 1915. Doctor în drept la aceeași Facultate, în anul 1919. Abilitat, la 28 iunie 1929 ca docent universitar, în specialitatea drept și procedură penală la aceeași facultate. Confirmat în 1930 de Ministerul Instrucțiunii. Doctor docent în anul 1968 și profesor doctor docent în 1968. Începând din anul 1915 și până în 1948, a activat ca avocat, făcând parte
Vintilă Dongoroz () [Corola-website/Science/307182_a_308511]
-
București. Licențiat în drept, în iulie 1915. Doctor în drept la aceeași Facultate, în anul 1919. Abilitat, la 28 iunie 1929 ca docent universitar, în specialitatea drept și procedură penală la aceeași facultate. Confirmat în 1930 de Ministerul Instrucțiunii. Doctor docent în anul 1968 și profesor doctor docent în 1968. Începând din anul 1915 și până în 1948, a activat ca avocat, făcând parte din baroul de Ilfov. A fost ales de trei ori membru al Consiliului de ordine al Baroului de
Vintilă Dongoroz () [Corola-website/Science/307182_a_308511]
-
Doctor în drept la aceeași Facultate, în anul 1919. Abilitat, la 28 iunie 1929 ca docent universitar, în specialitatea drept și procedură penală la aceeași facultate. Confirmat în 1930 de Ministerul Instrucțiunii. Doctor docent în anul 1968 și profesor doctor docent în 1968. Începând din anul 1915 și până în 1948, a activat ca avocat, făcând parte din baroul de Ilfov. A fost ales de trei ori membru al Consiliului de ordine al Baroului de Ilfov (1927-1934). A pledat, între altele, în
Vintilă Dongoroz () [Corola-website/Science/307182_a_308511]
-
Sankt Petersburg. A fost profesor la Scoala Comercială de pe lângă Uzina Putilov. Apoi este profesor de matematică la Tver. În 1909 a fost exilat în Siberia împreună cu tatăl său de către regimul țarist. În 1928 i se acordă titlul de de doctor docent, ca în 1934 să devină profesor titular. În 1935 a fost delegat la primul Congres al Sovietelor din regiunea Tver. În 1942 a fost ales în Comisia de Stat pentru cercetarea crimelor ocupanților fasciști. În 1946 a obținut medalia " Pentru
Vladimir Bradis () [Corola-website/Science/326569_a_327898]
-
papă emerit”. Între anii 1946 și 1951 a studiat Teologia și Filosofia la Universitatea din München. În 1951 a fost hirotonit preot, împreună cu fratele său mai mare Georg Ratzinger. În anul 1953 a devenit doctor în teologie iar în 1957 docent pentru teologie fundamentală la Universitatea din München. La vârsta de 31 de ani (1958) a primit catedra de dogmatică și teologie fundamentală la Institutul Superior de Filosofie și Teologie din Freising. Până în anul 1977 a predat și la universitățile din
Papa Benedict al XVI-lea () [Corola-website/Science/298425_a_299754]
-
de la Liceul "B.P.Hașdeu" din Chișinău (1941-1944) și la Gimnaziul "Alexandru Lahovari" din Râmnicu-Valcea (1944-1945), a urmat studii muzicale la Conservatorul de stat din Chișinău (1945-1952) la clasa de compoziție a profesorului Leonid Gurov. Ulterior a obținut titlul științific de docent în muzicologie. Vasile Zagorschi a abordat mai multe genuri muzicale, cum ar fi: muzica simfonică, muzica de cameră, teme muzicale destinate cinematografului sau scenei teatrale. Timp de 25 ani, în perioada 1964-1990, Vasile Zagorschi a prezidat Uniunea compozitorilor și muzicologilor
Vasile Zagorschi () [Corola-website/Science/309970_a_311299]
-
de Matematică, la Universitatea din București. În 1932, Gh. Cartianu obține titlul de diplomat inginer al Școlii Politehnice din București, Secția electrotehnică. În anul 1968 obține titlul de doctor inginer cu lucrarea "Modulația de frecvență", iar în 1970 devine doctor docent. Din anul 1933, inginerul Gh. Cartianu este angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul București și la stația de emisie Otopeni. Un an mai târziu, 1934, este solicitat de profesorul Ernest Abason să preia postul de asistent
Gheorghe Cartianu-Popescu () [Corola-website/Science/300063_a_301392]