296 matches
-
vreme, legate de activitatea unor puternice personalități adânc ancorate în conștiința localnicilor. Tradițiile în meșteșuguri, arta populară și frumoasele obiceiuri ale localnicilor transmise din generație în generație și care aici se pastrează nealterate, Cooperativa “Arta Casnică”, Bâlciul Vinerii Mari, meșterii dogari și șindrilari, dulgherii și tâmplarii iscusiți, fac tot mai cunoscut în țară și peste hotare, patrimoniul turistic al acestei așezări. Foarte multe frumuseți naturale pot fi valorificate în viitorul apropiat prin modernizarea căilor de acces și marcarea potecilor spre aceste
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
ce se ghiceau prea mari. Latura din fund a patrulaterului avea o tindă pe stâlpi de lemn, prefăcută în geamlâc. Curtea era plină de butoaie, de doage, de scânduri scurte de stejar, de papură, fiindcă într-o parte ședea un dogar. Erau și câteva căruțe țărănești cu coviltir. Într-un colț, un individ potcovea un cal prins între trei bare în chip de uluci. Un fel de boltă fusese refăcută și folosită ca potcovărie. Stănică își aduse aminte că, pe când era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
va proceda mai bine ca tatăl. Tatăl pare să se opună, pentru că el este acolo, pentru că Își are propria statură, importanță, operă deja constituită. Fiul știe că el nu va merge În aceeași direcție cu tatăl. Chiar de-ar fi dogar sau medic, cum era tatăl lui, el Își va Îngriji altfel bolnavii, Își va meșteri altfel butoaiele. Tatăl, fără să și-o mărturisească, ar vrea ca fiul să-i prelungească lucrarea. E o ispită. El se joacă cu ispita asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
importante bresle meșteșugărești din Agnita: Breasla Blănarilor reprezentată de Coroana pe care sunt așezate patru vulpi cu câte un jder În gură și de un urs cu stăpânul său; Breasla Croitorilor reprezentată de Căluțul Croitorului Împreună cu călărețul său, și Breasla Dogarilor reprezentată de un bărbat ce Învârte o doagă de butoi pe care sunt așezate În formă piramidală pahare pline cu vin. Conducătorul Paradei este Însoțit de doi Îngerași. Pe lângă costumele inedite, farmecul acestui vechi obicei este faptul că trecătorii sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
ocupă de creșterea viermilor de mătase. În curțile spațioase se află mașini personale, cumpărate probabil din banii obținuți În urma negoțului cu frunze de dud. Ca și În alte părți, magazinele de aparate electrice sînt luminate foarte puternic. Se găsesc și dogari, În pragul ruinei, bănuiesc. Magazinele sînt Îmbelșugate și mai păstrează un iz al vremurilor trecute... Doar luminile rare de pe străzi sînt o dovadă a faptului că vechiul sat a fost uitat, că de el nu se mai ocupă nimeni. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și fasole albă. Dar, pentru oaspeții mei adunați în jurul meșterului anonim, s-ar putea găti o mâncare din bob proaspăt și stomac de vacă, mâncare ce mă săturase atât de ieftin în cantinele populare din Roma. Chiar și nevasta unui dogar, frumoasa Gertrude, care pozase în locul inaccesibilei Uta von Naumburg, a gustat din mâncare; vizitiul cu privirea întunecată a cărui imaginase devenise întruchiparea contelui Syzzo nu se mai putea sătura de atâta burtă de vacă; iar micuța fată a aurarului, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
că nu știuseră cum să procedeze. În loc să chibzuiască bine, se lăsaseră duși de mânie, iar sindicatul nu se prea omorâse să-i sprijine, și avusese dreptate. Cincisprezece muncitori, de altfel, nu înseamnă mare lucru: sindicatul ținea seama și de ceilalți dogari, care nu voiseră să-i urmeze. Nici măcar nu puteai să-i învinuiești prea mult. Dogăritul amenințat să piară de când cu construirea vapoarelor și a camioanelor-cisternă, nu mergea prea strălucit. Se cereau tot mai puține butoiașe și balerci; de obicei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mergeau prost, e drept, și pentru patroni, totuși ei căutau să-și păstreze vechile câștiguri; calea cea mai la îndemână li se părea tot aceea de a nu le mări muncitorilor leafa, deși viața se scumpise. Ce-i rămâne unui dogar de făcut când dogăritul e pe ducă? Nu-ți schimbi meseria cu una cu două, după ce ți-ai dat atâta osteneală s-o înveți; iar meseria lui era cu deosebire grea și cerea ucenicie lungă. Un bun dogar, care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
rămâne unui dogar de făcut când dogăritul e pe ducă? Nu-ți schimbi meseria cu una cu două, după ce ți-ai dat atâta osteneală s-o înveți; iar meseria lui era cu deosebire grea și cerea ucenicie lungă. Un bun dogar, care să se priceapă să încheie bine doagele, strângându-le cu ajutorul focului și al cercurilor de fier, fără să folosească nici rafia, nici câlții, nu se întâlnește pe toate drumurile. Yvers știa asta și de aceea era mândru. Meseria ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ale ei și, în cele din urmă, dăduse într-o fundătură de mahala peste unul Marin Roșioară, cu fată de măritat. Cumetrele - că de la ele aflase - spuneau că omul avea casele lui și atelier. Cu stare, bătrân și serios. Era dogar și meșterea acasă, în curte, când 1-a găsit Aglaia. - Bună ziua, zisese muierea de la poartă. Meseriașul s-a oprit cu papura în mână. Om în putere, lucra pe frig afară, numai într-o flanelă. - Bună ziua, răspunsese și se ridicase în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
măturat de zăpadă. În fund se ridicau trei odăi arătoase, cu geamuri înalte, acoperite cu perdele albe. Se simțea mână de om gospodar. - N-ai vrea matale să intrăm înăuntru, că aici nu se poate vorbi, spuse ea cu șiretenie. Dogarul clătină capul neîncrezător, apoi îi făcu loc. - Poftim. Intrară. Femeia roti ochii împrejur. Casa sclipea de curățenie. Lucrurile stăteau așezate la locul lor fiecare și pereții erau îmbrăcați în velințe grele, colorate. Ici-colo atârnau fotografii înrămate cu scoici și la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zisese Roșioară și își puse mâinile pe genunchi, așteptând. Aglaia se așeză, își trase barizul mai bine pe frunte, îl potrivi și-o luă pe departe: - Da frumos mai e la dumneavoastră! Se cunoaște că sînteți oameni vrenici... - De, rosti dogarul mulțumit de cele ce auzise și se foi pe locul său. - Și ești singurel azi? - Da. A mea a plecat la un maslu cu fata... - Că pentru asta venisem și eu, se agăță nevasta de vorbele lui. - Adică pentru ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era negustor la Tarapana? Ea îl însurase! Dar de domnul Ilie Mitarcă, impiegatul de la mișcarea Grivița-vagoane? Tot ea îi pusese cununiile. Și de câți alții care n-o mai scoteau din săru mâna, coană Aglăițo! că mult bine le făcuse. Dogarul o ascultă și după aceea spuse blînd: - Bun, eu de unde să știu? Dacă e să ne înțelegem, ne înțelegem noi. - O să vin și cu băiatul, să-l vedeți și dumneavoastră, să-l vadă și fata... - Da cu ce se ocupă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Aglaia vorbea pentru toți: c-o fi, c-o păți, că boul bălții. Se vedea bine că mai cununase oameni. - Da fata pe unde e? se miră ea prefăcută. - Dincolo, e cam sperioasă, nedusă-n lume, s-a rușinat, zise dogarul, și strigă la ea: Lino, ia vin, tată... De alături se auzi o mișcare abia simțită, dar nu se ivi nimeni. Stere privea peste prag, doar o zări-o. - Tu n-auzi? se înciuda și maică-sa, ridicîndu-se. O aduse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca niște funii. Era prăpădită deplâns. 23 Aglaia râdea. Mai văzuse multe fete plângând. Se speriau la început, dar pe urmă, mamă, mamă, ce le mai plăcea! Bărbații mai vorbiră de una, de alta, muierile se strânseră și ele alături. Dogarul îl întrebă pe Stere unde are prăvălia, fl cercetă dacă a făcut armata, cât câștigă, îi spuse și despre el că e om cu avere, îi vorbi despre fiica sa, pe care o crescuse cu grijă, despre neamurile lui, oameni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ei acasă. Nevasta lui Roșioară le aduse între timp câte o dulceață. Aglaia se așeză mai lângă Lina, o descusu cu vorbe mieroase și la plecare aruncă soacrei: - Ei, când jucăm la nuntă? Muierea dădu din umeri, se uită la dogar și la fată și nu spuse nimic. Pe urmă vem'se primăvara. Drumurile erau, toate, o iarbă. Peste mahalale se așternuse un cer leneș, albastru. Meșterul și-a făcut drum spre cârciuma lui Stere, a privit dugheana de scânduri, s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de dorul lui, că o închiseseră în curte de când cu străinul. Îl auzea numai trecând 24 pe la gard, fluierând până târziu, când se stingeau lămpile. O apuca un pojar, să fugă, să sară gardul și să-i cadă în brațe. Dogarul, tot cu ochii pe ea. Înjura și ieșea în curte, asmuțind câinii. Nicolae da târcoale. -La mai zărit de câteva ori. Ba o dată, când a fost plecat taiqă-său, mă-sa s-a făcut că nu bagă de seamă și-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
văzut și dumneata la viața dumitale, ei, Doamne păzește! - Nu mi-e frică, coană Aglăițo, dar parcă mă strânge cineva de gât. Că-i tare frumoasă, zău dacă-i de nasul meu... Timpul trecuse. Trebuia făcut la un fel. Cu dogarul se înțelesese în cele din urmă în privința zestrei. Socrul îi dădea o sumă rotundă, să poată să-și ridice prăvălie de zid, și casele cu act dotai. El numai să știe să stăpânească și să înmulțească ce căpătase. Nu fusese
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îi curgeau lacrimi. - Haide, nu plânge, fu cuminte! Domnu Stere o să fie ca un părinte, o să aibă grijă de tine, o să te ducă la casa ta, să fii și tu negustoreasă, să te respecte lumea și să spună: "Uite fata dogarului dacă a ascultat: e cineva!" Ce zici? Fata iar s-a ridicat, dreaptă: - Eu nu mă mărit, și gata! S-a făcut liniște. Stere își freca genunchiul cu pumnul lui mare. Femeia împungea mai repede cu acul. Meșterul s-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
muierilor! 26 Și hotărâră logodna, ei între ei, bărbații. - După ce-o duci la biserică, facem un fel de fîtanță, la nuntă îți număr ce ti se cuvine, prețul casei până la unul, o iei - și Dumnezeu să-ți ajute! Femeia dogarului deschisese, un geam, că se făcuse cald. Lina plângea cu sughițuri în odaia alăturată, auzindu-i cum se tocmesc. Lăcrima și mă-sa pe furiș, să n-o vadă meșterul. Roșioară a găsit nașul, un brutar din Grivița, om de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
muiat. O furaseră pregătirile nunții, sărbătoarea din casă, încercatul rochiilor, număratul lucrurilor de zestre. Toată frica ei se risipea pe neștiute și, când au întins masa, vrând-nevrând și-a pus balțul și-a mers la biserică. Stere sosise la casa dogarului în haine noi. Până atunci îl zorise Aglaia să. termine mai repede cu bărbieritul, dar chip de scapă de țiganii care-i cântau cu arcușul în timp ce frizerul 0 potrivea din brici, să fie frumos! Le-a dat balaoacheșilor bacșiș, aceștia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înghesuiți de curioși. Răsuflară. Afară ardea soarele și boarea primăverii le răcori obrajii. Stere se apropie de Lina. - Ți-e frică? o întrebă. -Da. - Las', c-o să fie bine! Se despărțiră. Părinții, cu Grigore și nevastă-sa plecară spre casa dogarului, că acolo era petrecerea. Nunii porniră la fotograf. Birjarul chiui o dată la animalele ascultătoare și apucară spre gară. Caii săltau în galop, mișcîndu-și cu mândrie spinările pieptănate și împodobite cu stele de alamă și flori de hârtie. Muscalul în livrea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o linie aspră, care-l făcea mai bătrân. I se păru mai frumos și, o clipă, u veni să plângă. Din spate, nașul îi apucă brațul și o purtă peste pragul curții, aducînd-o în fața lăutarilor. Se încinse jocul. Duduia curtea. Dogarul își chemase rudele de la Obor, o liotă de oameni cu copii și cumnați, veniți cu nevestele, firi iabrașe, se vedea bine, toți meșteri, duși pe la ospețe, gătiți, încălțați în cizme, cu fețele pline și roșii, să le tai cu firul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Începu ospățul. Grigore și cu Aglaia turnau în cănile lustruite. Oaspeții nu se încurcau. Ciuguleau măslinele puse dinainte, ceapa tăiată felii, înotînd în oțet, mușcau din pâinea coaptă bine și înfulecau brânza albă și grasă. Mâncare era, slavă Domnului! Rudele dogarului se ridicau, cinsteau în sănătatea nașului, a miresei, a ginerelui și a socrilor. Znovoși ăștia, știau zicale de nuntă! Se ridică nea Ghiță Bîlcu și strigă cu o voce care se auzea până la Tarapana: Ginerică, ginerică, Dac-o fi la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
clipă tactul țambalului. Unul dintre vioriști, rosti, întîi pe șoptite, apoi mai tare: 34 Mândro, subțirea în trup, Ce frumoasă te-ai făcut, Cu ochi negri de ochit, Cu gura de ceruit Și sprâncene de-amăgit... Atât i-a trebuit dogarului. Era canonit rău de băutură. S-a tras și brutarul lângă el și le-a cerut să-i cânte Colo-n vii la Drăgășani. Guristul știa oful nașului. Cu el petrecuse la toate nunțile. A luat-o ușor, cu vocea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]